Înlocuitori falşi pentru Duhul Sfânt
Duhul banilor, muzicii şi psihologiei
din ciclul „Mesaje care lipsesc în creştinismul de azi”
Cel mai important lucru al Vechiului Legământ era Legea. Dumnezeu, folosindu-se de Lege, a făcut să existe o naţiune unică pe pământ – Atenţie! Dacă ai fi îndepărtat Legea din naţiunea Israel, atunci această naţiune ar fi devenit ca şi orice alta de pe pământ. Legile date de însuşi Dumnezeu – Cele 10 Porunci şi celelalte Legi pe care le găsim în Levitic şi Numeri – sunt singurul lucru care i-a făcut diferiţi. Dacă le-ai fi îndepărtat pe acestea, vieţile lor ar fi devenit exact ca şi ale celorlalţi oameni. De aceea, în Israel, Legii i se dădea o mare importanţă. Cele mai prospere etape din istoria acestei naţiuni au fost perioadele în care s-a respectat Legea.
Dar, ştiţi ce s-a întâmplat? Învăţătorii Legii, Cărturarii şi Fariseii, au înţeles greşit Legea. Ei au răstălmăcit-o şi au devenit aşa cum niciodată n-a intenţionat Dumnezeu să fie. Astfel, atunci când a venit Isus, ei L-au acuzat că nu ţine Legea. Este uimitor! Să iei ceva ce ţi-a dat Dumnezeu şi să-l răstălmăceşti în aşa fel încât să faci să însemne cu totul altceva, complet diferit de sensul original. De ce ne-a dat Dumnezeu Vechiul Testament, care conţine trei sferturi din Biblie? Pentru ca să putem învăţa din greşelile lui Israel şi să ştim că aceleaşi lucruri se pot întâmpla, deopotrivă, azi în Biserică. Dacă înveţi din greşelile altora nu le repeţi!
Dacă „Lege” era marele cuvânt în Vechiul Legământ, în Noul Legământ marele cuvânt este „Duhul Sfânt”. Legea a fost înlocuită cu Duhul Sfânt. Moise s-a dus pe munte şi a adus jos Legea; iar Isus, s-a înălţat la cer şi a trimis jos Duhul Sfânt. Exact aşa cum Legea a fost răstălmăcită şi a ajuns, după o perioadă de timp, să însemne ceva ce nu trebuia să însemne, creştinismul a răstălmăcit doctrina Duhului Sfânt, aşa că astăzi nu este aşa cum a intenţionat, de la început, Dumnezeu să fie. Există aşa de multă înşelăciune cu privire la ceea ce ar trebui să fie Duhul Sfânt pentru noi!
Dumnezeu vrea să ne trăim viaţa, exact aşa cum a vrut ca israeliţii să respecte în totalitate Legea. Fiecare zi din viaţa lor era guvernată de Legea lui Dumnezeu. Dacă nu ţineau Sabatul, era un păcat aşa de mare, încât, Dumnezeu îi pedepsea. De fapt, Dumnezeu le-a spus că la fiecare 7 ani trebuiau să lase pământul nelucrat. Dumnezeu i-a dat un Sabat chiar şi pământului, odată la 7 ani. În al 6-lea an, Dumnezeu le dădea recoltă de trei ori cât aveau nevoie, aşa că, aveau suficient pentru anul 6, 7 şi 8. În al 8-lea an, puteau semăna din nou ca să aibă din belşug. Copiii lui Israel însă n-au ascultat. Erau lacomi, au semănat în al 7-lea an, şi n-au dat pământului Sabatul. Rezultatul a fost că pentru 490 de ani n-au dat pământului odihna de Sabat. Aşa că Dumnezeu a spus: „Câţi ani trebuia să se odihnească pământul în 490 de ani? 70 de ani! Atunci, o să vă trimet pe mulţi dintre voi în Babilon pentru 70 de ani şi nimeni nu va mai lucra pământul acesta!” Dumnezeu îşi ţine socotelile foarte exact! Poate că durează mai mult timp, dar, în final, îşi reglează conturile cu fiecare: fie că e vorba de Israel, de tine sau de mine – Dumnezeu nu este părtinitor! Pentru că Dumnezeu nu a făcut nimic 490 de ani, israeliţii au crezut că au scăpat de El; dar nu, nu, nu poţi să scapi când ai de-a face cu Dumnezeu. Culegi ceea ce-ai semănat! Sunt unii credincioşi care au impresia că dac-au făcut ceva rău acum 25 de ani şi nu s-a întâmplat nimic, Dumnezeu a uitat despre aceasta. Oh, nu, n-a uitat! Dacă ai înşelat pe cineva acum 40 de ani şi n-ai rezolvat problema, într-o zi te va ajunge din urmă. Dumnezeu este foarte exact. Eu n-aş vrea să mă ajungă ceva din urmă la judecata lui Hristos! Vreau să fiu cu desăvârşire curat, de aceea şi Pavel zice: „Îmi păstrez conştiinţa curată înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”. Aş vrea ca nici un om de pe pământ să nu fie în stare să se ridice împotriva mea în „Ziua aceea” şi să spună: „Doamne, omul acesta m-a înşelat, omului acestuia i-am împrumutat nişte bani şi niciodată nu mi i-a înapoiat, cum o să-l duci în Rai?” Dumnezeu se va simţi jenat dacă un asemenea lucru este adevărat. Nu trebuie să fim într-o asemenea situaţie!
Dumnezeu este foarte exact. Întreaga istorie a lui Israel a fost guvernată de Lege, aşa că, viaţa noastră astăzi ar trebui să fie guvernată de Duhul Sfânt. Fiecare zi din viaţă, fiecare mişcare a noastră, trebuie să fie călăuzită prin Duhul Sfânt. Biblia ne vorbeşte despre umblarea prin Duhul. Umblarea este primul lucru pe care-l facem după ce ne trezim dimineaţa şi ne ridicăm din pat, şi-l facem toată ziua, până când ne punem seara din nou în pat. Fiecare pas trebuie să fie „în Duhul”, chiar dacă nu este ceva conştient. Nu trebuie să fim conştienţi de aceasta tot timpul. Este ca şi respiraţia, chiar dacă nu eşti conştient de aceasta, respiri toată ziua, chiar şi noaptea. Chiar dacă nu eşti conştient, umblarea „în Duhul” înseamnă o călăuzire prin Duhul Sfânt în fiecare zi şi dependenţă totală de Duhul Sfânt!
