Zac Poonen-Un om înţelept învaţă din greşelile altora

Un om înţelept învaţă din greşelile altora - Zac Poonen

 

Isaac nu a fost un om la fel de înţelept ca tatăl său Avraam. Casa lui Isaac era plină de părtinire. Isaac era de partea lui Esau iar Rebeca era de partea lui Iacov. O astfel de atitudine este cea mai bună modalitate de a despărţi o familie. Esau şi Iacov au devenit duşmani pe viaţă datorită favoritismului părinţilor lor. Un părinte favoriza pe un fiu, iar celălalt favoriza alt fiu. Astfel că cei doi băieţi au devenit geloşi unul pe altul. Şi fără îndoială că acest lucru i-a despărţit de asemenea şi pe Isaac şi Rebeca.

 

Ce minunată era căsnicia lor când începuseră ca o pereche aleasă de Dumnezeu, unul pentru altul, fiind profund îndrăgostiţi! Dar părtinirea faţă de copiii lor le-a ruinat căsnicia în mod complet. Partea cea mai tristă a fost motivul acestei părtiniri care, în cazul lui Isaac, a fost iubirea pentru mâncarea bună: Îi plăcea carnea de vânat pe care Esau o aducea acasă în mod regulat. Iacov nu era un vânător bun şi de aceea lui Isaac nici nu-i păsa de el. Binecuvântarea lui Isaac pentru Iacov (cea care a cauzat atât de multe probleme) a venit, de asemenea, din iubirea lui pentru carnea de vânat. Cu siguranţă că un mâncău ca Isaac nu a ajuns să fie un tată bun în casa lui, aşa cum a fost Avraam. Taţii evlavioşi pot avea uneori fii care acţionează foarte prostesc.

 

 

Citim în Geneza 26:7 despre o altă acţiune prostească a lui Isaac – dar aici el a mers pe urmele tatălui său. Când Isaac era în Gherar, bărbaţii l-au întrebat despre frumoasa lui soţie Rebeca. El le-a spus că este sora lui. Aceasta a fost miciuna pe care tatăl său Avraam o spusese de două ori despre mama lui, Sara (Geneza 12 şi 20). Dar Isaac nu învăţase din greşelile tatălui. Noi nu trebuie să facem aceleaşi greşeli pe care le-au făcut părinţii noştri înaintea noastră. Un om înţelept va învaţa din greşelile altora, astfel încât el să nu le repete.

 

În Geneza 26:34,35 citim: „La vârsta de patruzeci de ani, Esau a luat de neveste pe Iudita, fata Hetitului Beeri, şi pe Basmat, fata Hetitului Elon. Ele au fost o pricină de mare amărăciune pentru Isaac şi Rebeca.” Vedem aici că Isaac nu a fost atât de grijuliu cum a fost Avraam ca să-i găsească o parteneră fiului său. I-a permis lui Esau să se căsătorească cu cine i-a plăcut. El îl răsfăţase pe Esau cu favoritismul şi părtinirea lui. Isaac a fost mult mai interesat de mâncarea pe care i-o aducea Esau, decât de soţia pe care Esau a ales-o. Acestea sunt unele din avertismentele Scripturii adresate nouă astăzi.

 

Către sfârşitul vieţii, vederea lui Isaac a început să scadă. Nu e nimic grav cu aceasta. Pe măsură ce îmbătrânim, ochii noştri devin în mod natural mai slabi. Dar lucrul trist este că şi viziunea spirituală a lui Isaac era tot înceţoşată şi înnorată. Pe măsură ce îmbătrânim, omul nostru din afară se poate ruina. Dar omul nostru dinăuntru ar trebui să devină mai puternic şi viziunea noastră spirituală trebuie să fie ageră. Dar cea a lui Isaac nu a fost aşa. El ştia ce spusese Dumnezeu când cei doi copii ai lui erau în pântecele Rebecăi: „Cel mai mare va sluji celui mai mic.” Dar el tot a hotărât să se împotrivească cuvântului lui Dumnezeu şi să dea binecuvântarea lui fratelui mai mare. Puteţi vedea nebunia lui în acea situaţie? El îi spune lui Esau în Geneza 27:2 „Iată am îmbătrânit, şi nu ştiu ziua morţii mele. Acum dar, te rog, ia-ţi armele, tolba şi arcul, du-te la câmp, şi adu-mi vânat. Fă-mi o mâncare, cum îmi place mie, şi adu-mi s-o mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri.” Acest om bătrân cu un picior în groapă încă se mai gândeşte la mâncare!! Nu-i de mirare că şi-a pierdut viziunea spirituală.

