Psalmul 60

{mgmediabot2}path=download/Psalmi/Psalmul 60.mp3|width=700|height=200|link=download/Psalmi/Psalmul 60.mp3{/mgmediabot2}
Psalmul 60

1 Dumnezeule, ne-ai lepădat, ne-ai împrăştiat, şi Te-ai mâniat: ridică-ne iarăşi!
2 Ai cutremurat pământul, l-ai despicat; drege-i spărturile, căci se clatină!
3 Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele, ne-ai adăpat cu un vin de amorţire.
4 Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca să-l înalţe spre biruinţa adevărului. -
5 Pentru ca preaiubiţii Tăi să fie izbăviţi, scapă-ne prin dreapta Ta, şi ascultă-ne!
6 Dumnezeu a zis în sfinţenia Lui: "Voi ieşi biruitor, voi împărţi Sihemul, şi voi măsura valea Sucot.
7 Al Meu este Galaadul, al Meu este Manase; Efraim este tăria capului Meu, iar Iuda, toiagul Meu de cârmuire:
8 Moab este ligheanul în care Mă spăl: peste Edom Îmi arunc încălţămintea: ţara Filistenilor strigă de bucurie din pricina Mea!" -
9 Cine mă va duce în cetatea întărită? Cine mă va duce la Edom?
10 Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat, şi nu mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre?
11 Dă-ne ajutor, ca să scăpăm din necaz! Căci ajutorul omului este zadarnic.
12 Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari, şi El va zdrobi pe vrăjmaşii noştri.