Mesajul care lipseşte în creştinismul de azi este că nu se pune accentul pe aceste aspecte. Foarte adesea, lucrarea Duhului Sfânt este limitată la ceea ce se numeşte duminica dimineaţa „laudă şi închinare”, „muzică”, ceva „vorbire în alte limbi”, „miracole supranaturale” sau altele asemenea lor şi pretindem că acesta ar însemna Duhul Sfânt. Nu! Slujba primordială Duhului Sfânt este să ne facă sfinţi. Duhul Sfânt are multe alte capacităţi: este Înţelept, Milos, Iubitor, Smerit şi Dumnezeu L-ar fi putut numi printr-unul din aceste nume. Din veşnicie ar fi putut fi numit Duhul Înţelept, Duhul Milei, Duhul Iubitor, Duhul Smerit, Duhul Dătător de Daruri, toate acestea ar fi fost corecte. Dar, dintre toate numele ce s-ar fi putut da Duhului, de la începuturi, Tatăl, Fiul şi Duhul au ales „Sfânt”. Este foarte semnificativ că astăzi cuvântul „sfânt” – lipseşte din viaţa creştinismului actual.
Îmi amintesc că odată, un penticostal, a venit la serviciul de duminică în biserica noastră şi mi-a spus: „Voi nu-L aveţi aici pe Duhul Sfânt!” L-am întrebat: ”De unde ştii aceasta? Ai venit la vreunul din noi acasă să vezi cum trăim, ştii ceva despre cum ne mânuim banii, ştii ceva despre sfinţenia din vieţile noastre?” Şi el mi-a răspuns: ”Nu, dar nu-i destulă gălăgie aici!” „Aha”, i-am răspuns eu – „aceasta e diferenţa!”. Trinitatea pentru tine este: „Tatăl, Fiul şi Duhul gălăgios”; iar, pentru noi Trinitatea este: „Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt”. Aceasta e marea diferenţă dintre noi doi. Tu cauţi gălăgie mare, noi cântăm sfinţenia”. Duhul este Sfânt! Gălăgie poate face oricine, chiar şi un om beat. Nu trebuie să-L ai pe Duhul Sfânt ca să faci gălăgie. Proorocii lui Baal au făcut o mare gălăgie, dar nu era de la Duhul Sfânt.
Este foarte important pentru noi să ştim cum a fost înlocuit Duhul Sfânt. Într-un mod foarte inteligent, diavolul a făcut acest lucru în creştinismul de astăzi prin punerea accentului pe cu totul alte lucruri, care au devenit proeminente.
Ce era proeminent în Israel? – Legea! În fiecare zi, cel mai important lucru era Legea şi ei au înlocuit-o cu Baali, sau alţi dumnezei străini, ca Moloh, etc. Astăzi, în fiecare zi, ar trebui să fim plini de Duhul Sfânt. Dacă eşti mamă, trebuie să fii o mamă plină de Duhul Sfânt, ca să-ţi poţi creşte copiii; dacă eşti un predicator, trebuie să fii unul plin de Duhul Sfânt; dacă eşti elev, trebuie să fii un elev plin de Duhul Sfânt. Duhul Sfânt trebuie să guverneze fiecare domeniu din viaţa ta – şi, în mod special, în slujire.
Pe ce se pune astăzi accentul în creştinism? În primul rând, nu pe Duhul Sfânt, ci pe bani! Dacă te duci la o biserică auzi despre bani, dacă porneşti televizorul auzi despre bani. Banii au înlocuit Duhul Sfânt în creştinismul de astăzi! Banii, respectiv duhul banilor din spatele nevăzut al lor, are o putere nemaipomenită! Ştiţi aceasta, nu? Oamenii cu bani au o mare influenţă, fie că sunt oameni de afaceri, politicieni, escroci, gangsteri, etc. Banii stau în spatele teroriştilor, au milioane şi milioane de dolari. De asemenea, predicatorii din zilele noastre au milioane de dolari câştigaţi pe nedrept, câştigaţi aşa cum Isus n-ar fi făcut niciodată, câştigaţi aşa cum Pavel n-ar fi făcut-o niciodată, ci în alte moduri. Puterea banilor a înlocuit puterea Duhului Sfânt şi este foarte important ca în bisericile noastre să vedem clar aceste aspecte. Dacă nu vedem aceasta, nu vom fi în stare să ne menţinem curată mărturia care-a fost păstrată de atâţia ani până în zilele noastre.
Am văzut destul de multe în lumea creştină ca să pot observa că, în special, în slujirea creştină puterea banilor a înlocuit puterea Duhului Sfânt. Oamenii au impresia că lucrarea Domnului nu poate continua pentru că nu au bani suficienţi. Nu acesta este motivul! Lucrarea Domnului nu poate continua pentru că nu avem puterea Duhului Sfânt. În loc să se insiste ca oamenii să caute puterea Duhului Sfânt, se insistă ca oamenii să dea bani pentru lucrarea Domnului. De obicei, aceasta se face pentru construirea unor biserici, clădiri uriaşe sau ca păstorii să trăiască în stil mare, lucruri cu care Biserica primară nu s-a ocupat deloc.
Dumnezeu nu şi-a dorit niciodată ca banii copiilor Lui să fie cheltuiţi în clădiri luxoase sau ca păstorii să trăiască în cel mai luxos stil. Nu! Unde vedeţi aceasta în Biblie? Acesta e o alunecare înceată a creştinismului. Dacă nu oprim această alunecare, dacă nu vor fi prooroci care să oprească această alunecare, creştinismul va fi complet rătăcit.
Referitor la cele spuse până aici, în Biblie, sunt prezentaţi mai mulţi slujitori ai lui Dumnezeu care s-au confruntat cu aceste aspecte. În acest sens, vreau să vă dau câteva exemple. Din Vechiul Testament, doresc să vă arat exemplul lui Samuel. El este omul care apare în momentul în care Israelul se afla într-o mare rătăcire. Dacă vreţi să cunoaşteţi starea creştinismului de astăzi, citiţi cartea Judecători. Versetul principal din această carte este ultimul verset, din Judecători 21:25 – „ … fiecare făcea ce-i plăcea”. În vremea aceea, Israelul nu avea împărat şi fiecare om făcea „binele” după propria lui părere. Acelaşi verset este scris în cartea Judecători şi mai devreme – la Judecători 17:6. Aceasta este condiţia creştinismului de astăzi. Mulţi creştini, şi mai ales tinerii din bisericile noastre, fac ceea ce le place. Ei nu recunosc autoritatea celor mai în vârstă, atunci când aceştia le spun ce trebuie să facă; dar, sunt şi bătrâni (chiar şi prezbiteri) care nu recunosc nici o autoritate. Care este rezultatul? Starea bisericilor este exact aşa cum este descrierea din cartea Judecători: haos, confuzie, imoralitate şi multe alte lucruri. În starea aceasta jalnică s-a ajuns treptat, timp de o sută de ani de la moartea lui Iosua. Atunci, Dumnezeu a ridicat un om – pe Samuel! El a fost prooroc încă din copilărie (amintiţi-vă că de la 10 ani proorocea – acesta este un caz rar!). Când a îmbătrânit, el a chemat tot Israelul la un loc şi le-a spus – în 1 Samuel 12:2-4: „Iată-mă! Sunt bătrân, am albit… am umblat înaintea voastră din tinereţe până în ziua de azi…Mărturisiţi împotriva mea, în faţa Domnului şi în faţa unsului Lui: << – Cui i-am luat boul? Sau, cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat şi pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii asupra lui? Mărturisiţi şi vă voi da înapoi!>> Ei au răspuns: << – Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit şi n-ai primit nimic din mâna nimănui>>”.
