Psalmul 98

{mgmediabot2}path=download/Psalmi/Psalmul 98.mp3|width=700|height=200|link=download/Psalmi/Psalmul 98.mp3{/mgmediabot2}
Psalmul 98
1 Cântaţi Domnului o cântare nouă, căci El a făcut minuni. Dreapta şi braţul Lui cel sfânt I-au venit în ajutor.
2 Domnul Şi-a arătat mântuirea, Şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor.
3 Şi-a adus aminte de bunătatea şi credincioşia Lui faţă de casa lui Israel: toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru.
4 Strigaţi către Domnul cu strigăte de bucurie, toţi locuitorii pământului! Chiuiţi, strigaţi, şi cântaţi laude!
5 Cântaţi Domnului cu harfa, cu harfa şi cu cântece din gură!
6 Cu trâmbiţe şi sunete din corn, strigaţi de bucurie înaintea Împăratului, Domnului!
7 Să urle marea cu tot ce cuprinde ea, să chiuie lumea şi cei ce locuiesc pe ea,
8 să bată din palme râurile, să strige de bucurie toţi munţii
9 înaintea Domnului! Căci El vine să judece pământul! El va judeca lumea cu dreptate, şi popoarele cu nepărtinire.