Un tribunal german: „Fără căsătorii între persoanele de acelaşi sex în ţară”

Căsătoria poate fi doar între un bărbat şi o femeie, a hotărât un tribunal din Germania într-un proces intentat de doi bărbaţi care s-au căsătorit în Canada. Tribunalul a decis că o căsătorie între persoanele de acelaşi sex făcută în afara ţării trebuie considerată ca un parteneriat civil în Germania, a declarat Hilary White de la LifeSiteNews.com. Decizia este un pas înapoi pentru mişcarea homosexualilor din Germania, care au sperat să folosească intanţele de judecată pentru a forţa legalizarea căsătoriilor între homosexuali.
Andreas Boettcher, un manager în vârstă de 37 de ani, de origine germană, a plecat la Montreal cu partenerul său de origine spaniolă şi au organizat acolo ceremonia de căsătorie civilă, în luna iunie, 2006. Perechea s-a întors în Germania şi a mers la un tribunal administrativ din Berlin, iar acolo autorităţile locale au refuzat să recunoască certificatul lor de căsătorie canadian. Cei doi au fost deja în Spania, unde căsătoriile de acelaşi sex sunt legale încă din anul 2005, şi s-au înregistrat acolo ca şi familie.
În august, 2001, Germania a adoptat o lege care permite cuplurilor de acelaşi sex să se întregistreze ca şi parteneriate, dar în ciuda faptului că Germania este una dintre cele mai “progresive” ţări din Europa la acest capitol, Germania nu a mers atât de departe încât să includă aceste parteneriate homosexuale în definiţia legală a căsătoriei.
În general, mişcarea homosexuală a avut un mare succes în a se folosi de instanţele germane pentru atingerea obiectivelor. Într-un caz din anul 2009, ce a implicat o dispută asupra beneficiilor de pensie pentru un bărbat homosexual care era înregistrat ca parteneriat, Curtea Constituţională Federală a hotărât ca toate drepturile şi obligaţiile de căsătorie să fie extinse la partenerii de acelaşi sex care sunt înregistraţi.
Aceeaşi instanţă a decis în iulie, 2008, că un bărbat căsătorit cu o femeie, şi care suferea de confuzie de sex şi a fost operat pentru schimbare de sex, poate să rămână căsătorit cu soţia lui în timp ce el îşi va modifica sexul său din bărbat în femeie. Instanţa a cerut legislaturii să modifice legea pentru a rezolva astfel de cazuri pe viitor.
În luna martie a acestui an, Senatul de la Berlin a anunţat că se va introduce în Consiliul Federal (Bundesrat) o taxă de căsătorie între persoanele de acelaşi sex, în conformitate cu decizia instanţei din 2009.