Siguranţa veşniciei – pentru toţi urmaşii lui Isus

Isus a spus: “Omul trăieşte cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” – nu doar cu anumite cuvinte (Matei 4:4). Deci, dacă luăm un singur verset din Scriptură fără să-l comparăm cu celelalte, putem ajunge la concluzii greşite şi să avem un crez fals. Mulţi predicatori au înşelat oamenii oferindu-le speranţe false citând un singur verset din Scriptură şi ignorând pe celelalte.

 

Multe înţelegeri greşite ale doctrinelor biblice apar din lipsa de comparare a textelor biblice. Când satan a citat un verset din Scriptură, spunând: “Este scris”, Isus a echilibrat şi a răspuns : “De asemenea este scris” (Matei 4 :6-7). Dumnezeu a creat păsările cu două aripi pentru a zbura drept. Adevărul biblic este echilibrat în acelaşi mod.

Când privim la doctrina siguranţei veşniciei trebuie să găsim un echilibru între adevărul suveranităţii lui Dumnezeu şi liberul arbitru al omului.

Dumnezeu i-a dat omului liberul arbitru şi nu forţează pe nimeni să-L aleagă. Dar El ştie din veşnicie cine Îl va alege şi cine nu. Alegerea Sa se bazează pe faptul că El cunoaşte dinainte (aşa cum este prezentat clar în 1 Petru 1 :1-2) – nu pe alegerea întâmplătoare.

Dumnezeu a creat planetele fără liberul arbitru. Astfel, chiar dacă au ascultat legile lui Dumnezeu mii de ani, nu pot fi nici păcătoase, nici sfinte, nici copii ai Lui. Dumnezeu a creat animalele cu liber arbitru. Dar nu au conştiinţă. Astfel nu pot fi sfinte, păcătoase sau copii ai lui Dumnezeu.

Dar când Dumnezeu a creat omul, i-a dat liber arbitru şi conştiinţă. Astfel, omul poate fi şi păcătos şi sfânt – şi poate alege să fie copilul Său.

Dacă Dumnezeu ne-ar lua conştiinţa, am deveni ca animalele – incapabili să facem alegeri morale şi incapabili de a fi sfinţi sau păcătoşi.

Dacă Dumnezeu ne-ar lua liberul arbitru am deveni roboţi – şi am fi incapabili să fim sfinţi sau păcătoşi. Aşadar, Dumnezeu nu ne i-a niciodată liberul arbitru – nici chiar după ce devenim creştini.

Trebuie să recunoaştem acest adevăr dacă vrem să înţelegem doctrina siguranţei veşniciei. Învăţătura care spune că este imposibil să cazi din mâna lui Dumnezeu, reduce credincioşii la a fi roboţi, care nu au liber arbitru.

“Dumnezeu iubeşte dătătorul voios” – în toate privinţele, inclusiv ascultare (2 Cor. 9:7). El nu vrea o ascultare forţată. Din acest motiv nu ne i-a niciodată libertatea de alegere. Putem alege să-L urmăm pe Hristos – şi mai apoi să alegem să-L părăsim, dacă vrem.

Iertarea păcatelor este un dar minunat, gratuit, oferit de Dumnezeu. Dar oamenii trebuie să-l aleagă pentru a-l putea primi. Dumnezeu nu forţează pe nimeni. Dacă Dumnezeu ar fi impus iertarea, atunci toţi ar fi fost iertaţi şi mântuiţi. La fel este şi cu umplerea cu Duhul Sfânt. Dumnezeu nu forţează credincioşii să fie umpluţi cu Duhul Său. Ei trebuie să aleagă să-L primească (Ioan 7:37-39).

Promisiunile lui Dumnezeu nu se împlinesc niciodată automat. Toate sunt “DA” în Hristos. Dar trebuie să adăugăm “AMIN-ul” nostru prin liberul arbitru, dacă vrem să primim şi să experimentăm (2 Cor. 1:20).

Vă ofer un alt exemplu. Dumnezeu a promis bătrânilor lui Israel, pe când erau în Egipt, două lucruri :

1) că El îi va scoate din Egipt

2) că îi va aduce în Canaan (Exod 3 :17).

Dar numai prima din aceste promisiuni s-a împlinit în timpul vieţii bătrânilor deoarece au crezut-o numai pe aceasta, iar pe cea de-a doua nu (Num. 14 :22-23).

Promisiunile lui Dumnezeu nu se vor împlini automat în vieţile noastre. Trebuie să le credem dacă vrem să le primim. Aşa cum spune Iacov : “Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1 :6-7).