 

Pavel a spus în 1 Corinteni 9:27: „Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” Acesta este motivul datorită căruia cuvântul lui Dumnezeu ne încurajează să postim de la mâncare din cînd în când – astfel încât să ne menţinem dorinţele de îmbuibare şi pasiunile sexuale sub control, ca să ne închinăm lui Dumnezeu, iar nu pântecelor noastre. Iubirea pentru mâncare a fost aceea care l-a făcut pe Isaac orb spiritual. Tot iubirea de mâncare bună i-a orbit spiritual şi pe mulţi predicatori.

 

Cu alte cuvinte, Isaac i-a spus: „Esau, du-te şi adu-mi vânat. Dacă este gustos, îţi voi da binecuvântările lui Dumnezeu. Ştiu că Dumnezeu mi-a spus cu mulţi ani în urmă că fratele tău mai mic trebuie să primească dreptul de naştere. Dar nu-mi pasă de ceea ce Dumnezeu a spus atunci cu mulţi ani în urmă. Ai fost un fiu bun cu mine şi mi-ai adus întotdeauna vânat bun de mâncat. Sunt sigur deci că Dumnezeu va înţelege dacă-ţi dau ţie binecuvântarea, în loc să i-o dau fratelui tău care nu mi-a adus niciodată în viaţa lui o mâncare bună!!” Gândiţi-vă la adâncimea imbecilităţii lui Isaac. Dar Dumnezeu S-a asigurat că planul lui Isaac eşuează.

 

Spre cinstea lui Isaac, însă, trebuie să spunem totodată că el avea unele din calităţile bune ale tatălui său, când era vorba de relaţiile cu oamenii din afara familiei. Citim despre un timp (în Geneza 26:18) când Isaac a redeschis fântânile pe care tatăl lui le săpase mai devreme şi pe care filistenii le astupaseră din gelozie. Acele fântâni aparţineau lui Avraam, deoarece el le săpase. Şi acum ele aparţineau de drept lui Isaac. Dar ciobanii din Gherar s-au certat cu slujitorii lui Isaac, susţinând că: „Apa este a noastră!” Aşa că slujitorii lui Isaac au mers şi l-au întrebat pe Isaac, iar Isaac le-a spus: „Daţi-o lor.” La fel cum Avraam i-a dat lui Lot pământul pe care Lot l-a dorit, Isaac de asemenea a mers pe urmele tatălui său în această situaţie. Apoi Isaac a săpat o altă fântână (versetul 21) iar Gherariţii s-au certat şi pentru această fântână. Şi Isaac pentru a doua oară a spus: „Lăsaţi-o lor şi pe aceasta.” El s-a mutat de acolo şi a săpat o altă fântână. Gherariţii fuseseră deja ruşinaţi şi nu s-au mai luptat pentru această fântână. Şi aşa Isaac a numit-o ‘Rehobot’, spunând: „Domnul ne-a făcut loc larg, ca să ne putem întinde în ţară.” Gândiţi-vă la acea expresie: „Rehobot, Domnul ne-a făcut loc.” Isaac nu şi-a făcut singur loc, dându-i afară pe oameni. Nu. El a renunţat la drepturile lui şi Domnul i-a făcut loc şi el a devenit roditor.