Psalmul 119

{mgmediabot2}path=download/Psalmi/Psalmul 119.mp3|width=700|height=200|link=download/Psalmi/Psalmul 119.mp3{/mgmediabot2}
Psalmul 119
1 Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului!
2 Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor,
3 care nu săvârşesc nici o nelegiuire, şi umblă în căile Lui!
4 Tu ai dat poruncile Tale ca să fie păzite cu sfinţenie.
5 O, de ar ţinti căile mele la păzirea orânduirilor Tale!
6 Atunci nu voi roşi de ruşine, la vederea tuturor poruncilor Tale!
7 Te voi lăuda cu inimă neprihănită, când voi învăţa legile dreptăţii Tale.
8 Vreau să păzesc orânduirile Tale: nu mă părăsi de tot!
9 Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.
10 Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale.
11 Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!
12 Binecuvântat să fii Tu, Doamne! Învaţă-mă orânduirile Tale!
13 Cu buzele mele vestesc toate hotărârile gurii Tale.
14 Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile.
15 Mă gândesc adânc la poruncile Tale, şi cărările Tale le am sub ochi.
16 Mă desfăt în orânduirile Tale, şi nu uit Cuvântul Tău.
17 Fă bine robului Tău, ca să trăiesc şi să păzesc Cuvântul Tău!
18 Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!
19 Sunt un străin pe pământ: nu-mi ascunde poruncile Tale!
20 Totdeauna mi se topeşte sufletul de dor după legile tale.
21 Tu mustri pe cei îngâmfaţi, pe blestemaţii aceştia, care se rătăcesc de la poruncile Tale.
22 Ridică de peste mine ocara şi dispreţul! Căci păzesc învăţăturile Tale.
23 Să tot stea voievozii şi să vorbească împotriva mea: robul tău cugetă adânc la orânduirile Tale.
24 Învăţăturile Tale sunt desfătarea mea şi sfătuitorii mei.
25 Sufletul meu este lipit de ţărână: înviorează-mă, după făgăduinţa Ta!
26 Eu îmi istorisesc căile, şi Tu mă asculţi: învaţă-mă orânduirile Tale!
27 Fă-mă să pricep calea poruncilor Tale, şi voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate.
28 Îmi plânge sufletul de durere: ridică-mă după Cuvântul Tău!
29 Depărtează-mă de calea necredincioşiei către Tine, şi dă-mi îndurarea ta, ca să urmez Legea Ta!
30 Aleg calea adevărului, pun legile Tale sub ochii mei.
31 Mă ţin de învăţăturile Tale, Doamne, nu mă lăsa de ruşine!
32 Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoţi inima la larg.
33 Învaţă-mă, Doamne, calea orânduirilor Tale, ca s-o ţin până în sfârşit!
34 Dă-mi pricepere, ca să păzesc Legea Ta şi s-o ţin din toată inima mea!
35 Povăţuieşte-mă pe cărarea poruncilor Tale, căci îmi place de ea.
36 Pleacă-mi inima spre învăţăturile Tale, şi nu spre câştig!
37 Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte, înviorează-mă în calea Ta!
38 Împlineşte-Ţi făgăduinţa faţă de robul Tău, făgăduinţa făcută pentru cei ce se tem de Tine!
39 Depărtează de la mine ocara de care mă tem! Căci judecăţile Tale sunt pline de bunătate.
40 Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale: fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine!
41 Să vină, Doamne, îndurarea Ta peste mine, mântuirea Ta, după făgăduinţa Ta!
42 Şi atunci voi putea răspunde celui ce mă batjocoreşte, căci mă încred în Cuvântul Tău.
43 Nu lua de tot din gura mea cuvântul adevărului! Căci nădăjduiesc în judecăţile Tale.
44 Voi păzi Legea Ta necurmat, totdeauna şi pe vecie.
45 Voi umbla în loc larg, căci caut poruncile Tale.
46 Voi vorbi despre învăţăturile Tale înaintea împăraţilor, şi nu-mi va roşi obrazul.
47 Mă desfăt în poruncile Tale, căci le iubesc.
48 Îmi întind mâinile spre poruncile Tale, pe care le iubesc, şi vreau să mă gândesc adânc la orânduirile Tale.
