„DORESC SĂ CUNOSC PUTEREA TA ŞI OAMENI
CARE TE IUBESC PE TINE”
Provin dintr-o familie de penticostali. Suntem 8 fraţi. Mama noastră a murit când eram mici. Ştia că merge la Domnul şi în ultimele zile din viaţa ei se ruga mult ca noi să nu ne pierdem. Ştia că va fi lupta mare. Şi aşa cum scrie în Scriptură că El este tatăl orfanilor, Dumnezeu ne-a purtat de grijă. Material am avut tot ce ne trebuieşte, ba tot mai mult. În ceea ce mă priveşte cu cât Dumnezeu mă binecuvânta cu atât eu mă îndepărtam de el . M-am căsătorit cu o persoană care nu Îl cunoştea pe Dumnezeu. Am făcut nuntă în lume, am trăit în lume, am făcut toate lucrurile murdare din lume.
Cea care urma să-mi fie soţie, înainte de a o cunoaşte, avea un principiu: să nu se căsătorească cu un pocăit sau cu un maghiar. M-a cunoscut pe mine, după ce se despărţise de un maghiar şi prietenii îi spuneau: „Ştii că lui Daniel i se spune pocăitul?” Ea m-a întrebat mirată „Eşti pocăit?” pentru că nu vedea nimic deosebit în mine. Viaţa mea nu demonstra nimic cum că aş fi pocăit . Şi îi spuneam „Nu, nu sunt pocăit. Doar părinţii mei au fost. Tatăl meu este.” Oricum eu mă ruşinam că pot fi socotit pocăit.
Rugăciunile mamei îşi făceau efectul şi am început o schimbare parţială
Ne-am căsătorit şi preocuparea mea de bază a fost cum să adun cât mai mulţi bani, mă gândeam doar la bani, cum să alerg mai mult să fac tot mai mult. Nici vorbă de Dumnezeu în viaţa mea. Totuşi mă urmăreau mereu rugăciunile mamei mele, vorbele ei, chiar dacă aveam doar 8-9 ani când ea a trecut la Domnul. Mi le aminteam, îmi aminteam imaginea ei învăţându-mă şi soţia mea m-a întrebat „Ce este cu tine? Ţi-e dor de biserică”. Şi i-am spus că aş dori să mă reîntorc spre biserică. Dumnezeu mă cerceta. Ştiam că trebuie să fac un pas să mă reîntorc la Domnul, dar nu aveam forţa necesară. Duhul Domnului mă cerceta, a început să mă copleşească şi mi-am dat seama că trebuie să fac un legământ, şi să-L iubesc pe El. M-am botezat şi Dumnezeu a început să lucreze.
După toate evenimentele care au urmat mi-am dat seama că Dumnezeu nu la voia întâmplării m-a dus în biserica Baptistă nr. 1. Vreau să mărturisesc un lucru. Sigur că după ce m-am botezat anumite lucruri rele nu le mai făceam dar în alte direcţii am rămas neschimbat. Mă năpădea pofta de afaceri, cum să fac bani. Anumite lucruri din viaţa mea s-au schimbat în bine, dar nu s-au schimbat toate. Şi după cum ştim fiecare dintre noi că nu este păcat mic sau păcat mare, eu continuam să mint când era vorba de bani mulţi, nu puteam să mă controlez de loc şi anumite lucruri mai murdare le continuam. Nu cunoşteam nimic despre mişcarea de trezire din biserică. De fapt nu cunoşteam pe nici un frate, în afară de unul care îmi era vecin. Când se termina biserica plecam casă fără să vorbesc cu nimeni. Dar după un anumit timp de mers rutinat la biserică am plecat într-o seară, m-am închis în cămăruţa mea şi am început să plâng, şi să mă rog aşa cum spune Domnul în Duh şi în adevăr. Adică în Duh să ştii că te ascultă şi în adevăr să-i spui tot adică chiar şi murdăriile din viaţă, chiar şi neputinţele, tot.
Eu nu am făcut până atunci lucrul acesta deşi mă trăgeam dintr-o familie de penticostali. În familia noastră în copilărie erau multe rugăciuni, veneau mulţi fraţi să se roage dar eu nu practicasem aşa ceva. În rugăciunea mea am spus un lucru care poate părea ciudat la unul care s-a botezat: ”Doamne dacă Tu exişti vreau să te cunosc şi eu pe Tine”. Şi am continuat: „Vreau să cunosc puterea Ta şi vreau să cunosc oameni care te iubesc pe Tine”. Aceasta a fost rugăciunea pe care am făcut-o. „Dacă exişti?”. Poate sună ciudat, dar îmi puneam chiar şi întrebarea aceasta după ce m-am botezat, pentru că deşi Duhului Domnului îmi cercetase inima nu ajunsesem încă să-L cunosc personal. Mi-am dat seama că aveam nevoie de putere de la El ca să pot să biruiesc săgeţile Celui rău. Erau atâtea gânduri murdare, chiar dacă eram un om paşnic, chiar dacă toţi aveau o părere bună despre mine. În gândurile mele în trăirea mea, în inima mea, era încă multă mizerie. Aşa cum am spus la început m-am apropiat de Domnul şi anumite lucruri le puteam face prin puterile mele, dar anumite duhuri şi înclinaţii nu le puteam stăpâni şi era o luptă teribilă, şi am spus „Doamne dacă tu exişti cu adevărat vreau să-ţi cunosc puterea ta şi oameni care te cunosc şi te iubesc pe tine.”