Acesta este mesajul care lipseşte în creştinismul de astăzi! Avem nevoie de slujitori ai Domnului care să stea înaintea oamenilor şi să spună: „- Spuneţi-mi, când am profitat eu de voi, căruia dintre voi i-am luat banii, mi-am căptuşit eu buzunarele cu banii voştri, mi-am construit eu casă cu banii voştri, mi-am cumpărat scuter sau maşina din banii voştri, sau cu banii bisericii?” Cine poate să stea în picioare şi să spună aşa? Asemenea oameni lipsesc! Samuel a putut să spună aşa! Unui slujitor al Domnului nu-i este permis să primească bani de la oameni! Nici lui Samuel nu i-a fost permis! N-ar fi devenit niciodată proorocul care-a fost, dacă ar fi permis banilor să-l corupă!
Nu poţi sluji banilor şi lui Dumnezeu! Nu era posibil nici în Vechiul Testament, nu este posibil nici în Noul Testament.
Vă dau un alt exemplu din cartea Neemia. Neemia a fost omul care-a zidit zidul Ierusalimului şi întruchipează omul care zideşte zidurile care trebuie să separe Biserica de lume. Neemia era un om foarte credincios. În Neemia 5:15, el spune: „Înainte de mine, cei dintâi dregători împovărau poporul şi luau de la el pâine şi vin, afară de cei patruzeci de sicli de argint; chiar şi slujitorii lor apăsau poporul. Eu n-am făcut aşa, din frica de Dumnezeu”. Deşi era un guvernator numit de împărat, ca să poată avea autoritate spirituală, a spus aşa (parafrazat): „Guvernatorii înainte de mine au asuprit poporul punând taxe asupra lor – 40 de sicli de argint zilnic pentru pâine şi vin”. Liderii dinaintea lui Neemia spuneau: „Ascultaţi, suntem liderii voştri şi trebuie să ne plătiţi. Vă slujim, ne îngrijim de voi spiritual, trebuie să ne plătiţi mâncarea, iar dacă vrem ceva vin din când în când, trebuie să plătiţi şi aceasta. De asemenea, trebuie să vă plătiţi şi zeciuielile la Templu”. Ei îşi angajau oamenii să colecteze taxele şi aceste ajutoare ale liderilor, îi terorizau pe ceilalţi ca să obţină toate acestea de la ei. Dar, „din frica de Dumnezeu”, spune Neemia, „eu n-am făcut niciodată aşa ceva! Eu am lucrat la zid aşa ca şi toţi ceilalţi. N-am fost doar supraveghetor, ci am muncit din greu ca şi toţi ceilalţi!”
Unde mai găseşti astăzi asemenea slujitori ai lui Dumnezeu? În Biserica noastră, noi avem câteva exemple remarcabile, dar în alte biserici este imposibil să găseşti. „Toţi oamenii mei nu-i terorizau pe ceilalţi, ci lucrau cu ei cot la cot” (v16). „Aveam la masă o sută cincizeci de oameni, Iudei şi dregători, afară de cei ce veneau la noi din neamurile de prinprejur” (v17). Neemia era un om ospitalier. Mulţi cred că, dacă sunt ospitalieri, li s-ar cuveni bani de la Biserică. Dar, pentru ce? Ştiţi că un prezbiter ar trebui să fie ospitalier şi că mulţi ar trebui să găzduiască acolo?Aici este un om care n-a pretins bani pentru aşa ceva (v18): „Mi se pregătea în fiecare zi un bou, şase berbeci aleşi şi păsări şi la fiecare zile se pregătea din belşug tot vinul care era de trebuinţă. Cu toate acestea, n-am cerut veniturile cuvenite dregătorului, pentru că lucrările apăsau greu asupra poporului acestuia!” A văzut că poporul era sărac şi a zis: „Cum aş putea să le iau banii ca eu să trăiesc în stil mare?”
Mi-aş dori ca şi pastorii să spună aceasta astăzi. Să se uite la popor şi să spună: ”Poporul e sărac, cum aş putea lua ceva de la ei, cum să-i fac pe ei să-mi plătească chitanţa de la hotel? Cum să-mi plătească ei biletul de tren sau autobuz sau orice altceva? Nu le este destul de greu, oricum! Să-şi folosească banii ca să se îngrijească pe ei înşişi. Eu nu vreau nimic, de la nimeni!” Neemia a spus Domnului (v19): „Adu-ţi aminte de mine spre bine, Dumnezeule, pentru tot ce am făcut pentru poporul acesta!”
Sunt sigur că Dumnezeu l-a binecuvântat pe Neemia şi sunt sigur că Dumnezeu i-a binecuvântat pe copiii lui Neemia, pentru că Dumnezeu nu rămâne dator nici unui om.
Acestea sunt exemple din Vechiul Testament. Iată un altul, din 2 Împăraţi 5, unde citim despre Elisei. El a vindecat pe cineva, dar n-a luat bani pentru aceasta. Isus a vindecat bolnavii, dar niciodată nu a luat bani pentru vreo vindecare. Petru a vindecat bolnavi, dar niciodată nu a luat bani în schimb. Mulţi oameni vorbesc astăzi despre slujba de vindecare şi eu întotdeauna le spun: „- Arătaţi-mi un singur om care face slujba aceasta şi nu ia bani de la oameni!” M-aş duce în capătul celălalt de lume să particip la o întâlnire cu el. N-am auzit încă niciun om de felul acesta. Aceştia sunt oamenii care lipsesc în creştinism, ca aceştia care-au slujit Domnului în Vechiul Testament şi în Noul Testament. Naaman era un general în Siria şi un om foarte, foarte bogat, următorul după împărat. Acest om era plin de lepră. El avea în Siria o servitoare din Israel, ca i-a spus: „- Du-te la slujitorul Domnului, Elisei, şi el te va ajuta!” Elisei nici măcar n-a ieşit afară din casă, să-l întâmpine. Ce om a lui Dumnezeu! Vine la tine acasă un general, dintr-o ţară străină, şi tu trimiţi slujitorul să-i spună: „- Du-te la râu şi scaldă-te!” Elisei ştia că Naaman era un om mândru şi s-ar fi aşteptat ca slujitorul Domnului să vină şi să-şi prezinte omagiile, aşa cum mulţi pastori ar face astăzi faţă de personalităţi!
