Jack DEERE - Surprins de puterea Duhului

 

O prezentare a cărţii
S U R P R I N S D E P U T E R E A D U H U L U I
de Jack DEERE
Copyright © 2006, Editura Succeed Publishing
Medgidia, Str. Independenţei, Nr. 5, Jud. Constanţa, 905600
Tel/Fax: 0241 – 811.999, Mobil: 0744. 623.909, Persoana de contact: Vasilică Croitor
Despre autor
Jack Deere a fost profesor timp de 10 ani la catedra de Vechiul Testament de la Dallas Theological Seminary şi pastor pentru 7 ani la Biserica Baptistă din Fort Worth.
S-a născut într-o familie cu 4 copii, el fiind cel mai mare. Tatăl lui s-a sinucis pe când avea 12 ani.
Principala pasiune a lui Jack Deere era predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, prin studiul căruia vedea rezolvarea celor mai importante nevoi ale vieţii. În jurul anului 1985, puţini oameni dobândiseră o pregătire teologică de excepţie comparabilă cu a lui. Până la această dată el a avut o concepţie teologică cesaţionistă. Cuvântul cesaţionist provine de la englezescul to cessate = a înceta. În româneşte, s-ar putea traduce ca încetaţionalist. Teologii cesaţionişti susţin că darurile Duhului Sfânt, în special vorbirea în limbi, proorocia şi vindecările miraculoase, au încetat odată cu moartea ultimului apostol. Ei cred că Dumnezeu a retras darurile supranaturale ale Duhului Sfânt, că nu mai este nevoie de ele, deoarece acum avem Biblia completă. Ca o excepţie, singurele minuni care mai credea că au loc în zilele noastre, sunt convertirile mântuitoare ale oamenilor ca răspuns la Evanghelie.
Asemenea cesaţioniştilor, autorul considera că Dumnezeu a iniţiat schimbarea intensităţi minunilor şi că aceasta o poate dovedi cu Scriptura, istoria bisericii şi teologia. El credea că singurul mod în care Dumnezeu mai vorbeşte în prezent este Cuvântul Său scris. Visele, vedeniile, descoperirea profetică şi îndemnurile lăuntrice le trata ca fenomene subiective şi ambigue. Îi era scârbă de ele şi era iritat de expresia unora care ziceau: „Dumnezeu mi-a vorbit … ”. O astfel de expresie o considera ca fiind pusă la rang de autoritate egală cu Scriptura şi o trata ca pe o îngâmfare, chiar blasfemie. Având sănătate, familie şi biserică bună, nu mai considera că are nevoie de minuni, vindecări, proorocii sau alte chestiuni subiective.
Sub influenţa acestei concepţii, el a ajuns să creadă că Dumnezeu nu mai consideră necesar şi nici nu mai este nevoie să se implice în toate detaliile vieţii aşa cum se implicase în vieţile credincioşilor din Noul Testament. Aceasta i-a adus, în mod inconştient, modificări nedorite în închinare. Rugăciunile lui erau diferite de a lor, respectiv credea că Dumnezeu ascultă numai anumite rugăciuni de ordin general. Percepţia lui teologică era că ştie ce face Dumnezeu. Aceasta îi dădea un fel de siguranţă şi confort. El trăia un sentiment plăcut că ştie încotro merge şi că deţine controlul asupra vieţii sale, deşi în realitate nu mai era un închinător în adevăratul sens biblic. Au rămas în afară o serie de aspecte biblice esenţiale ale închinării continue şi plină de pasiune. Abia mai târziu, avea să constate că acest sentiment al siguranţei teologice a fost fals. Aceasta a venit în viaţa lui ca o surpriză. A fost un punct de cotitură, un mare cutremur care i-a răsturnat teologia cesaţionistă, conducându-l spre cunoaşterea reală a Scripturii şi a puterii Duhului Sfânt. În urma acestui taifun, cum îl numeşte Bruce K. Waltke, Jack Deere n-a rămas neutru. El declară că a părăsit starea în care accepţi doar cu mintea adevărul biblic, adică ai doar un consimţământ intelectual. În mod obligatoriu, adevărul trebuie să coboare în inimă şi să fie însoţit de manifestarea corespunzătoare în viaţă, în biserică.
Modul surprinzător în care a trăit şi a descris lucrarea Duhului Sfânt este subiectul acestei cărţi, pe care Gordon D. Fee o apreciază ca fiind „o teologie narativă în cea mai strălucită formă”. Prezentarea se face urmând capitolele şi paragrafele cărţii.
Partea I. LUAT PRIN SURPRINDERE
1. Apelul telefonic care mi-a schimbat viaţa
Surprins de învăţătura Sfintei Scripturi cu privire la vindecarea divină
Marea problemă a lui Jack Deere era faptul că dea lungul anilor pasiunea pentru Dumnezeu a scăzut. Era conştient de aceasta şi nu ştia cum să se dăruiască mai mult lui Dumnezeu. Acest lucru n-a trecut neobservat de soţia lui care a început să se roage în mod concret şi stăruitor pentru el. Spre deosebire de el şi chiar exasperarea lui, ea făcea lucrul acesta de ordinul orelor, cerând lui Dumnezeu schimbarea acestei stări în care se complăcea şi de care era automulţumit. (Aici avem surpriza ascunsă a mijlocitorilor pe care-i ridică Dumnezeu în taină!)
Într-o zi conducerea Bisericii lor a hotărât să organizeze o conferinţă de evanghelizare. Ei au hotărât să-l cheme pe Dr. John White, psihiatru şi autor creştin britanic. Acesta făcea parte dintr-o mişcare evanghelică ce considera că bisericile naţionale şi sistemele bisericeşti existente nu reflectau natura şi caracterul bisericii biblice adevărate. Printre altele, aceştia renunţaseră total la poziţia cesaţionistă şi practicau în închinare darurile Duhului Sfânt. Jack Deere nu cunoştea acest aspect, ci îl cunoştea pe Dr. White ca un autor celebru de la care citise împreună cu soţia vreo 15 cărţi foarte bune.
În urma unei scrisori pe care i-a trimis-o, White l-a sunat şi au stabilit la telefon subiectele:
- Autoritatea lui Hristos asupra ispitelor.
- Autoritatea lui Hristos asupra păcatelor.
La aceste teme nu au fost comentarii sau suspiciuni. Dar au apărut imediat la următoarea temă.
- Autoritatea lui Hristos asupra demonilor.
Jack Deere tratase până atunci demonii ca inexistenţi. Acum, în gând, fără să zică nimic interlocutorului, se gândea că totuşi există pe undeva în lume? Interesant, pe vremea lui Isus au existat mulţi! Chiar aşa, unde or fi plecat oare? Acesta a fost primul lui mare semn de întrebare!
- Autoritatea lui Hristos asupra bolilor.
Această temă nu i s-a mai părut deloc interesantă. El avea o repulsie faţă de cei care aveau de a face cu vindecarea. Din jenă, căci vorbea cu Dr. White, a acceptat tema şi chiar rugăciunea specifică pentru vindecarea fizică în biserică. După încetarea discuţiei şi până la sosirea lui White, acesta a fost un mare imbold pentru documentarea biblică exactă referitoare la boli, vindecare, rugăciunea pentru bolnavi, daruri de vindecare şi în general asupra darurilor Duhului Sfânt.
Jack Deere apreciază că acesta a fost telefonul care i-a schimbat complet viaţa. Era în Ianuarie 1986. Cartea, apărută în 1993, reflectă marile schimbări care au avut loc în concepţia lui timp de 7 ani. În mod concret, atunci a pornit el o nouă căutare. Se situa pe poziţia unui renumit teolog cesaţionist, adică a unui om care credea că darurile Duhului Sfânt au încetat odată cu moartea ultimului apostol şi că poate dovedi acest lucru cu Scriptura.
În prima etapă, după 3 luni de studiu a Scripturii, fără prejudecăţile proprii şi cele însuşite de la diferiţi teologi, şi-a dat seama că Dumnezeu poate vindeca în prezent, că vindecarea trebuie să fie parte integrantă din misiunea bisericii, că nu poţi argumenta cu Biblia că darurile Duhului Sfânt au încetat, că Dumnezeu mai poate vorbi şi altfel decât prin Scriptură, că vindecarea divină şi descoperirea dumnezeiască trebuie să aibă un rol semnificativ în viaţa unei bisericii vii a lui Hristos. Încă odată, Cuvântul lui Dumnezeu s-a dovedit a fi pentru el sursa cunoaşterii adevărului, cu întrezărirea faptului că el trebuie să coboare la nivele practice mult mai adânci decât cele pe care le experimentase până atunci.
Aşa s-a încheiat prima etapă a schimbării din viaţa lui Jack Deere, despre care spune că a fost realmente surprins de învăţătura Sfintei Scripturi cu privire la vindecarea divină.
Atunci, considera că îi rămân neclare doar manifestarea darurilor spirituale.
2. Surprins de Duhul Sfânt
Surprins de prezenţa Duhului Sfânt în vindecarea divină
Primele zile ale conferinţei au decurs fără nici o surpriză. White a prezentat cu putere un mesaj biblic la care nu a avut nici o obiecţie. În ultima zi, după un mesaj despre boli şi vindecare, a urmat o chemare simplă pentru rugăciune în faţă, fără nici o manipulare emoţională. Prima surpriză a lui Jack a fost că o treime din biserică, care păreau că deţin controlul asupra vieţii lor, au dat buzna în faţă pentru rugăciune. Unii plângeau, alţi mărturiseau cu curaj şi sinceritate păcatele. White se ruga simplu, fără o anumită tehnică sau formule. Reflectând mai târziu asupra acestei situaţii, Jack Deere spune că atunci nu şi-a dat seama cum prin aceste manifestări Dumnezeu declanşa în biserică o trezire spirituală.
Vindecarea lui Lessa
A urmat rugăciunea pentru o femeie din adunare cu numele de Lessa, despre care ştia că are o depresie continuă. În timpul rugăciunii s-a constatat că ea avea o posesie demonică. Nici el, nici ceilalţi pastorii şi prezbiterii n-au văzut până atunci această posedare. Acum parcă pierduse controlul asupra trupului şi părea că şi-a pierdut conştiinţa. Aproape toţi din adunare erau şocaţi de ce vedeau. Nu mai văzuseră niciodată un demon la lucru în viaţa cuiva manifestându-se ca acum, deşi o cunoşteau de atâta vreme şi o consiliaseră în mod repetat. White s-a rugat, în Numele lui Isus, ca demnul să iasă. Duhul necurat a fost alungat şi femeia s-a liniştit, fără ca să fie umilită în public. Mai târziu femeia s-a implicat cu putere în lucrarea de vindecare a bolnavilor şi vestirea evangheliei.
