Zac Poonen-Adevărata semnificaţie a arderii-de-tot

Adevărata semnificaţie a arderii-de-tot - Zac Poonen

 

În Leviticul 1, citim despre arderea-de-tot – care este o imagine a dăruirii noastre totale lui Dumnezeu. Arderea-de-tot trebuia să fie mai întâi tăiată în bucăţi ca să se asigure că nu are niciun defect, în nicio parte a ei, şi de-abia apoi era adusă la altar. Oamenii puteau aduce un viţel, o oaie sau chiar un porumbel, ori o turturea, potrivit putinţei lor financiare. Dar fiecare jertfă trebuia să fie fără cusur sau defect. Arderea-de-tot este o imagine a modului în care Isus Şi-a adus trupul Său drept jertfă Tatălui, în tot timpul vieţii pământeşti – şi apoi, în final, şi pe cruce. Pe tot parcursul vieţii pământeşti, El Şi-a păstrat trupul perfect curat în fiecare ispitire, înainte să-L aducă Tatălui Său ca jertfă pe cruce. Dumnezeu nu ar fi acceptat jertfa de Sine a lui Isus dacă ar fi existat o singură pată în viaţa Sa pământească, în timpul celor 33 de ani şi jumătate. De aceea, atunci când I-a fost foame, El n-a schimbat pietrele în pâini. Ar fi fost un păcat deoarece Tatăl nu-I spusese să facă aşa. Viaţa Lui a fost una de totală dependenţă şi totală ascultare. Isus n-a făcut niciodată nimic fără imboldul Tatălui, chiar dacă ar fi fost vorba despre un lucru nevinovat cum părea a fi transformarea pietrelor în pâini ca să-şi potolească foamea! Acesta este standardul de ascultare la care ne cheamă Dumnezeu. Şi de aceea viaţa lui Isus a fost atât de biruitoare. Şi de aceea Tatăl a fost aşa de desfătat de El.

 

 

Să luăm un alt exemplu: În Luca 4:38-42, citim despre o mare trezire dintr-un oraş. Următoarea dimineaţă, mulţimea L-a presat să rămână acolo şi să continue întâlnirile de trezire. Dar Isus a spus: „Nu.” De ce? Pentru că, în acea dimineaţă, înainte să-i întâlnească pe oameni, El Se întâlnise cu Tatăl Lui în pustie şi auzise vocea Tatălui Său spunându-I să meargă altundeva. Dacă s-ar fi lăsat înduplecat de mulţime şi ar fi ţinut întâlniri de trezire, ar fi păcătuit! Aveţi deja o asemenea percepţie asupra păcatului? Câţi dintre noi cred că a conduce întâlniri de trezire poate fi păcătos! Acela a fost nivelul sensibilităţii faţă de păcat în care a trăit Isus. În mod normal, ne gândim că păcatele sunt să ne mâniem, să avem gânduri murdare, să fim geloşi sau înverşunaţi etc. Acestea sunt de asemenea păcate – dar la nivelul de grădiniţă. Isus se confrunta cu păcate la nivelul de doctorat. Ştiai că dacă Dumnezeu nu te-a chemat să mergi şi să faci întâlniri în anume locuri şi tu faci aceasta, de fapt păcătuieşti?

 

Dar nu putem atinge acest nivel de doctorat peste noapte! Trebuie să progresăm treptat, de la o clasă la alta, an de an. Pe măsură ce progresăm, vom descoperi că o grămadă de lucruri, pe care niciodată înainte nu le-am considerat drept păcate, devin acum păcat pentru noi. Când „păcatul se arată peste măsură de păcătos” (Romani 7:13), putem fi siguri că noi creştem spiritual!! Aşa că, atunci când ne uităm la viaţa lui Isus, nu ne gândim numai la moartea Lui de la Calvar, dar de asemenea la întreaga Lui viaţă în care El S-a dăruit complet pe Sine Tatălui, spunând: „Mi-ai pregătit un Trup .....vin să fac voia Ta, Dumnezeule” (în acest trup) (Evrei 10:5,7). Nici măcar o dată Isus n-a făcut voia Sa în trupul Lui, ci numai voia Tatălui Său. Iată ce înseamnă să te aduci ca ardere-de-tot lui Dumnezeu.

 

Aceasta este ceea ce Pavel ne îndeamnă şi pe noi să facem, în Romani 12:1-2. „Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu ....ca să puteţi înţelege care este voia lui Dumnezeu” – exact ceea ce a făcut Isus. Această ardere-de-tot a fost adusă lui Dumnezeu şi a ars complet. Biblia spune despre o asemenea jertfă că era „de un miros plăcut Domnului” (Leviticul 1:17) – însemnând ceva de care Dumnezeu era foarte mulţumit – „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi găsesc desfătarea”. Pavel spunea că şi ambiţia vieţii lui era de asemenea „să-I fie plăcut Domnului”(2 Corinteni 5:9).

 

Când ne aducem trupurile noastre drept jertfă Domnului, este foarte uşor să spunem: „Doamne, îţi dau trupul meu în mod total Ţie”. Dar noi nu ştim dacă l-am adus pe tot, până când „nu-l tăiem bucăţi”. Ne putem înşela singuri. Ce înseamnă să-l tai şi să-l aduci bucată cu bucată – aşa cum se proceda cu arderea-de-tot? Înseamnă că noi ne aducem părţile trupului nostru, bucată cu bucată, lui Dumnezeu.

 

Spunem, „Doamne, iată ochii mei. Toţi anii de până acum i-am folosit pentru diavol şi pentru mine însumi, privind şi citind multe lucruri care Te-au supărat. Dar acum îmi aşez ochii pe altar. Niciodată nu doresc să-mi mai folosesc aceşti ochi ca să privesc sau să citesc ceva ce Isus n-ar privi sau citi. Nu doresc să mai păcătuiesc niciodată cu aceşti ochi”. Mergem mai departe cu limba şi spunem: „Doamne, iată limba mea. Am folosit această limbă pentru diavol şi pentru mine însumi atât de mulţi ani, vorbind tot ce mi-a plăcut, spunând minciuni ca să câştig, enervându-mă pe oameni, clevetindu-i şi acuzându-i. Dar nu mai vreau să fac toate acestea niciodată. Iată limba mea, Doamne. De acum înainte este a Ta – total şi complet”. Continuăm cu mâinile şi picioarele noastre şi cu pasiunile noastre trupeşti, una câte una, şi spunem acelaşi lucru: „Doamne, acestea sunt membrele trupului meu şi pasiunile mele trupeşti, cu care am păcătuit şi Te-am rănit. Niciodată nu mai vreau să-mi folosesc acestea ca să-mi fac pe plac mie însumi sau ca să-mi satisfac poftele mele. Ele sunt toate ale Tale”. Numai pe măsură ce tăiem fiecare bucată şi o aşezăm pe altar, una câte una, descoperim dacă noi cu adevărat ne aducem sau nu trupul ca pe o ardere-de-tot completă lui Dumnezeu.

 

Când jertfa este tăiată bucăţi şi aşezată toată pe altar, atunci putem spune: „Acum, Doamne, lasă focul Tău să cadă peste jertfă şi s-o mistuie.” Citim în Leviticul 9:24 cum focul lui Dumnezeu cădea peste arderea-de-tot şi o mistuia. Acel foc este o imagine a botezului în Duhul Sfânt şi a focului care vine să mistuie jertfa noastră şi să pună pe foc trupurile noastre pentru Dumnezeu. Dar focul nu cade niciodată până când n-a fost pusă pe altar fiecare ultimă bucăţică din arderea-de-tot.