Filipeni 2 :12-13 ne porunceşte : “Duceţi până la capăt mântuirea voastră cu frică şi cutremur; Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui şi voinţa şi înfăptuirea”.

Vedem că Dumnezeu este primul care lucrează în noi şi ne oferă dorinţa şi abilitatea de a face voia Sa. Aceasta este o parte a adevărului. Dar mai trebuie să lucrăm şi noi dacă vrem să experimentăm mântuirea. Aceasta este a doua parte a adevărului. Unii creştinii pun accent pe prima aripă a adevărului în timp ce alţii pun accent pe a doua. Pentru a avea adevărul complet, ne trebuie ambele aripi. Dacă acceptăm numai prima aripă vom zbura în cerc !

Putem experimenta mântuirea despre care se vorbeşte în versetele de mai sus numai dacă lucrăm atunci când lucrează Dumnezeu.

O dovadă a acestui fapt este în următorul verset, unde ni se spune “să facem toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli” (Fil. 2 :14). Câţi creştini pot mărturisi că au fost izbăviţi de cârtiri şi şovăieli ? Poţi mărturisi ? Dacă nu, atunci nu este vina lui Dumnezeu că nu lucrează în tine o eliberare de aceste păcate. Problema este că nu ai cooperat cu Duhul Său pentru a fi eliberat de ele. Următorul verset ne spune că atunci când suntem eliberaţi de cârtiri şi şovăieli “arătăm că suntem copii ai lui Dumnezeu în mijlocul unui neam ticălos” (Fil. 2 :15). Datorită acestui standard, arăţi lumii că eşti un copil al lui Dumnezeu ?

Să ne gândim la un alt domeniu : Dumnezeu oferă oamenilor posibilitatea de a se pocăi (Fapte 11 :18). Dar El vrea ca toţi să se pocăiască (2 Petru 3 :9). Aşadar, El vrea să ofere pocăinţă tuturor. Dar majoritatea oamenilor (chiar şi creştini) nu răspund la cerinţele Duhului Sfânt. Ei nu lucrează atunci când o face Dumnezeu.

Să privim la alt domeniu: Numai Dumnezeu ne poate mântui. Dar El vrea ca toţi să fie mântuiţi (1 Tim. 2 :4). Deci dacă oamenii nu sunt mântuiţi este pentru că ei nu răspund la dorinţa lui Dumnezeu de a lucra în vieţile lor. Ei se opun harului Lui. Ei nu lucrează alături de El.

Înţelegerea greşită a siguranţei mântuirii vine din presupunerea că “viaţa eternă” este să trăieşti veşnic. “Viaţa eternă” nu se referă la o viaţă care nu se termină pentru că şi oamenii care merg în iad trăiesc veşnic  – şi sigur nu au viaţă eternă. Isus s definit viaţa eternă ca fiind “cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos” (Ioan 17 :3). Viaţa eternă nu are început sau sfârşit. Aceasta poate fi numai viaţa lui Dumnezeu. Aceasta este natura divină la care suntem părtaşi în Hristos (2 Petru 1:4).

Această viaţă eternă este un dar gratuit din partea lui Dumnezeu (Rom. 6 :23). Dar versetul anterior (Rom. 6 :22) ne spune că Dumnezeu oferă viaţa eternă doar celor care vor să fie “eliberaţi de păcat” şi vor să devină “robi ai lui Dumnezeu”. Chiar dacă viaţa eternă este un dar, sunt condiţii pentru a o primi.

În legătură cu subiectul siguranţei veşnice, gândiţi-vă la următoarele 7 pasaje din Scriptură. (Când privim la aceste texte este important să renunţăm la ideile preconcepute cu privire la ce ar putea înseamna ele. Citiţi-le cu o inimă deschisă – pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu – şi apoi vei cunoaşte adevărul) :

1. Ioan 10:27-29: “Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi Le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le va smulge din mâna Tatălui Meu”. Când privim la promisiunile din aceste versete trebuie să ne amintim că sunt câteva condiţii menţionate aici care trebuie împlinite. Majoritatea creştinilor nu se uită la acestea ! Ei cred o învăţătură falsă. Promisiunea siguranţei veşnice este oferită doar celor care Îl urmează pe Isus până la sfârşit. Nu poţi încasa un cec dacă nu este scris numele tău pe el; nu poţi cere o promisiune dacă nu îndeplineşti condiţiile. Dacă Îl urmezi pe Isus, ai siguranţa veşniciei. Dar dacă nu-L urmezi, te înşeli dacă crezi că eşti asigurat pentru veşnicie. Nimeni nu te poate smulge din mâna lui Isus dacă Îl urmezi. Dar poţi alege să pleci din mâna Lui – pentru că Dumnezeu nu-ţi va lua niciodată liberul arbitru.

