Zac Poonen-Spiritul Sacrificiului

Spiritul Sacrificiului - Zac Poonen

 

În Efeseni 5:25, este scris că “Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea”. Pentru a zidi biserica şi noi trebuie s-o iubim în acelaşi fel. Nu este suficient să ne dăruim banii şi timpul. Trebuie să ne dăm pe NOI ÎNŞINE – viaţa Sinelui nostru.

 

 

Când Dumnezeu a dorit să descrie iubirea Lui faţă de om, El a putut să o compare numai cu un singur exemplu omenesc – dragostea unei mame pentru copilaşul ei nou-născut (Vezi Isaia 49:15). Dacă veţi observa o mamă, veţi vedea că dragostea ei pentru copilaş este plină de spiritul sacrificiului. Din zori şi până noaptea târziu, o mamă se sacrifică şi se sacrifică şi se tot sacrifică pentru copilaşul ei. Şi nu primeşte nimic în schimb. An de an, ea îndură bucuroasă pentru copilul ei durerea şi neajunsul, fără să aştepte ceva în schimb. Tot aşa ne iubeşte şi Dumnezeu pe noi. Şi aceasta este natura pe care doreşte El să ne-o împărtăşească şi nouă. Dar este imposibil de găsit în această lume o părtăşie despre care să se poată spune cu adevărat că toţi credincioşii se iubesc unii pe alţii în acest fel.

 

 

Majoritatea credincioşilor ştiu numai cum să-i iubească pe aceia care sunt de acord cu ei şi care se alătură grupului lor. Dragostea lor este omenească şi este foarte îndepărtată de dragostea jertfitoare a mamelor!!

 

Cu toate acestea, dragostea divină este ţelul la care noi ar trebui să năzuim. Aşa că, de fiecare dată când cântăm despre dragoste, ar trebui, nu numai să recunoaştem în mod sincer că dragostea noastră nu este încă aşa, dar să ne mărturisim totodată speranţa şi dorul că într-o bună zi ea va deveni aşa.

 

Mamei nu-i pasă dacă alţii din jur sacrifică sau nu ceva pentru copilul ei. Ea însăşi sacrifică totul cu bucurie. În acelaşi fel, cine se gândeşte la biserică ca la propriul copil nu va fi deranjat dacă alţii din jurul său sacrifică sau nu ceva pentru acea biserică. El se va jertfi pe sine bucuros şi NU va ridica nicio plângere sau pretenţie împotriva altcuiva. Aceia care se plâng că alţii nu se sacrifică de dragul bisericii nu sunt mame, ci bone angajate. Astfel de bone au ore fixe de lucru şi se vor plânge atunci când bona schimbului următor de 8 ore nu ajunge la timp.

 

Însă o mamă nu lucrează în ture de 8 ore pe zi. Ea lucrează zilnic în ture de 24 de ore – an de an – şi nici măcar nu este plătită. Chiar şi atunci când copilul ei ajunge la 20 de ani, lucrarea mamei nu s-a sfârşit!! Numai mamele pot avea zilnic lapte pentru copiii lor. Bonele nu pot produce lapte pentru copiii de care au grijă. În acelaşi fel, aceia care sunt ca mamele în biserică vor avea întotdeauna un cuvânt pentru copiii lor spirituali – în fiecare întâlnire. Mulţi bătrâni n-au niciun cuvânt pentru biserică, pentru că ei sunt bone, nu mame.

 

O mamă nu aşteaptă nicio plată de la copiii ei. Niciun copil nu-şi plăteşte vreodată mama pentru munca ei. De fapt, dacă ar fi să calculaţi salariul care ar trebui dat unei mame, la o normă de 20 lei pe oră (aşa cum sunt plătite bonele), veţi descoperi că, până la vârsta de 20 de ani, fiecare copil îi va datora mamei lui mai mult de 3 milioane de lei!! Care copil ar putea vreodată restitui mamei lui o astfel de sumă?

 

Întrebarea care ni se pune nouă acum este: Cine e dispus să lucreze astfel pentru Domnul şi pentru biserica Lui – fără a primi nicio plată, dar dăruindu-se pe sine, zi de zi, an de an până când vine Isus?

 

Dacă Dumnezeu poate găsi undeva şi numai o singură persoană cu acest spirit, El va folosi acea persoană să zidească biserica mai mult decât i-ar putea folosi pe 10,000 de credincioşi cu inima împărţită, care încearcă să-I slujească fără spiritul sacrificiului.

 

Când Isus se va întoarce şi vei sta înaintea Lui, vei avea tu oare vreun regret pentru modul cum ai trăit ori vei putea să te uiţi înapoi la o viaţă trăită în mod folositor pentru împărăţia lui Dumnezeu?

 

Mulţi se rătăcesc şi-şi irosesc viaţa pe pământ.

 

Trezeşte-te înainte să fie prea târziu şi cere-I lui Dumnezeu să-ţi arate cum calea Lui este calea sacrificiului.

 

Cine are urechi de auzit să audă.