Don GOSSETT - In rugaciunea de lauda este o dinamita

ÎN
RUGĂCIUNEA
DE LAUDĂ ESTE O DINAMITĂ

Cum să primeşti răspuns la rugăciunile tale
de DON GOSSETT
TRADUCEREA DE DANIELA DOMAINSCHI
Marea majoritate a oamenilor nu realizează ce rezultate extraordinare pot obţine dacă Îl laudă pe Domnul. Dar în ultima vreme tot mai mulţi oameni au descoperit că îşi pot rezolva problemele prin laudă.
Prin lauda adevărată către Dumnezeu se deschid izvoare de putere pe care nici nu le-ai bănuit. Odată ce ai făcut această descoperire, lauda şi închinarea vor deveni o experienţă emoţionantă care-ţi va schimba întreaga atitudine faţă de viaţă.
Introducere
În călătoriile mele ca misionar evanghelist am slujit unor oameni care vorbeau alte limbi. Dar peste tot unde am fost, am aflat că există un cuvânt pe care îl înţeleg toţi oamenii: cuvântul Aleluia.
Şi ce minunat că Dumnezeu a făcut ca acest cuvânt să fie universal! Ce cuvânt înălţător! Ce optimism binecuvântat! Şi ce putere de neimaginat se ascunde în acele silabe!
Cuvântul înseamnă simplu „Lăudaţi pe Domnul“. Şi este un cuvânt care va predomina în vocabularul nostru în cer. Ioan spune în Apocalipsa 19.1: „Am auzit în cer ca un glas puternic de mulţime multă care zicea: Aleluia!“ Şi din nou în versetul 4 Ioan spune: „Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu, care şedea pe scaunul de domnie. Şi au zis: Amin! Aleluia!“ Şi încă o dată, în versetul 6, Ioan declară: „Şi am auzit ca un glas de mulţime multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: Aleluia!“
Poate vei fi surprins citind în aceste pagini despre puterea laudei. Dar orice creştin trebuie să înţeleagă acest secret şi să-l practice. Mă rog să fiţi binecuvântaţi din belşug când veţi răspunde provocării acestei cărţi.
Don Gossett

 

Capitolul 1
Cum am descoperit puterea laudei
N-am fost crescut într-un cămin creştin şi n-am ştiut nimic despre puterea laudei până m-am făcut mare. Am fost născut din nou într-o biserică baptistă, am fost chemat să predic ca baptist şi mi-am început slujba de predicator în bisericile baptiste.
Soţia mea a fost crescută într-un cămin penticostal tradiţional. Tatăl ei a fost mulţi ani predicator penticostal. Astfel noi proveneam din medii foarte diferite.
Eu eram baptist, iar soţia mea penticostală. Dar am trăit ani minunaţi împreună, completându-ne unul pe altul.
La câteva săptămâni după ce Joy şi cu mine ne-am căsătorit, am avut o experienţă prin care eul meu a fost zdrobit. Lucram pentru evanghelistul William Freeman ca redactor al revistei lui. Cunoscând importanţa unei vieţi pline de devotament, mă sculam în fiecare dimineaţă şi mă rugam timp de o oră. Joy nu se ruga de obicei odată cu mine şi întrucât apartamentul nostru era mic, fără să vrea, mă auzea.
„Dragul meu“, a zis într-o zi, „ţi-aş sugera ca într-una din aceste dimineţi să înregistrezi pe casetofon rugăciunea ta de o oră. Apoi în loc să treci prin toate rigorile acestei rugăciuni în fiecare dimineaţă, doar dai drumul la casetofon şi-l laşi să meargă“.
„Ce vrei să spui cu asta?“ am replicat, oarecum surprins.
„Dragul meu“, a zis ea cu blândeţe, „n-aş vrea să te supăr, dar sincer îţi spun, tu spui aceleaşi lucruri în fiecare dimineaţă exact în acelaşi fel şi rugăciunea ta este doar o oră de repetiţie“.
„Adevărat?“ am întrebat uimit. „Nu m-am gândit niciodată la asta“.
„Ei bine, ce ar fi să te gândeşti“, a replicat ea, întorcându-se la lucrul ei.
Câteva săptămâni mai târziu, în timpul rugăciunii noastre de seară pe care întotdeauna o aveam împreună, Joy a zis: „Dragul meu, Domnul a fost atât de bun cu noi, n-ai vrea să-L lăudăm în seara aceasta, în loc să-I facem cereri? Hai să-I mulţumim pentru toate binefacerile Lui faţă de noi“.
„Un întreg timp de rugăciune dedicat laudei?“ m-am gândit. „Nu cred că sunt pregătit pentru asta!“
Mai mult, însăşi ideea de a-L lăuda pe Dumnezeu fără a-I cere nimic mă deranja, din punct de vedere teologic. Citisem foarte mult despre rugăciune şi unul dintre autori, pe care îl admiram foarte mult, învăţa că, în mod practic, rugăciunea este formată dintr-un singur element de bază: cererea. El învăţa că atât lauda, cât şi mulţumirea şi cântarea sunt bune, dar ele nu sunt ca rugăciunea. Rugăciunea implică doar procesul simplu de a cere şi a primi. Şi iată soţia mea îmi sugerează acum să petrec un întreg timp de rugăciune fără să cer nimic – ceea ce în mintea mea era echivalent cu a nu mă ruga!
„Nu, Joy“, am insistat. „Ne vom ruga. Lauda este foarte bună, dar noi trebuie să ne rugăm“.
„Dar, dragul meu“, a protestat ea, „nu este lauda către Dumnezeu tot una cu rugăciunea?“
„Nu, deloc“, am replicat. „Rugăciunea înseamnă cerere. Răspunsul la rugăciune înseamnă primire. Lauda este cu totul altceva“.
„Nu ştiu“, a spus ea cu îndoială. „Se pare totuşi că noi nu-L lăudăm pe Dumnezeu aproape niciodată“.
„Joy, tu pur şi simplu nu înţelegi“, am răspuns. De ce nu iei cartea aceea despre rugăciune din biblioteca mea şi să citeşti capitolul despre cerere? Sunt sigur că te-ar ajuta“. Apoi, după o pauză de gândire, am spus: „Acum, hai să ne vedem de treabă şi să începem să-I cerem lui Dumnezeu să ne dea ce avem nevoie“.
Eram foarte încăpăţânat şi ea s-a supus. Soţia mea experimentase o minunată izbăvire de o suferinţă nervoasă chiar înainte să o întâlnesc. Timp de 11 luni lungi din tinereţea ei fusese chinuită de o depresie psihică şi aceasta constituise o grea încercare pentru ea.
„Tu nu vei apuca să ajungi la 21 de ani“, o chinuia diavolul.
„Ce gând îngrozitor!“ îşi răspundea în sinea ei, fără să realizeze sursa gândurilor ei.
„Da, vei muri“, îi spunea fără milă diavolul, „şi încă foarte curând!“
Ea plângea întruna când îi veneau aceste gânduri chinuitoare, dar nimic din ce făcea nu le putea alunga. Îşi cumpăra hainele cu gândul că va muri în curând şi poate rochia pe care şi-o cumpărase va fi printre hainele ei de înmormântare. Partea cea mai incredibilă a abilităţii diavolului a fost că, pentru un timp, a făcut-o să creadă că Dumnezeu era Cel care îi spunea că va muri.
Accesele nocturne de depresie au devenit insuportabile. Se tot gândea că dacă avea să moară atât de curând, trebuie să stea trează şi să profite din plin de ultimele clipe de viaţă care i-au mai rămas. Îşi petrecea nopţile făcând una sau alta. Într-un târziu, dându-şi seama că trebuie să meargă la lucru dimineaţă, încerca să se odihnească puţin. Dar în momentul acela, când dorea cu înfrigurare să doarmă, îşi petrecea restul nopţii întorcându-se de pe o parte pe alta, luptându-se adesea cu fiori reci şi imaginaţii chinuitoare.
Timp de unsprezece luni a trăit ca într-un sac de plastic transparent. Vedea tot ce se întâmpla în jurul ei, dar ea era într-o altă lume. Din când în când oamenii o cercetau cu atenţie, dar nu reuşeau să-i înţeleagă temerile. Duminicile mergea la adunarea lui Dumnezeu unde tatăl ei era pastor şi cânta la pian, dar inima ei nu era acolo. În timpul săptămânii încerca să-şi ocupe tot timpul cu îndatoririle nesfârşite ale poziţiei de conducere pe care o avea într-un magazin. Dar oricât ar fi fost de ocupată, gândul obsedant îi stăruia în subconştient: „Vei muri în curând. Nu mai este mult …“
Disperată, a început să studieze foarte atent Cuvântul lui Dumnezeu, căutând un răspuns la temerile ei. Spre marea ei bucurie, a aflat că Dumnezeu face pentru poporul Său multe promisiuni de viaţă lungă, precum şi de împlinire a tuturor dorinţelor noastre. Şi cum dorinţa ei era să trăiască pentru a-I sluji Domnului, s-a simţit mai încurajată.
„Dar dacă aceste gânduri despre moarte vin de fapt de la Duhul Sfânt“ s-a întrebat. „Dacă Dumnezeu încearcă să mă înştiinţeze?“ Astfel a început să oscileze. Cât timp privea la Cuvântul lui Dumnezeu, avea pace. Dar când lăsa ca atenţia să i se îndrepte spre vechile temeri, nimic nu-i mai putea reda pacea decât tranchilizantele pe care începuse să le folosească.
„Dacă măcar aş fi sigură că aceste gânduri despre moarte nu sunt de la Dumnezeu!“ se gândea. Dar apoi i-a apărut foarte clar într-o zi că Dumnezeu nu i-ar vorbi niciodată prin Duhul Sfânt despre ceva care contrazice Cuvântul Său. Şi Cuvântul spunea foarte clar că partea ei era o viaţă lungă şi îmbelşugată. Diavolul este cel care vine să ucidă, să fure şi să distrugă!
Treptat, pe măsură ce Cuvântul lui Dumnezeu îşi făcea lucrarea, Joy a început să se simtă liberă – nu tot timpul – dar ori de câte ori se dăruia cu toată inima Cuvântului lui Dumnezeu. În timpul acela, s-a surprins lăudându-L pe Dumnezeu din ce în ce mai mult. Şi cu cât Îl lăuda mai mult, cu atât experimenta o mai mare victorie.
Ultima depresie pe care a avut-o a fost într-o duminică seară de Paşti. Bunica ei venise să viziteze familia cu acea ocazie. Paştele era întotdeauna o zi foarte plină pentru familia lui Joy şi în mijlocul agitaţiei generale nimeni n-a observat că Joy trecea din nou printr-un moment de întuneric.
Când au plecat cu toţii la adunare în seara aceea, Joy era foarte deprimată. A cântat la pian ca de obicei. Şi când a început să cânte corul, ea a cântat mai frumos ca niciodată. Dar înăuntrul ei era la limita rezistenţei.
„O, Dumnezeule“, a strigat în sinea ei, în timp ce în mod mecanic apăsa clapele pianului, „nu mai pot! Am făcut tot ce am ştiut să fac. M-am rugat. Am postit. Nu mai pot să suport un alt serviciu ca acesta – nici o altă zi de muncă! E prea mult, Doamne!“
Îndată ce a terminat de cântat la instrumentul ei, s-a aşezat lângă bunica ei.
„Bunico, vrei să mergi cu mine acasă?“ a şoptit. „Mi-e foarte rău“. Dându-şi seama că Joy era foarte tulburată, a consimţit să meargă. Aşa că au ieşit amândouă din biserică în vârful picioarelor şi au mers un bloc şi jumătate până la casa pastorului.