Văzând acest caz bine cunoscut din biserică, Jack a început să plângă în mod necontrolat. Atunci, şi-a dat seama că păstori aroganţi ca el produc aşa de multă suferinţă în viaţa copiilor lui Dumnezeu. Demonii nu pot fi consiliaţi şi nici nu ies prin disciplinarea vieţii. Demonii ies numai prin puterea sângelui Domnului Isus. El şi ceilalţi păstori n-au avut discernământul să vadă ce se întâmplă cu femeia. Acum auzea o voce care-i spunea: „Tu eşti un înşelător şi manipulator care se joacă de-a biserica”. Ştia că este la o răscruce în viaţa lui şi că modul în care va răspunde va stabili o nouă direcţie în viaţa lui. El simţea că acum ori se va apropia, ori se depărta de Dumnezeu. Atunci a spus: „DA, Doamne”. A urmat apoi să treacă pragul unei pocăinţe adânci care să rupă lanţurile unora din cele mai arogante prejudecăţi acumulate despre viaţa şi lucrarea creştină.
Aceasta a fost pentru Jack Deere surpriza prezenţei reale a Duhului Sfânt în vindecarea divină.
Surpriza dimineţii - atacul de frică
De cum s-a sculat duminica dimineaţa, a urmat un atac de frică din partea celui rău. A fost ca un şoc: Biserica fusese vizitată de un demon! A decis să deschidă Biblia la întâmplare. El nu făcea şi nu recomanda nimănui acest procedeu. Dar acum presiunea era prea mare. Scriptura s-a deschis la îndrăcitul din Ghadara. Isus a alungat o legiune de demoni şi i-a redat o minte sănătoasă celui posedat. Dar pe toţi i-a apucat frica. O frică identică avea şi el acum! Astfel, a înţeles că în marea Sa îndurare, Domnul Isus vizitase Biserica lor şi a dat în vileag puterile ascunse ale demonilor, pentru ca astfel să-i vindece şi să-i întărească. Aşa s-a pocăit imediat şi a cerut Domnului iertare, spunându-i că nu se va mai împotrivi niciodată când El vrea să se atingă de un demonizat.
Practicarea rugăciunii de vindecare în biserică
Apoi, a hotărât cu păstorii şi prezbiterii ca să înceapă în Biserică rugăciunea pentru bolnavi şi practicarea poruncii biblice din Iacov 5.14-16:
„Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii (Sau: bătrânii.) Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”.
Un caz de vindecare din biserică prin ungere cu untdelemn
La scurt timp, l-a sunat o femeie din Biserică bolnavă de anevrism ca să se roage pentru ea şi să-i facă ungerea. Împreună cu unul dintre păstori s-a dus la ea, i-a făcut ungerea şi s-au rugat pentru ea ca să fie vindecată. După primul control la medicul ce urma să o opereze s-a constatat că femeia fusese vindecată, cu o confirmare medicală precisă.
A doua etapă a aventurii cu Domnul din viaţa lui Jack Deere s-a încheiat, surprins de Duhul Sfânt!
3. „Wimbere” şi semne
Surprins prin experienţa descoperirilor exacte ale Duhul Sfânt
În continuare, autorul arată rolul nefast a prejudecăţilor teologice şi confesionale asupra căutării adevărurilor biblice. Fiind cesaţionist convins, evita orice discuţie sau revistă care relata despre vindecări sau alte fenomene miraculoase.
Dr. White i-a vorbit despre John Wimber şi mişcarea Vineyard pe care o conducea în Anaheim, Los Angeles. În slujirea sa au avut loc mai multe vindecări semnificative. Acum urma să vină în oraşul lor la o slujire într-o biserică baptistă care-şi schimbase orientarea spre noua mişcare numită „al treilea val”. Circulau zvonuri şi avertizări despre mari ciudăţenii care se petrec la întâlnirile lui Wimber. Totuşi, Jack Deere a luat vreo zece oameni din biserica sa şi s-a dus la întâlnire pentru documentare. S-a aşezat lângă ieşirea din spate de unde putea cu uşurinţă evada la nevoie. Au sosit după momentul începerii. A fost plăcut surprins să constate că biserica se închina, cânta cu mâinile ridicate şi nu se întâmpla nimic ciudat. A urmat mesajul lui Wimber despre Împărăţia lui Dumnezeu, prezentat într-un mod plăcut şi degajat. Jack studia în amănunţime dacă are vreo fisură Biblică. Onestitatea cu care prezenta chiar greşelile lui şi acurateţea mesajului l-au făcut să aprecieze că acest mesaj putea fi prezentat chiar la cursurile sale cu studenţi.
A urmat rugăciunea pentru bolnavi. Acum Jack se aştepta la ciudăţenii. Wimber a început prin a se ruga pentru prezenţa Duhului Sfânt, liniştea asistenţa să nu se teamă de demoni şi de Satan în prezenţa Duhului Sfânt şi că acum cere lumină despre ce vrea Dumnezeu să facă în continuare în acea seară.
Vindecarea lui Margaret
Descoperirea pe care a primit-o de la Duhul era că vrea să vindece. Jack o suspecta ca pe o sugerare subiectivă. Dar, Wimber a continuat punctual cu anumite boli ce urmează să fie vindecate. Descoperirea a coborât la menţionarea unei femei cu dureri foarte puternice de spate, ce fusese mulţi ani la doctori. Femeia era chemată în faţă. A fost o ezitare! A urmat un moment incredibil pentru Jack: - numele tău este Margaret! Acum, Margaret, ridică-te şi vino în faţă! Din centru săli s-a ridicat o femeie şi a păşit în faţă. Omul de lângă el a confirmat că este cumnata lui ce avea în mod real această boală cronică. Fără dubii, a fost un caz real de descoperire şi vindecare.
Jack Deere declară că acesta a fost cel mai grozav lucru pe care l-a văzut vreodată. Toată adunarea era copleşită de frica Domnului şi de convingerea că El este prezent. Acum a văzut într-o nouă lumină 1 Corinteni 14:24-26:
„Dar dacă toţi proorocesc, şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi. Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu, şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru. Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească”.
Pentru el, până atunci, proorocia era interpretată în sensul 1 Corinteni 14:3: „Cine prooroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor, spre zidire, sfătuire şi mângîiere. Nicidecum ca pe un cuvânt atât de concret din partea Domnului. Acum, vedea cum Pavel menţiona că nu numai o persoană trebuie vindecată, ci întreaga biserică trebuie să fie zidită. A fost pentru el o seară fascinantă, era incredibil ce se întâmpla. El trăia totul ca pe un moment profetic din Vechiul Testament. Aceasta a făcut ca el şi Lessa, femeia vindecată în biserica lor la conferinţa lui White, să fie primi la rând cu o mulţime de întrebări adresate lui Wimber. Acesta nu numai că avea cunoştinţe biblice exacte şi practice, ci experimentase modul practic în care se manifestă în realitate darurile Duhului Sfânt.
Aceasta a fost a altă surpriză pentru Jack Deere, de ordin Biblic şi practic. El nu numai că manifestase rezerve faţă de un fenomen biblic normal, ci a fost văduvit de manifestarea practică pe care au avut-o creştinii Nou Testamentali. Biblia era mai largă decât interpretarea lui şi fără a cunoaşte manifestarea practică nu i-a putut nici măcar bănui sensurile ascunse. Exista mai mult în Biblie şi exista mai mult în manifestare decât cunoscuse el, decât teologia la care se limitase şi pe care o promovase.
În lumina acestei convingeri, a continuat să meargă la conferinţe cu Wimber şi să înveţe tot mai multe lucruri despre vindecare şi despre lucrarea Duhului Sfânt. Acum nu s-a mai limitat la cunoştinţe biblice, ci a trecut la a cunoaşte fenomenele şi din experienţa practică. Aceasta i-a luat tot mai mult timp aşa că a demisionat din biserică, iar mai apoi a fost îndepărtat din poziţia de profesor la Dallas Seminary, care era un seminar baptist cu un pronunţat accent cesaţionist.
Paul Cain – un slujitor cu darul cunoştinţei
O nouă persoană pe care Dumnezeu a folosit-o în schimbarea cursului vieţii lui Jack a fost Paul Cain. Acesta era un om cu un dar special, darul de cunoştinţă. El deţinea ca o bancă de date, o comoară de informaţii adunate din anii 50 încoace despre lucrarea de vindecare, despre tot ce fusese bun şi rău în folosirea darurilor spirituale. Cunoştea şi cazuri de oameni care au început bine şi au sfârşit rău. În mod surprinzător, foarte puţini au rămas necompromişi până la sfârşit.
Vindecarea lui Lynda Tidwell
El a participat cu Paul la multe conferinţe, în mai multe locuri din ţară. Odată, Se aflau în Texas. Aici, a asistat la o vindecare miraculoasă făcută prin Paul Cain unei femei care se numea Lynda Tidwell. În sală se aflau vreo 250 de peroane necunoscute mai înainte. Printr-o descoperire profetică directă, s-a dus la această femeie, spunând că Domnul o vindecă de diabet, o valvă a inimii şi o iminentă cădere nervoasă. Cazul ei era bine cunoscut soţului de lângă ea şi la mai mulţi din sală. Oamenii au început să plângă fără rezerve, erau năuciţi şi teama de Domnul era atât de puternică în încăpere încât nimeni nu mai vroia să acţioneze după îndemnuri proprii. Tot ce a mai urmat a fost o cântare de laudă cu lacrimi. Ea a fost complet vindecată de boală şi consecinţele ei.
Aşa a văzut Jack cum cheamă şi azi Dumnezeu oamenii, folosindu-i cu putere în biserică Sa.
Acum, Jack Deere trăia o ultimă surpriză pe care o descrie. Lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt era disponibilă bisericii actuale în forma în care s-a manifestat în Noul Testament. Dumnezeu are oameni prin care o face chiar dacă el, un renumit profesor de teologie, nu cunoaşte nimic despre aceasta.
Partea II. PREJUDECĂŢI SPULBERATE
4. Mitul obiectivităţi biblice desăvârşite
Convingerea fermă, dusă până la aroganţă, a vieţii lui Jack Deere era că îşi întemeiază viaţa pe Cuvântul lui Dumnezeu şi nu pe experienţe. Mai târziu avea să descopere că proceda ca ceilalţi oameni, târându-şi creierul după ei ca să justifice lucrurile pe care le cred. El credea că face excepţie de la:
Ieremia 17:9 „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?
Este o mare iluzie ideea că omul căzut, chiar răscumpărat, poate să-şi determine cu obiectivitate biblică toate practicile şi convingerile sale. Mediul, tradiţiile, circumstanţele, cultura, familia, biserica, profesorii, dorinţele, scopurile, dezamăgirile, tragediile şi traumele ne influenţează în mod semnificativ. Apoi, experienţa personală determină mai mult decât suntem conştienţi sau admitem ceea ce credem şi facem.
El a observat că majoritatea convingerilor creştinilor nu sunt fundamentate printr-un studiu atent şi meticulos al Scripturii. Mai degrabă ei au crezut ceea ce le-au spus profesorii lor dedicaţi şi respectaţi.