Îmi amintesc c-am auzit o întâmplare despre un om a lui Dumnezeu din India, unul din acei raaaa…ri oameni ai lui Dumnezeu. În orăşelul lui, cu mulţi ani în urmă, în India, bărbaţii erau deranjaţi de faptul că soţiile şi fiicele lor renunţau la bijuterii. Era acolo un om foarte influent, a cărui soţie şi fiică au început să poarte şi ele sari-uri albe (sari = piesa principală din costumul tradiţional indian) şi să-şi arunce bijuteriile, aşa că omul acesta a apelat la un poliţai care să-l sperie pe omul lui Dumnezeu. Acesta, odată sesizat, a venit la locul de adunare şi a spus cuiva: „- Vreau să-l văd pe fratele … X.” Omul Domnului era în rugăciune şi cineva a deschis uşa şi i-a zis: „- Mai marele poliţiştilor a venit să te vadă”. El i-a răspuns: „Spune-i că vorbesc cu Dumnezeu, nu ştiu când voi termina, s-ar putea să dureze câteva ore, să mă aştepte!” Uau…! Avem nevoie de asemenea oameni ai lui Dumnezeu. Am cunoscut doar un singur om ca acesta în toată viaţa mea. Toţi ceilalţi sunt foarte influenţaţi de oameni. Ei nu-L cunosc pe Dumnezeu şi L-ar părăsi pentru personalităţi. Dac-ai sta de vorbă cu guvernatorul unui stat important şi-ar veni un şef mai mic, ai abandona discuţia cu guvernatorul sau i-ai spune celuilalt să aştepte? Astăzi se întâmplă asemenea lucruri pentru că slujitorii lui Dumnezeu nu cunosc măreţia Lui. Se sperie de oamenii influenţi şi nu-i de mirare că nu-L cunosc pe Dumnezeu! Cum să zidească o biserică oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu? Viaţa veşnică înseamnă să-L cunoşti pe Dumnezeu şi dacă nu-L cunoşti pe Dumnezeu…!?
Vedeţi, Elisei a fost un asemenea om: „- Du-te la râu şi scaldă-te!” – i-a spus acelei personalităţi. Naaman a fost foarte ofensat (v11): „Naaman s-a mâniat şi a plecat zicând: ”- Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului Dumnezeului lui, şi el nici măcar n-a ieşit să mă vadă!” Este foarte bine când oameni aşa mândri sunt umiliţi! În final, el este vindecat şi apoi se întoarce. De data aceasta Elisei iese afară şi Naaman spune (v15): „Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât în Israel. Şi acum, primeşte, rogu-te un dar din partea robului tău!”(v16):”Elisei a răspuns:
Asemenea oameni lipsesc în creştinismul actual!
Însă, Elisei avea un slujitor, numit Ghehazi. Elisei a primit porţie dublă din ungerea care-a fost peste Ilie şi Ghehazi ar fi putut primi la rândul lui dublu de la Elisei. Dar, n-a fost aşa! Ştiţi de ce? Ştiţi că azi am fi putut auzi despre Ghehazi ca şi despre un nume mare? Am fi putut auzi despre acei mari prooroci ai Vechiului Testament: Ilie, Elisei şi … Ghehazi! Dar nu auzim aşa ceva. Ce s-a întâmplat cu cel de-al treilea? S-a întâmplat ceva: banii l-au distrus! El a văzut ce se petrecuse, şi, şi-a zis: „- Ce prost e maestrul meu că n-a vrut bani, omul ăsta i-a oferit!” El şi-a zis (v20): „Iată că stăpânul meu a cruţat pe Naaman şi n-a primit din mâna lui ce adusese. Viu este Domnul (vă daţi seama! – se foloseşte de Numele Domnului!), că voi alerga după el şi voi căpăta ceva de la el.” A fugit după Naaman şi a spus (parafrazat): „- Frate Naaman, tocmai au venit nişte elevi la Şcoala Biblică şi au nevoie de ceva sponsorizare. (v22): „Dă-mi, te rog pentru ei un talant de argint şi două haine de schimb.” (v23): „Naaman a spus: ” Şi, a insistat! Lucrurile s-au petrecut exact ca şi în India: când cineva te serveşte cu mâncare şi tu spui: „Nu, nu, nu mai vreau!” Dar, el insistă şi în cele din urmă tu-i spui: „- Bine, mai vreau!” Ghehazi a luat doi talanţi de argint şi două haine de schimb şi doi din slujitorii lui Naaman le-au dus. Vă daţi seama, era atât de mult că nu le-a putut duce singur, încât, au venit doi slujitori să-l ajute. Când au ajuns sus la deal, când s-au apropiat de casa lui Elisei, Ghehazi le-a spus slujitorilor: „- Hei, cred că de-aici mă descurc!” El nu voia nicidecum ca Elisei să vadă (aşa-i cu toate sponsorizările de care n-ai vrea să ştie toţi)! (v24): „Ajungând la deal, Ghehazi le-a luat din mâinile lor şi le-a pus în casă. Apoi, a dat drumul oamenilor acelora care au plecat.” Apoi, a venit cu un zâmbet larg la Elisei. Încă de la întâmpinare, acesta l-a întrebat (v25): „- De unde vii, Ghehazi? El a răspuns: „- Robul tău nu s-a dus nicăieri”. Elisei i-a spus: ”- Crezi că n-am văzut ce s-a întâmplat? Dumnezeu mi-a arătat într-o vedenie tot ce-ai făcut! Te-am văzut fugind după Naaman, l-am văzut întorcându-se şi te-am văzut pe tine luându-i darurile. (v26): „Este oare acum vremea de luat argint, haine, măslini, vii, oi, boi, robi şi roabe? Este vremea acum să-ţi înfunzi buzunarele în Numele Domnului? În loc să primeşti o măsură îndoită de ungere, o să primeşti lepra lui Naaman. Şi nu numai tu, ci şi copiii tăi vor primi lepra lui Naaman”. Du-te azi în iad şi întreabă-l pe Ghehazi: „Ghehazi, a meritat argintul acela luat în Numele Domnului şi hainele acelea moderne? Îţi aminteşti Ghehazi, când băieţelul tău de 5 ani a venit la tine spunând: „- Tati, … tati …, mi-a apărut pe mână o pată albă şi nu mai simt nimic în locul acesta; mami spune că-i lepră! Tati, de unde o am?” Ce i-a spus tăticul? „Aceasta este din cauză c-am alergat după bani!”