Cum au intrat în casă, Joy a fugit în camera ei şi s-a aruncat pe pat, plângând din străfundul inimii ei până n-a mai avut lacrimi. Bunica, înţelegând că Joy dorea să fie singură, a rămas în sufragerie şi se ruga în tăcere.
În timp ce Joy stătea acolo, vărsându-şi inima înaintea lui Dumnezeu, Duhul Sfânt i-a spus din nou să înceapă să-L laude pe Dumnezeu. Ea a înţeles că era un moment crucial, când Domnul îi cerea să se dăruiască o dată pentru totdeauna unei vieţi de laudă. Aceasta era singura ei ieşire.
„Iată-mă, Doamne!“ a strigat. „Mă dăruiesc Ţie!“ Şi din adâncul fiinţei ei a ţâşnit un şuvoi puternic de laudă către Dumnezeu.
Din noaptea aceea Joy a fost eliberată. Nu mai era nevoie de tranchilizante. Ori de câte ori venea un nor de depresie, lauda către Domnul alunga complet acele duhuri de întuneric şi apăsare.
Aşa că nu era de mirare că tânăra mea mireasă iubea lauda către Domnul. Şi nu era de mirare că-i venea greu să înţeleagă ciudatele mele idei cu privire la distincţia ce trebuia făcută între rugăciune şi laudă.
Împărtăşind cu mine din când în când din experienţele ei, în cele din urmă adevărul cu privire la puterea laudei a început să pătrundă în duhul meu. M-am pomenit întorcându-mă iarăşi şi iarăşi la Biblie pentru a vedea dacă ceea ce spunea ea era adevărat. Cu cât cercetam mai mult, cu atât eram mai copleşit de bogăţia învăţăturii biblice despre importanţa laudei. În sfârşit, am fost de acord să folosim o parte din timpul nostru de rugăciune pentru a-L lăuda pe Dumnezeu. Şi, în mod uimitor, am descoperit mai multe binecuvântări, mai multă bucurie şi ni s-au întâmplat mai multe lucruri minunate din momentul în care am început să-L lăudăm pe Dumnezeu împreună.
Curând am aflat că rugăciunea şi lauda sunt cele două aripi ale puterii spirituale. Nu există nici un conflict între ele. „În orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri“, declara Pavel în Filipeni 4.6. De asemeni, „stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri“ (Coloseni 4.2). Deci pe măsură ce mi-am deschis inima pentru Cuvânt, am început încet-încet să lepăd prejudecăţile mele împotriva laudei şi am descoperit lucrări mari ale lui Dumnezeu în viaţa mea.
Am întâlnit acest text important: „Totuşi Tu eşti Cel Sfânt, Tu care locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel“ (Psalmul 22.3).
Domnul locuieşte în mijlocul laudelor noastre. Aceasta înseamnă că Domnul Se manifestă atunci când Îl lăudăm. Cuvântul „locuieşte“ înseamnă „trăieşte în, stă în“. Aceasta a fost o revelaţie pentru inima mea – că Dumnezeul cel Atotputernic locuieşte în, trăieşte în, Se manifestă în laudele noastre. Voi mulţumi întotdeauna lui Dumnezeu că S-a folosit de scumpa mea mireasă ca să mă conducă spre acest principiu al laudei. Acum, după mulţi ani, Domnul a păstrat sănătatea psihică a soţiei mele. Ea a născut cinci copii sănătoşi, a pierdut două sarcini, dar nervii ei au rămas tari şi sănătoşi. Ori de câte ori Satan căuta s-o facă să sufere, noi făceam apel cu curaj la puterea laudei şi Dumnezeu răspundea, vindecându-i nervii.
Am spus adesea că nimeni care practică puterea laudei nu va ajunge vreodată la epuizare nervoasă. De ce? Pentru că Dumnezeu locuieşte în mijlocul laudelor noastre şi, unde lucrează Dumnezeu, nici o stare nervoasă nu poate învinge. Frica, îngrijorarea, întristarea, frustrarea – toţi aceşti factori negativi care conduc la epuizare nervoasă sunt înfrânţi prin bucuria laudei către Dumnezeu.
Lauda se armonizează atât de bine cu ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi, încât puterea ei face ca vieţile noastre să fie înmiresmate cu tot ce este mai bun în cer.
Capitolul 2
Să-L lăudăm pe Dumnezeu neîncetat
Una din primele mele experienţe în ce priveşte puterea laudei a avut loc în primul nostru an de căsnicie. Conduceam spre coasta de vest, când s-a stricat motorul maşi­nii. Eram în munţi. După un timp a trecut pe acolo un om care era mecanic şi m-am gândit că el ar putea să pornească maşina. După mult efort, el a renunţat. S-a oferit totuşi să împingă maşina în speranţa că va porni motorul.
După câteva mile de împins la deal, a claxonat şi m-a scos de pe autostradă. Mi-a explicat că nu mai putea să mă împingă, pentru că maşina lui s-a încins. Apoi s-a oferit să trimită o echipă de service care să mă remorcheze până la un garaj. Întrebându-l, am aflat că era la patruzeci şi cinci de mile de cel mai apropiat oraş şi că serviciul de remorcare costa 2$. Asta făcea în total 90$ şi eu mai aveam doar 15$.
I-am mulţumit omului pentru eforturile lui, dar i-am spus că eu şi soţia mea trebuie să găsim altă soluţie la dilema noastră.
Această „altă soluţie“ era să ne întoarcem către Domnul. Ne-am scos Bibliile şi am început să citim. După aproximativ cincisprezece minute de citire a Bibliei în acel loc singuratic din munţi, Cuvântul ne-a inspirat credinţa să-I cerem lui Dumnezeu o minune.
I-am cerut lui Dumnezeu cu toată inima să Se ocupe de motorul mort. N-am să uit niciodată emoţiile pe care le-am avut când am răsucit cheia de contact, am apăsat pe accelerator şi motorul a pornit imediat. Ce fericit eram când am urcat muntele acela cu cincizeci de mile pe oră!
Îl lăudam pe Dumnezeu cu voce tare când, deodată, motorul a început să tuşească şi să moară din nou. Când a început să moară, au murit şi laudele mele.
Soţia mea mi-a spus încet: „Dragul meu, e uşor să-L lauzi pe Dumnezeu când totul merge bine; ce ar fi să aducem lauda către Dumnezeu ca jertfă?“
Am tras maşina pe dreapta şi L-am rugat pe Dumnezeu să mă ierte pentru păcatul inconsecvenţei: să-L laud pe Dumnezeu când maşina merge bine şi să încetez să-L mai laud când maşina s-a oprit din nou.
După ce am jertfit laude către Dumnezeu un timp, ne-am continuat călătoria. În timpul ultimelor 450 de mile până la destinaţia noastră, motorul s-a mai oprit de câteva ori, dar L-am lăudat pe Dumnezeu tot mai tare şi am reuşit să ajungem cu bine în noaptea aceea. Este putere în laudă.
Aceasta nu înseamnă că orice ni se întâmplă este de la Dumnezeu; ci înseamnă pur şi simplu că noi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru siguranţa că oricare ar fi problema, El are soluţia. Aleluia!
Cu cât experimentam mai mult puterea laudei, cu atât cercetam mai adânc Scriptura să văd ce mai puteam găsi referitor la acest subiect.
Într-o zi, pe când stăteam la biroul meu, am dat peste un verset din Evrei 13.15 care mi-a atras atenţia: „Prin El, să aducem întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui“.
„Cum poate cineva să-L laude pe Dumnezeu întotdeauna?“ m-am întrebat cu nedumerire. „Înţeleg că este bine să-L lăudăm pe Dumnezeu, dar desigur nu tot timpul!“
Ştiind că cea mai bună cale de a interpreta un anumit verset din Scriptură este să-i studiezi contextul, am început să mă gândesc la mesajul principal al cărţii Evreilor. Mi-am amintit de numeroasele contraste pe care autorul le scoate în evidenţă între preoţia şi jertfele din Vechiul şi din Noul Testament. Cu privire la aceste lucruri, promisiunile lui Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos sunt mai bune decât vechiul legământ.
Îmbunătăţirea era evidentă în special în ce priveşte jertfele. În timp ce fumul arderilor de tot din Vechiul Testament se înălţa neîncetat de pe altar, acum, în perioada Noului Testament, jertfa unică a Domnului Isus face inutile toate celelalte jertfe.
„Dar, staţi puţin!“ am spus. „Este doar un adevăr parţial să spui că Dumnezeu nu mai cere jertfe. În adevăr, El nu mai cere jertfe pentru păcat, dar cere jertfe de laudă. Aceasta spune aici: „…să aducem întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă“. Am ezitat un moment înainte să citesc cuvântul: „… întotdeauna.
Gândindu-mă că poate, cine ştie, s-ar putea să fie o greşeală de traducere aici, am decis să caut şi alte pasaje care ar putea arunca o lumină asupra acestui subiect. Şi am găsit Psalmul 34.1: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi întotdeauna în gura mea“.
Aici este şi mai clar decât la Evrei 13.15! Şi dacă David Îl binecuvânta şi Îl lăuda pe Dumnezeu în orice vreme în zilele Vechiului Testament, atunci eu de ce n-aş face la fel? De ce să nu-L laud pe Dumnezeu mai mult decât acum?“
„Fii atent!“ m-a avertizat o altă voce. „Doar nu vrei să devii fanatic, nu?“
Imediat mi-am amintit de câţiva prieteni creştini pe care îi cunoşteam şi care Îl lăudau tot timpul pe Dumnezeu fără să se ascundă. Când îi întâlneai pe stradă, primul lucru pe care îl spuneau era: „Lăudaţi pe Domnul!“ Îl spuneau chiar şi în restaurant sau la bancă şi nu-mi plăcea să fiu văzut împreună cu ei.
Dar apoi am început să-mi spun: „Dar a-L lăuda pe Domnul prea mult nu este problema mea; problema mea este că nu-L laud destul!“
„Mmmm, nu ştiu ce să zic acum“, a replicat cealaltă voce. „Tu Îl lauzi pe Dumnezeu mult mai mult decât marea majoritate a oamenilor“.
„Dar nu asta este ideea!“ am insistat. „Dumnezeu spune aici să aducem jertfa de laudă întotdeauna, nu doar din când în când“.
Mi-am înclinat scaunul în spate pe două picioare şi am stat şi m-am gândit puţin. Şi, credeţi-mă, aveam la ce să mă gândesc! Dumnezeu îmi spunea că dorea ca eu să trăiesc o viaţă de laudă. El dorea ca eu să-L laud când conduc sau când completez formularele de impozit, când duc gunoiul sau când fac baie, în vremuri bune sau rele. Oricând. Tot timpul.
„Foarte bine, Doamne“, am spus în sfârşit. „Dacă aceasta doreşti, cine sunt eu să zic nu?“ Şi am făcut un legământ cu Dumnezeu atunci şi acolo, că voi începe să-L laud în toate lucrurile.
A fost un mare pas înainte, deşi nu pot să spun că am înţeles perfect misterul laudei şi de ce a dezlănţuit o putere aşa de mare în viaţa mea. Abia mai târziu a început să-mi fie mai clar.
