{mgmediabot2}path=download/Psalmi/Psalmul 80.mp3|width=700|height=200|link=download/Psalmi/Psalmul 80.mp3{/mgmediabot2}
Psalmul 80
1 | Ia aminte, Păstorul lui Israel, Tu, care povăţuieşti pe Iosif ca pe o turmă! Arată-Te în strălucirea Ta, Tu, care şezi pe heruvimi! |
2 | Trezeşte-Ţi puterea, înaintea lui Efraim, Beniamin şi Manase, şi vino în ajutorul nostru! |
3 | Ridică-ne, Dumnezeule, fă să strălucească Faţa Ta, şi vom fi scăpaţi! |
4 | Doamne, Dumnezeul oştirilor, până când Te vei mânia, cu toată rugăciunea poporului Tău? |
5 | Îi hrăneşti cu o pâine de lacrimi, şi-i adapi cu lacrimi din plin. |
6 | Ne faci să fim mărul de ceartă al vecinilor noştri, şi vrăjmaşii noştri râd de noi între ei. |
7 | Ridică-ne, Dumnezeul oştirilor! Fă să strălucească Faţa Ta, şi vom fi scăpaţi! |
8 | Tu ai adus o vie din Egipt, ai izgonit neamuri, şi ai sădit-o. |
9 | Ai făcut loc înaintea ei: şi ea a dat rădăcini şi a umplut ţara. |
10 | Munţii erau acoperiţi de umbra ei, şi ramurile ei erau ca nişte cedri ai lui Dumnezeu. |
11 | Îşi întindea mlădiţele până la mare, şi lăstarii până la Râu. |
12 | Pentru ce i-ai rupt gardul acum, de-o jefuiesc toţi trecătorii? |
13 | O râmă mistreţul din pădure, şi o mănâncă fiarele câmpului. |
14 | Dumnezeul oştirilor, întoarce-Te iarăşi! Priveşte din cer, şi vezi! Cercetează via aceasta! |
15 | Ocroteşte ce a sădit dreapta Ta, şi pe fiul, pe care Ţi l-ai ales!… |
16 | Ea este arsă de foc, este tăiată! De mustrarea Feţei Tale, ei pier! |
17 | Mâna Ta să fie peste omul dreptei Tale, peste fiul omului, pe care Ţi l-ai ales! |
18 | Şi atunci nu ne vom mai depărta de Tine. Înviorează-ne iarăşi, şi vom chema Numele Tău. |
19 | Doamne, Dumnezeul oştirilor, ridică-ne iarăşi! Fă să strălucească Faţa Ta, şi vom fi scăpaţi! |