2. Matei 24 :11-13 : “Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit”. Isus spune că pentru a fi mântuit trebuie să rabzi până la sfârşit. Trebuie să luăm aceste cuvinte aşa cum le-a rostit Isus dacă vrem să cunoaştem adevărul.

3. Matei 6 :14-15 : “Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre”. Isus a vorbit cu acurateţe. Faptul că a folosit expresia “Tatăl ceresc” arată că a vorbit pentru copiii lui Dumnezeu, nu necredincioşilor. De fapt, întreaga predică de pe munte (din care fac parte aceste versete) a fost pentru copiii lui Dumnezeu. Aici Isus spune copiilor lui Dumnezeu că nu vor fi iertaţi dacă nu iartă pe ceilalţi. Ce se va întâmpla cu această persoană “mântuită” dacă moare în această stare – neiertată de Dumnezeu pentru că nu a iertat pe ceilalţi? Poate intra în prezenţa lui Dumnezeu cu păcate neiertate? Poate primi iertare după ce moare? Nu mai există iertare după mormânt. Astfel este pierdut pentru eternitate. Chiar dacă a fost “mântuit” cândva, el şi-a pierdut mântuirea. Isus a spus clar acest lucru în pilda din Matei 18:23-35. Vedem că întreaga datorie pe care a iertat-o împăratul a fost pusă din nou în seama robului care a fost aruncat în închisoare  – doar pentru că nu l-a iertat pe prietenul său. Isus a concluzionat spunând: “Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său” (v. 35). Aceasta ne învaţă că toate păcatele pe care ni le iartă Tatăl ceresc ne vor fi puse din nou pe umeri dacă nu iertăm o singură persoană. Şi dacă murim în această stare, vom fi neiertaţi şi pierduţi pentru eternitate.

4. Romani 8:12-13: “Fraţilor … dacă trăiţi după îndemnurile firii veţi muri”. Acest avertisment este pentru “fraţi” – credincioşi. Duhul Sfânt spune credincioşilor (fără să folosească termeni neclari) că vor muri din punct de vedere spiritual dacă trăiesc după îndemnurile firii – chiar dacă odată au fost “vii”. Totuşi mulţi predicatori spun credincioşilor că nu vor muri niciodată din punct de vedere spiritual. Dumnezeu l-a avertizat pe Adam în Geneza 2:17 că dacă nu ascultă de El, cu siguranţă “va muri” (aşa cum este scris în Romani 8 :13). Dar satan a spus : “Nu vei muri” (Gen. 3:4) – aşa cum spun predicatorii astăzi. Cine a avut dreptate în Eden – Dumnezeu sau satan? Cine crezi că are dreptate astăzi – Dumnezeu sau învăţătorii falşi ?

5. Evrei 3:12-14: “Luaţi seama, dar, fraţilor ca niciunul dintre voi să nu aibă o inimă rea şi necredincioasă care să vă despartă de Dumnezeul cel viu … Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început”. Aici citim că “fraţii sfinţi” (credincioşii) pot sfârşi cu o inimă rea şi necredincioasă care îi va îndepărta de Dumnezeu. Ni se spune că devenim părtaşi ai lui Hristos numai dacă ţinem credinţa până la sfârşit. Aceste cuvinte sunt clare pentru toţi care nu au idei preconcepute în minte.

6. Evrei 6:4-6: “Căci cei ce au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc şi    s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit ”. Aceste versete se referă la credincioşii care au fost “părtaşi ai Duhului Sfânt”. Ni se spune că aceşti credincioşi pot cădea. Ni se spune de asemenea că este imposibil ca ei să se pocăiască atât timp cât (sau pentru că) au trăit în păcat şi ar trebui să răstignească din nou pe Fiul lui Dumnezeu. Oricine priveşte păcatul cu uşurinţă dispreţuieşte răstignirea lui Hristos şi într-un fel Îl pune din nou pe cruce. Atât timp cât o persoană are această atitudine faţă de păcat, nu poate fi adus la pocăinţă. Dar mai este speranţă pentru el dacă se hotărăşte să privească cu seriozitate la păcat şi să nu-L mai răstignească din nou pe Hristos.