49 Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea!
50 Aceasta este mângâierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăşi viaţă.
51 Nişte îngâmfaţi mi-aruncă batjocuri; totuşi eu nu mă abat de la Legea Ta.
52 Mă gândesc la judecăţile Tale de odinioară, Doamne, şi mă mângâi.
53 M-apucă o mânie aprinsă la vederea celor răi, care părăsesc Legea Ta.
54 Orânduirile Tale sunt prilejul cântărilor mele, în casa pribegiei mele.
55 Noaptea îmi aduc aminte de Numele Tău, Doamne, şi păzesc Legea Ta.
56 Aşa mi se cuvine, căci păzesc poruncile Tale.
57 Partea mea, Doamne, o spun, este să păzesc cuvintele Tale.
58 Te rog din toată inima mea: ai milă de mine, după făgăduinţa Ta!
59 Mă gândesc la căile mele, şi îmi îndrept picioarele spre învăţăturile Tale.
60 Mă grăbesc, şi nu preget să păzesc poruncile Tale.
61 Cursele celor răi mă înconjoară, dar nu uit Legea Ta.
62 Mă scol la miezul nopţii să Te laud pentru judecăţile Tale cele drepte.
63 Sunt prieten cu toţi cei ce se tem de Tine, şi cu cei ce păzesc poruncile Tale.
64 Pământul, Doamne, este plin de bunătatea Ta; învaţă-mă orânduirile Tale!
65 Tu faci bine robului Tău, Doamne, după făgăduinţa Ta.
66 Învaţă-mă să am înţelegere şi pricepere, căci cred în poruncile Tale.
67 Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvântul Tău.
68 Tu eşti bun şi binefăcător: învaţă-mă orânduirile tale!
69 Nişte îngâmfaţi urzesc neadevăruri împotriva mea; dar eu păzesc din toată inima mea poruncile Tale.
70 Inima lor este nesimţitoare ca grăsimea: dar eu mă desfăt în Legea Ta.
71 Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale.
72 Mai mult preţuieşte pentru mine legea gurii Tale, decât o mie de lucruri de aur şi de argint.
73 Mâinile Tale m-au făcut, şi m-au întocmit; dă-mi pricepere, ca să învăţ poruncile Tale!
74 Cei ce se tem de Tine mă văd şi se bucură, căci nădăjduiesc în făgăduinţele Tale.
75 Ştiu, Doamne, că judecăţile Tale sunt drepte: din credincioşie m-ai smerit.
76 Fă ca bunătatea Ta să-mi fie mângâierea, cum ai făgăduit robului Tău!
77 Să vină peste mine îndurările Tale, ca să trăiesc, căci Legea Ta este desfătarea mea.
78 Să fie înfruntaţi îngâmfaţii care mă asupresc fără temei! Căci eu mă gândesc adânc la poruncile Tale.
79 Să se întoarcă la mine, cei ce se tem de Tine, şi cei ce cunosc învăţăturile Tale!
80 Inima să-mi fie neîmpărţită în orânduirile Tale, ca să nu fiu dat de ruşine!
81 Îmi tânjeşte sufletul după mântuirea Ta: nădăjduiesc în făgăduinţa Ta.
82 Mi se topesc ochii după făgăduinţa Ta, şi zic: "Când mă vei mângâia?"
83 Căci am ajuns ca un burduf pus în fum; totuşi nu uit orânduirile Tale.
84 Care este numărul zilelor robului Tău? Când vei pedepsi pe cei ce mă prigonesc?
85 Nişte îngâmfaţi sapă gropi înaintea mea; nu lucrează după Legea ta.
86 Toate poruncile tale nu sunt decât credincioşie; ei mă prigonesc fără temei: ajută-mă!
87 Gata, gata să mă doboare şi să mă prăpădească, dar eu nu părăsesc poruncile Tale.
88 Înviorează-mă după bunătatea Ta, ca să păzesc învăţăturile gurii Tale!