Aceasta se întâmplă şi în zilele noastre! Mulţi copii suferă şi-şi trăiesc viaţa fără Dumnezeu pentru că părinţii lor aleargă după bani, în Numele Domnului! Unii folosesc chiar şi versete din Vechiul Testament, prin care spun că Dumnezeu ar vrea să fim bogaţi.
Îmi amintesc de unde a început această „evanghelie a prosperităţii”. Mă „învârt” în creştinism de ceva mai mult timp decât voi şi am văzut creştinismul de peste 45 de ani. Nimeni nu predica pe atunci „evanghelia prosperităţii”. În anii 1960 a început o puternică mişcare carismatică în afara Bisericii Penticostale. Toţi predicatorii penticostali erau foarte săraci. Diavolul i-a distrus, făcându-i bogaţi prin darurile primite de la alţii. Totodată, au existat mulţi oameni temători de Dumnezeu de-a lungul secolelor, care-au făcut bani mulţi, milioane, prin propria lor afacere, prin munca lor. În America a fost un asemenea om, Robert Lettournel, un multimilionar, un om cu frică de Dumnezeu care-a dat 90% din venituri pentru lucrarea lui Dumnezeu. A câştigat o mulţime de bani, dar nu din daruri primite de la alţii, ci prin propria lui afacere. Este foarte bine! El n-a căzut de la credinţă. Dar, au fost alţi oameni, lideri religioşi care, atunci, în 1960, când oamenii din multe biserici au fost botezaţi cu Duhul Sfânt, s-au adunat împreună şi dintre ei s-au ridicat unii lideri (vă spun toată istoria, că unii din voi nu trăiaţi pe atunci; eu am urmărit toată desfăşurarea evenimentelor). Aceşti oameni au început să înveţe oamenii greşit, despre „zeciuieli” şi slujba „pastorală”.
„Pastorală” însemna: „- Auziţi, trebuie să mă ascultaţi că eu sunt păstorul vostru, eu vă spun cu cine să vă căsătoriţi, ce casă să vă cumpăraţi, ce cămaşă să purtaţi …” Totul era supus păstorului şi nu aveai de ales decât să te supui; să te supui, ca unui dictator. Relaţiile dintre ei nu erau libere. Familiile intrau sub autoritatea păstorului şi zeciuielile mergeau de asemenea la păstor. 10% din venituri îi dădeai păstorului. În unele biserici banii se puneau în plicuri pe care erau specificate numele, veniturile şi a zecea parte din ele. Aceşti păstori aveau alţi păstori deasupra lor, iar în vârful ierarhiei erau „apostolii”. Zeciuielile ajungeau până sus la ei, ca şi cum astăzi mita ajunge până la şeful cel mai mare. În felul acesta, „apostolii” au devenit extraordinar de bogaţi. Ce să facă cu atâţia bani? Şi-au cumpărat avioane particulare, case de vacanţă pe timpul verii, maşini Rolls-Royce, etc. Ei nu ştiau cum să justifice toate acestea, pentru că, nu ştiau cum s-ar descurca Isus cu toate astea. Aşa că au căutat versete în Vechiul Testament şi ziceau: „În Deuteronum, în capitolul 28, scrie că: „Dumnezeu te va face bogat…!” Astfel, au început să predice de acolo: „Dacă asculţi de Dumnezeu! El te va face bogat! De exemplu, uită-te la mine!”
Îmi aduc aminte că unul din aceşti predicatori a spus odată: „- Când mă plimb pe stradă cu Rolls-Royce-ul şi oamenii mă văd, şi-mi văd şi casa, vor şti că există un Dumnezeu în ceruri!” Păcat că Isus n-a avut asemenea lucruri! Când a vrut să înveţe o lecţie şi a avut nevoie de un ban, a trebuit să împrumute unul, ca să vadă al cui chip e pe el. Acesta e Isus al nostru! Petru n-a avut bani să dea unui cerşetor, ci i-a spus: ”Ştii, în zilele în care eram pescar, de câte ori veneam aici, îţi dădeam dar acum sunt apostol şi nu am nimic. Am însă ceva mai bun: „În Numele lui Isus ridică-te şi umblă”.
Vedem aici că toţi acei lideri, în mod gradual, au devenit foarte bogaţi, predicau despre zeciuieli şi-au devenit multimilionari. Această stare a progresat şi apoi a devenit o doctrină.
În cartea Iuda, citim despre „rătăcirea lui Balaam”(în versetul 11). Balaam a fost de asemenea un prooroc care-a alergat după bani. În 2 Petru 2:15, se spune că, aceşti predicatori: ”…după ce au părăsit calea dreaptă, au rătăcit, şi au urmat calea lui Balaam…”. Balaam a fost un om care a avut iniţial o legătură cu adevăratul Dumnezeu, profeţind până şi despre venirea lui Isus (Numeri 24:17…”Îl văd, dar nu acum; Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov…” N-ar fi putut face aceasta, dacă n-ar fi fost în legătură cu Dumnezeu. Într-o zi împăratul l-a chemat şi i-a zis: „- Am nevoie de tine să predici aici!” Balaam a spus: „- Nu, prima dată am să-L întreb pe Dumnezeu!”. Iar, Dumnezeu i-a spus: „- Nu te duce acolo!” Dar, împăratul ştia cum să procedeze cu acest tip de predicatori, ştia că pentru bani va veni, aşa că a trimis nişte oameni „onorabili” la Balaam care să-i spună din partea împăratului: „- Îţi voi umple casa cu bani, numai haide!” „Oh”, a spus Balaam: „- Staţi să mă mai rog o dată!” Ştiţi şi voi oameni de felul acesta? S-a mai rugat o dată şi Dumnezeu i-a spus: „- Du-te!”
De ce i-a spus Dumnezeu: „- Du-te!”? Pentru că atunci când inima unui om caută banii, Dumnezeu nu-l va opri. Nu te va opri nici pe tine! El deja ţi-a spus o dată voia Sa şi ştii că El nu se răzgândeşte, dar dacă din nou te duci la El, va fi aşa cum spune Psalmul 106:15: „El le-a dat ce cereau, dar, a trimis o molimă între ei!” Balaam s-a hotărât să meargă, deşi, voia lui Dumnezeu era aşa de clară că a ajuns să o ştie şi măgarul lui: „Nu pot să merg, pentru că este un înger în faţa mea!” În final, măgarul a vorbit cu el şi a spus: „- Hei, de ce mă baţi? Eu nu-ţi sunt neascultător, dar este un înger în faţa mea!” Măgarul a ajuns să vadă ceea ce nu mai vedea proorocul. Balaam totuşi s-a dus. Aceasta este „calea lui Balaam”– se ducea după bani! În final, el a ajuns posedat de demoni, încât, în cartea Iosua se spune c-a devenit un vrăjitor. Acest om, care-a început aşa de bine, a ajuns posedat de demoni. În viaţa lui, Biblia ne prezintă involuţia lucrurilor: în Iuda, citim despre o „rătăcire a lui Balaam”, în 2 Petru 2:15 despre „calea lui Balaam”, iar, în Apocalipsa 2:14, aflăm despre „învăţătura lui Balaam”. Vedem cum „rătăcirea” lui Balaam, devine „calea” lui Balaam, şi apoi„doctrina” lui Balaam.