Şi aşa a venit o zi în care îi spuneam fratelui meu vecin, tot Daniel îl cheamă, ca şi pe mine, îi spuneam: „Dan, eu nu cunosc pe nimeni în biserică şi Domnul mi-a pus pe inimă să dăruiesc ceva în numele Lui, dar nu ştiu unde ar fi nevoie”. Şi el spus: „Te duc la un frate care are 7 copii.” M-am mirat să aud de 7 copii într-o familie baptistă. Dar am spus că merg cu bucurie să dăruim pentru Domnul. Şi am ajuns la fraţii aceştia. Când am ajuns, am vrut să deschid portbagajul şi fratele a spus: ”Lasă portbagajul închis, noi mergem înaintea Domnului să ne rugăm. Şi în timp ce stăteam acolo au venit mai mulţi fraţi şi surori din biserică pe care îi cunoşteam. Eu nu ştiam că se adună în acea pentru rugăciune, o rugăciune mai specială. Mi s-a spus să rămân şi eu. Şi am rămas mai ales că aveam dorinţa pusă înaintea Domnului să cunosc fraţi care îl iubesc.
Dar vreau să vă spun că în timp ce stăteam acolo şi ne rugam veneau peste mine tot felul de gânduri, unele urâte şi murdare, altele ispititoare ca şi acela că soţia mă aşteaptă acasă cu tocăniţă, ce mult îmi plăcea mie tocăniţa. Rugăciunea se prelungea şi simţeam că am început să urăsc, să-i urăsc pe fraţi. Era gândul care îmi spunea să mă duc dintre nebunii aceştia. Ştiam că duhurile Celui rău mă atacă, simţea că sunt ultimele lui puteri în viaţa mea. Şoapta lor continua: „Du-te dintre nebunii aceştia”. Dar din respect pentru Dan îmi spuneam să mai stau să se termine rugăciunea aceasta şi apoi plec, că nu se poate între oamenii aceştia. Deşi erau toţi din biserica baptistă de la noi .
Puterea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt a venit când nu mă aşteptam…
A urmat a doua rugăciune, am spus din nou că mai stau din respect pentru Dan. Dar în timp ce ne rugam Duhul Lui Dumnezeu îmi spunea „Tu te-ai rugat să cunoşti oameni ai lui Dumnezeu, să cunoşti puterea Mea şi acum tu vrei să te duci?”. Am început să mă rog şi eu. Nu ştiu ce s-a întâmplat, nu mă mai deranja să mă rog, puteam să mă rog. Apoi a venit peste mine puterea lui Dumnezeu şi am simţit cu adevărat că se întâmplă ceva cu mine. Am început să vorbesc într-o limbă cu cuvinte necunoscute. Dar în mod ciudat, fără traducere, înţelegeam totul foarte bine în româneşte. Era o limbă pe care n-am învăţat-o, dar înţelegeam perfect ceea ce spun şi puteam să-i spun Domnului toate bucuriile, toate necazurile, tot ce aveam, îi spuneam despre familia mea că vreau să se întoarcă la El. A fost extraordinar şi am stat acolo ore în şir. Veneau fraţii la mine şi spuneau: „Domnul să te binecuvânteze, ai fost botezat cu Duhul Sfânt, ridică-te”. Dar eu nu voiam decât să vorbesc cu Dumnezeu, am simţit ceva din El, cum spune în Sfânta Scriptură, arvuna Duhului Sfânt. Fiecare dintre noi când plătim o casă dăm un avans. Tot aşa şi Dumnezeu mi-a dat un avans deosebit din puterea Lui şi am simţit cu adevărat că Dumnezeu mi-a schimbat inima, am simţit aşa o bucurie şi am stat pe genunchi ore în şir chiar dacă fraţii şi-au terminat rugăciunea, eu continuam să-I spun Domnului bucuriile şi necazurile şi Dumnezeu mi-a schimbat inima.
Şi mi-a pus în inimă dorinţe curate şi dragostea pentru Scriptură
Dacă până atunci nu puteam să citesc Sfânta Scriptură şi nu-mi era dragă Dumnezeu a pus în inima mea dorinţa să citesc Scriptura şi s-o iubesc, să-L cunosc tot mai mult pe El şi să-L mărturisesc. Iubeam rugăciunea ceea ce era ceva nou pentru mine. Înainte acest lucru nu era o bucurie. Acum am început să doresc să mă întâlnesc cu fraţii la rugăciune. Dacă nu puteam merge o zi eram supărat. Soţia mea era supărată şi mă avertiza că o să se stingă dragostea mea pentru Dumnezeu. Dar dacă stai aproape de Dumnezeu, El îţi umple mereu inima. Nu este o mai mare bucurie decât să stau în post şi să mă rog: „Doamne, dacă azi întâlnesc un om cu care am făcut afaceri vreau să-i vorbesc ce mari minuni ai făcut în viaţa mea şi cum mi-ai schimbat inima.” Nu este mai mare bucurie decât să-L mărturisesc pe Domnul, să-L laud pe El, şi să duc Vestea Bună.