89 Cuvântul Tău, Doamne, dăinuieşte în veci în ceruri.
90 Credincioşia ta ţine din neam în neam; Tu ai întemeiat pământul, şi el rămâne tare.
91 După legile Tale stă în picioare totul astăzi, căci toate lucrurile Îţi sunt supuse.
92 Dacă n-ar fi fost Legea Ta desfătarea mea, aş fi pierit în ticăloşia mea.
93 Niciodată nu voi uita poruncile Tale, căci prin ele mă înviorezi.
94 Al Tău sunt: mântuieşte-mă! Căci caut poruncile Tale.
95 Nişte răi mă aşteaptă ca să mă piardă; dar eu iau aminte la învăţăturile Tale.
96 Văd că tot ce este desăvârşit are margini: poruncile Tale însă sunt fără margini.
97 Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.
98 Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine.
99 Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale.
100 Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale.
101 Îmi ţin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc Cuvântul Tău.
102 Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi.
103 Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!
104 Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, de aceea urăsc orice cale a minciunii.
105 Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.
106 Jur, - şi mă voi ţine de jurământ, - că voi păzi legile Tale cele drepte.
107 Sunt foarte amărât: înviorează-mă, Doamne, după Cuvântul Tău!
108 Primeşte, Doamne, simţămintele pe care le spune gura mea, şi învaţă-mă legile Tale!
109 Viaţa îmi este necurmat în primejdie, şi totuşi nu uit Legea Ta.
110 Nişte răi îmi întind curse, dar eu nu mă rătăcesc de la poruncile Tale.
111 Învăţăturile Tale sunt moştenirea mea de veci, căci ele sunt bucuria inimii mele.
112 Îmi plec inima să împlinesc orânduirile Tale, totdeauna şi până la sfârşit.
113 Urăsc pe oamenii nehotărâţi, dar iubesc Legea Ta.
114 Tu eşti adăpostul şi scutul meu; eu nădăjduiesc în făgăduinţa Ta.
115 Depărtaţi-vă de mine, răilor, ca să păzesc poruncile Dumnezeului meu!
116 Sprijineşte-mă, după făgăduinţa Ta, ca să trăiesc, şi nu mă lăsa de ruşine în nădejdea mea!
117 Fii sprijinul meu, ca să fiu scăpat, şi să mă înveselesc neîncetat de orânduirile Tale!
118 Tu dispreţuieşti pe toţi cei ce se depărtează de orânduirile Tale, căci înşelătoria lor este zadarnică.
119 Ca spuma iei pe toţi cei răi de pe pământ: de aceea eu iubesc învăţăturile Tale.
120 Mi se înfioară carnea de frica Ta, şi mă tem de judecăţile Tale.
121 Păzesc legea şi dreptatea: nu mă lăsa în voia asupritorilor mei!
122 Ia sub ocrotirea Ta binele robului Tău, şi nu mă lăsa apăsat de nişte îngâmfaţi!
123 Mi se topesc ochii după mântuirea Ta, şi după făgăduinţa Ta cea dreaptă.
124 Poartă-Te cu robul Tău după bunătatea Ta, şi învaţă-mă orânduirile Tale!
125 Eu sunt robul tău; dă-mi pricepere, ca să cunosc învăţăturile Tale.
126 Este vremea ca Domnul să lucreze: căci ei calcă Legea Ta.
127 De aceea, eu iubesc poruncile Tale, mai mult decât aurul, da, mai mult decât aurul curat:
128 De aceea găsesc drepte toate poruncile Tale, şi urăsc orice cale a minciunii.
129 Învăţăturile Tale sunt minunate: de aceea le păzeşte sufletul meu.
130 Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.
131 Deschid gura şi oftez, căci sunt lacom după poruncile Tale.
132 Întoarce-Ţi Faţa spre mine, şi ai milă de mine, după obiceiul Tău faţă de cei ce iubesc Numele Tău!
133 Întăreşte-mi paşii în Cuvântul Tău, şi nu lăsa nici o nelegiuire să stăpânească peste mine!