El foloseşte ca exemplu răspunsurile candidaţilor la doctorat la 3 întrebări de doctrină biblică:
1. Ce crezi cu privire la divinitatea lui Isus Hristos?
Răspunsurile porneau de la declararea credinţei în divinitatea lui Isus şi că Scriptura ne învaţă aceasta. Împotmolirea venea când era vorba de argumentare cu pasaje biblice concrete. Unul a citat Ioan 10.30 „Eu şi Tatăl una suntem”. Dar, oare înseamnă aceasta automat că Isus este Dumnezeu? Dacă noi doi suntem una, suntem la fel sau suntem din aceeaşi familie?
În final, s-a constatat o argumentare riguroasă pornind de la părerile celor mai renumiţi teologi, dar lipseau dovezile neîndoielnice bazate pe texte biblice concrete. Acesta este linia pe care merg o mare parte din şcolile teologice la ora actuală. Examinarea şi promovarea studenţilor este trecută cu prioritate prin aceste filtre teologice.
2. Cum ajunge un om în ceruri?
3. Ce credea despre darurile Duhului Sfânt?
Aici, fără pic de îndoială, răspunsurile susţineau că acestea nu mai există la ora actuală. Studenţi aveau aceiaşi convingere personală, la nivel de prejudecată, că Biblia ne învaţă aceasta. Ei susţineau că au existat trei perioade în care minunile au fost ceva obişnuit în istoria lucrării lui Dumnezeu cu omenirea, respectiv în perioada lui Moise, Ilie şi Hristos. Dar, la finalul descris de Apocalipsa, va mai urma o perioadă de minuni în timpul domniei lui Antihrist şi a necazului cel mare.
Aici, Jack Deere recunoştea argumentaţia teologului Benjamin Warfield scrisă în 1918 şi a lui John MacArthur (1992). Aşa că au început să ia pe rând Biblia începând cu Geneza. Aici avem relatarea Creaţiei. Potopul, Turnu Babel, Avram … şi … încă n-am ajuns la Moise! Sunt aici minuni? Desigur. Atunci, pe ce bază putem susţine că sunt numai trei perioade în care au avut loc minuni în istorie?
Concluzia lui a fost că studenţi credeau anumite persoane autorizate din viaţa lor şi nicidecum nu aveau convingeri bazate pe texte biblice directe. Experienţa şi tradiţia determină majoritatea ideilor pe care oamenii din biserică le cred. Nimeni nu poate pretinde că este detaşat de tradiţie. Tradiţia în sine nu este neapărat rea. Problema este când tradiţiile sunt în conflict cu singurul standard absolut care contează: Sfânta Scriptură.
Tradiţiile şi darurile Duhului Sfânt
Un om care începe studierea simplă a Scripturii nu poate ajunge singur la concluzia că au încetat darurile Duhului Sfânt. Creştini au fost învăţaţi că darurile Duhului au încetat. Biblia nu afirmă nicăieri că au încetat darurile spirituale după moartea apostolilor.
Din alte motive oameni nu mai cred în minuni contemporane:
1. Pur şi simplu nu le-au văzut, nu le-au trăit.
2. Din lipsa experienţei.
3. Repulsia generată de folosirea greşită a darurilor, percepţia că sunt utilizate greşit.
Cesaţioniştii acuză carismaticii că îşi construiesc teologia pe experienţe, în timp ce ei îşi construiesc o teologie cu privire la daruri pe lipsa experienţei. Cine spune că nu se bazează pe experienţe descrie exact starea lui spirituală, adică nu cunoaşte experienţe reale, nu a văzut, nu a căutat şi nu a întâlnit.
5. Adevăratul motiv pentru care unii nu cred în darurile supranaturale
Ipoteza falsă #1: Vindecarea era „instantanee”
Prima prejudecată este aceea că se crede că Isus şi apostolii puteau vindeca pe oricine, oriunde, după cum voiau. Autorul credea mai înainte că aceste daruri erau o posesiune permanentă care putea fi folosită după bunul plac, după cum doreau.
1. Isus nu vindeca prin propria Sa putere, ci prin puterea Domnului.
Luca 5:17 „Într-una din zile, Isus învăţa pe noroade. Nişte Farisei şi învăţători ai Legii, care veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece”. Puterea era o prerogativă a Domnului care era suveran peste folosirea ei.
2. Isus a vindecat numai un olog de 38 de ani la scăldătoarea Betezda, deşi erau acolo mai mulţi bolnavi.
Luca 5:19 „…Fiul nu face nimic de la Sine …”. Darul de vindecare nu este automat. Nu poţi cere cuiva să golească spitalele dacă are dar de vindecare. Darul nu este la discreţia lui. Singura modalitate este să fie trimis de Domnul să facă vindecarea, să intervină El pentru vindecare.
3. Isus nu a vindecat în orice condiţii, circumstanţe sau după voinţa Sa, în oraşul său natal, la Nazaret.
Marcu 6.5-6 „N-a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi, şi i-a vindecat. Şi se mira de necredinţa lor”. În mod similar, mai apare o astfel de limitare în Matei 13.58. Dumnezeu a îngăduit o restrângere a lucrării de vindecare a Fiului Său din cauza necredinţei poporului.
În mod similar, nici apostolii n-au vindecat toate cazurile de boală. Petru a vindecat ologul de la poarta Frumoasă (Fapte 3.12-13), Pavel a vindecat un olog la Listra (Fapte 14.9-10), dar nu după cum vroiau ei şi nici nu şi-au atribuit lor aceste vindecări.
Pe de altă parte, sunt 3 situaţii negative din viaţa lui Pavel în care nu a putut vindeca pe prietenii săi: Epafrodit (Filipeni 2.25-27), Trofim (2 Timotei 4.20) şi Timotei (1 Timotei 5.23). El nu vindeca după bunul său plac, ci era dependent de voinţa Domnului Isus.
Un caz de limitare a puterii de vindecare este băiatul epileptic pe care nu l-au putut vindeca ucenicii. Isus le-a dat putere (Matei 10.1, Luca 9.1), dar „din pricina puţinei credinţe” ei n-au putut vindeca (Matei 17.20).
Ipoteza falsă #2: Lucrarea de vindecare prin apostoli este acelaşi lucru cu darul de vindecare
1. 1 Corinteni 12.8-10 - descrie darurile spirituale oferite întregului trup, nu doar cele date apostolilor.
Darurile Duhului Sfânt au fost profeţite de Ioel – Ioel 2.28-29. Petru prezintă în Fapte împlinirea acestei profeţii pentru întregul Trup al lui Hristos. Petru spune că fiecare creştin a primit un dar – carismata: 1 Petru 4.10, acelaşi cuvânt cu 1 Cor. 12.4, 9, 28, 30-31. Apostolul Pavel susţine că toate darurile se manifestau în Biserica din Corint. Deci, darurile nu s-au limitat numai la apostoli.
Proorocia se găseşte în:
- Fapte 11.27, 13.1, 15.32, 19.6, 21.9,
- Tesalonic - 1 Tes. 5.20,
- Roma – Romani 12.6,
- Efes – Efeseni 4.11,
- Antiohia – Fapte 13.1.
Vorbirea în limbi se află în:
- Ierusalim – Fapte 2,
- Samaria – Fapte 8.5,
- Cezarea – Fapte 10.46,
- Corint – 1 Corinteni 12, 14.
2. Darurile variază în intensitate şi putere, adică au grade diferite de manifestare, în funcţie de măsura de credinţă.
Romani 12:6 – „Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui”.
Pavel avea un dar de vorbire mai mare decât oricine din Corint.
Timotei este sfătuit să înflăcăreze darul pe care l-a primit prin punerea mâinilor: 1 Timotei 1.6.
De fapt, şi talentele noastre sunt variate.
Toţi apostolii aveau darul minunilor şi al vindecărilor: Fapte 5.12. Apoi Petru şi Pavel: Fapte 5.15, 19.12 şi chiar au înviat din morţi pe cineva.
3. Apostoli sunt prezentaţi ca având mai mult decât carismata, ei făceau semne şi minuni.
Semnele şi minunile sunt diferite de carismata. Expresia „semne şi minuni ” este folosită pentru a descrie o revărsare neobişnuită a Duhului Sfânt; au avut loc minuni din „belşug”- Fapte 5.12, 8.7, încât toţi erau uimiţi. Chiar şi Simion vrăjitorul din Fapte 8. Ele apar în mijlocul unei treziri, în legătură cu proclamarea Evangheliei. În VT apar în Egipt şi la izbăvirea poporului evreu: Deut. 4.34, 6.22, 7.19, 23.9, 26.8, 34.11 Neemia 9.10, Ps. 135.9.
În NT apar în: Fapte 2.43, 5.12, 14.3, 15.12, Romani 15.18-19, 2 Cor. 12.12, Ştefan – Fapte 6.8 şi Filip – Fapte 8.6.
Câteva menţiuni importante:
- În mod diferit de apostoli, darul vindecărilor este prezentat ca un dar de zidire a bisericii – 1 Cor. 12.7, nu în mod necesar corelat cu trezirea sau minuni din abundenţă.
- Totodată, este important să nu considerăm semnele şi minunile făcute de apostoli ca fiind standardul pentru darurile de vindecare ale creştinilor nou testamentali obişnuiţi. Ele sunt de la Duhul Sfânt, chiar dacă nu egalează pe ale apostolilor în intensitate şi manifestare.
- Semne şi minuni au făcut şi Ştefan şi Filip care nu erau apostoli. Ei au primit o slujbă în care se manifestau darurile ca la apostoli.
- Trebuie să ne rugăm în mod serios ca Domnul să dea treziri şi să lucreze cu semne şi minuni:
Fapte 4:29 - „Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus”.
Autorul a observat că la acelaşi om, Paul Cain, nu are în fiecare moment acelaşi nivel de descoperire şi putere de vindecare. Câteodată, Domnul vindeca prin el în mod miraculos, alteori se ruga în mod normal ca toţi ceilalţi.
Variaţia manifestării darurilor nu poate fi argument că Domnul nu mai dă şi azi daruri supranaturale în slujire.
Darurile spirituale ale Duhului în istoria bisericii
Oare darurile au fost pierdute sau uitate?
În 2 Împ. 22.8 se arată că poporul şi-a pierdut Scriptura şi în 1 Cor. avem o menţiune despre o epistolă anterioară care s-a pierdut. Până la Reformă oamenii nu aveau dreptul să citească Scriptura şi doctrina justificării prin credinţă este redescoperită abia de către Luther.
Cum explicăm aceste absenţe?
A retras Domnul lucrarea de învăţare 1500 de ani, respectiv până la Luther?
Absenţa darurilor sau a învăţăturii dintr-o anumită perioadă nu este un argument biblic, un argument bazat pe experienţă. Lipsa manifestării lor nu arată că ele nu mai există.
Întrebarea este:
- De ce s-au pierdut darurile, învăţătura într-o anumită perioadă?
Răspunsul poate consta în faptul că:
o Biserica le-a respins.
o Dezvoltarea unei conduceri birocrate.
o Lideri fără chemare care i-au înlăturat pe cei cu daruri spirituale, contrar – 1 Cor. 12.31, 39.
o Nu s-a urmărit exercitarea lor în biserică.
o Judecata divină împotriva necredinţei, apostaziei sau legalismului bisericii.
