Zac Poonen-Exemplul minunat al unui tânăr care a răspuns chemării lui Dumnezeu la vârsta de 30 de ani

Exemplul minunat al unui tânăr care a răspuns chemării lui Dumnezeu la vârsta de 30 de ani  

 

Ezechiel era fiul unui preot care se pregătea la rândul său să devină preot (Ezechiel 1:3). Dar când a ajuns la vârsta de 30 de ani, Dumnezeu deodată l-a chemat să fie un prooroc (Ezechiel 1:1). Poate că şi noi ne pregătim pentru o anumită lucrare, dar Dumnezeu s-ar putea să ne cheme la cu totul altceva. Şi atunci, la fel ca Ezechiel, trebuie să fim dispuşi să lăsăm totul şi să acceptăm ceea ce ne cheamă Dumnezeu să facem. Viaţa unui preot este de fapt mult mai în siguranţă decât cea a unui pooroc. Preoţii nu erau de obicei ucişi, însă proorocii erau ucişi în mod constant. Un prooroc are deasemenea un timp foarte dificil, pentru că suferă nu doar de pe urma oamenilor, ci mâna lui Dumnezeu este deasemenea apăsătoare asupra lui mai tot timpul.


Ezechiel nu ar fi trecut prin toate acestea dacă ar fi fost un preot. Sunt anumite slujiri în împărăţia lui Dumnezeu care implică mai multă suferinţă decât altele. Domnul i-a spus lui Petru „Când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile şi altcineva te va îmbrăca şi te va duce unde nu vei voi!” Însă Petru imediat, arătând înspre Ioan, l-a întrebat pe Domnul „Dar cu acesta ce va fi? Va suferi şi el ca mine?” Însă Domnul a răspuns „Nu te priveşte pe tine. Tu urmează-mă.” (Ioan 21:18-23). Dacă Dumnezeu te cheamă la o lucrare care implică suferinţă, nu te uita la nimeni altcineva. Nu te îngrijora dacă ei o duc uşor sau nu. Nu este treaba ta. Ezechiel a răspuns imediat. Slavă Domnului că a răspuns. Dacă nu ar fi răspuns noi nu am fi auzit niciodată despre el. Dacă Hudson Taylor nu ar răspuns când Dumnezeu l-a chemat să meargă în China, dacă C. T. Studd nu ar fi răspuns când Dumnezeu l-a chemat să meargă în Africa, dacă Jim Elliot nu ar fi răspuns când Dumnezeu l-a chemat să meargă în America de Sud, poate că nu am fi auzit niciodată despre aceşti oameni. Însă ei au răspuns de îndată ce Dumnezeu i-a chemat.

 

Anul al treizecilea se pare să fie un timp foarte însemnat în vieţile oamenilor – atât în Vechiul Testament, cât şi Noul Testament. Iosif avea 30 de ani când a devenit conducător peste Egipt. David avea 30 de ani când a devenit împărat. Isus avea 30 de ani când şi-a început lucrarea Sa pe pământ. Şi Ezechiel avea deasemenea 30 de ani când şi-a început lucrarea. Chiar şi astăzi, este în jurul acelei vârste când Dumnezeu vrea să înceapă să conducă pe copiii Lui într-o lucrare anume pe care o are pentru ei. Dar înainte de această vreme, Dumnzeu trebuie să petreacă mulţi ani în a ne pregăti pentru acea lucrare specifică. Dacă te predai lui Dumnezeu în totalitate şi îi dai voie să te pregătească în timpul adolescenţei şi celui de al doilea deceniu al vieţii tale, apoi poţi fi gata până la vârsta de 30 (sau 35) pentru acea lucrare specifică pe care Dumnezeu a plănuit-o pentru tine. Însă mulţi tineri sunt nerăbdători şi nu sunt dispuşi să aştepte. Nu spus că nu ar trebui să mergi şi să slujeşti pe Dumnezeu înainte de a împlini 30 de ani. Poţi începe să-L slujeşti pe Dumnezeu chiar de la 16 ani. Însă în tinereţe, Dumnezeu trebuie să te ţină sub autoritate pentru a te îndruma şi a te proteja. Dar mulţi tineri nu suportă o astfel de supunere sub autoritate, şi ca urmare nu sunt niciodată zdrobiţi şi pregătiţi pentru slujirea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru ei. Chiar şi Isus a avut nevoie de acea cultivare a supunerii faţă de Iosif şi Maria timp de 30 de ani înainte de a-Şi începe lucrarea. Cu cât mai mult avem noi nevoie de această pregătire? Ezechiel trebuie să se fi supus lui Ieremia în zilele tinereţii lui. Trebuie să fi ascultat şi să fi studiat proorociile lui Ieremia tânăr fiind. Dumnezeu care a văzut credincioşia acestui tânăr, a hotărât că Ezechiel va fi un prooroc şi nu un preot.

 

Într-o zi, Dumnezeu a deschis cerurile deasupra lui Ezechiel şi i-a dezvăluit vedenii despre El Însuşi şi un mesaj pentru poporul Lui. „Mâna Domnului a venit peste el” – această expresie apare de 7 ori în cartea Ezechiel. Aceata înseamna că Ezechiel nu putea face ce vroia el. Era ca şi cum Dumnezeu i-ar spune „Acum, trebuie să mergi acolo unde vreau Eu să mergi.” Şi noi toţi am putea trăi astfel întreaga viaţă, dacă vrem, cu cerurile deschise tot timpul deasupra noastră. Aceasta va fi uşor doar dacă îngădui ca Mâna lui Dumnezeu să fie peste tine, dacă îţi păstrezi o conştiinţă curată, dacă te smereşti şi te temi de Domnul! Câteodată ni se spune că atunci când mâna Domnului era peste el, Ezechiel mergea „amărât şi mânios în duhul lui” (Ezechiel 3:14). Nu se simţea în stare să meargă, dar a mers pentru că îşi predase întreaga viaţă lui Dumnezeu.

 

Un adevărat slujitor al lui Dumnezeu nu trăieşte bazându-se pe sentimentele lui. Nu se pune problema dacă are chef să meargă, atunci când Dumnezeu îl cheamă să se ducă. Cei ce îşi slujesc lor înşişi trăiesc bazându-se pe sentimente. Dar cei care slujesc lui Dumnezeu merg fie că au chef să meargă sau nu. Sunt în mişcare pentru că Mâna Domnului este peste ei.


                                                                                                             - Zac Poonen