Încurajarea şi mustrarea sunt două dintre lucrările principale ale Duhului Sfânt – Zac Poonen

 

Să medităm asupra acestor două porunci din Biblie:

„Avertizaţi-vă (mustraţi, îndemnaţi, încurajaţi) unul pe altul în fiecare zi…..pentru ca nici unul dintre voi să se împietrească prin înşelăciunea păcatului.” (Evrei 3:13 – Amplified Bible).

 

„Să nu uităm sau să neglijăm să ne adunăm laolaltă (ca şi credincioşi) aşa cum obişnuiesc unii, ci să ne mustrăm – avertizăm, îndemnăm şi încurajăm – unii pe alţii, cu atât mai mult cu cât vedeţi că Ziua se apropie! (Evrei 10:25 – Amplified Bible).

 

 

Aceste porunci sunt ignorate aproape în totalitate de către vasta majoritate a credincioşilor, şi totuşi acestea subliniază două dintre responsabilităţile noastre principale ca membrii ai Trupului lui Hristos. Cuvântul tradus „mustra/încuraja” în pasajul de mai sus este cuvântul grecesc „parakaleo”. Forma de substantiv a acestui verb este „parakletos”, care (în traducere „Mângâietor”) este cuvântul pe care l-a folosit Isus referindu-se la Duhul Sfânt în Ioan capitolele 14 la 16.

 

Aceasta ar părea să indice faptul că încurajarea şi mustrarea sunt două dintre lucrările principale ale Duhului Sfânt. Şi dacă Duhul Sfânt sălăşluieşte în noi ca membrii ai Trupului lui Hristos, El va căuta să se exprime prin noi, unul către altul într-o lucrare reciprocă de încurajare şi mustrare. În consecinţă, noi vom răci Duhul dacă neglijăm să ne angajăm într-o astfel de lucrare. Aşa că Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuieşte: „ Vă rugăm stăruitor, fraţilor, mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială….. îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi, sprijiniţi pe cei slabi…..Nu stingeţi Duhul!” (1 Tesaloniceni 5:14,19 – Amplified Bible).

 

Aceasta nu înseamnă că ne vom petrece tot timpul încurajând şi mustrând pe alţii. Nu. Fiecare lucrare îşi are timpul şi locul ei. Ce trebuie să facem noi însă, este să ne recunoaştem responsabilităţile în aceste domenii.

 

Este probabil ca Isus să se fi referit întocmai la această lucrare când le-a spus ucenicilor la ultima Cină: “Şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (Ioan 13:14). Spălarea picioarelor îi va înviora, cât şi curăţi – după ce vor fi colindat străzile murdare, încălţaţi doar cu sandale.

 

În acelaşi fel, încurajarea poate înviora un frate slab şi descurajat, iar îndreptarea poate curăţi un frate abătut de la drumul drept. Trebuie să fim gata să spălăm picioarele altora şi să avem picioarele spălate de alţii în schimb.

 

Pavel şi Barnaba au întărit sufletele ucenicilor in bisericile pe care le-au întemeiat “încurajându-i” – aşa cum este scris în Faptele Apostolilor 14:22. Şi noi putem întări pe alţii printr-o lucrare de încurajare – nu doar prin predicarea Cuvântului, ci şi oferind apreciere acolo unde se cuvine.

 

Isus a fost întodeauna prompt în a oferi un cuvânt de apreciere unde era cuvenit. El a lăudat un sutaş pentru credinţa lui (Matei 8:10), o femeie plină de căinţă pentru dragostea ei (Luca 7:47) şi pe Maria din Betania pentru devotamentul ei (Luca 10:42; Marcu 4:8,9). Ucenicilor Lui falimentari le-a spus: “Însă voi sunteţi cei care au rămas cu Mine în timpul încercărilor Mele” (Luca 22:28).

 

Când Pavel scrie bisericilor – chiar şi celor mai trupeşti – găseşte de obicei ceva să aprecieze în ei. Bisericii din Corint, străpunsă de dezbinare, dispute şi imoralitate, Pavel scrie începând scrisoarea astfel: “Întotdeauna Îi mulţumesc Dumnezeului meu pentru toate darurile minunate, care v-au fost date de El, acum că sunteţi ai lui Hristos. El v-a îmbogăţit viaţa. V-a ajutat în vorbirea pentru El şi v-a dat o înţelegere completă a adevărului; – mărturia noastră despre Hristos a fost confirmată în voi! Acum aveţi orice har şi binecuvântare; orice dar spiritual şi putere pentru a face voia Lui vă aparţin în acest timp de aşteptare a revenirii Domnului nostru Isus Hristos. Iar El garantează până la sfârşit că veţi fi socotiţi liberi de tot păcatul şi toată vina în ziua când El va reveni. Dumnezeu v-a face aceasta pentru voi cu siguranţă, pentru că El îndodeauna face ce spune, El v-a poftit în această minunată prietenie cu Fiul Său, Isus Hristos, Domnul nostru.” (1 Corinteni 1:4-9 – TLB). Numai după aceasta a continuat spunând “Vă îndemn, fraţilor, în Numele Domnului nostru Isus, încetaţi în a vă mai contrazice între voi” (versetul 10).

 

Pavel a încercat să înceapă cu ceva pozitiv. La fel trebuie să facem şi noi. Aceasta nu vine în mod natural pentru noi toţi. Majoritatea dintre noi tind să vadă mai întâi partea negativă în ceilalţi. Însă dacă ne supunem disciplinei Duhului Sfânt, El ne va arăta ceva de apreciat în toţi ceilalţi.

 

Odată, un învăţător a întins în faţa clasei sale o foie mare de hârtie care avem un punct mic de cerneală într-un colţ, şi a cerut copiilor să-şi noteze ce văd. Toţi au descris micul punct de cerneală şi nici unul nu a menţionat imensa parte de hârtie care era imaculată. La fel este şi în relaţiile umane: Deseori tindem să ne concentrăm asupra defectelor minore ale oamenilor şi nu vedem binele în ei. Schimbarea concepţiei asupra cuiva necesită determinare, dar se merită efortul. Treptat se va forma obiceiul de-a observa calităţile bune ale oamenilor. Următorul pas este de a le spune cât de mult sunt apreciate acele calităţi.