Apoi, să nu uităm că istoria nu este o ştiinţă perfectă!
Ciudăţenia minunilor nu este un semn de respingere: Isaia a umblat 3 ani dezbrăcat şi desculţ, Osea se căsătoreşte cu o curvă, etc. Desigur nu trebuie să credem orice ciudăţenie!
Este necesară o minte eliberată de prejudecăţi.
Printr-o prejudecată teologică combinată cu o citire superficială a Scripturii, autorul a crezut că apostolii puteau vindeca pe oricine.
Dincolo de abuzurile unora, darurile Duhului există. Dar aceasta nu trebuie să ne distragă atenţia de la a da deplină autoritate Scripturii şi de la importanţa celor relatate în ea. Scriptura mă obligă să accept darurile împotriva voinţei mele.
6. Răspunzând abuzurilor spirituale
Când mintea este înţesată de prejudecăţi Domnul nu te va forţa să vezi altceva. Dumnezeu nu aruncă mărgăritarele în gura porcilor.
Samson a fost omul cu cea mai mare putere fizică manifestată prin Duhul Sfânt. El nu a dobândit această putere la sala de sport. El a primit o tărie supranaturală pe care a pierdut-o prin păcat.
Corintul care nu ducea lipsă de nici un dar (1 Cor. 1.7) manifesta un spirit sectar, imoralitate sexuală, beţie şi erezii despre înviere.
Galatia a decăzut sub influenţa iudaizatorilor.
În concluzie:
- Abuzurile sau necurăţia nu sunt o dovadă că nu Dumnezeu face minunile.
- Existenţa unor erori doctrinare nu invalidează minunile.
- Minunile nici nu confirmă, nici nu infirmă practicile specifice ale unei biserici.
Abuzuri necarismatice din bisericile contemporane
Există abuzuri în toate mediile creştine. Dar ale noastre nu ni se par chiar aşa de grave.
Exemple
Student care era chinuit de 15 ani de pornografie. Era păstor, căsătorit şi mergea la o prostituată. Câţiva bărbaţi s–au rugat pentru el să fie eliberat. S-a supărat când cineva s-a rugat în limbi pentru el. El acorda mai mare importanţă doctrinei decât moralei. Autoritatea doctrinară deasupra oricărei valori. Aşa ceva nu există în NT. A crede în lucruri corecte este mai important decât a face lucrurile corect. Apărarea autorităţii Bibliei fără capacitatea de a-ţi plânge păcatele.
Un absolvent de seminar homosexual, talentat în a trăi o viaţă dublă. Lovit de o boală care-i ameninţa viaţa, imobilizat la pat, în sala de operaţii şi fără şansă de viaţă, s-a pocăit şi a promis Domnului renunţarea la păcat. Domnul l-a iertat şi salvat. A aflat că are SIDA şi a cerut ungerea cu untdelemn conform cu Iacov 5.14-16. L-au dat afară şi nimeni n-a vrut să pună mâna pe el ca să nu se îmbolnăvească.
Nu există o infailibilitate papală! Dar în locul papei poţi pune doctrina!
Când fundamentalismul devine abuziv
Fariseismul legalist este orb faţă de abuzurile proprii, accente greşite sau aplicare greşită.
Folosirea greşită a punctelor tari.
Atitudinea noastră faţă de abuzurile spirituale
Am putea încerca să ţinem lucrurile sub control, eliminând aspectele de care credem că se abuzează, chiar dacă sunt precizate în Scriptură. De exemplu să oprim vorbirea în limbi, chiar dacă 1 Cor. 14.39 ne spune să n-o împiedecăm. Uni o justifică prin faptul că azi nu mai există.
Aceasta este o dezonorare a Scripturii.
Controlul despotic stinge spontaneitatea şi mută păcatul în subteran unde se elimină şi mai greu, fiind păcate ascunse.
Abuzurile şi erorile doctrinare sunt fapte inevitabile, de aceea ele trebuie îndepărtate fiind plini de har şi de răbdare. Ne trebuie multă smerenie, căci inima este înşelătoare (Ieremia 17.9). Noi putem fi victimele şi beneficiarii propriilor noastre tradiţii. Mai întâi, trebuie că fim convinşi că ne putem înşela, ca apoi să putem vedea clar lucrurile. David ştia aceasta: Ps. 139.23-24. Să căutăm această slujbă de descoperire!
Mândria religioasă orbeşte. Fariseii sunt un asemenea caz şi Dumnezeu nu a forţat schimbarea prejudecăţilor lor. Ei au sfârşit convinşi de validitatea tradiţiilor şi prejudecăţilor lor. „Dumnezeu stă împotriva celor mândri” - 1 Petru 5.5.
Multe doctrine pot fi adevărate. Este de preferat doctrine greşite şi umilinţă decât o ortodoxie perfectă în fiecare punct, dar fără smerenie. O persoană care are doctrine greşite şi umilinţă poate fi corectă. O persoană care are doctrine corecte şi nu este smerită va fi împotriva Domnului.
7. Înspăimântat de moarte de către Duhul Sfânt
Primul val, penticostali. Articolul: – Limbi ciudate ca la Babel – 18 aprilie 1906, la Los Angeles.
Astfel de manifestări au existat în orice trezire spirituală. De exemplu, în 1940, în cazul lui John Wesley. El invita sincer oamenii în faţă. Unii începeau să plângă, tremurau, se zgâlţâiau cu putere, alţi aveau convulsii ale corpului încât 4-5 persoane îi puteau ţine. Existau strigăte, leşin, cădere la pământ într-un fel de transă.
Satana a profitat de ocazie ca oamenii să devină circumspecţi şi răniţi spiritual ca să respingă fenomenul.
Acestea pot fi manifestări legitime ale Duhului Sfânt, pe care Satana caută să le pervertească pentru a ţine oamenii duşi în eroare.
Manifestări fizice în Scriptură
Teofaniile: Exod 19.16-25.
Apariţii îngereşti: Matei 17.28.4.
Auzirea vocii lui Dumnezeu: Matei 17.6-7.
Vedenii: Daniel 8.27, Fapte 10.1-11, 10-23.
Răpiri: Pavel în Templu – Fapte 22.17-18, Petru în Cezareea – Fapte 10.
Reacţii faţă de Isus: Ioan18.6.
Apariţii ale lui Isus: Fapte 9.1-9.
Oamenii tremură în faţa lui Dumnezeu. În Scriptură sunt prezentate câteva manifestări specifice:
Plânsul, nu ca o slăbiciune emoţională, ci ca o sensibilitate faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi al împotrivirii noaste faţă de păcat – Neemia 8.9. Inima împietrită nu poate plânge!
Transa, ca Pavel în Templu, când a căzut într-o răpire sufletească – Fapte 22.17-18. În acest timp, nu a primit o revelaţie specială, ci izbăvire şi schimbarea cursului lucrării ulterioare. Vezi - Fapte 22.19-21.
Beţia în Duh, ceva ce seamănă cu beţia. Ana în templu – 1 Sam. 1.12-17, Ziua Cinzecimii – Fapte 2.
Scoaterea demonilor, cu ţipete, convulsii şi inconştienţă – Marcu 1.23-28, 9.14-29.
Toate acestea arată că Dumnezeu poate atinge emoţiile, trupurile, nu numai minţile noastre.
Duhul aduce ordine în locul haosului
Lucrarea de trezire din timpul lui Jonathan Edwards a fost respinsă pe motivul că Dumnezeu aduce orânduială, nu confuzie – 1 Cor 14.33, 40. El spunea că Dumnezeu poate aduce mijloace haotice ca să aducă ordine. Numai după eliberare de posesii demonice se poate instaura ordinea lui Dumnezeu.
Cum poţi cunoaşte adevărata lucrare a lui Dumnezeu
Manifestările în sine nu dovedesc nimic cert, chiar ciudăţeniile nu spun nimic. Nu există o regulă biblică universală de recunoaştere, dar avem două principii generale:
- Orice manifestare care nu este în acord cu toată învăţătura Scripturii este falsă.
- Testarea roadelor este absolut esenţială, inclusiv în zonele unde Biblia lasă tăcere.
Răspunsul faţă de manifestările fizice din zilele noastre
Este necesară deschiderea pentru manifestarea darurilor Duhului Sfânt, fără a face greşeala de a le glorifica. Nu manifestările au întâietate. Vorbind mult despre ele putem crea aşteptări nerealiste şi pune accent pe ceea ce nu este important. Lucrarea Duhului este mai importantă ca orice manifestare. Manifestarea este doar o reacţie a Duhului.
Dacă se dă o prea mare importanţă manifestărilor oamenii vor fi tentaţi să le imite.
Este iarăşi o mare greşeală să încercăm să le suprimăm.
Nu trebuie să ne fie frică de manifestările fizice veritabile.
Cine crede că diavolul poate vorbi cu voce audibilă şi da senzaţii trupeşti, trebuie să creadă că şi Duhul lui Dumnezeu poate da manifestări care-i sunt specifice Lui. Toată frica este de la diavolul.
Dacă Duhul nu produce manifestări fizice nu trebuie să încercăm să le producem noi, să le fabricăm prin sugestii sau alte mijloace naturale.
Imitaţiile sunt foarte deranjante!
8. Au fost minunile doar pentru o vreme?
Doctrina cesaţionismului îşi are originea în experienţă.
Cum poţi explica absenţa minunilor din experienţa ta când NT este plin de minuni?
- Ceva este greşit în viaţa ta.
- Dumnezeu le-a anulat, hotărându-le un scop temporar.
o Este specifică reformatorilor şi teologilor protestanţi. Ei aveau motive majore, trebuind să nege abundenţa aşa-ziselor minuni din Biserica Catolică.
o Principalul motiv a fost însă lipsa minunilor din viaţa lor. Cum să justifice această lipsă? Cea mai onorabilă cale pentru ei a fost faptul că se datorează retragerii planificate de către Dumnezeu.
o Cum să o faci?
§ Aflarea unor pasaje biblice care să susţină caracterul temporar al darurilor.
§ Apelarea la deducţii teologice! Aceasta a fost metoda preferată folosită în cazul minunilor şi darurilor spirituale, în faţa unei cărţi care începe cu minuni, persistă în minuni şi se încheie cu minuni.
§ Susţinerea cu experienţa proprie lor şi a altora. Pericolul aici este cunoaşterea faptelor, dar nu a motivelor din spatele acţiunilor.
§ Au lansat Sola Scriptura, fără a avea o explicaţie biblică plauzibilă a lipsei minunilor sau darurilor spirituale din Scriptură.
- Este o taină a divinităţii.
o Nu este susţinută de nimeni.
Argumentul cesaţionist al scopului primordial
Cum se putea susţine caracterul temporar al minunilor?
Cesaţionişti au lansat ideea că după ce minunile şi-au înfăptuit menirea, nu au mai fost necesare. Acum Biserica are Cuvântul şi acesta este suficient, fără a mai fi nevoie de minuni.