Într-o zi am fost atras din nou de Evrei 13.15. Pe când îl citeam, am observat că scriitorul definea lauda ca fiind rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui“. Mi-a atras atenţia cuvântul „rod“. Mi-am amintit cum spunea Domnul Isus: „Dacă aduceţi mult rod, prin aceasta Tatăl meu va fi glorificat“ (Ioan 15.8). Deşi sunt multe căi prin care putem aduce rod ca şi creştini, iată aici o cale sigură: prin rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. Ori de câte ori mulţumim şi-L lăudăm pe Domnul, purtăm rod. Cu cât Îl lăudăm mai mult, cu atât purtăm mai mult rod. Cu cât purtăm mai mult rod, cu atât mai mult este glorificat Tatăl! Şi cu cât este mai mult glorificat Tatăl, cu atât se manifestă mai mult puterea Sa.
Un alt termen care m-a interesat din pasajul din Evrei a fost cuvântul „jertfă“. Trebuie să-I oferim lui Dumnezeu jertfa de laudă. Aceasta ne sugerează că nu trebuie să-L lăudăm pe Dumnezeu numai când totul merge bine. Trebuie să-L lăudăm neîncetat. Chiar şi atunci când nu suntem dispuşi, trebuie să jertfim laudă.
Aceasta doreşte Dumnezeu. Când circumstanţele sunt triste, jertfeşte laudă. Când boala loveşte trupul nostru şi puterea noastră este redusă la zero, jertfeşte laudă.
Mi-am dat seama că tocmai găsisem un adevăr cheie al Bibliei. Dumnezeu ne porunceşte să-I oferim jertfa de laudă neîncetat. Lauda nu este opţională pentru creştini. Dumnezeu o aşteaptă de la noi. A aşteptat-o de la mine. Nu I-am făcut nici o favoare lui Dumnezeu lăudându-L, ci pur şi simplu L-am ascultat.
Uneori întâmpinăm obiecţii din partea oamenilor, că lauda este fanatică, emoţională, sau nepotrivită. Dar noi nu oferim lauda ca să plăcem oamenilor. Noi ştim că „cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă glorifică“ (Psalmul 50.23). Laudele noastre întotdeauna Îl glorifică pe Domnul.
Desigur, este posibil să oferi laudă în mod nesincer, mecanic. Dar lauda adevărată, din inimă către Dumnezeu întotdeauna Îl glorifică pe El.
Şi nu este suficient să spui: „Eu Îl laud pe Domnul în inima mea“. Acesta este un lucru bun. Dar Dumnezeu doreşte să folosim glasurile noastre pentru a-L lăuda. „Binecuvântaţi, popoare, pe Dumnezeul nostru! Faceţi să răsune lauda Lui!“ (Psalmul 66.8).
Pentru aplicaţia practică:
Iată un plan simplu de zece puncte cu suport scripturistic, care vă va fi un ajutor practic pentru a învăţa cum să-L lăudaţi pe Dumnezeu tot timpul. Vă recomand să memoraţi acest material informativ şi să-L redaţi cu voce tare când vă simţiţi deprimat, descurajat sau indiferent. Apoi acţionaţi conform instrucţiunilor din Scriptură şi victoria va fi a voastră!
1. Porunca lui Dumnezeu pentru creştinii Noului Testament: „Prin El, să aducem întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui“ (Evrei 13.15).
2. Jurământul lui David, omul după inima lui Dumnezeu: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi întotdeauna în gura mea“ (Psalmul 34.1).
3. Practica primilor creştini: „Şi tot timpul stăteau în templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu“ (Luca 24.53).
4. Voia lui Dumnezeu pentru orice creştin: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi“ (1 Tes. 5.18).
5. O dovadă vitală a vieţii adevărate pline de Duhul Sfânt: „… fiţi plini de Duh…. Mulţumiţi întotdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos“ (Efes. 5.18, 20).
6. Funcţia principală a preoţiei imperiale: „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată“ (1 Petru 2.9).
7. Felul în care cei ce cred în Biblie încep orice strângere: „Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele!“ (Psalmul 100.4).
8. Un mesaj demn de luat în seamă de la tron: „Şi din scaunul de domnie a ieşit un glas care zicea: «Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi care vă temeţi de El, mici şi mari!»“ (Apoc. 19.5).
9. Obligaţia creştinului cât timp are suflare: „Tot ce are suflare, să-L laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!“ (Psalmul 150.6).
10. Un obicei ce trebuie practicat toată ziua: „De la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat!“ (Psalmul 113.3).
Capitolul 3
Când nu mai merge nimic, încearcă lauda
Am fost invitat să vorbesc unei biserici care trecuse prin încercări mari. Satan asaltase acea biserică cu confuzie, dezbinare şi înfrângere. Înainte de serviciul de dimineaţă, câţiva oameni mi-au vorbit despre marea îngrijorare a inimii lor cu privire la biserica lor.
„N-a fost mântuit nici un suflet în biserica noastră de mai bine de un an“, mi-a spus o doamnă.
Un altul a spus: „Serviciile noastre sunt lipsite de viaţă şi de rod“.
„Tinerii noştri sunt indiferenţi faţă de Evanghelie şi de lucrările Duhului Sfânt“, a declarat un creştin mai în vârstă.
Apoi toţi aceşti oameni mi-au spus cum s-au rugat şi au strigat către Dumnezeu ca să facă o trezire în biserica lor. Cineva a spus că au mijlocit pentru această problemă timp de aproape doi ani, dar fără rezultat.
În acea dimineaţă am predicat despre „Confirmarea promisiunilor lui Dumnezeu prin laudă“. Am amintit acelui grup de oameni sinceri că promisiunile lui Dumnezeu sunt „da şi amin în Hristos Isus“. I-am asigurat că nu era voia Tatălui lor ceresc să fie mereu înfrânţi.
Când am ajuns la sfârşitul mesajului meu, am împărtăşit cu ei acest verset: „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri“ (Coloseni 4.2). Le-am spus că este bine să se roage în continuare pentru nevoile lor, dar că acum este timpul să primească răspunsul, oferind mulţumiri pentru garanţiile lui Dumnezeu de binecuvântare, de mântuire a sufletelor şi de trezire.
I-am invitat pe toţi să mi se alăture într-o rugăciune fierbinte, după Matei 18.19: „dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri“. Ne-am învoit în rugăciune că Tatăl va lucra prin Duhul Său ca să mântuiască suflete în seara aceea! Apoi ne-am învoit pentru o reînsufleţire spirituală a oamenilor.
De asemenea i-am încurajat pe toţi să primească împreună cu mine Marcu 11.24: „orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea“. Am cerut să fie mântuite suflete, ca Dumnezeu să ne binecuvânteze cu manifestarea prezenţei Sale. Aşa că am spus oamenilor SĂ CREADĂ că am primit acele lucruri şi să-I mulţumească lui Dumnezeu că le avem. Prin credinţă, lucrurile cerute erau ale noastre!
I-am încurajat pe toţi să ridice mâinile împreună cu mine într-un act de credinţă şi să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru garantarea lucrurilor pe care tocmai le cerusem şi pentru care ei se rugaseră atâta timp.
Apoi am citit din nou Coloseni 4.2, accentuând ultima parte, „vegheaţi în ea cu mulţumiri“.
„Fraţilor“, am spus, „în după-amiaza aceasta doresc ca voi să vegheaţi cu mulţumiri, aşa cum ne porunceşte Cuvântul. Când vă gândiţi la serviciul din seara aceasta, priviţi în sus şi mulţumiţi lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor, pentru vindecarea bolnavilor, pentru binecuvântare şi pentru împlinirea nevoilor voastre“.
Oamenii erau nerăbdători să iasă şi să facă lucrul acesta: Să vegheze cu mulţumiri!
Mulţi dintre ei mi-au spus mai târziu în seara aceea cum reuşiseră să facă acest lucru. O doamnă a spus: „De obicei, în timpul după-amiezii, plângeam pentru biserica noastră şi Îl imploram pe Dumnezeu să intervină. Dar în după-amiaza aceasta, în loc să fiu neliniştită cu privire la strângerea noastră, inima mea a fost liniştită şi tare şi L-a lăudat pe Domnul. Am vegheat cu mulţumiri“.
Şi Dumnezeu care veghează asupra Cuvântului Său ca să-l împlinească, ne-a răspuns în seara aceea.
Chiar înainte să se termine serviciul principal, doi tineri au fost convinşi de păcatele lor şi de nevoia lor de Domnul Hristos, chiar la serviciul pentru tineri, înainte de adunarea de evanghelizare. Amândoi L-au primit pe Hristos!
Alţi şase au fost convertiţi la serviciul de evanghelizare când am predicat. Ce bucurie a fost în seara aceea, după ce opt suflete au fost născute din nou! Domnul a confirmat Cuvântul Său cu semnele care au urmat şi toţi cei prezenţi au fost binecuvântaţi din belşug.
Toţi au fost de acord că vegherea noastră cu mulţumiri a făcut să se producă aceste manifestări cereşti. Da, putem să ne rugăm şi iar să ne rugăm, dar trebuie să credem Cuvântul lui Dumnezeu. Prin mulţumiri LUĂM ceea ce El ne-a dat. Aleluia!
Ce se-ntâmplă cu nevoile tale? Ai cerut, şi te-ai rugat, şi L-ai implorat pe Dumnezeu? Acum este timpul să începi să aduci mulţumiri prin credinţă pentru ceea ce Dumnezeu ţi-a promis.
Te sfătuiesc să te dedici „vegherii cu mulţumiri“. Cu siguranţă că te-ai rugat destul. Mulţumesc lui Dumnezeu că face exact ceea ce promite să facă şi te asigur că Dumnezeu va răspunde.
„Tu eşti Cel Sfânt şi Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel“ (Psalmul 22.3).
În 1955, s-au organizat adunări de evanghelizare la o biserică din Willamina, Oregon. Pastorul Harry Olsen m-a rugat să vorbesc întregului grup adunat în sala principală a bisericii, pentru că erau mulţi nemântuiţi printre ei.
La timpul hotărât, am vorbit oamenilor despre Domnul Isus Hristos, despre mântuire, despre cer, despre iad şi despre alte subiecte. Am făcut o invitaţie fermă pentru cei nemântuiţi să-L primească pe Domnul Hristos în acea dimineaţă. Am cântat „Aşa cum sunt“ şi aşteptam să vină păcătoşii la Domnul Hristos. Dar nimeni n-a răspuns.
Am făcut apel din nou, prezentând Evanghelia cu toată puterea, am cântat „Încet şi tandru Isus cheamă“. Din nou, spre marea mea dezamăgire, nimeni n-a venit în faţă să-L primească pe Domnul Hristos ca Mântuitor personal.
Ştiam că erau mulţi care aveau nevoie de Domnul Hristos şi am refuzat să accept eşecul acelei invitaţii. Aşa că le-am vorbit despre dragostea lui Dumnezeu, despre harul Domnului Isus şi despre chemarea Duhului Sfânt pentru ei, în ziua aceea. Am cântat o altă invitaţie şi am stat acolo uimit peste măsură de lipsa de răspuns.
M-am plecat în tăcere pentru rugăciune, cerând Duhului Sfânt călăuzire. Deodată mi-a trecut prin minte acest verset: „Tu eşti Cel Sfânt şi Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel“ (Psalmul 22.3).
Cu această călăuzire a Duhului Sfânt, am cerut fiecărui creştin din audienţă să mi se alăture pentru a oferi o laudă vocală Domnului. La început mulţi creştini au ezitat să-L laude pe Domnul, cu aşa mulţi vizitatori în biserică. Dar eu am continuat să conduc oamenii în această minunată jertfă de laudă care-I place foarte mult Domnului.