Revenind la cele spuse anterior, această prosperitate a devenit acum o doctrină. Este doctrina lui Balaam. În Apocalipsa 2:14, Domnul spune: „Am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam…”, care duce la idolatrie – la idolatria de bani.
În Noul Testament avem exemplul Domnului Isus care n-a cerut niciodată bani, nimănui! Citim, în Luca 8:2-3, că nişte femei bogate Îl sprijineau cu ce puteau. Era nevoie de bani pentru cei 12 ucenici şi familiile lor rămase acasă. N-a cerut nimănui, dar când a primit bani. Isus a trăit foarte simplu. Ştiţi pentru ce a folosit Isus banii? Pentru două lucruri: în Ioan 13:29, se spune că, atunci când Isus l-a trimis pe Iuda, el fiind casierul, ucenicii au crezut că Isus i-a spus să cumpere ceea ce le trebuie sau să dea ceva la săraci. De unde au luat ei ideea aceasta? Pentru că în toată umblarea lor cu Isus, L-au văzut folosind banii pentru două lucruri: „cumpăraţi ce aveţi nevoie” şi „daţi ceva săracilor”. Vrei să-l urmezi pe Isus? Cumpără-ţi ce ai nevoie şi dă ceva săracilor! Aşa se folosesc banii lui Dumnezeu.
O să spui: „De unde ştiu de ce am nevoie? „Aceasta este hotărârea ta! Nu judeca pe nimeni, pentru că altul s-ar putea să aibă nevoie de-o maşină şi tu să ai nevoie numai de un scuter. În unele cazuri, poate au nevoie de două maşini, în alte cazuri, unde nu există autobuz, poate au nevoie de trei maşini ca să ajungă la serviciu. Eu nu sunt pus să judec pe nimeni! Cumpără-ţi ce ai tu nevoie, nu te uita la alţii! Şi, să dai la săraci! Nu judeca casa în care locuieşte cineva, ce fel de haine şi ce fel de pantofi poartă. Dacă intri în judecăţi de felul acesta, vei deveni un fariseu. Eu am hotărât cu mult timp în urmă că voi decide numai pentru mine şi nu voi decide pentru nimeni altcineva. Este treaba lor, este între ei şi Dumnezeu. Ei nu se ating de banii mei aşa că nu mă interesează ce fac ei cu banii lor, pe care Dumnezeu le-a dat prin slujba sau afacerile lor.
Unii au acest obicei prost, şi-mi pare rău să spun că, unii, chiar din bisericile noastre, atunci când vizitează pe cineva spun: „De unde a avut ăsta bani să-şi facă o asemenea casă?” Ţi-a luat cumva ţie banii s-o construiască? Lasă-l să-I răspundă lui Dumnezeu pentru aceasta. Sau: „De unde are hainele astea? Cum îşi permite să-i cumpere fetei lui asemenea haine?” Omule! – el nu foloseşte banii tăi, aşa că, de ce te interesează acest lucru? Eu m-am hotărât mai de mult să nu-mi bat capul cu afacerile nimănui. Dar, voi fi credincios în ceea ce priveşte banul meu – să-mi cumpăr ce-mi trebuie şi să dau ceva la săraci – aşa cum trăit Isus. El a trăit foarte simplu, folosind foarte puţin pentru El însuşi, fără a cheltui bani pentru lucruri scumpe.
Un alt exemplu este Pavel. În 1 Corinteni şi 2 Corinteni 11, el spune: „- Ştiu că am unele drepturi…, dar, …nu m-am folosit de niciunul din aceste drepturi, căci aş vrea mai bine să mor decât să-mi ia cineva pricina aceasta de laudă”. Ocazional, dacă se afla în nevoie, aşa cum s-a întâmplat când Biserica din Filipi i-a trimis bani, el i-a luat. El nu avea reguli, ci era călăuzit de Duhul. În general, de la majoritatea bisericilor n-a primit nimic. Însă, de la unele, ocazional, primea câte ceva. Aceasta îmi demonstrează mie că Pavel nu era sub Lege, ci era condus de Duhul. Când a primit bani din Macedonia, le-a spus corintenilor, în 1 Corinteni 11:9: „Când am fost la voi şi am fost în nevoie, n-am fost sarcină nimănui, căci de nevoile mele am îngrijit fraţii care veniseră din Macedonia…” El n-a spus: „Domnul a îngrijit de nevoile mele”, ca să sune aşa, „spiritual”, ci a spus: „Atunci când eram în nevoie în mijlocul vostru, cei din Macedonia au venit şi m-au ajutat financiar”. Ce onestitate la Pavel! În loc să folosească un limbaj superspiritual şi să spună: „Domnul sa îngrijit de mine”… Desigur, ştim cu toţii aceasta; Dumnezeu se îngrijeşte în detaliu de toate nevoile noastre. Dar, după cum am relatat, de ce să nu recunoaştem prin cine a lucrat! El a făcut-o oferind ocazia dărniciei Bisericii din Macedonia!
De ce vrei să iei o poziţie superspirituală, ca un „mare om a lui Dumnezeu”? De ce nu poţi fi smerit, ca şi Pavel, când spune: „Eram în nevoi, dar n-am luat de la voi, corintenilor, ci fraţii din Macedonia mi-au îndeplinit toate nevoile”. Iubesc sinceritatea lui Pavel. Vreau şi eu să fiu ca el. Sinceritate maximă! În 2 Corinteni 7, scrie cum Tit a venit la el şi-a fost încurajat. Ce onestitate la omul ăsta! „Eram descurajat, eram deprimat, dar Tit, fratele acesta tânăr, a venit la mine, mi-a spus ceva, şi-am fost încurajat!” Îmi place aceasta la Pavel!
Suntem oameni, suntem slabi şi avem nevoie unii de alţii. Nu vom avea standarde stricte de genul: „Nu voi lua bani de la nimeni!” Uneori, Dumnezeu vrea să ne smerească şi ne spune: „Ia bani de la acea persoană!” Aceasta e poziţia pe care şi eu însămi am luat-o! Altfel, am sfârşi ca şi nişte aroganţi, uitându-ne de sus la alţii! Totodată, prin Iuda, avem o avertizare a pericolului de a depăşi limita, a fi necinstit şi de ai deturna. El este exemplul unui om care-a luat bani, a înşelat şi ştiţi cum a sfârşit-o…
În concluzie, în creştinism banii au înlocuit Duhul Sfânt şi accentul nu mai cade acum pe Duhul Sfânt.