7. Apocalipsa 3:5: “Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii”. Acestea sunt cuvintele pe care le-a spus Isus unui bătrân (mesager) al bisericii şi tuturor credincioşilor din biserica respectivă. Isus nu ameninţă niciodată. Citiţi avertismentul Lui cu o minte deschisă şi întrebaţi-vă: “Poate fi şters numele unei persoane din cartea vieţii? Domnul spune întotdeauna adevărul?” Isus ştie mai multe despre cartea vieţii decât noi. Dumnezeu ştie începutul şi sfârşitul, astfel ştie cine va birui şi cine nu. Dar El ne vorbeşte în termeni omeneşti aici pentru a fi conştienţi de pericolul ca numele noastre să fie şterse din cartea vieţii. Este scris despre judecata finală: “Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în iazul de foc” (Apoc. 20 :15). Dumnezeu ascunde aceste adevăruri de cei inteligenţi care îşi folosesc logica şi le descoperă “pruncilor” – cei care acceptă Cuvântul Său, aşa cum este scris, cu o inimă de copil (Matei 11 :25).

Mulţi pretind că cred faptul că Biblia este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu. Dar ei aleg să creadă anumite lucruri şi resping ce nu le place. Ei se bazează pe minţile lor failibile, nu pe învăţăturile clare ale Cuvântului. Astfel arată că sunt aroganţi şi mândri.

Acestea sunt probleme foarte importante deoarece ne afectează destinul veşnic. Nu ne putem permite să credem orbeşte ce ne învaţă oamenii şi astfel să fim înşelaţi. Trebuie să credem Cuvântul lui Dumnezeu care este singura lumină pe care o avem în lumea aceasta întunecată. Poţi interpreta orice verset din Noul Testament, dar nu poţi şterge adevărul clar al versetelor prezentate mai sus.

Una din ultimele promisiuni din epistole este că Domnul “ne păzeşte de orice cădere” (Iuda 24). Este adevărat – Domnul ne poate păzi de cădere. Dar dacă nu ne predăm pe deplin Lui, nu poate să ne păzească – pentru că El niciodată nu forţează pe nimeni. Din această cauză, trei versete mai sus ni se spune: “ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu” (Iuda 21). Dacă ne ţinem în dragostea Lui, atunci El ne va păzi până la sfârşit. Dar aceasta nu este valabil doar pentru una din părţi şi nu depinde doar de Domnul. Avem şi noi partea noastră de îndeplinit.

Ca şi credincioşi, relaţia noastră cu Hristos este comparată cu o fecioară care îşi aşteaptă nunta (2 Cor. 11 :2 ; Apoc. 19 :7). În versetul următor (2 Cor. 11 :3), Pavel spune că se teme că satan ne va înşela şi ne va îndepărta de devotamentul sincer faţă de Hristos, aşa cum a făcut cu Eva. Eva a fost în paradis şi a fost înşelată de satan – şi astfel Dumnezeu a izgonit-o din paradis. Astăzi, dacă suntem “logodiţi” cu Hristos ne îndreptăm spre paradis. Dar dacă îi permitem lui satan să ne înşele, nu vom intra niciodată în paradis.

Dacă mireasa se joacă cu lumea şi cu păcatul, Mirele va refuza să o ia de soţie. Această biserică este numită Babilon în Apocalipsa 17 şi este respinsă de Domnul.

Dacă Îl iubim pe Domnul ne vom păstra puri pentru El, chiar dacă vedem că alţi credincioşi se joacă cu lumea şi păcatul. Isus ne-a avertizat că în zilele din urmă “dragostea celor mai mulţi se va răci”. (Această propoziţie se referă la credincioşi pentru că ei sunt cei care Îl iubesc pe Domnul). “Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit” (Matei 24 :11-13).

Satan caută să ne înşele pe toţi. Dar Biblia ne avertizează că Dumnezeu va îngădui să fim înşelaţi “pentru cei ce sunt pe calea pierzării” dacă “n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi” (2 Tes. 2 :10-11).

Dacă acceptăm adevărul care este scris în Cuvântul lui Dumnezeu şi dacă recunoaştem păcatul din viaţa noastră pe care ni-l arată Duhul Sfânt, dacă dorim cu ardoare să fim mântuiţi de toate păcatele, atunci nu vom fi înşelaţi niciodată.

Dar dacă nu acceptăm ce este scris în Cuvântul lui Dumnezeu, dacă nu dorim să fim mântuiţi de păcat, atunci Dumnezeu va îngădui să fim înşelaţi şi să credem ceva fals – nu doar cu privire la siguranţa veşniciei, dar în toate domeniile.

Iată concluzia : Îl iubim pe Domnul pentru că mai întâi ne-a iubit El şi pentru că  ne-a iertat toate păcatele. Astfel, prin harul Său, ne vom păstra conştiinţa curată, Îl vom iubi şi Îl vom urma până la sfârşit – iar astfel avem siguranţa veşniciei.

Orice ucenic al lui Isus care Îl urmează are siguranţa veşniciei.

Dar cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă (1 Cor. 10:12).

Cine are urechi de auzit, să audă.