De fapt, adevăratul duh de laudă nu-i îndepărtează pe oameni, ci îi atrage. În Fapte 2.47 creştinii Îl „lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului popor. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi“. Oamenii vor să vadă realitate în Hristos. Ei nu doresc o tradiţie moartă sau o formalitate lipsită de valoare. Când Îl lăudăm pe Domnul, nu facem ceva neplăcut sau nepotrivit. Laudele către Domnul sunt frumoase, în armonie cu cerul şi plăcute lui Dumnezeu.
În timp ce-L lăudam pe Domnul în dimineaţa aceea, Duhul lui Dumnezeu a plutit peste serviciul acela în mare putere. Deodată, fără alt apel din partea mea, oamenii nemântuiţi au început să vină la Hristos. Bărbaţi, femei, tineri au venit la Domnul Isus pentru mântuire. Lacrimile curgeau pe feţele păcătoşilor în timp ce veneau în faţă.
M-am dat înapoi uimit de ceea ce vedeam. Dumnezeu locuia în mijlocul nostru ca răspuns la laudele noastre şi sufletele au fost mântuite – multe din ele.
La sfârşitul acelei invitaţii glorioase, am numărat mai mult de douăzeci de oameni care Îl primiseră cu bucurie pe Domnul Hristos în acea dimineaţă.
Este bine să-L lăudăm pe Domnul întotdeauna. „Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă glorifică“ (Psalmul 50.23). Ori de câte ori Îl lăudăm, glorificăm Numele Său.
Cineva a întrebat: „Dar ce părere aveţi de versetul care zice că toate lucrurile trebuie să fie făcute cuviincios şi cu rânduială?“ Este vorba de 1 Corinteni 14.40. Toate lucrurile în închinare trebuie să fie făcute cuviincios şi cu rânduială.
Dar spuneţi-mi, vă rog, este ceva în neorânduială când Îl lăudăm pe Dumnezeu? Lauda este porunca lui Dumnezeu. Porunca omului în închinarea religioasă poate fi ceremonialul, ritualurile, formalul. Dar porunca lui Dumnezeu este demnitate, viaţă şi libertate. Nu există nimic nedemn în lauda către Domnul, nici necuviincios.
Când nu mai merge nimic, lauda învinge. Convingerea omenească, implorarea cu lacrimi şi toate celelalte adesea nu reuşesc să producă rezultatele aşteptate. Dar lauda reuşeşte întotdeauna să ne aducă răspunsul lui Dumnezeu la nevoile şi situaţiile noastre.
De ce învinge lauda? Pentru că Dumnezeu locuieşte în mijlocul laudelor noastre. Reţineţi: lauda este limbajul credinţei, şi credinţa este victoria.
Dacă eşti bolnav, laudă-L pe Domnul, spunând: „Prin rănile Lui sunt vindecat“. Nu poţi să spui de zece ori „Lăudat să fie Domnul“, fără să apară un zâmbet pe faţa ta şi fără să se schimbe împrejurările. Foarte mulţi oameni au fost vindecaţi când L-au lăudat pe Domnul.
Dr. John Lucas, Senior, slujitor veteran timp de mulţi ani în Canada, are acum peste nouăzeci de ani şi este în continuare tare pentru Domnul său. L-am întrebat pe fratele Lucas care este secretul? „ Motivul pentru care Dumnezeu m-a ţinut cu sănătate până acum este că Îl laud pe Domnul des. Da, lauda Domnului este motivul pentru care m-am bucurat de aceste binefaceri din partea Lui“, mi-a spus pastorul Lucas.
Este uneori caracteristic bătrânilor să devină îmbufnaţi şi plângăcioşi la vârstă înaintată. Dar am întâlnit mulţi creştini bătrâni care au învăţat, ca pastorul Lucas din Calgary, Alberta, să-L laude pe Domnul; şi Dumnezeu îi ţine veseli şi sclipitori pentru El.
Deseori când predic despre binecuvântările laudei, accentuez beneficiile imense pe care le au cei care Îl laudă pe Domnul zilnic. Şi cum beneficiile laudei sunt foarte mari, greşim ţinta dacă Îl lăudăm numai pentru beneficii.
Eu Îl laud pe Domnul pentru că cred în laudă. Cuvântul lui Dumnezeu abundă de versete care mă cheamă să-L laud pe Domnul.
Cred că este un lucru bun să-L lăudăm pe Domnul des. Cred că lui Dumnezeu Îi sunt foarte plăcute laudele noastre.
Cred că sunt în centrul voii Sale desăvârşite când Îi mulţumesc pentru toate lucrurile. Cred că aceasta este jertfa pe care Dumnezeu o doreşte de la mine: să-L laud neîncetat.
Da, cred cu adevărat în adâncul inimii mele că lauda pentru Domnul este bună, este biblică, este plăcută lui Dumnezeu şi este o dovadă a vieţii adevărate pline de Duhul Sfânt.
Cred că în cer ne vom uni cu toţi cei răscumpăraţi pentru a-L lăuda pe Mielul care a fost înjunghiat pentru noi. Lauda este limba cerească.
Dacă şi voi credeţi în laudă, alăturaţi-vă mie. „Înălţaţi pe Domnul împreună cu mine! Să lăudăm cu toţii Numele Lui!“ (Psalmul 34.3).
„Cât timp trăiesc va fi o lege gravată pe limba mea să aduc laudă ca rod pentru jertfă şi buzele mele ca un dar de jertfă. Voi face muzică iscusită cu lira şi cu harfa ca să slujesc gloriei lui Dumnezeu, şi flautul buzelor mele se va înălţa în laudă pentru legea dreptăţii Sale. Şi dimineaţa şi seara voi intra în legământul lui Dumnezeu: şi la sfârşitul lor voi recita poruncile Sale, şi cât timp vor exista ele, acolo va fi hotarul meu şi ţinta călătoriei mele.
De aceea voi binecuvânta Numele Său în tot ce fac, înainte să mişc mâna sau piciorul, când ies sau când intru, când mă aşez şi când mă ridic, chiar şi când stau în patul meu, voi cânta lauda Sa.
Buzele mele Îl vor lăuda când stau la masa pusă pentru toţi, şi înainte să ridic mâna ca să împart orice hrană din minunatele roade ale pământului.
Când frica şi groaza vin şi este numai chin şi nenorocire, Eu tot Îl voi binecuvânta şi-I voi mulţumi pentru faptele Lui minunate şi voi medita la puterea Sa şi mă voi bizui pe îndurările Sale toată ziua. Pentru că ştiu că în mâna Sa este dreptate pentru tot ce are viaţă şi toate lucrările Lui sunt adevărate. Deci când vine necaz sau salvare, Eu Îl laud la fel“.
Să-L lăudăm pe Dumnezeu în orice vreme
(Coloana X, Manual de disciplină, Manuscrisele de la Marea Moartă)
Capitolul 4
Deci vreţi mai degrabă să-L lăudaţi pe Domnul
în particular?
Una din cele mai mari probleme cu care ne confruntăm mulţi dintre noi în lauda deschisă către Domnul este aceea a depăşirii inhibiţiilor noastre naturale. Ne simţim stânjeniţi să-L lăudăm pe Dumnezeu, pur şi simplu pentru că nimeni altcineva n-o face. Şi toţi înţelegem ce greu este să faci ceva ce nimeni altcineva nu face – mai ales dacă ştii în mod cert că lucrul acela îţi va atrage batjocuri din partea celorlalţi.
Voi aminti un incident din copilărie care ilustrează acest lucru. În timpul Crizei, familia noastră a fost deseori în dificultate – dar atunci aproape toţi erau săraci, aşa că situaţia era suportabilă. Dar îmi amintesc că în cele din urmă tatăl meu a găsit o slujbă de electrician în Enid, Oklahoma, aşa că ne-am mutat acolo, gândindu-ne că în curând împrejurările se vor schimba.
Dar nu după mult timp el a pierdut slujba şi am fost nevoiţi să ne mutăm înapoi în vechea noastră locuinţă. Călătoria trebuia făcută cu autobuzul şi tata nu avea bani să cumpere bilete decât pentru mama, pentru sora mea şi pentru mine. (Fratele meu mai mic putea să călătorească gratis).
„Dar cum ai să ajungi acasă?“ a întrebat mama neliniştită.
„Am să fac autostopul“, a răspuns tata. „Nu va dura mult“.
Astfel ne-a condus la staţia de autobuz din Enid, unde am aşteptat până a venit autobuzul. Tatăl meu, însă, a rămas pe jos, cărându-şi geanta grea de electrician.
După aproape o oră, ne-am urcat în autobuz ca să pornim spre casă. Când am ajuns la marginea oraşului Enid, pe autostrada principală care iese din oraş, deodată l-am văzut pe tatăl meu stând la marginea autostrăzii şi făcând autostopul.
Când l-am văzut, am sărit de la locul meu şi am exclamat: „Acela este tatăl meu!“ Mama a fost foarte stânjenită de ieşirea mea, pentru că se simţea prost că tatăl meu a trebuit să facă autostopul până acasă în timp ce noi mergeam cu autobuzul.
Dar eu eram mândru să-l văd pe tatăl meu şi am zis din nou: „Este tatăl meu!“ când autobuzul a trecut de locul unde stătea el.
Toţi oamenii din autobuz ştiau că era tatăl meu. Şi, probabil, toţi ştiau de ce făcea autostopul – dar mie nu mi-a păsat. Eram prea tânăr ca să realizez cât de stânjenitor era lucrul acesta pentru mama mea. Ştiam doar că îl iubeam pe tatăl meu şi eram foarte mândru că el plătise preţul călătoriei mele spre casă.
Când am împlinit doisprezece ani, am realizat în mod solemn ce mult a plătit Domnul Isus pentru mine când Şi-a dat viaţa pentru păcatele mele şi a stat în locul meu pe cruce, ca să-mi asigure un loc în cer pentru totdeauna. Dar abia după mulţi ani, prin intervenţia blândă a soţiei mele, Duhul Sfânt a înlăturat inhibiţiile care mă opreau să-L laud pe Domnul Isus fără stânjeneală. Acum sunt fericit că pot să spun că sunt mândru de Domnul Isus Hristos. Îmi place să mă laud cu El şi să vorbesc altora despre gloriile Lui.
D. L. Moody a povestit odată despre un bătrân care a dat mărturie în public la una din strângerile lui. El locuise cea mai mare parte a vieţii lui pe „Strada Cârcotaşilor“, a spus. Dar după ce a devenit creştin s-a mutat pe „Strada Mulţumirii“. Chiar şi după mulţi ani de la primirea Domnului Hristos, era plin de mulţumiri către Domnul care i-a salvat sufletul. Bucuria recunoştinţei era scrisă pe faţa lui.
Adesea ar fi bine să ne punem această întrebare: „Am o inimă mulţumitoare?“ Dacă nu avem, cu greu putem spune că suntem vrednici de numele de „creştin“.
Dar adevărata mulţumire nu este deplină dacă nu este şi exprimată. Trebuie să devină verbală. Unii se scuză spunând: „Sunt recunoscător în inima mea“. Este bine, dar nu este acceptat de Domnul Isus. Lauda trebuie să fie exprimată deschis. Aminti­ţi-vă de cei zece leproşi din Luca 17?
Este atâta descurajare în lumea aceasta. Majoritatea dintre noi suntem grabnici la a ne plânge, dar înceţi la a-I mulţumi lui Dumnezeu.
Cred că mulţi oameni care au nevoie de vindecare astăzi ar fi pe deplin eliberaţi dacă recunoştinţa faţă de Dumnezeu ar fi exprimată. Şi în special acele suferinţe de natură spirituală (frica, îngrijorarea, poverile, depresia) ar fi vindecate ori de câte ori am aduce laudă Domnului.