În continuare, vreau să vă vorbesc despre muzică. Muzica este un alt lucru care a înlocuit puterea Duhului Sfânt. Acesta este un lucru important pe care-l vedem în zilele noastre în marile cruciade de evanghelizare şi la televizor. Muzică, muzică, muzică … peste tot muzică! Oamenilor le place să-i imite pe rock-eri, vin îmbrăcaţi cu veste de piele, cu chitare ciudate şi legănându-se. De unde vin toate acestea? Din muzica rock, de la slujitorii diavolului, pe care-i imită. Îi imită cumva pe Petru sau pe Pavel făcând aşa ceva? Nu! Vi-l imaginaţi pe Pavel apărând într-o vestă neagră şi încercând să-şi impresioneze audienţa? Nu! De ce să nu fi îmbrăcat decent, aşa cum ar trebui să fie un creştin, în loc să imiţi pe toţi oamenii aceştia fără Dumnezeu pe care-i vezi pe toate copertele cd-urilor. Pe unii i-am văzut având toţi nasturii metalici! Îi poţi vedea şi la televiziunea creştină. Poate crezi că vei câştiga generaţia tânără îmbrăcându-te aşa! Ce prostie! Vei fi un exemplu negativ pentru tineri. Crezi că Isus s-ar fi îmbrăcat diferit numai ca să-i câştige pe tinerii din vremea Lui? Prin astfel de practici, creştinismul ajunge să fie supus diavolului! Diavolul a devenit exemplul lui. În plus, mai au şi jocurile de lumini: verde, galben, albastru, roşu… Nu-mi pot imagina că Isus ar face aşa ceva, numai ca să-i atragă pe oameni. Acestea sunt doar de la muzica rock. Cred c-o să-i convertească pe tineri prin aceasta? Ce fel de tineri vor fi aceia care se vor converti în felul acesta? Oameni cu inima împărţită, fără Dumnezeu care spun: „Eu cred în Isus!” Care Isus? Duc ei o viaţă sfântă? Poate fi această hidoşenie diavolească dovada sfinţeniei? În urma acelor întâlniri, au biruinţă asupra ispitelor, au biruinţă asupra păcatelor? Nu!
Mi-aş dori să am 10 oameni care să nu aibă parte de toate acestea. Isus a întors lumea pe dos cu 11 oameni tineri, sub vârsta de 35 de ani. Ei n-au apelat la niciunul din aceste trucuri. Petru n-a avut orgă de lumini în Ziua Cinzecimii, n-a avut pe-acolo pe vreunul cu vestă neagră, sau chitară electronică, şi n-a avut nici bani. Dumnezeu, care l-a făcut bogat pe Avraam, care l-a făcut bogat pe David, pe Solomon sau pe Iov, putea să-l facă bogat şi pe Pavel, pe Petru, pe Isus, pe Iacov – dar n-a făcut-o! Pentru că, în Noul Legământ, banii erau o capcană, oamenii ar fi fost atraşi de bani şi Dumnezeu n-a vrut aceasta! N-aţi văzut ce mulţi oameni au fost atraşi, la creştinism, în India, datorită banilor? Uitaţi-vă la şcolile Biblice şi la orfelinatele din această ţară. Este un adevărat scandal! Să primeşti bani din America şi să trimiţi rapoarte periodice cu ceea ce se întâmplă, să spui că sunt treziri şi sute de oameni convertiţi… Datorită acestui fapt, noi am hotărât în urmă cu 31 de ani, când am început să clădim această biserică, că nu vom trimite rapoarte nimănui, nu vom trimite fotografii nicăieri, nu vom trimite video-uri cu întâlnirile noastre nicăieri. Câteodată, când mă duc peste hotare oamenii mă întreabă: „Frate Zac, aveţi ceva nevoi în biserica voastră?” Eu spun: „Nu, noi n-avem nicio nevoie, suntem ok!”. Am fost prezentat odată în America şi s-a spus: „Iată, primul pastor indian care n-are nevoie de bani!”
Nu suntem interesaţi de acest aspect, pentru că, noi credem în puterea Duhului Sfânt. Poate că lucrarea noastră e mai mică, dar lăsaţi să fie mai mică, însă curată! Spune-mi: ai prefera să ai un copil sănătos sau şase copii bolnavi? Spuneţi-mi voi, mamelor! Eu ştiu! Prefer să am un copil sănătos decât o sută de copii bolnavi. Prefer să am o biserică mică cu oameni care sunt ucenicii Domnului Isus, decât mii de oameni care pretind că sunt creştini dar nu-L cunosc pe Dumnezeu. „Oh, noi avem aşa de mulţi lucrători!” De unde aveţi atâţia? Îi plătiţi din America? Noi nu vrem aşa ceva! Preferăm să fie mai puţini lucrători, dar care să-L slujească pe Dumnezeu şi să se întreţină singuri. Aceasta am făcut. Slujirea noastră s-ar putea să nu fie una foarte mare în întindere în comparaţie cu a altora, dar arătaţi-mi o altă biserică din India care nu primeşte daruri… În 30 de ani, fără slujitori plătiţi, fără rapoarte peste hotare; dacă mai există asemenea biserică aş vrea să o văd şi eu! Standardul nostru este diferit pentru că vrem să proclamăm că ceva lipseşte creştinismului actual în legătură cu banii, şi, totodată, în legătură cu muzica.
Mare parte din ceea ce numim astăzi „laudă şi închinare” nu este deloc „închinare”. Am un întreg mesaj despre acesta numit: „Thanskgiving, praise and worship” (Mulţumire, laudă şi închinare). Acestea sunt trei lucruri diferite. „Mulţumirea” se referă la a-I mulţumi Domnului pentru tot ce-a făcut pentru tine, iar „lauda” este a-L lăuda pentru ceea ce este El (mesajele cântărilor noastre se referă la aceste două aspecte). Dar, aceasta nu este închinare! Închinarea n-o pot face în faţa voastră, a tuturor, ci doar atunci când sunt singur cu Dumnezeu, în linişte. Poţi să I te închini prin cuvinte, apoi prin cântări, dar cea mai înaltă formă a închinării este tăcerea.
Cuvinte, cântări, tăcere… Dumnezeu este în Templul lui cel Sfânt şi tot pământul trebuie să tacă înaintea Lui. Închinarea este predarea totală a fiinţei noastre înaintea lui Dumnezeu, este plecarea capetelor noastre la pământ, şi nu dezvelirea picioarelor, cum fac unii care spun că sunt: ”omorâţi de Duhul”.
