Psalmul 37

{mgmediabot2}path=download/Psalmi/Psalmul 37.mp3|width=700|height=200|link=download/Psalmi/Psalmul 37.mp3{/mgmediabot2}

Psalmul 37

1 Nu te mânia pe cei răi, şi nu te uita cu jind la cei ce fac răul;

2 căci sunt cosiţi iute ca iarba, şi se vestejesc ca verdeaţa.

3 Încrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie.

4 Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.

5 Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra,

6 El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amiază.

7 Taci înaintea Domnului, şi nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul, care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.

8 Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.

9 Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni ţara.

10 Încă puţină vreme, şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era, şi nu va mai fi.

11 Cei blânzi moştenesc ţara, şi au belşug de pace.

12 Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit, şi scrâşneşte din dinţi împotriva lui.

13 Domnul râde de cel rău, căci vede că-i vine şi lui ziua.

14 Cei răi trag sabia şi îşi încordează arcul, ca să doboare pe cel nenorocit şi sărac, ca să junghie pe cei cu inima neprihănită.

15 Dar sabia lor intră în însăşi inima lor, şi li se sfărâmă arcurile.

16 Mai mult face puţinul celui neprihănit, decât belşugul multor răi.

17 Căci braţele celui rău vor fi zdrobite, dar Domnul sprijineşte pe cei neprihăniţi.

18 Domnul cunoaşte zilele oamenilor cinstiţi; şi moştenirea lor ţine pe vecie.

19 Ei nu rămân de ruşine în ziua nenorocirii, ci au de ajuns în zilele de foamete.

20 Dar cei răi pier, şi vrăjmaşii Domnului sunt ca cele mai frumoase păşune: pier, pier ca fumul.

21 Cel rău ia cu împrumut, şi nu dă înapoi; dar cel neprihănit este milos, şi dă.

22 Căci cei binecuvântaţi de Domnul stăpânesc ţara, dar cei blestemaţi de El sunt nimiciţi.

23 Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui;

24 dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.

25 Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.

26 Ci el totdeauna este milos, şi dă cu împrumut; şi urmaşii lui sunt binecuvântaţi.

27 Depărtează-te de rău, fă binele, şi vei dăinui pe vecie.

28 Căci Domnul iubeşte dreptatea, şi nu părăseşte pe credincioşii Lui. Totdeauna ei sunt sub paza Lui, dar sămânţa celor răi este nimicită.

29 Cei neprihăniţi vor stăpâni ţara, şi vor locui în ea pe vecie.

30 Gura celui neprihănit vesteşte înţelepciunea, şi limba lui trâmbiţează dreptatea.

31 Legea Dumnezeului său este în inima lui; şi nu i se clatină paşii.

32 Cel rău pândeşte pe cel neprihănit, şi caută să-l omoare.

33 Dar Domnul nu-l lasă în mâinile lui, şi nu-l osândeşte când vine la judecată.

34 Nădăjduieşte în Domnul, păzeşte calea Lui, şi El te va înălţa ca să stăpâneşti ţara: vei vedea pe cei răi nimiciţi.

35 Am văzut pe cel rău în toată puterea lui; se întindea ca un copac verde.

36 Dar când am trecut a doua oară, nu mai era acolo; l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi.

37 Uită-te bine la cel fără prihană, şi priveşte pe cel fără vicleşug; căci omul de pace are parte de moştenitori.

38 Dar cei răzvrătiţi sunt nimiciţi cu toţii, sămânţa celor răi este prăpădită.

39 Scăparea celor neprihăniţi vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului.

40 Domnul îi ajută şi-i izbăveşte; îi izbăveşte de cei răi şi-i scapă, pentru că se încred în El.