Te întreb, prietene, unde locuieşti? Dacă locuieşti pe Strada Mulţumirii, eşti un om sănătos spiritual. Satan caută să ne facă să ne concentrăm atenţia asupra problemelor, durerilor şi persecuţiilor noastre. Făcând aceasta, încetăm să-L mai lăudăm pe Domnul şi ajungem să fim chinuiţi de problemele noastre.
Unul din adevărurile vieţii este că avem vrăjmaşi: oameni care ne critică, ne găsesc nod în papură şi caută să ne demoralizeze. Dar „dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?“ Ştim că suntem creştini prin harul lui Dumnezeu. Când suntem conştienţi de dragostea Lui, ar trebui să ne întoarcem către Domnul într-o revărsare de mulţumire.
Prietene, dacă chiar acum eşti supărat din cauza loviturilor crude ale criticii, rosteşte o rugăciune pentru critica ta, apoi întoarce-te către Domnul în laudă şi te asigur că duhul de laudă va reînsufleţi inima ta tulburată şi îţi va da siguranţa lăuntrică a victoriei în Domnul tău.
Capitolul 5
Întâi laudă – Apoi creştere
Lauda către Dumnezeu este secretul de a avea tot mai multe binecuvântări în viaţă. De aceea vă sugerez să luaţi următoarele versete ca principii de bază pentru viaţa voastră de zi cu zi: „Te laudă popoarele, Dumnezeule, toate popoarele Te laudă. Pământul îşi dă roadele; Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ne binecuvântează“ (Psalmul 67.5, 6).
Când Îl lăudăm pe Domnul, ATUNCI vine creşterea şi belşugul şi Dumnezeu ne binecuvântează. Dacă vrei ca Dumnezeu să Se ocupe de viaţa ta deficitară, începe să-L lauzi pe Domnul; APOI vei experimenta creşterea. Dumnezeu o promite. Şi Dumnezeu nu poate să mintă.
Dumnezeu ne binecuvântează DUPĂ ce Îl lăudăm pe Domnul. Nu numai când totul merge bine. Nu numai când suntem bine sănătoşi. Nu numai când toate datoriile ne sunt plătite. Ci chiar în nenorocire – atunci trebuie să-L lăudăm pe Domnul. Şi atunci Dumnezeu ne binecuvântează.
O legendă spune că doi îngeri vin din cer în fiecare dimineaţă şi îşi fac rondul. Unul este Îngerul Cererilor. Celălalt este Îngerul Mulţumirii. Fiecare poartă un coş. Coşul Îngerului Cererilor este curând umplut de dă peste el, pentru că toţi varsă în el grămezi mari de cereri; dar la sfârşitul zilei Îngerul Mulţumirii are în coşul lui numai două sau trei mici ofrande de recunoştinţă.
Un lucru pe care Duhul lui Dumnezeu l-a ars în inima mea iarăşi şi iarăşi este acesta: că marea majoritate a oamenilor nu cunosc puterea imensă a laudei.
Un misionar în China trăia o viaţă de înfrângeri. Totul în jurul lui părea atins de tristeţe. Deşi s-a rugat multe luni pentru victorie asupra depresiei şi a descurajării, n-a primit nici un răspuns. Viaţa lui a rămas exact la fel. S-a hotărât să-şi părăsească postul şi să meargă la o staţiune din interior unde putea să stea liniştit şi să petreacă multe ore în rugăciune. Când a ajuns acolo, a fost primit în casă de un alt misionar. Pe peretele din dormitorul lui atârna acest motto: „Încearcă mulţumirea“.
Cele două cuvinte i-au atins inima şi s-a gândit în sinea lui: „M-am rugat tot acest timp şi n-am mulţumit?“ S-a oprit şi a început să-L laude pe Domnul, şi a fost ridicat mult. În loc să se ascundă ca să agonizeze în rugăciune, s-a întors imediat la băştinaşii convertiţi care-l aşteptau ca să le spună despre puterea laudei. Minunată binecuvântare a rezultat din această mărturie şi băştinaşii convertiţi au fost încurajaţi să înceapă să-L laude pe Domnul.
Ţineţi minte: Rugăciunea cere. Lauda primeşte, sau obţine răspunsul.
Dar când vrem să ne rugăm, se întâmplă adesea că vrăjmaşul ne face „conştienţi de păcat“, cu sensul acut de nevrednicie. Aceasta are un efect real de descurajare în rugăciune. Deci înainte de a face ceva pentru a ne apropia de Dumnezeu, avem porunca aceasta: „Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele! Pentru că Domnul este bun“ (Psalmul 100.4, 5). Începeţi să vă apropiaţi în mod pozitiv de minunatul şi sfântul nostru Dumnezeu, lăudându-L.
Aţi întâlnit vreodată un creştin în preajma căruia vă place să fiţi? Persoana aceea a aflat probabil secretul laudei către Domnul. Ştiu că sunt atât de mulţi care au atitudini acre faţă de viaţă. Dar cei care au vitalitate şi avânt pentru a trăi au aflat secretul laudei către Dumnezeu.
Practicaţi puterea laudei! Lauda către Dumnezeu are putere să-ţi înalţe duhul, să te elibereze de tot ce te ţine legat şi să-ţi dea biruinţă în orice situaţie. „Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!“ (Filipeni 4.4).
Realizăm noi ca creştini că I se cuvine lui Dumnezeu de pe buzele noastre jertfa de laudă necurmată? Ne-am străduit noi să ajungem la înălţimea aşteptărilor lui Dumnezeu: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi“ (1 Tes. 5.18)?
Mulţi cer şi continuă să ceară mereu de la Dumnezeu, dar sunt înceţi în ce priveşte cunoaşterea binecuvântărilor pe care Dumnezeu ni le-a dat şi ni le-a promis din belşug. Desigur că aceasta nu va continua dacă vom realiza cât de scumpe sunt pentru Dumnezeu laudele poporului Său.
„O, veniţi să cântăm cu veselie Domnului şi să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre. Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!“ (Psalmul 95.1, 2).
„Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!“ (Psalmul 32.11).
„Bucuraţi-vă întotdeauna“ (1 Tesaloniceni 5.16).
„Tot ce are suflare, să laude pe Domnul“ (Psalmul 150.6).
„Frumos este să lăudăm pe Domnul şi să mărim Numele Tău, Preaînalte“ (Psalmul 92.1).
„Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată“ (1 Petru 2.9).
Cuvântul lui Dumnezeu abundă de acest subiect al laudei din scoarţă-n scoarţă.
Puterea laudei a lucrat atât de multe binefaceri minunate. Când Domnul mi S-a descoperit la vârsta adolescenţei, El a sădit în inima mea dorinţa de a cânta mereu: „Mulţumesc, Doamne, că mi-ai salvat sufletul“. Vedeam minunea dragostei Lui ori de câte ori Îi cântam această frumoasă cântare.
Puterea laudei a adus o vindecare miraculoasă soţiei mele, când era pe moarte din cauza febrei reumatice în 1953.
În 1949, când s-a văzut la radiografie că aveam inima mărită, puterea laudei mi-a adus o eliberare imediată.
Dacă aş fi în locul celor bolnavi, aş fi zilnic încrezător şi fără teamă, mustrându-l pe vrăjmaş în Numele Domnului Isus. Apoi aş folosi puterea laudei. Lăudaţi-L pe Domnul repetând acest verset: „Prin rănile Lui sunt vindecat“. Aceasta Îl onorează pe Domnul Isus pentru ceea ce ne-a oferit. Lăudaţi-L pe Domnul Isus pentru ceea ce ne-a dat. Ţineţi minte: întâi lauda – apoi creşterea.
Dacă aş fi în locul celor care au suflete nemântuite printre cei dragi din familiile lor, aş lua ca pentru mine această promisiune din Fapte 16.31: „Crede în Domnul Isus Hristos şi vei fi mântuit, tu şi casa ta“. Începe să-L lauzi pe Domnul pentru mântuirea celor dragi ai tăi. Am cunoscut peste 3000 de convertiri la Hristos ca urmare a acestei practici. Oameni care au luat ca pentru ei această promisiune şi L-au lăudat pe Dumnezeu prin credinţă până au primit răspunsul şi cei dragi ai lor au venit la Domnul Hristos.
Dacă aş fi în locul celor apăsaţi de frică, L-aş lăuda pe Domnul cu voce tare şi aş proclama adevărul eliberator din 2 Timotei 1.7: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă“.
Dacă m-aş lupta cu un obicei rău, cum ar fi fumatul sau băutura, L-aş lăuda pe Domnul pentru eliberare chiar înainte ca obiceiul respectiv să fie desfiinţat. Folosind puterea laudei, faceţi să se manifeste acele forţe care zdrobesc orice lanţ şi aduc belşug de binecuvântare.
Capitolul 6
Lauda: Cheia puterii
În călătoriile mele pe continentul nord-american şi peste ocean, am slujit pentru multe rase de oameni care vorbeau diferite limbi. Cu toate acestea, am observat că printre oamenii lui Dumnezeu cuvântul care reprezintă esenţa laudei este aproape neschimbat în orice limbă. Acesta este cuvântul „Aleluia“, care este în adevăr un cuvânt universal.
Cuvântul „Aleluia“ înseamnă literal: „Lăudaţi pe Domnul“. Este printre cuvintele cele mai des întâlnite în Biblie, pentru că apare de sute de ori în Cuvântul lui Dumnezeu. De exemplu, ultimii cinci psalmi încep şi se termină cu cuvintele: „Lăudaţi pe Domnul“, care înseamnă „Aleluia“. Ar fi un lucru bun dacă vorbirea noastră ar începe şi s-ar sfârşi întotdeauna în acelaşi fel în fiecare zi: lăudându-L pe Domnul.
Este bine să ne folosim limba pentru laudă, ascultând de repetata poruncă din Psalmul 107.31: „O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!“ Putem, desigur, să ne folosim limba şi în alte feluri dacă vrem. Unii oameni o folosesc ca să înjure şi să hulească. Creştinii se feresc s-o folosească în felul acesta, dar unii o folosesc în alte feluri care nu-I sunt plăcute Domnului.
De exemplu, să-ţi foloseşti limba pentru a te plânge, pentru a critica, pentru a bârfi – aceste întrebuinţări Îl întristează pe Domnul.
Dacă vei alege să-ţi foloseşti limba în sens negativ, tot ce vei obţine este o proastă dispoziţie şi o faţă acră, care vor face din tine o companie nedorită de ceilalţi.
Vreau să te provoc la această trăire a laudei, la acest principiu al laudei, care îţi va menţine viaţa plină de bucurie şi de binecuvântări.
1. Lauda lucrează minuni. Mulţi din poporul lui Dumnezeu de astăzi au descoperit secretul pe care poporul lui Dumnezeu l-a aflat cu mult timp în urmă. Când împăratul Iosafat a pus cântăreţii să zică: „Lăudaţi pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac!“ (2 Cronici 20.21), atunci Domnul a luptat pentru poporul Său. Da, lauda aduce şi astăzi biruinţe binecuvântate!
2. Lauda este secretul credinţei. Biblia spune clar că credinţa este foarte importantă în primirea vindecării, şi adevărata credinţă conţine ca element vital lauda. Când crezi cu toată inima ta că „prin rănile Lui eşti vindecat“, Îl vei lăuda pe Domnul prin credinţă, ca şi cum ai fi primit deja vindecarea. Şi Dumnezeu onorează această credinţă. Sute de oameni au dat mărturie că au fost deplin vindecaţi, spunând cu toată inima: „Mulţumesc, Doamne Isuse, prin rănile Tale sunt vindecat!“
3. Lauda precede primirea Duhului Sfânt. Înainte de Cincizecime cei 120 de ucenici „lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu“ (Luca 24.53). La fel este şi astăzi: lauda către Dumnezeu ne apropie de Cel care ne dă darul Duhului Sfânt. Cel cu adevărat plin de Duhul Sfânt este caracterizat de o revărsare continuă de laudă (Efeseni 5.18-20).