134 Izbăveşte-mă de asuprirea oamenilor, ca să păzesc poruncile Tale!
135 Fă să strălucească Faţa Ta peste robul Tău, şi învaţă-mă orânduirile Tale!
136 Ochii îmi varsă şiroaie de ape, pentru că Legea Ta nu este păzită.
137 Tu eşti drept, Doamne, şi judecăţile Tale sunt fără prihană.
138 Tu Îţi întemeiezi învăţăturile pe dreptate, şi pe cea mai mare credincioşie.
139 Râvna mea mă mănâncă, pentru că potrivnicii mei uită cuvintele Tale.
140 Cuvântul Tău este cu totul încercat, şi robul Tău îl iubeşte.
141 Sunt mic şi dispreţuit, dar nu uit poruncile Tale.
142 Dreptatea Ta este o dreptate veşnică, şi Legea Ta este adevărul.
143 Necazul şi strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea.
144 Învăţăturile Tale sunt drepte pe vecie: dă-mi pricepere, ca să trăiesc!
145 Te chem din toată inima mea: ascultă-mă, Doamne, ca să păzesc orânduirile Tale.
146 Te chem: mântuieşte-mă, ca să păzesc învăţăturile Tale!
147 O iau înaintea zorilor şi strig; nădăjduiesc în făgăduinţele Tale.
148 O iau înaintea străjilor de noapte, şi deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la Cuvântul Tău.
149 Ascultă-mi glasul, după bunătatea Ta: înviorează-mă, Doamne, după judecata ta!
150 Se apropie cei ce urmăresc mişelia, şi se depărtează de Legea Ta.
151 Dar Tu eşti aproape, Doamne, şi toate poruncile Tale sunt adevărul.
152 De multă vreme ştiu din învăţăturile Tale, că le-ai aşezat pentru totdeauna.
153 Vezi-mi ticăloşia, şi izbăveşte-mă, căci nu uit Legea Ta.
154 Apără-mi pricina, şi răscumpără-mă, înviorează-mă după făgăduinţa Ta.
155 Mântuirea este departe de cei răi, căci ei nu caută orânduirile Tale.
156 Mari sunt îndurările Tale, Doamne! Înviorează-mă după judecăţile Tale!
157 Mulţi sunt prigonitorii şi potrivnicii mei, dar nu mă depărtez de învăţăturile Tale.
158 Văd cu scârbă pe cei necredincioşi Ţie, care nu păzesc Cuvântul Tău.
159 Vezi cât de mult iubesc eu poruncile Tale: înviorează-mă, Doamne, după bunătatea Ta!
160 Temelia Cuvântului Tău este adevărul, şi toate legile Tale cele drepte sunt veşnice.
161 Nişte voievozi mă prigonesc fără temei, dar inima mea nu tremură decât de cuvintele Tale.
162 Mă bucur de Cuvântul Tău, ca cel ce găseşte o mare pradă.
163 Urăsc şi nu pot suferi minciuna, dar iubesc Legea Ta.
164 De şapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale celor drepte.
165 Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta, şi nu li se întâmplă nici o nenorocire.
166 Eu nădăjduiesc în mântuirea Ta, Doamne, şi împlinesc poruncile Tale.
167 Sufletul meu ţine învăţăturile Tale, şi le iubesc mult de tot!
168 Păzesc poruncile şi învăţăturile Tale, căci toate căile mele sunt înaintea Ta.
169 Să ajungă strigătul meu până la Tine, Doamne! Dă-mi pricepere, după făgăduinţa Ta.
170 Să ajungă cererea mea până la Tine! Izbăveşte-mă, după făgăduinţa Ta!
171 Buzele mele să vestească lauda Ta, căci Tu mă înveţi orânduirile Tale!
172 Să cânte limba mea Cuvântul Tău, căci toate poruncile Tale sunt drepte!
173 Mâna Ta să-mi fie într-ajutor, căci am ales poruncile Tale.
174 Suspin după mântuirea Ta, Doamne, şi Legea Ta este desfătarea mea.
175 Să-mi trăiască sufletul şi să Te laude, şi judecăţile Tale să mă sprijinească!
176 Rătăcesc ca o oaie pierdută: caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale.