Zidind Casa lui Dumnezeu cu înţelepciune – Zac Poonen

 

David a dorit să zidească un templu Domnului (2 Samuel 7). Nimeni nu i-a zis să facă lucrul acesta. Însă el s-a gândit în inima lui „Eu locuiesc într-o casă frumoasă, şi chivotul lui Dumnezeu locuieşte într-un cort.” (v.2). Îmi doresc ca mult mai mulţi creştini să gândească aşa: “Doamne, ce casă confortabilă mi-am construit pentru mine. Cât de mulţi bani am cheltuit pentru propria-mi casă. Cât de puţin am dat pentru lucrarea Ta! Cât de puţin sunt preocupat de lucrarea Ta!” Lucrarea lui Dumnezeu are nevoie de lucratori care se vor sacrifica ei însuşi, ambiţiile lor, timpul lor şi banii lor. Mulţi creştini muncesc peste program în fabrici şi aduc profit pentru companiile lor. Putem noi, ca slujitori ai lui Dumnezeu, să facem puţină lucrare peste program pentru El – fară plată şi fără nici o tânguială?

 

David a fost un om după inima lui Dumnezeu, şi el era preocupat de casa lui Dumnezeu. Fie ca noi toţi să avem o astfel de inima ca a lui, până la sfârşitul zilelor noastre – întodeauna îngrijoraţi de lucrarea lui Dumnezeu, mai mult decât ne îngrijorăm de casa noastră. Dumnezeu va avea grijă de casa noastră, dacă noi avem grijă de a Lui. Cu mulţi ani în urmă i-am spus Domnului “Doamne, eu am o casă şi Tu ai o casă. Dă-mi har să am grijă de casa Ta, şi te rog ca Tu să ai grijă de a mea.” Am facut acel mic schimb cu Domnul şi vreau să spun că Dumnezeu a fost mult mai credincios în a avea grijă de casa mea, decât am fost eu în a avea grijă de a Lui.

 

 

Dar Dumnezeu nu i-a îngăduit lui David să Îi construiască casa. Motivul a fost că David fusese un om de război, iar casa lui Dumnezeu putea fi zidită numai de un om al păcii (1 Cronici 28:3).

 

Luaţi aminte de acest principiu: Un om de război nu poate zidi casa lui Dumnezeu. Trebuie să depăşim războiul şi să intrăm în odihna lui Dumnezeu. Pentru început, războiul este necesar. Dar trebuie să intrăm în odihnă. David a eliberat calea pentru Solomon învingând toţi duşmanii lui Israel. A acumulat, deasemenea, tot aurul şi argintul necesar pentru templu. Însă Solomon a fost cel care l-a zidit. Suntem şi noi gata să facem aceasta. Putem oare şi noi să facem toată munca grea şi apoi să lăsăm pe altcineva să ia lauda pentru această muncă? Sau vrem lauda pentru noi. Omul după inima lui Dumnezeu face toată munca în ascuns pentru a le fi mai uşor altora şi este pregătit să îi lase pe ei să primească lauda.

 

Chiar dacă Solomon a fost cel mai înţelept şi cel mai inteligent om care a trăit vreodată, şi chiar dacă el avea să fie acela care va zidi templul lui Dumnezeu, cu toate acestea, Dumnzeu i-a dat planul templului lui David şi nu lui Solomon. Este cu adevărat uimitor să citim în 1 Cronici 28:11-19 cum a trebuit să i se spună celui mai înţelept om din lume cât de mult aur ar trebui să folosească pentru sfeşnice şi cum să facă furculiţele! De ce a fost planul dat lui David? Pentru că David a fost un om după inima lui Dumnezeu. Solomon a fost un om care a avut un cap deştept, însă David a avut o inimă bună.

 

Dumenezu i-a dat lui Moise planul chivotului, nu când avea 40 de ani, ci când avea 80 de ani. De ce? La 40 era plin de înţelepciunea Egiptului şi ar fi modificat planul lui Dumnezeu în mod considerabil. Ca urmare, gloria lui Dumnezeu nu s-ar fi odihnit peste chivot. Până ca Moise să ajungă la vârsta de 80 de ani, pleava înţelepciunii umane îi fusese scoasă din cap şi era gata să se supună înţelepciunii lui Dumnezeu. Acum, putea zidi chivotul ca o construcţie simplă, aşa cum a intenţionat Dumnezeu să fie.

 

Fusese aceeaşi situaţie şi cu templul. Solomon a fost doar contractorul care l-a zidit. Cel ce primise planul de la Dumnezeu a fost David – „omul după inima lui Dumnezeu”. Chiar şi astăzi, Dumnezeu nu îşi descoperă planul Său pentru zidirea Trupului lui Hristos oamenilor deştepţi, cu creier, ci oamenilor smeriţi şi cu inimi bune. Dacă eşti inteligent şi eşti şi smerit, asta este bine. Însă, cerinţa de bază pentru lucrarea Domnului este smerenia, şi nu inteligenţa.

 

1 Corinteni 3:18 zice: „Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept.” Mulţumeşte Domnului pentru inteligenţa care ţi-a dat-o. Este foarte folositoare în studiul stiinţei şi matematicii. Dar când vine vorba de Scriptură, este diferit. Aici trebuie să te faci nebun pentru a deveni înţelept. Aceasta înseamnă că trebuie să vii la Dumnezeu în smerenie şi să îi spui: “Doamne, în lucrurile spirituale sunt la fel de prost ca un măgar. Te rog învaţă-mă. “ Înţelepciunea acestei lumi este o nebunie înaintea lui Dumnezeu (1 Corinteni 3:19).

 

În continuare este scris că “Domnul cunoaşte gândurile celor înţelepţi. Ştie că sunt deşarte.” (1 Corinteni 3:20). Ia toate raţionamentele şi argumentele celor mai deştepţi oameni din lume şi pune-le împreună, şi Dumnezeu spune că toate sunt zadarnice. Când vine vorba de lucruri spirituale, doar cel smerit are un mare avantaj. Iar cel ce este mândru de inteligenţa şi deşteptăciunea lui are un enorm dezavantaj.

 

Dacă cerinţa principală pentru a sluji lui Dumnezeu ar fi fost inteligenţa, Isus ar fi mers la şcoala biblică condusă de Gamaliel în Ierusalim, şi şi-ar fi ales ucenicii de acolo. De ce nu afăcut-o? De ce a mers pe malul lacului în Galilea şi a ales pescari care nu fuseseră niciodată la o şcoală biblică? Pentru că El nu căuta oameni deştepţi, ci oameni smeriţi, care erau dispuşi să înveţe. Eşti tu unul care poate fi învăţat? Dacă te simţi jignit de ceea ce citeşti, aceasta ar fi cea mai clară dovadă că eşti mândru. Doar oamenii mândri se simt jigniţi.