4. Lauda aduce răspunsul lui Dumnezeu. Psalmul 22.3 ne asigură că Domnul locuieşte în mijlocul laudelor poporului Său. De multe ori am descoperit că lauda aduce prezenţa lui Dumnezeu în inimile noastre într-un mod binecuvântat. Când norii deprimării coboară asupra ta apăsători, lauda îi va alunga. Evanghelistul englez Smith Wigglesworth obişnuia să spună: „Dacă este o zi de luni mohorâtă, stai în pat câteva minute şi laudă-L pe Domnul“.
Da, avem foarte multe motive să-L lăudăm pe Domnul. Putem să-L lăudăm pentru binecuvântările naturale, pentru viaţă, pentru sănătate, pentru putere, şi pentru iscusinţa în munca noastră. Cineva spunea: „Mă plângeam mereu că trebuie să mă scol devreme, până când, într-o dimineaţă, n-am mai putut să mă scol“.
Trebuie să-L lăudăm pe Domnul pentru mâncarea pe care o mâncăm. Domnul Isus ne-a dat exemplu prin faptul că mulţumea înainte să mănânce. Sunt milioane de oameni care nu au ce mânca.
Trebuie să-L lăudăm pe Domnul pentru binecuvântările spirituale. Gândiţi-vă la minunea mântuirii – viaţa eternă – şi tot ceea ce înseamnă să fii cu adevărat scăpat de păcat şi iad. Apoi gândiţi-vă la darul minunat al Duhului Sfânt. Da, şi la înviorările care vin de la Domnul, şi la prezenţa Lui manifestată în sufletele noastre! Ce binecuvântaţi suntem, şi cum ar trebui să-L lăudăm pe Domnul neîncetat!
5. Lauda este personală. Apelul Bibliei este: „Lăudaţi pe Domnul!“ Nimeni nu poate să vă substituie în acest exerciţiu. Păcătoşii nu pot să-L laude pe Domnul, pentru că ei nu au o relaţie personală cu Dumnezeu. Şi creştinii căldicei nu-L vor lăuda pe Domnul, pentru că ei nu au părtăşie cu Domnul. Ei sunt ca acei oameni din poporul Israel care, în călătoria lor prin pustiu, au încercat să păstreze mana pentru a doua zi. Şi n-au reuşit. Nici noi nu vom reuşi dacă vom încerca să trăim astăzi pe baza binecuvântărilor de ieri.
Dar noi ar trebui să dorim să-L lăudăm pe Domnul. Ştim din Scriptură cât de mult Îi place lucrul acesta lui Dumnezeu. „Cine aduce mulţumiri ca jertfă acela Mă proslăveşte“ (Psalmul 50.23).
Ar trebui să dorim să-L lăudăm, pentru că este întotdeauna voia Sa să facem aşa (1 Tes. 5.18). Nici păcătoşii, nici creştinii reci nu pot să-L laude pe Domnul cu adevărat, aşa că noi care umblăm cu El trebuie să-L lăudăm des. Răspunsul pe care aceasta îl aduce este atât de sfânt şi de profund! Aleluia!
6. Lauda este curată. Lauda noastră este către Domnul Însuşi. Adevărata laudă ne menţine smeriţi înaintea Domnului, pentru că smerenia este totala dependenţă de Domnul. Noi ştim că dacă am fost vreodată o binecuvântare pentru alţii, toată este de la Dumnezeu, şi El trebuie să primească lauda şi gloria. Dacă avem vreun dar special sau vreo destoinicie, de unde a venit? Da, a provenit de la Domnul, aşa că lauda este a Lui. „Este bine să-L lăudăm pe Domnul“.
În vindecări, unde puterea Domnului este prezentă pentru a face minuni, întotdeauna îi încurajăm pe oameni să-L laude pe Dumnezeu din toată inima lor, pentru că El singur este Divinul Vindecător.
Învăţăm de asemenea să-L lăudăm pe Domnul de la sfinţii din vechime. Oamenii care laudă sunt eroii faptelor de vitejie ale Bibliei. După ce au traversat Marea Roşie, Moise i-a condus pe copiii lui Israel într-o cântare de laudă, şi Miriam cu tamburina ei a condus femeile într-un cor care răspundea. David a adus chivotul lui Dumnezeu la Ierusalim cu strigăte de laudă. Solomon a condus pe Israel în laude către Dumnezeu la dedicarea templului. Îngerii la Betleem au lăsat păstorii să audă corul lor de laudă. Când Îl lăudăm pe Domnul vom fi întotdeauna într-o companie bună.
Cei doisprezece ucenici şi Maria, mama Domnului Isus, „lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu“ neîncetat (Luca 24.53).
7. Lauda ne pune în armonie cu cerul. Când Îl lăudăm pe Domnul suntem de fapt în ton cu limbajul ceresc. Cerul va fi plin de laudă. Apocalipsa 4 ne relatează cum cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au prosternat, aruncându-şi cununile înaintea tronului lui Dumnezeu, „şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor“. Apocalipsa 5 ne spune despre o oaste mare, „de zece mii de ori zece mii şi mii de mii“, care aduceau laudă Mielului.
Apoi Apocalipsa 7 vorbeşte de o mare mulţime care aducea laudă lui Dumnezeu. Cei care se simt jenaţi de aşa-numitul „zgomot excesiv“ produs de lauda către Domnul în viaţa aceasta vor trebui să se corecteze în cer, pentru că acolo zgomotul va fi „ca un glas de mulţime multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice“. Şi ce vor spune? „Aleluia!“ (Apocalipsa 19.6). Strigând aleluia aici jos înseamnă să vorbeşti dinainte minunatul limbaj ceresc. Aleluia, lăudaţi pe Domnul!
Psalmii au fost numiţi „Cartea de imnuri a evreilor“. Ultimul psalm, Psalmul 150, se încheie cu cuvintele: „Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!“
Viaţa de laudă vă va menţine în prima linie, acolo unde Duhul Sfânt face minuni. Practicaţi principiul laudei şi viaţa voastră va fi plăcută lui Dumnezeu şi El va împlini cele mai bune şi mai înalte scopuri pentru viaţa voastră!
Întrebări pe care să vi le puneţi despre laudă:
1. Sunt eu un „creştin de vreme bună“ care Îl laudă pe Domnul numai când toate sunt bune şi împrejurările sunt ideale? (1 Tesaloniceni 5.18)
2. Lipseşte din viaţa mea acea revărsare a duhului de laudă care îi caracterizează pe cei care sunt înrădăcinaţi şi întemeiaţi în credinţă? (Coloseni 2.6,7)
3. M-am predat eu Domnului ca să primesc darul Duhului Sfânt, prin lauda şi binecuvântarea permanentă a lui Dumnezeu? (Luca 24.53)
4. Sunt eu un „creştin care dă înapoi“, în care Dumnezeu nu-Şi găseşte plăcerea, pentru că nu-L laud neîncetat cu bucurie pe Domnul meu? (Evrei 10.38)
5. Neglijez eu mulţumirea şi lauda care sunt esenţiale pentru o viaţă de rugăciune eficientă? (Filipeni 4.6)
6. Am înţeles eu bine că ori de câte ori aduc cuvinte de laudă lui Dumnezeu, Îl glorific cu adevărat? (Psalmul 50.23)
7. Experimentez eu biruinţa în războiul spiritual care nu poate fi trăită decât prin laudă? (2 Corinteni 10.4)
Lauda descuie porţile cerului;
Lauda face să înceteze îndoielile;
Lauda aduce scumpe binecuvântări;
Lauda lasă în urmă pacea cea mai dulce.
Lauda taie toate legăturile;
Lauda eliberează pe captivi;
Lauda uşurează orice povară;
Lauda este cheia principală.
Lauda schimbă împrejurările;
Lauda întăreşte inima;
Când lauda devine veşnică,
Lauda este o artă sfântă.
Frances Metcalfe
Vă provoc să practicaţi principiul laudei. Lauda este scumpă. Lauda este puternică. Lauda este personală. Lauda Îi place lui Dumnezeu!
Capitolul 7
Atitudinea de recunoştinţă
Priviţi această întrebare: Am eu o atitudine de recunoştinţă? Nouă din zece oameni sunt nerecunoscători, practicând nerecunoştinţa josnică, prin aceea că nu-L laudă şi nu-I mulţumesc lui Dumnezeu. Acesta este un fapt biblic!
Dumnezeu are un avertisment cu privire la consecinţele pierderii atitudinii de recunoştinţă: „fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au glorificat ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat“ (Romani 1.21). Nerecunoştinţa stinge lumina lui Dumnezeu din inima ta. Dumnezeu declară că nerecunoştinţa este marca unei inimi nebune.
Zece leproşi au fost curăţaţi în chip miraculos de Domnul Isus, dar numai unul a avut atitudinea de recunoştinţă. El a strigat: „Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi“ (Luca 17.13). Apoi a realizat că datorită milei Învăţătorului a fost vindecat. Numai când recunoşti că ai intrat în posesia darurilor lui Dumnezeu prin har şi îndurare poţi într-adevăr să fii recunoscător cu o inimă plină de dragoste şi închinare.
Acest lepros a făcut plăcere Domnului Isus cu mulţumirea pe care I-a adus-o. El L-a glorificat pe Dumnezeu pentru că s-a întors să aducă mulţumiri. De aceea este atât de important. Lauda, mulţumirea şi recunoştinţa reală întotdeauna Îl glorifică pe Dumnezeu.
Beneficiile recunoştinţei nu sunt numai pentru Dumnezeu; Dumnezeu de asemenea ne binecuvântează din belşug când Îl lăudăm. Creştinii de la început întotdeauna „lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu“ (Luca 24.53). Acesta era secretul vital al puterii lor cu Dumnezeu.
Acum Dumnezeu doreşte să-ţi redea puterea laudei. Încearc-o! Vei descoperi sursa unei puteri nemaipomenite în această lume. Domnul Hristos ţi-a dat deja biruinţa deplină asupra păcatului, a nedreptăţii, a bolii şi a infirmităţii, când a murit pe cruce. Acum pune în practică această biruinţă prin credinţă. Şi ţine minte: limbajul credinţei este LAUDA.
Atitudinea de recunoştinţă trebuie cultivată. „De şapte ori pe zi Te laud“ (Psalmul 119.164). Pune deoparte şapte momente din zi ca să-L lauzi pe Domnul. Aceasta va produce minuni în sufletul tău. „Mă scol la miezul nopţii să Te laud“ (Psalmul 119.62). În timpul primei săptămâni a fiecărei luni, scoală-te la miezul nopţii şi adu laudă şi mulţumire Domnului. Îţi garantez că vei avea o umblare şi o legătură mai strânsă cu Domnul Isus decât ai cunoscut vreodată!
Lauda către Dumnezeu şi recunoştinţa faţă de El sunt cele mai importante preocupări ale oricărui creştin. De aceea zice psalmistul: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi întotdeauna în gura mea. Să mi se laude sufletul în Domnul! Să asculte cei nenorociţi şi să se bucure. Înălţaţi pe Domnul împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui!“ (Psalmul 34.1-3).
Inventatorii ne-au dat descoperiri remarcabile şi invenţii care să facă viaţa mai uşoară şi mai fericită. Scriitorii au scris multe volume de literatură bună. Cântăreţii au fost dotaţi ca să încânte mari audienţe cu vocile lor minunate. Artiştii cu o rară iscusinţă au pictat tablouri impresionante şi noi ne minunăm de lucrarea lor. Dar nici una din marile personalităţi ale lumii nu a făcut vreodată ceva atât de măreţ ca ceea ce face un copil al lui Dumnezeu când Îl laudă, Îl înalţă şi Îl glorifică pe Domnul Isus, preaiubitul Fiu al lui Dumnezeu.
Am fost creaţi de Dumnezeul cel Atotputernic ca să avem comuniune cu El. Psalmistul ne spune că scopul cel mai înalt pentru care am fost creaţi este să-L lăudăm pe Domnul şi să-I dăm glorie.
În contrast cu această afirmaţie, unul din cele mai timpurii păcate ale omenirii a fost acela de a nu-L mai lăuda pe Domnul.
Apostolul Petru a primit revelaţia a ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la poporul Său: „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată“ (1 Petru 2.9).
Preoţia Vechiului Testament trebuie să aducă jertfe de animale, dar noi, preoţia împărătească, aducem jertfe de laudă. „Prin El, să aducem întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui“ (Evrei 13.15).
„Să-I aducă jertfe de mulţumiri şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie“ (Psalmul 107.22). David a spus-o cu aceste cuvinte: „Îţi voi aduce o jertfă de mulţumire şi voi chema Numele Domnului“ (Psalmul 116.17).
Cartea Psalmilor este o carte care are nota cheie a laudei. Lauda presupune efort, un efort real şi hotărât. De aceea lauda este considerată o jertfă. Sunt momente când poate nu suntem DISPUŞI să-L lăudăm pe Domnul, dar Domnul doreşte să-L lăudăm – da, jertfiţi o laudă pentru vrednicia Numelui Său.
Pentru a-L lăuda pe Domnul avem nevoie de putere de voinţă şi de îndrăzneală. Omul natural este răzvrătit şi nu vrea să-L laude pe Domnul. Dar pe măsură ce începi să-I jertfeşti laudă şi mulţumire, dulcea prezenţă a Domnului îţi va inunda sufletul.
Nu este de ajuns să spui: „Eu Îl laud pe Domnul Isus în inima mea“. Biblia ne porunceşte să-L lăudăm cu voce tare. „Binecuvântaţi, popoare, pe Dumnezeul nostru! Faceţi să răsune lauda Lui!“ (Psalmul 66.8).
Vrei să-L glorifici pe Domnul? Atunci laudă-L! Lauda este cea mai sigură cale de a-L lăuda.
Adesea când venim înaintea Domnului ca să ne rugăm şi intrăm în prezenţa Sa, pare dificil să-I simţim prezenţa. Citiţi Psalmul 100.4. Poţi fi sigur de o intrare din belşug în prezenţa Lui sfântă, cântându-I laudă şi intrând pe porţile Lui cu mulţumiri şi în curţile Lui cu laude şi fiindu-I recunoscători şi binecuvântând Numele Său.
Lauda produce o înviorare binecuvântată dinspre Domnul către tine. Poţi fi obosit fizic, dar Domnul Isus este Locul de Odihnă pentru cei care-L iubesc şi Îl laudă. Odihna Lui (Matei 11.28) este foarte bogată; ea te ridică şi îţi reface repede şi mintea şi trupul.
De multe ori am stat într-o cameră aşteptând ca Domnul să mă pregătească pentru serviciu. Timp de cincisprezece sau treizeci de minute nu făceam altceva decât să-L laud pe Domnul. O, ce glorie, ce pace sfântă, ce atmosferă cerească inunda acea cameră!
Când Îl lăudăm şi Îl înălţăm şi Îl glorificăm pe Domnul Isus, curg binecuvântări peste noi. Cu cât Îl lăudăm mai mult, cu atât ne binecuvântează mai mult. Lauda aduce puterea de vindecare a bolnavilor, puterea de a face minuni.
Cei care şi-au format obiceiul de a-L lăuda pe Domnul Isus primesc răspunsuri minunate la rugăciuni. Nu numai că se bucură de sănătate, dar au o pace şi o bucurie desăvârşită, şi biruinţă în slujba Domnului. Cei care Îl laudă des sunt cei mai fericiţi oameni de pe pământ.
David spunea: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt! Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale“ (Psalmul 103.1-3).
Odată ţara lui Iuda era atacată de trei armate mari. Ei au strigat la Domnul, au mărturisit neputinţa lor de a face faţă situaţiei şi au spus: „ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine“ (2 Cronici 20.12). În mijlocul oricărui conflict în viaţa ta, întoarce-ţi ochii spre Domnul Isus şi El va fi un ajutor mereu prezent la vreme de nevoie. El nu ne va lăsa niciodată şi cu nici un chip nu ne va părăsi.
Atunci Duhul Domnului a vorbit poporului prin Iahaziel. Dumnezeu le-a spus: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu. Mâine coborâţi împotriva lor. Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta: aşezaţi-vă, staţi acolo şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul“ (2 Cronici 20.15-17). Aşa că, în loc de soldaţi, împăratul lui Iuda a trimis o ceată de oameni care să cânte şi să laude pe Domnul. Când au început să-L laude, cele trei armate mari au început să se lupte între ele – şi s-au luptat până au fost nimicite complet.
Domnul luptă în locul nostru şi astăzi. Hai să lăudăm şi să glorificăm Numele Său!
În 2 Cronici 5, citim despre o mulţime care Îl lăuda pe Domnul, şi gloria Domnului a umplut templul în aşa măsură încât preoţii n-au mai putut să slujească.
Destul am tot cerut de la Dumnezeu; haideţi să-L lăudăm pentru ce a făcut deja pentru noi!
În Fapte 16, citim despre Pavel şi Sila care mergeau la Filipi să vestească Evanghelia. În această cetate ei au stârnit mare tulburare pentru că au scos duhul de ghicire dintr-o roabă, în Numele Domnului Isus. Şi pentru aceasta au fost bătuţi şi aruncaţi în închisoare şi li s-au pus picioarele în butuci.
Dar aceşti doi oameni erau dinamite vii pentru Dumnezeu, plini de Duhul Sfânt, trimişi ai cerului, cu dragostea Domnului Isus locuind în inimile lor. Drept urmare, ei nu erau descurajaţi şi nu-şi plângeau soarta. Ci, la miezul nopţii, ei se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu. Atunci, ca rezultat al laudei, Dumnezeu a trimis un cutremur şi a deschis acea închisoare.
Până să treacă noaptea, temnicerul şi familia lui au fost mântuiţi, şi toţi prizonierii au cunoscut că Dumnezeul lui Pavel şi Sila era real.
Aşa cum a spus poetul, există închisori fără gratii. Poate astăzi eşti într-o închisoare a îndoielii şi nesiguranţei. Sau poate eşti într-o închisoare a bolii şi suferinţei. Începe să-L lauzi pe Domnul – jertfindu-I laudă pentru dragostea Sa, pentru îndurările Sale, pentru puterea Lui de vindecare; te vei vedea intrând pe tărâmul harului, unde credinţa în vindecare va fi uşor de găsit şi eliberarea de orice formă de asuprire va fi a ta. O, lăudaţi Numele Lui!
„Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!“ (Filipeni 4.4).
Un evanghelist renumit care fusese mult folosit de Dumnezeu a suferit un atac de inimă sever. Doctorii spuneau că va muri curând. Mulţi fraţi se rugau pentru însănătoşirea lui. Dar el continua să sufere. Atunci Duhul Sfânt i-a dat acest mesaj: „Cea mai mare lipsă în Biserică astăzi este lauda“. Duhul Sfânt l-a făcut să înţeleagă că nu va fi vindecat prin multele rugăciuni, ci prin laudă.
Când evanghelistul a început să-L laude pe Domnul cu toată puterea, Dumnezeu Şi-a întins mâna şi l-a vindecat complet. După ce l-a vindecat, Domnul i-a dat acest mesaj să-l predice oriunde va merge: „Spune poporului Meu să Mă laude, să Mă iubească şi să Mi se dăruiască“.
Unii ar putea spune: „Lipsa de sfinţenie sau de separare este cea mai mare lipsă printre creştinii de astăzi“. Dar când creştinii Îl laudă cu adevărat pe Domnul, ei vor menţine o viaţă de sfinţenie faţă de Domnul. Lauda adevărată şi viaţa nededicată nu se armonizează.
Alţii pot spune: „Lipsa de credinţă este cea mai mare lipsă printre creştini“. Dar adevărata laudă este chiar limbajul credinţei, deci dacă există laudă puternică, există şi credinţă puternică.
Un alt evanghelist cunoscut mi-a spus: „Am observat că starea spirituală a unei adunări locale se apreciază după atitudinea ei faţă de laudă. Acolo unde este cu adevărat un duh de laudă, starea spirituală este bună. Dar acolo unde nu există un duh de laudă adevărat, carnalul şi lumescul aleargă liberi printre creştini. Lauda este acea putere spirituală care aruncă afară răceala, formalitatea moartă în slujbele de închinare. Acolo unde oamenii Îl laudă pe Domnul, se văd mari binecuvântări spirituale: sufletele sunt mântuite, bolnavii sunt vindecaţi şi oamenii primesc darul Duhului Sfânt“.
Dacă această regulă se aplică bisericilor locale, cred că se poate aplica şi creştinilor individuali.
Este lauda cea mai mare lipsă din viaţa ta?
Dacă da, atunci pierzi o mulţime de binecuvântări pe care Dumnezeu le revarsă peste cei care-L laudă cu inima plină de bucurie.
Rodul buzelor noastre
„Prin El, să aducem întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui“ (Evrei 13.15).
1. Testul uceniciei mele este să port mult rod şi să-L glorific pe Tatăl meu. „Dacă aduceţi mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi glorificat; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei“ (Ioan 15.8).
2. Lauda este rodul pe care Dumnezeu doreşte să-l audă venind de pe buzele mele. Cu cât laud mai mult Numele Său, cu atât port mai mult rod. Cu cât port mai mult rod, cu atât mai mult este glorificat Tatăl meu. Multă laudă produce mult rod. Puţină laudă produce puţin rod. Fără laudă nu este rod.
3. Cuvintele cu care Îl laud pe Domnul sunt cuvinte adevărate; cât de înduplecătoare şi roditoare sunt ele! „O, cât de înduplecătoare sunt cuvintele adevărului!“ (Iov 6.25).
4. Chiar şi sfinţii în vârstă pot aduce mult rod, lăudându-L pe Dumnezeu fără încetare! „Ei aduc roade şi la bătrâneţe“ (Psalmul 92.14).
5. Tatăl ia din acest rod al buzelor noastre şi este încântat! Lauda Îi place nespus de mult. „Cine aduce mulţumiri ca jertfă acela Mă glorifică“ (Psalmul 50.23).
6. Dumnezeu îmi promite că mă voi sătura de bunătăţi dacă Îi dau rodul buzelor mele. „Prin rodul gurii te saturi de bunătăţi“ (Proverbe 12.14).
Capitolul 8
100 de versete de laudă
Cine doreşte serios să înceapă o viaţă de laudă trebuie să se întărească împotriva descurajării şi deprimării, memorând câteva pasaje biblice despre laudă. În acest capitol veţi găsi o listă de o sută de versete de laudă pe care le-am selectat personal pentru inspiraţia voastră.
