Zac Poonen-Un heruvim cu sabie

Un heruvim cu sabie - Zac Poonen

 

Biserica este ilustrată în Noul Testament ca o casă pe care Dumnezeu o zideşte; iar Proverbe 24:3 afirmă că o casă poate fi zidită numai prin înţelepciune.

 

Un ucenic nu devine înţelept doar prin citirea Scripturii. Aceasta doar îi sporeşte cunoştinţa. Frica de Domnul este începutul înţelepciunii (Proverbe 9:10). Frica de Domnul este ABC-ul vieţii creştine. Iacov 3:17 afirmă că „înţelepciunea care vine de sus este mai întâi, curată.” Deaceea toţi cei care vor să zidească Trupul lui Hristos trebuie să înveţe mai întâi frica de Domnul. Ei trebuie să fie în stare să zică altora: „Veniţi, căci vă voi învăţa frica Domnului” (Psalmi 34:11). Se poate să punem accentul pe acurateţea doctrinară, experienţele emoţionale, pe laudă şi închinare, evanghelizare şi altele. Dar dacă temelia fricii de Domnului lipseşte de sub toate acestea, tot ce am zidit se va prăbuşi într-o zi. Biserica nu poate fi zidită prin programe, activităţi, bani, stategii umane, sau prin vreun principiu al lumii de afaceri. Lucrarea creştină care este realizată prin astfel de principii poate părea impresionantă pentru ochiul uman. Însă atunci când Dumnezeu o încearcă prin foc, va ieşi la iveală că a fost doar lemn, fîn şi trestie. (1 Corinteni 3:11-15).

 

 

Caracteristica distinctă a casei lui Dumnezeu este judecata de sine (1 Petru 4:17) – o judecată de sine care este rezultatul trăirii înaintea feţei lui Dumnezeu. Isaia, Iov şi Ioan, toţi şi-au văzut nimicnicia şi păcatul atunci când l-au văzut pe Dumnezeu (Vezi Isaia 6:5; Iov 42:5,6; Apocalipsa 1:17).

 

Când Adam şi Eva au încălcat sfinţenia lui Dumnezeu, au fost izgoniţi din Eden. Apoi Dumnezeu a aşezat heruvimi cu o sabie arzătoare în faţa pomului vieţii pentru a-l păzi. Acest pom al Vieţii reprezintă viaţa veşnică (natura divină) pe care Isus a venit să ne-o dea. Sabia simbolizează crucea care trebuie să nimicească propria noastră voinţă, înainte de a putea avea o natură divină. Este adevărat că sabia a căzut prima dată pe Isus. Însă noi am fost răstigniţi împreună cu El (Galateni 2:20). Şi „cei ce sunt ai lui Hristos, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” (Galateni 5:24).

 

Asemeni heruvimilor, în biserică, cei mai în vârstă trebuie să folosească această sabie şi să declare că singura cale înspre o viaţă sfântă este prin moartea faţă firea pământească. Drumul de întoarcere spre părtăşia cu Dumnezeu este prin acea sabie. Deoarece această sabie nu este folosită, multe biserici astăzi sunt pline de adepţi ai compromisului şi au încetat să fie expresii ale trupului lui Hristos.

 

În Numeri 25:1 citim despre un timp când israeliţii au început „să se dea la curvie cu fetele lui Moab”. Unul dintre israeliţi chiar a adus femeie madianită în cortul lui (v.6). Însă, un preot a salvat în acea zi Israelul de la distrugerea lui ca naţiune – Fineas. Era aşa de zelos pentru onoarea lui Dumnezeu, încât a luat imediat o suliţă, a intrat în cortul şi a omorât pe ambii, bărbatul şi femeia (v.7,8). După aceasta Dumnezeu a încetat urgia (v.9). Însă, până atunci, 24000 fuseseră deja ucişi. Ciuma se răspândea aşa de repede încât dacă nu ar fi fost acel singur „heruvim care să folosească sabia” în acea zi, ciuma ar fi ucis întreaga tabără a lui Israel.

 

Vedeţi cât de preţios este să avem „un heruvim cu sabie” în fiecare biserică?

 

Ciuma se răspândeşte rapid în creştinătate astăzi, pentru că nu sunt destui ca Fineas care ştiu cum să folosească sabia. Sunt mult prea mulţi bătrâni şi păstori care fac pe plac oamenilor şi care ne îndeamnă continuu „să iubim madianitele”. Diavolul ne va oferi sute de argumente de ce să nu folosim sabia în biserică. Chiar va cita din Scriptură pentru a-şi susţine argumentele – la fel cum a citat din scriptură lui Isus.

 

Ce a avut Fineas de câştigat personal prin folosirea săbiei? Nimic. Pe de altă parte, a avut mult de pierdut – în special o reputaţie de om blând şi tandru! A fost deasemenea obiectul multor bârfe şi mânie din partea rudelor şi prietenilor omului pe care l-a ucis. Dar ce l-a motivat pe Fineas a fost gloria şi onoarea Numelui lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu şi-a pus pecetea aprobării Lui peste lucrarea lui Fineas, spunând „a fost a fost plin de râvnă pentru Mine” (Numeri 25:11). Într-o analiză finală, singurul lucru care contează este pecetea aprobării lui Dumnezeu. Domnul a continuat să spună despre Fineas „Iată că voi încheia cu el legământul Meu de pace, pentru că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul Lui” (Numeri 25:12,13).