Ce aţi spune, aici în India, dacă v-aş arăta picioarele mele? Însă, dacă mă plec înaintea voastră, acesta este considerat un gest respectuos. Dacă v-aş arăta picioarele, aceasta este considerat a fi, de toţi indienii, cea mai mare insultă la adresa cuiva! Vedeţi cum diavolul îşi bate joc de oameni determinându-i să facă gesturi nepotrivite? Nu aşa ne învaţă Vechiul Testament şi nici Noul Testament! Ioan a căzut la picioarele Lui şi I s-a închinat, nu I-a arătat picioarele.
Ştiţi ce ne învaţă Biblia despre „ omorârea prin Duhul, în Romani 8:13? „…când sunteţi ispitiţi … prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului!” Aceasta este umblarea prin Duhul pe care o predic eu; să supui morţii ispita şi poftele, prin puterea Duhului Sfânt, nicidecum să-L insulţi pe Dumnezeu şi arătându-I picioarele. Aceasta nu-ţi va rezolva problema!
Ştiţi că, în lume, când oamenii au probleme, merg la bar ca să bea ceva, petrecându-şi acolo câteva ore, bând şi cheltuindu-şi banii. Ei spun că au un timp minunat acolo, se simt în al 9-lea cer şi uită de toate problemele. Dar, când ajung acasă, problemele lor sunt tot acolo, se ceartă cu soţiile lor, sunt tot iubitori de bani, plini de amărăciune, invidioşi. Apoi, tânjesc să se reîntoarcă la acel bar şi să bea din nou cu prietenii. Multe întâlniri de duminică dimineaţa în biserică sunt ca şi o „închinare la bar” sau ca o „laudă la bar”. Oamenii vin şi cântă, se leagănă, bat din palme; toate mişcările lor sunt ca şi cele ale unor oameni beţi. Apoi spun: ”- Oh, e minunat, am uitat de toate problemele!” După două ore se duc acasă şi ţipă la soţii, sunt aceiaşi iubitori de bani, plini de amărăciune şi ce-şi zic?: ”- Abia aştept până duminica viitoare să mă duc la „barul” meu ca să-L slăvesc pe Domnul!” Aceasta este o înşelăciune grozavă! Dacă te-ai fi întâlnit cu Dumnezeu pentru două ore, viaţa ta ar fi fost schimbată total. Ai fi avut un alt comportament faţă de soţia ta şi fiecare domeniu al vieţii tale ar fi fost schimbat.
Este foarte normal să ne întrebăm de ce nu-i aşa? Pentru că ceva este greşit! Muzica a înlocuit puterea Duhului Sfânt! Ştiţi că şi diavolul are muzica lui, şi că are o abilitate muzicală deosebită? Citim despre aceasta în Ezechiel 28. Este un capitol în care este descris diavolul (v11): ”Ajunsesei la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe”. Aceasta a fost în Eden, înainte ca să fi fost acolo Adam (v 13): ”Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe… timpanele şi flautele erau în slujba ta…!
Ştiţi care-au fost primii oameni care-au inventat muzica instrumentală? Fiii lui Cain! În Geneza 4, scrie despre descendenţii acestuia (v19): „Lameh şi-a luat două neveste: numele uneia era Ada…” (v20): ”Ada a născut pe Iabal…” (v21): ”Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor care cântă cu alăuta şi cavalul”. Fiii lui Cain au fost primii rock-eri şi avem mulţi descendenţi de-ai lor astăzi; oameni care s-au îndepărtat de Dumnezeu, şi-au devenit muzicieni.
Muzica are o putere enormă! Diavolul a avut această putere, fiii lui Cain au avut această putere şi ucenicii diavolului au această putere azi.
Putem avea muzică în Biserică azi. Atunci, cum se face că în Noul Testament nu s-a pus accentul pe ea? În Psalmi, da, citim mult despre muzică; dar, în Noul Testament Duhul Sfânt este cel mai important. Dacă ai instrumente muzicale sună bine; dacă ai bani, e bine; dar, acestea nu sunt esenţiale! Nu avem neapărată nevoie de orgă! Ştiţi că bisericile primare nu aveau orgă acum câteva sute de ani? Multe biserici foarte spirituale din lume nu au avut pian, nici orgă, nici chitară. Cum au supravieţuit? Prin puterea Duhului Sfânt! Astăzi, El a fost înlocuit cu muzica. Nu mai vezi o biserică fără muzică, nu mai vezi o biserică fără bani… Este o înşelăciune!
Ceva lipseşte creştinismului de astăzi şi trebuie să stăm cu ochii deschişi şi să spunem: ”-Doamne, ceva nu este în regulă!”
Sunt multe trucuri psihologice folosite ca să zăpăcească oamenii şi să le creeze stări ciudate. Se accentuează anumite cuvinte, până la urmă ţi se spune şi cum să respiri, totul este un trucaj care să te ameţească!
Apostolii nu foloseau trucuri, ci ei aveau puterea Duhului Sfânt. Nu se foloseau nici de bani, nici de muzică, nici de „evanghelia prosperităţii”, nici nu şantajau emoţional oamenii, nici nu aveau mesaje din acelea care să te facă să te simţi bine. Mulţi din predicatorii de azi studiază întâi psihologia, unde învaţă că trebuie să-i facă pe oameni să se simtă bine şi să le predice mesaje drăguţe. Puteţi să vi-i imaginaţi pe Ieremia sau pe Isaia spunând asemenea mesaje? Oamenii veneau la ei şi ziceau: ”- Nu ne predica aşa, spune-ne ceva drăguţ!” Proorocii aceştia însă nu-i ascultau, ci vorbeau ceea ce Dumnezeu le spunea să vorbească. Dumnezeu i-a spus lui Ezechiel: ”- Chiar dacă te vor asculta sau nu, du-te spune-le ce ţi-am spus Eu!”
Aceasta lipseşte în creştinismul de astăzi – proorocii lui Dumnezeu!
În Amos 8:12, se spune: ”Vor pribegi de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviţi încoace şi încolo ca să caute Cuvântul Domnului şi nu-l vor găsi”. Nu se referă la Cuvântul Domnului, la Biblie, ci la Cuvântul Domnului prorocit, care nu va mai putea fi găsit. Acestea sunt zilele în care trăim noi şi să dea Domnul ca acel Cuvânt să nu se piardă din mijlocul nostru.
Să facă Dumnezeu ca noi să fim mărturia Lui în această generaţie şi El să ridice o altă generaţie în anii care vin, ca să ţină sus făclia Cuvântului profetic în Biserică.
Să ne rugăm:
Tatăl nostru din ceruri, te rugăm aplică Tu aceste adevăruri în vieţile noastre. Numele Tău să fie glorificat prin noi, ca fiecare din noi să audă şi să fim martorii Tăi în generaţia noastră. Ne rugăm în Numele lui Isus. Amin!