Ei susţin două presupoziţii, respectiv că scopul principal al minunilor a fost autentificarea Cuvântului lui Dumnezeu care atunci nu era scris, apoi a persoanei lui Hristos şi a apostolilor? În acesta caz, rămâne fără explicaţie de ce au făcut minuni Ştefan şi Filip? Sau, atunci azi Cuvântul nu mai are nevoie de nici o autentificare?
O privire mai atentă asupra minunilor
Scopul minunilor este redat în Scriptură în mai multe locuri:
Marcu spune că ele „adevereau” – Marcu 16.20.
Ioan spune că „mărturiseau” – Ioan 5.36.
Petru spune că Isus a fost „adeverit” prin minunile Sale – Fapte 2.22.
Primul scop al minunilor a fost autentificarea caracterului lui Isus şi a relaţiei Sale cu Tatăl.
Dumnezeu era cu Isus - Ioan 3.2.
Isus este de la Dumnezeu – Ioan 3.2, 9.32-33.
Isus are pe pământ autoritate de a ierta păcatele – Marcu 2.10-11, Matei 9.6-7, Luca 5.24-25.
Isus este adeverit ca Dumnezeu – Fapte 2.22.
Tatăl este în Isus şi Isus este în Tatăl – Ian 10.37-38, 14.11.
Prin Isus a venit Împărăţia lui Dumnezeu – Matei 12.28, Luca 11.20.
Isus este Mesia – Matei 11.1-6, Luca 7.18-23.
Isus este Fiul lui Dumnezeu – Matei 14.25-33.
Al doilea scop al minunilor a fost autentificarea mesajului lui Isus şi a apostolilor.
Domnul întărea mărturia lor prin semne şi minuni – Marcu 16.20.
Domnul adeverea Cuvântul privitor la harul Său şi îngăduia să se facă minuni şi semne – Fapte 14.3
Nicăieri nu se precizează că minunile aduceau mărturie despre apostoli sau că îi atestau, confirmau. Toată atenţia era îndreptată spre Fiul şi mesajul Său.
Argumentul din 2 Cor. 12.12
Semnele unui apostol, în cazul apostolului Pavel:
Suferinţele – 2 Cor. 11.13-15, Gal. 6.17, 1 Cor. 4.9-13, 2 Cor. 6.3-10.
Chemarea lui Dumnezeu – 1 Cor. 1.1, 2 Cor. 1.1.
Ele au fost mai mult lucrări, nu dovezi, deoarece Ştefan şi Filip au făcut de asemenea semne şi minuni.
Depinde autoritatea Scripturii de minuni?
Nici un text din Scriptură nu susţine că autoritatea Scripturii se bazează pe minuni.
Scripturile sunt testul minunilor, dar minunile nu sunt necesare ca test al Scripturilor!
Sunt autori ai unor cărţi din Scripturi despre care nu se spune că au făcut minuni.
Autoritatea Scripturii se bazează pe Autorul ei, la care se adaugă mărturia lăuntrică a Duhului Sfânt.
A fost nevoie de minuni pentru înfiinţarea bisericii?
Biserica din perioada copilăriei ei avea nevoie de minuni, dar biserica matură nu are nevoie de ele!
Cea mai mare minune este că Dumnezeu ne iubeşte, Fiul Său s-a întrupat, a murit şi a înviat pentru noi.
Apoi, prin credinţă, putem primi harul mântuitor, darul viaţii veşnice.
Puterea morţii şi învierii, a Crucii lui Hristos, fac posibilă prezenţa glorioasă a lui Dumnezeu în viaţa noastră.
Minunile pot însoţi acest mesaj esenţial, la proclamarea lui, la declanşarea credinţei şi pocăinţă, fără să completeze anumite deficienţe ale Evangheliei. Evanghelia este completă prin ceea ce este!
Utilizarea Evangheliilor şi a cărţii Faptelor pentru a susţine existenţa minunilor în zilele noastre
Faptele Apostolilor nu ne arată biserica în perioada imaturităţii, ci a gloriei sale. Aici avem descrisă viaţa normală a bisericii, când Duhul Sfânt este prezent la lucru în biserică. Aici descoperim biserica înflăcărată după Dumnezeu, gata de sacrificiu – chiar de martiraj – şi obişnuită cu lucrările supranaturale.
Cum am putea să credem că Dumnezeu vrea ca Biserica Sa de azi să fie diferită?
Biserica din NT este normativă!
Ridicolul situaţiei este să luăm ca model biserica din zilele lui Calvin, sau biserica americană!
Nu ne putem limita la Faptele Apostolilor numai ca să extragem doctrine.
Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu – 2 Tim. 3.16. Minunile nu sunt numai în Evanghelii şi în Fapte.
9. De ce vindecă Dumnezeu?
Dumnezeu vindecă din milă şi îndurare
Matei 14:13 - „Isus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Noroadele, când au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos. Când a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, şi a vindecat pe cei bolnavi”.
Compasiunea l-a făcut pe Isus să vindece pe leproşi (Marcu 1.41-42), pe tânărul posedat de demoni (Marcu 9.22), pe orb (Matei 20.34), să învie din morţi (Luca 7.11-17), leproşi (Luca 17.13-14) şi să înmulţească pâinile (Matei 15.32).
Unde a dispărut compasiunea lui Dumnezeu? A putut dispare?
A susţine biblic faptul că Isus a retras vindecarea este tot una cu a susţine că a retras compasiunea.
Dumnezeu vindecă pentru a se proslăvi pe Sine şi pe Fiul Său
Fapte 3:12-13 - „Petru, când a văzut lucrul acesta, a luat cuvântul şi a zis norodului: „Bărbaţi Israeliţi, pentru ce vă miraţi de lucrul acesta? De ce vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca şi cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble? Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, a proslăvit pe Robul Său Isus pe care voi L-aţi dat în mâna lui Pilat; şi v-aţi lepădat de El înaintea lui, cu toate că el era de părere să-I dea drumul”.
Fapte 4.21 . „…toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate”.
Matei 15:30-31 - „Atunci au venit la El multe noroade, având cu ele şchiopi, orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţi bolnavi I-au pus la picioarele Lui, şi El i-a tămăduit; aşa că noroadele se mirau, când au văzut că muţii vorbesc, ciungii se însănătoşează, şchopii umblă şi orbii văd; şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel.
Dumnezeu vindecă onorând credinţa
Fapte 14:8-10 - „În Listra era un om neputincios de picioare, olog din naştere, care nu umblase niciodată. El şedea jos şi asculta pe Pavel când vorbea. Pavel s-a uitat ţintă la el, şi fiindcă a văzut că are credinţă ca să fie tămăduit, a zis cu glas tare: „Scoală-te drept în picioare.” Şi el s-a sculat dintr-o săritură, şi a început să umble.”.
Isus a întrebat: „Crezi că pot să fac lucrul acesta? – Matei 9.28”.
Credinţa adevărată pentru vindecare are 3 caracteristici:
- Credinţa că Isus vindecă.
- Credinţa în dorinţa lui Isus de a vindeca, nu autosugestie psihologică.
- Credinţa care nu pune restricţii lui Dumnezeu de a acţiona în favoarea copiilor Săi, fiindcă „toate lucrurile sunt cu putinţă celui care crede – Marcu 9.23”.
A crede, a declara, a practica şi a consimţi trebuie să coincidă!
Dumnezeu vindecă pentru a-Şi împlini făgăduinţele
Iacov 5:14-16 - „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii (Sau: bătrâni.). Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”.
Nu numai prezbiterii, ci toţi creştinii (Iacov 5.16), biserica întreagă trebuie să se roage pentru cei bolnavi.
10. Pentru ce a lăsat Dumnezeu daruri supranaturale?
1 Corinteni 14:24-25 - „Dar dacă toţi proorocesc, şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi. Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu, şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.”.
Dumnezeu a lăsat darurile pentru întărirea bisericii
1 Corinteni 12:8-11 - „De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaş Duh; altuia credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.”.
Dumnezeu porunceşte să dorim cu insistenţă darurile spirituale
1 Corinteni 12:31 - „Umblaţi, deci, după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună.”.
1 Corinteni 14:1 - „Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să proorociţi.”.
1 Corinteni 14:12 - „Tot aşa şi voi, fiindcă râvniţi după daruri duhovniceşti, să căutaţi să le aveţi din belşug, în vederea zidirii sufleteşti a Bisericii.”.
1 Corinteni 14:39 - „Astfel, deci, fraţilor, râvniţi după proorocire, fără să împiedicaţi vorbirea în alte limbi.”.
Dumnezeu porunceşte să nu împiedecăm vorbirea în limbi
1 Corinteni 14:39 - „Astfel, deci, fraţilor, râvniţi după proorocire, fără să împiedicaţi vorbirea în alte limbi.”.
Apostolul Pavel respecta darul limbilor
1 Corinteni 14:5 - „Aş dori ca toţi să vorbiţi în alte limbi …”.
1 Corinteni 14:18 - „Mulţămesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi.”.
1 Corinteni 14:4 - „Cine vorbeşte în altă limbă, se zideşte pe sine însuş; dar cine prooroceşte, zideşte sufleteşte Biserica.”.
Darurile spirituale sunt necesare pentru sănătatea Trupului lui Hristos
În 1 Corinteni 12 Apostolul Pavel face o comparaţie folosind metafora trupului pentru a arăta că toate darurile sunt necesare.
Darurile spirituale nu vor înceta până când va reveni Hristos
1 Corinteni 1:7 - „… aşa că nu duceţi lipsă de nici un fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos.”.
1 Corinteni 13:8-12 - „Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.”.
Apostolul Pavel spune că darurile vor trece când:
1. Când va veni ceea ce este desăvârşit – respectiv, desăvârşirea bisericii pentru care au fost lăsate, care va fi atinsă la revenirea Domnului Isus Hristos. O maturitate inferioară este în contradicţie cu cerinţele care urmează, respectiv că îl vom vedea faţă în faţă şi vom cunoaşte pe deplin.
„Ceea ce este desăvârşit” – nu poate fi Scriptura, deoarece acum nu-l putem vedea pe Hristos faţă-n faţă şi nici nu putem spune că-l cunoaştem pe deplin, aşa cum suntem cunoscuţi pe deplin. Chiar şi Pavel spunea că vede ca într-o oglindă în chip sărăcăcios. Cum am putea noi, cei de azi, pretinde o cunoştinţă mai mare ca a lui Pavel?
2. Când vom vedea faţă-n faţă. Aceasta se referă la revenirea lui Hristos.
3. Când vom cunoaşte pe deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. Se poate referi numai la revenirea Domnului Isus, când vom cunoaşte cu acurateţe, fără informaţii greşite sau prejudecăţi. În prezent inima noastră este rea şi înşelătoare – Ier. 17.9.
11. De ce nu vindecă Dumnezeu?
Apostazia
Apostazia duce la retragerea puterii supranaturale a lui Dumnezeu, nu la schimbarea atitudinii lui Dumnezeu faţă de minuni. Acest lucru s-a întâmplat şi cu Israel. Dar, absenţa semnelor supranaturale şi a slujbei profetice nu era deloc o situaţie normală în Israel.
Apostazia poate proveni dintr-o cădere în păcat. Dar oamenii pot ajunge şi la o apostazie doctrinară1 Tim. 1.20.
Legalismul şi credinţa căldicică
Isaia 29:13 - „Domnul zice: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine, nu este decât o învăţătură de datină omenească.”.
Esenţa legalismului înseamnă încrederea în activităţi religioase în loc să-ţi pui încrederea în Dumnezeu, în practică în loc de o Persoană, să iubeşti mai mult practica decât Persoana. Legalismul evreilor a îndepărtat prezenţa lui Dumnezeu. Legaliştii pierd intimitatea cu Dumnezeu şi unitatea cu ceilalţi credincioşi, elemente absolut esenţiale pentru slujire.
Temelia unităţii este auzirea vocii lui Dumnezeu şi urmarea priorităţilor Sale pentru viaţa noastră.
În NT nu există nicăieri spovedania unui fariseu sau a unui legalist! Cine recunoaşte că este legalist?
Sora legalismului este credinţa căldicică, fără foame după Dumnezeu – Ap. 3.16. Nu trebuie să ne mulţumim cu starea noastră spirituală de moment. Trebuie ca mereu să dorim mai mult pe Dumnezeu, mai mult prezenţa Sa şi mai mult din caracterul lui Hristos să se realizeze în noi – Gal. 4.19. Alftel, ne complăcem în nepăsare.
Necredinţa
Isus a fost întimpinat în satul Său natal, Nazaret, cu necredinţă şi dispreţ. Ca efect, „n-a putut face nici o minune acolo” – deşi era Fiul lui Dumnezeu omnipotent. El se mira de necredinţa lor!
Isus nu va face minuni într-o atmosferă de necredinţă.
Rugăciunile de vindecare trebuie să fie făcute cu aşteptare şi anticipare că Dumnezeu va face o minune. Nu este suficient să te declari deschis. De regulă, a fi deschis este mai bine decât a fi ostil. Dar, o persoană care se declară deschisă este o persoană care nu crede.
Cine moare doar deschis faţă de posibilitatea de a fi iertat de păcate şi mântuit, nu este mântuit.
Trebuie să credem în darurile Duhului Sfânt şi să le căutăm, să tânjim, să stăruim conform promisiunilor Sale.
Valoarea sfinţeniei în răscumpărare
1 Petru 1:6-7 - „În ea voi vă bucuraţi mult, cu toate că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos”.
Obişnuiesc să mă rog când sunt în suferinţă, să capăt vindecare şi uşurare. Dacă Domnul îmi arată că nu intenţionează să-mi îndepărteze suferinţa, atunci îmi pun încrederea în El ca într-un Tată ceresc plin de dragoste şi încredere, respingând orice gând de acuzare – Rom 12.10.
Suveranitatea în alegerea timpului şi a tainelor
Dumnezeu este suveran şi nu trebuie să dea explicaţii nimănui asupra modului în care lucrează.
Biserica lui Hristos, de două mii de ani încoace, nu a cunoscut o trezire continuă, iar unele segmente ale bisericii nu au experimentat niciodată trezirea. Ex. Australia nu a experimentat niciodată o trezire. În sinteză, factorii cei mai importanţi care inhibă revărsările puterii miraculoase sunt: apostazia, în toate formele ei, legalismul, credinţa căldicică, şi necredinţa.
2 Cronici 7:14 - „Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara.”.
Una din marile sarcini ale liderilor unei biserici din generaţia noastră este să facem biserica să creadă în această făgăduinţă, tânjind după Domnul Scripturilor, cel fără de limite.
Partea III. CĂUTAREA DARURILOR ŞI A DĂTĂTORULUI LOR
12. Umblarea cu discernământ după daruri
Oamenii sănătoşi se întreabă de ce cred că este aşa de importantă vindecarea. Întreabă pe cel care suferă! Oamenilor bolnavi nu le va fi greu să-ţi explice de ce este importantă vindecarea. Nu trebuie să ai SIDA pentru a-ţi da seama că vindecările divine sunt importante.
El vrea să aruncăm asupra lui îngrijorările noastre – 1 Petru 5:7. El a poruncit prezbiterilor să se roage pentru bolnavi – Iacov 5.14-16. Dumnezeu este preocupat de întreaga noastră fiinţă:
3 Ioan 1:2 - „ Prea iubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău.”.
Însuşi Apostolul Pavel, şi deci orice creştin, chiar fiind matur spiritual, are nevoie de cunoaşterea mai adâncă a Cuvântului lui Dumnezeu şi deopotrivă de toate darurile Duhului Sfânt, nu numai de vindecare.
Cum să cultivăm darurile Duhului
Sunt necesare 2 convingeri personale puternice, respectiv că:
1. Biblia ne învaţă că darurile sunt pentru zilele noastre, că sunt importante şi trebuie să facă parte din viaţa creştină normală. Aceasta susţine credinţa de a le căuta, cere şi practica.
2. Darurile sunt oferite tuturor creştinilor râvnitori, nu doar unui grup restrâns de oameni „merituoşi” – 1 Petru 4:10.
Rugăciunea concretă pentru daruri
Este necesară o rugăciune concretă pentru darurile pe care simţi vrea Domnul să ţi le dea, ştiind totuşi că Duhul dă fiecăruia după cum voieşte, dar nicidecum într-o stare pasivitate1 Cor.12:11. Iacov spune că „nu aveţi pentru că nu cereţi” – Iacov 4:2.
Pentru darurile deja primite este necesară rugăciune pentru folosirea lor cu autoritate şi cu putere.
Practicarea darurilor, folosirea lor frecventă
Darurile trebuie practicate! Singurii ucenici buni sunt ucenicii răi care nu se dau bătuţi! Campioni nu sunt cei care n-au avut eşecuri, ci care nu se dau bătuţi. Primii ucenici a lui Isus nu păreau promiţători, dar au fost incredibil de încăpăţânaţi. Aici se aplică pilda talanţilor – Matei 25:14-30. Dacă nu riscăm, darul nostru nu va creşte, iar dacă darul nu va creşte nu suntem pe placul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu dispreţuieşte începuturile slabe, dar este sever cu lenea!
Studiul darurilor
Scriptura, cărţi, biografii ale unor creştini folosiţi de Dumnezeu măresc credinţa pentru slujirea supranaturală.
Prietenia cu cei mai avansaţi
Autorul a dezvoltat prietenii cu oameni care erau mult mai avansaţi în domeniul darurilor spirituale, ca Wimber şi Paul Cain. Noi vom deveni asemenea prietenilor noştriPv. 13:20pe care îi admirăm şi cu care vrem să ne asemănăm.
Un mediu prietenos pentru practicarea darurilor, nu ostil
Darurile nu se pot practica la început într-un mediu ostil. Sunt de preferat grupurile de casă.
Conferinţe despre darurile spirituale
Sunt foarte utile conferinţele cu vorbitori ce tratează subiecte concrete şi au o bogată experienţă în folosirea darurilor. Aici sunt necesare slujiri concrete cu daruri de revelaţie, vindecare şi darurile de putere unde oameni să vadă cu ochii lor cum lucrează aceste daruri.
Motivaţii corecte
Ier.17:9-10 – arată că în inima noastră firească pot fi motivaţii greşite. Domnul Isus n-a exersat niciodată darurile din motivaţii greşite. Chiar dacă ai pierdut prietenii valoroase din cauza practicării darurilor, mai pot fi motivaţii păcătoase în inimă.
Ex. Autorul a fost întrebat de Domnul: „De ce doreşti aceste daruri?”. Prima reacţie a fost ofensa! După sacrificarea poziţiei sale mai avea rost această întrebare? Apoi, s-a întrebat: „Pentru cine pune Domnul întrebarea?” El este Atotcunoscător şi nu vroia să-şi îmbogăţească nicidecum cunoştinţele. Întrebarea era pentru el. Aceasta a generat cântărirea motivaţiilor şi o adâncă pocăinţă. Nimeni nu se poate pocăi de un păcat de care nu este conştient. Mărturisirea şi iertarea vine după descoperirea pe care ne-o face Duhul în duhul nostru.
Recunoscător şi răbdător
Cei care doresc mai mult din Dumnezeu şi mai mult din darurile Duhului Sfânt, aproape totdeauna simt că lucrurile se mişcă prea încet. Le este frică de faptul că ei nu vor avea parte de ele. Prezenţa dorinţelor este semnul că te afli pe drumul cel bun, Tatăl a aşezat acolo deja aceste dorinţe şi nu te va abandona. Frustarea sfântă pe care o simţi are în vedere mersul mai departe. El vrea să fi recunoscător pentru nivelul la care ai ajuns.
Dar – niciodată – El nu doreşte să te simţi mulţumit de nivelul actual al intimităţii tale cu Dumnezeu.
Trebuie să căută autenticul – NU - idelul manifestării darurilor spirituale.
Pune-ţi încrederea în Hristos
Trebuie eliminată orice încredere în meritele umane ale slujitorilor sau ale persoanelor pentru care slujeşti. Ne încredem total în bunătatea lui Dumnezeu manifestată prin jertfa Fiului Său.
Nu trebuie să ne bizuim pe formule sau tradiţii, ci pe o relaţie sfântă cu Dumnezeu – Fapte 19:13.
Succesele, raţionalizarea sau interpretarea proprie din anumite împrejurării nu trebuie să devină formulă!
Pericolul este execuţia mecanică, fără relaţia dinamică pasională, ratând călăuzirea specifică a lui Dumnezeu!
Legalismul, fariseismul, înrobirea tradiţiilor sunt ameninţări mult mai mari în interiorul bisericii, decât orice altceva ne-ar putea ameninţa din afară. Acestea vor suge seva bisericii şi persecută orice lucrare nouă pe care Duhul Sfânt doreşte să o facă între noi.
Este un imperativ absolut să ne punem încrederea în capacitatea Domnului nostru de a ne conduce, în puterea sângelui lui Hristos, nu în bunătatea noastră, în performanţele, obiceiurile sau tradiţiile noastre şi nici în capacitatea Satanei de a ne înşela!
Descoperirea darurilor tale
Succesul sau lipsa de succes
Gradul de succes poate fi un indiciu, dar trebuie să slujeşti în mai multe domenii pentru a stabili care sunt darurile pe care le ai.
Dorinţe potrivite cu Scriptura
Dorinţele noastre pot fi un indiciu despre ceea ce vrea Domnul să ne dăruiască. Pasivitate este cel mai clar semn al faptului că nu vei primii niciodată daruri. Apoi, dorinţele trebuie transformate în rugăciuni.
Sfatul altora
Sfatul altora este foarte important, ferindu-ne de o posibilă autoînşelare.
Transmiterea profetică
Darurile pot fi primite în urma unor descoperiri profetice şi rugăciune cu punerea mâinilor2 Tim 1:6, 1 Tim 4:14.
Autorul a remarcat o creştere imediată, atât în cuvinte de cunoştinţă cât şi în vindecări, după rugăciunea lui John Wimber pentru el. A văzut apoi petrecându-se acelaşi lucru cu alţi oameni la rugăciunea lui Paul Cain.
Dar, acest lucru nu are loc ca ceva automat! Ori se face sub călăuzirea Duhului Sfânt, ori nu se întâmplă nimic.
Când te afli în tranziţie
Biserica trebuie să se întoarcă la moştenirea primului secol, altfel pierde o măsură semnificativă de putere.
În raport cu aceasta oameni sunt într-o tranziţie, care poate aduce multe conflicte cu familia, prietenii sau biserica unde se află. Conflictele par a fi inevitabile şi aduc cu ele acuzaţii dureroase în ambele tabere.
Cel mai important lucru în astfel de împrejurări este să cauţi călăuzirea specială a lui Dumnezeu şi să o urmezi. Fiecare trebuie să ştie că, în mod prioritar, Dumnezeu vrea să-l schimbe pe el şi abia apoi pe alţi!
Poate va trebui să demisionezi din anumite slujiri, poate va trebui să cauţi o altă biserică sau să-ţi schimbi slujba şi prieteni.
Dacă te simţi că trăieşti totul ca o naştere din nou, că ai parcă o Biblie nouă, că ai căpătat viaţa din Fapte într-un mod pe care n-ai cunoscut-o până atunci, dacă te doare nedesăvârşirea ta şi eşti plin de sete pentru Dumnezeu – înseamnă că – trăieşti o trezire spirituală.
Entuziasmul unei treziri personale poate aduce anumite pericole. Poţi ajunge să etichetezi negativ pe alţi şi să-i presezi cu anumite aspecte. Este de preferat rugăciunea şi dialogul paşnic. Nu te răzvrăti împotriva conducerii, a autorităţi pe care a lăsat-o Dumnezeu acolo. Poate va trebui să pleci paşnic din acea biserică!
Reacţionează paşnic la acuzele specifice ale celor care spun că te crezi prea sfânt, că participi la întâlniri secrete din afara bisericii, că eşti un dezbinător. Nu te autoîndreptăţi în faţa lor, nu te crede singurul interesat de adevăr, singurul care se sacrifică şi nici nu face pe martirul! Soloman, pentru astfel de împrejurări, spune că nu trebuie să iei în seamă toate vorbele – Ecl. 7:21-22. Cauza lui Hristos nu va înainta dacă creştinii se vor ataca unii pe alţii!
Există marele pericol ca pentru nişte idei şi păreri diferite, să sacrificii dragostea şi să izbucneşti în fapte de ură (religioasă). Cineva trebuie să pună capăt acestei atitudinii, să înceteze să răspundă cu insultă la insultă, cu răutate la răutate. De ce să nu hotărăşti că, orice se va spune despre tine, tu nu vei răspunde. Celor din Corint, după ce le Pavel le spune să umble după daruri, menţionează că: „Dar dacă nu am dragoste, nu sunt nimic”- 1 Corinteni 13:3.
13. Pasiunea după Dumnezeu
Autorul era deranjat că nu are pasiunea şi căutarea insistentă a psalmiştilor după Dumnezeu. Ei erau flămânzi, copleşiţi de dorinţa lor după Dumnezeu. El trăia aceasta ca un sentiment de vinovăţie.
Psalmi 42:1-2 „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?”.
Totodată, nu putea găsi o explicaţie raţională pentru bucuria psalmiştilor. Ei chemau pe ceilalţi la aceiaşi bucurie de parcă acesta ar fi cadrul normativ pentru toţi credincioşi. Accepta manifestarea bucurie la jocurile sportive, dar păreau nepotrivite într-un cadru religios. Cunoştea o închinare fără sentiment. Prefera să spună că trăieşte după Scriptură, nu după sentimente.
El se întreba: De ce este experienţa mea diferită de cea a psalmiştilor? Este experienţa lor normativă?
Sinuciderea tatălui său l-a făcut să-şi asume o atitudine stoică faţă de viaţă, fără prea mult loc de sentimente.
Găsind scuze pentru lipsa de pasiune
Mai întâi, autorul a estompat prăpastia dintre experienţa sa şi a psalmiştilor în ce privea pasiune pentru Dumnezeu prin adoptarea unui sistem teologic care-l scuza. Simţurile sunt înşelătoare, nu sunt importante, dragostea este în realitate supunere şi ascultare faţă de poruncile lui Dumnezeu,
El a observat o ciudată nepotrivire. Un soţ atras de păcatul pornografiei, nu-şi trăda soţia chiar dacă nu săvârşea alte acte de infidelitate? Nu putem acţiona numai cu o voinţă împotrivitoare, păstrând o legătură a păcatului în inimă.
Aşa s-a surprins pe sine separând ascultarea de sentimente pentru Dumnezeu. Ascultarea fără sentimente nu este decât puterea voinţei sau disciplină. Ea nu este dragoste. Nu poţi elimina pasiunea din dragoste şi să rămână tot dragoste. Adevărata dragoste nu se manifestă numai prin fapte, ci şi prin sentimente. Scopul vieţii de credinţă este să ne supunem lui Dumnezeu din inimă (Rom . 6.17, Ef. 6.6).
Este nevoie de lucrarea Duhului Sfânt care ne scrie poruncile lui Dumnezeu în inimă – Ier. 31.33.
Religia trebuie să se bazeze, şi pe voinţă, şi pe sentimentele noastre sfinţite.
Seducerea
Toţi încep viaţa de credinţă plini de pasiune şi tânjind după Dumnezeu. Citim cu pasiune Scriptura vorbim continuu de Dumnezeu, suntem plini de râvnă, nimic nu contează mai mult ca Dumnezeu. Pe parcurs pierd dragostea dintâi, adoptând sisteme teologice care să o justifice.
Autorul a trăit acelaşi fenomen, constatând în final că pasiunea s-a transferat spre denominaţia sa. Vorbea mai mult despre biserica şi denominaţia sa. Problema gravă consta în faptul că îl iubea pe Isus mult mai puţin, în comparaţie cu Scriptura.
Apoi, a fost cuprins de o pasiune pentru Cuvântul lui Dumnezeu. A ajuns să iubească mai mult Biblia decât pe autorul ei. Fără să-şi dea seama, a început să perceapă esenţa vieţii creştine drept studiu biblic, cunoştinţe sau înţelegerea biblică. El declară ce i-a luat prea mult timp să înveţe că a cunoaşte Biblia nu este totuna cu a-L cunoaşte pe Dumnezeu, că a iubi Biblia nu este tot una cu a-L iubi pe Dumnezeu şi că a citi Biblia nu este tot una cu a-L auzi pe Dumnezeu. Fariseii cunoşteau Biblia, dar nu-L cunoşteau pe Dumnezeu (Ioan 5.37-40).
O altă seducţie constă în a face din comportamentul moral exterior şi din datorie esenţa credinţei creştine, ajungând ca farisei la o neprihănire proprie (Matei 23.23-28). O conformare la un set de reguli ce conduce la o neprihănire proprie, o convertire la un mod de viaţă fără să fii întors la Hristos. Iubeşti părtăţia, mersul la biserică, mersul la întâlniri, dărnicia pentru o cauză nobilă, studiu biblic şi chiar rugăciunea. Cu toate acestea lipseşte încrederea în Isus pentru iertare şi viaţa veşnică. Personal, declară el, am fost sedus de legalism şi de autoneprihănire de mai multe ori în viaţă.
Dragoste cu pasiune
După ce am plătit preţul renunţării la slujba de pastor şi profesor am trecut printr-un fel de trezire personală a sentimentelor faţă de Domnul Isus. A apărut o bună dispoziţie, bucurie, mai multă rugăciune, meditaţie mai deasă la cuvântul Scripturii, dăruire pentru oameni şi post regulat. Ştiam că toate acestea vin de la Domnul.
Dar, cel mai important lucru a fost că persoana Domnului Isus a devenit mai importantă decât dedicarea faţă de El, iar aceasta l-a ferit de autoneprihănire sau dispreţ faţă de alţi. Nu am mai ţinut viaţa creştină în puterea disciplinei, ci a iubirii. Disciplina cedează, iubirea niciodată.
Dragostea nu trebuie niciodată înlocuită cu sentimentul datoriei.
Psalmişti nu şi-au pierdut pasiunea pentru Dumnezeu.
Fariseul în templu se bucura mai mult de angajamentul lui faţă de Dumnezeu, decât de Dumnezeu.
14. Crescând în pasiune şi în putere
Maria, faţă de Marta a răsturnat regulile normale de etichetă din dorinţa pasională de a sta la picioarele lui Isus. Dacă Isus i-ar fi zis să meargă să o ajute, ar fi mers imediat. Ea nu a vrut să plece din prezenţa lui Isus dacă nu a avut o poruncă expresă. Marta a încercat să-L determine pe Isus să o mustre. Isus a lăudat-o! Ea a ales să fie cu Isus, chiar mai mult decât slujirea pentru Isus. Aceasta este partea bună care nu i se va lua.
Dezvoltarea pasiunii pentru Isus
Maria îl cunoştea pe Isus. Altfel, rugăciunea este ca o listă de cumpărături care aştepţi să se epuizeze.
Citirea Scripurii nu aduce automat prezenţa lui Dumnezeu. Aceasta trebuie căutată!
Oamenii au iluzia că pot veni oricând să se roage sau să mediteze la Cuvântul lui Dumnezeu. Nici cunoştinţele biblice, nici darurile spirituale nu ne cresc pasiune pentru Dumnezeu dacă nu venim în prezenţa Sa în mod constant. Toţi eroi biblici au venit constant în prezenţa lui Dumnezeu! Trebuie să ne facem timp în mod regulat pentru a sta în prezenţa lui Dumnezeu.
Vinovăţia păcatului te împiedică să mergi în prezenţa lui Dumnezeu. Aceasta se îndepărtează prin mărturisire şi să ne încredem în puterea iertătoare a sângelui lui Isus.
Încrederea în performanţele umane, autoneprihănirea sfârşeşte în legalism. Să ne încredem în capacitatea lui de a ne conduce, nu în capacitatea noastră de al urma. Totuşi, nu trebuie să aşteptăm cu o atitudine pasivă ca Dumnezeu să facă totul!
Pasiunea pentru Dumnezeu nu se obţine din merite, ci ca dar din partea Lui, prin Duhul Sfânt. Să cerem pasiune pentru Dumnezeu în rugăciunile noastre.
Trebuie să fim sfinţi (Lev. 19.2). Numai prin puterea Duhului Sfânt putem umbla î sfinţenie.
Trebuie să iubim ce iubeşte El şi să urâm ce urăşte El.
Pasiune şi putere
Cei mai puternici oameni de pe pământ au fost cei care au umblat cu Isus (Fapte 4.13) şi cu Dumnezeu. Intimitatea cu Isus generează pasiune pentru Isus.
Pasiunea Mariei pentru Isus i-a dat puterea lui Isus.
De ce să ne propunem în viaţă scopuri mai mici decât acesta?
EPILOG
Ascultarea vocii lui Dumnezeu astăzi
Cei mai puternici oameni de pe pământ au fost cei care au stat în prezenţa Domnului Isus şi au experimentat puterea Duhului Sfânt.
Cel mai greu lucru de care m-am lăsat convins a fost faptul că Dumnezeu mai vorbeşte şi astăzi.
O mare parte din bisericile de azi au mai mare putere în puterea Satanei decât în capacitatea lui Dumnezeu de a ne vorbi şi a ne conduce.
Dumnezeu mai vorbeşte şi azi, nu numai prin Biblie, dar niciodată în contradicţie cu aceasta.
Dumnezeu mai vorbeşte şi azi, iar aceasta nu diminuează cu nimic, la nivel practic sau teoretic, autoritate Cuvântului infailibil al lui Dumnezeu.
ANEXA A
Alte motive pentru continuitatea minunilor
Dumnezeu vindecă pentru că este rugat să vindece, cu motivaţii corecte.
Marcu 7.32 – „L-au rugat să-Şi pună mâinile peste el”. Şi Isus l-a vindecat. Aici nu mai apare nici menţiunea credinţei, a milei sau a slavei lui Dumnezeu.
În anumite împrejurări, o simplă cerere este suficientă ca să Îl motiveze pe Dumnezeu să vindece.
Farisei şi cărturarii, în mod nesincer, au cerut lui Isus să facă un semn. El a refuzat să facă minuni în faţa unor inimi rele şi necredincioase, spunând: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn”- Matei 12.39.
În alte condiţii, nu este grşit a cere lui Dumnezeu să lucreze cu semne şi minuni – Fapte 4.29-30.
Dumnezeu vindecă pentru a îndepărta piedicile din calea lucrării, a slujirii (Vindecarea soacrei lui Petru – Marcu 1.31).
Dumnezeu face minuni pentru a ne învăţa lecţii de viaţă, semne mai înalte ca minunea în sine.
Ioan se referă la minuni ca la semne care au un scop pedagogic, ilustrativ, care ţinteşte dincolo de el însuşi, spre ceva mai mare decât minunea în sine. Ex. Transformarea apei în vin, ca o putere a lui Isus asupra naturii şi a caracteristicilor Împărăţiei Sale, unde lucrurile obişnuite pot deveni ceva extraordinar. Vinul bun, păstrat pentru momentul din urmă, de dă câteva indicii despre punctul culminant al Împărăţiei.
Dumnezeu face minuni pentru a–i aduce pe oameni la mântuire.
Minunile pot fi uşi de evanghelizare, de atracţie a mulţimilor, dovezi ale prezenţei lui Dumnezeu, care conduc oamenii la credinţă şi pocăinţă. Biblia nu înlocuieşte în totalitate nevoia de confirmare miraculoasă a prezenţei lui Dumnezeu şi a mesajului Evangheliei. Isus însuşi a apelat în mod direct la valoarea de autentificare a minunilor: „Credeţi.Mă că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea - Ioan 14.11”. Şi minunile lui Isus au generat credinţă: „Mulţi din Iudeii, care veniseră cu Maria, când au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El – Ioan 11.45, 12.11”.
Totuşi, ca principiu, minunile nu validează Scriptura, ci Scriptura validează minunile. Dar, minunile, într-un anumit sens, ca în primul secol, pot sluji şi azi la autentificarea mesajului Evangheliei.
Minunile manifestă Împărăţia lui Dumnezeu.
Isaia 61:1-2 - „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâie pe toţi cei întristaţi”. Isus nimicea astfel lucrările Satanei şi a dat ucenicilor autoritate să facă acelaşi lucru.
Matei 4:23-24 - „Isus străbătea toată Galilea, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod. I s-a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toţi cei ce sufereau de felurite boli şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi; şi El îi vindeca”.
Prin puterea de a vindeca, se arată domnia lui Dumnezeu în Împărăţia Sa şi nimicirea lucrării specifice a lui Satan. Prezenţa minunilor demonstra autoritatea şi puterea slujitorilor Împărăţiei Sale de a opri stricăciunile răului şi a ţine lucrurile sub control.
Dumnezeu vindecă din motive suverane.
Nu cunoaşte toate motivele şi scopurile cu care Dumnezeu face minuni.
ANEXA B
Au încetat darurile spirituale odată cu apostolia?
Teoria lui Benjamin B. Warfield, 1918
Au fost rezervate darurile unui grup restrâns?
Ştefan şi Filip au făcut semne şi minuni.
Petru, Pavel, Barnaba, Ştefan şi Filip sunt menţionaţi că au făcut minuni. Oare numai prin ei 5 s-au făcut?
Anania din Fapte 9 este un exemplu de proroc din afara cercului cunoscut al ucenicilor.
O privire de ansamblu asupra semnelor şi minunilor
Cei 70 au primit autoritate de a săvârşi minuni.
Marcu 9.38-39 – Isus nu opreşte un anonim contestat de ucenici că scoate demoni.
Mai mulţi au vorbit în limbi:
La Rusalii – 120 de persoane – Fapte 2.
Samaritenii – Fapte 8.18 – Simon a văzut astfel că samaritenii au primit Duhul Sfânt.
Corneliu şi neamurile care erau cu el – Fapte 10.45-46.
Cei 12 ucenici în Efes – Fapte 19.6.
Există mai mulţi oameni menţionaţi că au primit darul proorociei:
Proorocul Agab – Fapte 11.28, 21.10-11.
Proorocii din Antiohia – Fapte 13.1.
Proorocii Iuda şi Sila – Fapte 15.32.
Ucenicii din Tir – Fapte 21.4.
Cele 4 fete fecioare ale lui Filip care proroceau – Fapte 21.4.
Anania, un fel de Melhisedec în NT – Fapte 9.10-18.
Toate darurile - carismata - se manifestau în Corint – 1 Cor. 1.7.
Ierusalim.
Roma – Romani 12.6.
Efes – Efeseni 4.11.
Tesalonic – 1 Tes. 5.20.
Galatia – Galateni 3.5.
Rolul apostolilor în conferirea darurilor spirituale
Timotei a primit un dar – carismata – prin proorocie şi punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor, nu prin mâinile lui Pavel ca apostol. Este ceva diferit de cazul din Samaria unde au primit Duhul Sfânt prin mâinile apostolilor!
De ce n-au primit samariteni Duhul Sfânt prin Filip, ci a trebuit să vină apostoli?
Istoria lor arată refuzul autorităţii lui Dumnezeu şi a liderilor lui Israel aleşi de Domnul. O istorie încărcată de refuzuri şi amânări, care a culminat cu înlocuirea autorităţi lui Dumnezeu cu propriile lor centre de închinare. Prin apostoli Dumnezeu corecta această deficienţă a nesupunerii, odată pentru totdeauna.
În Samaria nu a fost vorba de daruri spirituale. La mijloc era primirea Duhului Sfânt şi supunerea faţă de autoritatea apostolică.
Presupunerea sau tăcerea Scripturii nu sunt argumente hotărâtoare.
Ipoteza pierderii darului vindecării de către Pavel
Afirmă Scriptura că apostolia a încetat?
Cesaţionişti presupun că apostolia este una dintre carismata. Apoi, încearcă să dovedească cu Scriptura că apostolia a încetat, deci măcar un dar spiritual a încetat şi în consecinţă admit că darurile spirituale sunt temporare.
Este apostolia un dar spiritual?
Pavel nu considera apostolia ca pe un dar spiritual – carismata.
Apostolul este o persoană care a primit o misiune şi o responsabilitate divină.
Apostolia nu a fost numită pe lista darurilor în 1 Cor. 12.8-10, numai în lista concluziilor la versetul 29. Primele 3 menţiuni din versetul 28 se referă la slujbe: apostoli, profeţi şi învăţători. Restul sunt daruri: minuni, darul vindecării, ajutorărilor, cârmuirilor şi a limbilor. Ele sunt puse împreună pentru a arăta marea diversitate a trupului, toate fiind rânduite de Dumnezeu.
Cine au fost apostoli din NT?
Condiţiile apostoliei:
O chemare unică a Domnului – Marcu 3:13.
Să fi umblat cu Isus, cu începere de la botezul lui Ioan.
Să fi fost martor ocular al învierii – Fapte 1:21.
Numele lor va fi scris pe cele 12 temelii din zidul noului Ierusalim, deci cercul acestora este închis după alegerea lui Matia.
Dar, au mai fost şi alţi apostoli, în afara celor 12:
Pavel şi BarnabaFapte 14:4, 14.
IacovGalateni 1.19, 1 Cor. 15:7.
Posibil Sila – 1 Tes. 2.7.
Andronic şi Iunia – Romani 15:13-19.
Toţi apostoli, număr imprecis – 1 Cor. 15:5.
Au exista şi apostoli falşi – 2 Cor. 11:13 – un indiciu că numărul lor nu era bătut în cuie în vremea NT, altfel nici unul nu ar fi îndrăznit să se dea apostol.
Condiţia apostoliei în NT
Grupul celor 12, cerc închis, fără adăugiri, care au avut:
O chemare unică a Domnului – Marcu 3:13.
Au umblat cu Isus, cu începere de la botezul lui Ioan.
Au fost martori oculari ai învierii lui Isus – Fapte 1:21.
Numele lor va fi scris pe cele 12 temelii din zidul noului Ierusalim, deci cercul acestora este închis după alegerea lui Matia.
Cei care au venit ulterior: Pavel, Barnaba, Iacov, care nu au fost cu Domnul de la începutul lucrării Sale, după botezul lui Ioan, dar care au avut:
Chemare apostolică şi trimitere din partea Domnului Isus – Gal. 1:1, Rom. 1:1, 1 Cor. 1:1, 2 Cor. 1:1.
1 Corinteni 9:1-2 - „Nu Sunt eu slobod? Nu Sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu Sunteţi voi lucrul meu în Domnul? Dacă nu Sunt apostol pentru alţii, Sunt măcar pentru voi; căci voi Sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.”.
Pavel l-a văzut pe Domnul, în vedenia de pe drumul Damascului – Fapte 9.1-9.
Pecetea apostoliei lui Pavel era implantarea de noi biserici.
Caracteristicile apostoliei în NT
Suferinţa.
Capacitatea de a pricepe tainele divine.
Prezenţa semnelor şi a minunilor.
Integritatea lor morală şi spirituală.
Autoritatea apostolică de a zidii, nu de a dărâma, de a fonda, de a fi părinte.
Argumentul încetării oficiului apostolic
Cele 6 argumente ale lui MacArtur – bazate pe deducţii teologice, nu pe afirmaţii precise din Scriptură.
Cei 12 au fost un grup unic. Şi au format un cerc închis. Pe lângă ei mai apar cel puţin alţi trei: Pavel, Barnaba şi Iacov. Nici un text particular al Scripturi nu limitează numărul lor la cei menţionaţi.
Semnele şi minunile au fost legate, în mod exclusiv, de lucrarea apostolică. Ele nu au fost limitate în NT numai la apostoli şi nici nu au încetat după moartea apostolilor din primul veac.
ANEXA C
Au exista doar trei perioade de minuni?
Argumentaţia lui John MacArthur
Minuni în VT
Note explicative.
. . . ...