1. Cum să memoraţi aceste versete
O sută de versete pare cam mult de memorat, dar dacă veţi urma acest plan simplu, veţi reuşi. Întâi, aveţi nevoie de 100 de cartonaşe. Pe fiecare cartonaş veţi scrie versetul de memorat, iar pe verso veţi scrie referinţa. După ce veţi termina aceasta, veţi fi gata să începeţi programul de memorare.
Memoraţi un verset pe zi, cu referinţa lui. Repetaţi-l până când îl veţi putea spune fără să vă uitaţi la cartonaş. Învăţaţi să daţi referinţa fără să întoarceţi cartonaşul. După ce aţi făcut aceasta, întoarceţi cartonaşul pe verso şi învăţaţi să daţi versetul privind numai referinţa. În fiecare zi adăugaţi un nou verset şi revedeţi-le pe cele anterioare.
După ce aţi memorat patru sau cinci versete, în fiecare zi întoarceţi cartonaşele cu referinţa în sus. Ar trebui să puteţi recita versetul din memorie, în momentul în care vedeţi referinţa. Apoi întoarceţi cartonaşele cu versetul în sus. Ar trebui să puteţi da referinţa în momentul în care vedeţi versetul.
Cheia acestui program de memorare este repetarea. Pe măsură ce asimilaţi versete noi şi le repetaţi în fiecare zi, numărul de versete memorate va creşte.
2. Beneficiile memorării acestor versete
Întâi, veţi primi mai multe răspunsuri la rugăciuni. Domnul Isus a spus foarte clar că nu puteţi primi răspunsuri la rugăciuni decât dacă Cuvântul Său rămâne în voi. „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da“ (Ioan 15.7).
În al doilea rând, veţi avea mai multe binecuvântări de sănătate fizică.
„Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la vorbele mele! Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale! Căci ele sunt viaţă pentru cei care le găsesc şi sănătate pentru tot trupul lor“ (Prov. 4.20-22).
În al treilea rând, veţi fi în stare să mânuiţi Sabia Duhului cu mai multă autoritate. Motivul pentru care Satan caută „să vă spele creierul“, făcându-vă să credeţi că nu puteţi memora aceste versete, este faptul că el ştie că odată echipaţi cu Sabia Duhului veţi deveni vrăjmaşi puternici pentru el. Când aveţi Cuvântul lui Dumnezeu în mintea şi inima voastră, Duhul Sfânt poate să scoată din această bancă de cunoştinţe pentru a-l înfrânge pe Satan de fiecare dată. „Luaţi … sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu“ (Efeseni 6.17).
În al patrulea rând, veţi putea învinge întristarea şi deprimarea. Am cerut tuturor oamenilor care lucrează împreună cu mine să memoreze aceste versete. Aşa sunt sigur că nu vor fi printre noi suflete negative, pesimiste, mâhnite, nici sfinţi trişti care împiedică lucrarea lui Dumnezeu. „Buzele mele să vestească lauda Ta, căci Tu mă înveţi orânduirile Tale!“ (Psalmul 119.171).
3. Mărturia unui învingător
Dacă memoraţi un verset pe zi, o să vă ia cam trei luni şi ceva. Din cauza tendinţei omeneşti de a începe bine şi a termina slab, vă sugerez să faceţi următoarele afirmaţii în timpul programului de memorare:
Pot memora Cuvântul minunat al lui Dumnezeu!
Dumnezeu spune că pot – deci pot!
Indiferent ce cred eu despre mine, pot s-o fac!
Nu contează vârsta mea, pot memora Cuvântul lui Dumnezeu!
În ciuda eşecurilor trecute, acum pot memora Cuvântul lui Dumnezeu!
Când pare greu, refuz să mă dau bătut!
Dacă greşesc, ştiu că Dumnezeu mă ajută!
„Nu uit Cuvântul Tău“ (Psalmul 119.16).
„Pot totul în Hristos, care mă întăreşte“ (Filipeni 4.13).
De ce sunt atât de sigur? Dumnezeu m-a făcut să fiu sigur.
100 de versete de memorat
1. 1 Cronici 29.13: „Acum, Dumnezeul nostru, Te lăudăm şi preamărim Numele Tău glorios“.
2. 2 Cronici 5.13,14: „Când cei ce sunau din trâmbiţe şi cei ce cântau, unin­du-se într-un glas ca să mărească şi să laude pe Domnul, au sunat din trâmbiţe, chimvale şi celelalte instrumente şi au mărit pe Domnul prin aceste cuvinte: «Pentru că este bun, pentru că îndurarea Lui ţine în veci!» în clipa aceea, casa, şi anume Casa Domnului, s-a umplut cu un nor. Preoţii n-au putut să mai stea acolo ca să facă slujba, din pricina norului; pentru că gloria Domnului umpluse Casa lui Dumnezeu“.
3. 2 Cronici 20.21: „Apoi în învoire cu poporul, a numit nişte cântăreţi care, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte şi mergând înaintea oştirii, lăudau pe Domnul şi ziceau: «Lăudaţi pe Domnul, pentru că îndurarea Lui ţine în veac!»“
4. Psalmul 5.11: „Atunci toţi cei ce se încred în Tine se vor bucura, se vor veseli întotdeauna, pentru că Tu îi vei ocroti. Tu vei fi bucuria celor ce iubesc Numele Tău“.
5. Psalmul 7.17: „Eu voi lăuda pe Domnul pentru dreptatea Lui şi voi cânta Numele Domnului, Numele Celui Preaînalt“.
6. Psalmul 9.1,2: „Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, voi istorisi toate minunile Lui. Voi face din Tine bucuria şi veselia mea, voi cânta Numele Tău, Dumnezeule Preaînalte“.
7. Psalmul 9.11: „Cântaţi Domnului care împărăţeşte în Sion, vestiţi printre popoare isprăvile Lui“.
8. Psalmul 13.6: „Cânt Domnului, căci mi-a făcut bine“.
9. Psalmul 18.3: „Eu strig: «Lăudat să fie Domnul!» şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei“.
10. Psalmul 18.49: „De aceea, Doamne, Te voi lăuda printre neamuri, voi cânta spre slava Numelui Tău“.
11. Psalmul 22.3: „Totuşi Tu eşti Cel Sfânt şi Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel“.
12. Psalmul 22.22: „Voi vesti Numele Tău fraţilor mei şi Te voi lăuda în mijlocul adunării“.
13. Psalmul 28.6: „Binecuvântat să fie Domnul, pentru că ascultă glasul rugăciunilor mele“.
14. Psalmul 29.2: „Daţi Domnului gloria cuvenită Numelui Său! Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte!“
15. Psalmul 31.19: „O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei care se tem de Tine şi pe care o arăţi celor care se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!“
16. Psalmul 32.11: „Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!“
17. Psalmul 33.1: „Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le stă bine cântarea de laudă“.
18. Psalmul 34.1: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi întotdeauna în gura mea“.
19. Psalmul 35.18: „Şi eu Te voi lăuda în adunarea cea mare şi Te voi slăvi în mijlocul unui popor mare la număr“.
20. Psalmul 35.27: „Să se bucure şi să se veselească cei ce găsesc plăcere în nevinovăţia mea şi să zică neîncetat: «Mărit să fie Domnul, care vrea pacea robului Său!»“
21. Psalmul 35.28: „Şi atunci limba mea va lăuda dreptatea Ta, în toate zilele va spune lauda Ta“.
22. Psalmul 40.3: „Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut şi s-au încrezut în Domnul“.
23. Psalmul 42.11: „Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, pentru că iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu“.
24. Psalmul 44.8: „Noi, în fiecare zi, ne lăudăm cu Dumnezeu şi pururea slăvim Numele Tău“.
25. Psalmul 47.1: „Bateţi din palme, toate popoarele! Înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de bucurie!“
26. Psalmul 47.6: „Cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi! Cântaţi Împăratului nostru, cântaţi!“
27. Psalmul 48.1: „Mare este Domnul şi lăudat de toţi, în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele Lui cel sfânt“.
28. Psalmul 50.14: „Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţumiri şi împlineşte-ţi promisiunile făcute Celui Preaînalt“.
29. Psalmul 50.23: „Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă glorifică şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu“.
30. Psalmul 51.15: „Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta“.
31. Psalmul 52.9: „Te voi lăuda întotdeauna, pentru că ai lucrat; şi, în faţa copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, pentru că este binevoitor“.
32. Psalmul 54.6: „Atunci Îţi voi aduce jertfe de bunăvoie, voi lăuda Numele Tău, Doamne, pentru că este binevoitor“.
33. Psalmul 56.4: „Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui. Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni?“
34. Psalmul 56.10: „Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui, da, mă voi lăuda cu Domnul, cu Cuvântul Lui“.
35. Psalmul 56.12: „Dumnezeule, trebuie să împlinesc promisiunile pe care Ţi le-am făcut; Îţi voi aduce jertfe de mulţumire“.
36. Psalmul 57.7: „Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cânta, da, şi voi suna din instrumentele mele“.
37. Psalmul 57.9: „Te voi lăuda printre popoare, Doamne! Te voi cânta printre neamuri“.
38. Psalmul 63.3: „Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele cântă laudele Tale“.
39. Psalmul 63.4: „Te voi binecuvânta dar toată viaţa mea şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile“.
40. Psalmul 63.5: „Mi se satură sufletul ca de nişte bucate grase şi miezoase şi gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze“.
41. Psalmul 66.2: „Cântaţi glorie Numelui Său, măriţi gloria Lui prin laudele voastre“.
42. Psalmul 66.8: „Binecuvântaţi, popoare, pe Dumnezeul nostru! Faceţi să răsune lauda Lui!“
43. Psalmul 67.3: „Te laudă popoarele, Dumnezeule, toate popoarele Te laudă“.
44. Psalmul 68.19: „Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mântuirea noastră“.
45. Psalmul 69.30: „Atunci voi lăuda Numele lui Dumnezeu prin cântări, şi prin laude Îl voi preamări“.
46. Psalmul 71.8: „Să mi se umple gura de laudele Tale şi-n fiecare zi să Te slăvească!“
47. Psalmul 71.14: „Şi eu voi nădăjdui pururi, Te voi lăuda tot mai mult“.
48. Psalmul 74.21: „Să nu se întoarcă ruşinat cel apăsat, ci nenorocitul şi săracul să laude Numele Tău!“
49. Psalmul 79.13: „Şi noi, poporul Tău, turma păşunii Tale, Te vom lăuda în veci şi vom vesti din neam în neam laudele Tale“.
50. Psalmul 86.10: „Căci Tu eşti mare şi faci minuni, numai Tu eşti Dumnezeu“.
51. Psalmul 92.1: „Frumos este să lăudăm pe Domnul şi să mărim Numele Tău, Preaînalte!“
52. Psalmul 95.1,2: „Veniţi să cântăm cu veselie Domnului şi să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre. Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!“
53. Psalmul 100.1-4: „Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului! Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui. Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem: noi suntem poporul Lui şi turma păşunii Lui. Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele“.
54. Psalmul 103.1,2: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt! Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui!“
55. Psalmul 105.1,2: „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui! Faceţi cunoscut printre popoare isprăvile Lui! Cântaţi, cântaţi în cinstea Lui! Vorbiţi despre toate minunile Lui!“
56. Psalmul 106.2: „Cine va putea spune isprăvile măreţe ale Domnului? Cine va putea vesti toată lauda Lui?“
57. Psalmul 106.12: „Atunci ei au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudele Lui“.
58. Psalmul 107.8: „O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!“
59. Psalmul 113.3: „De la răsăritul soarelui până la apusul lui fie Numele Domnului lăudat!“
60. Psalmul 116.17: „Îţi voi aduce o jertfă de mulţumire şi voi chema Numele Domnului“.
61. Psalmul 119.171: „Buzele mele să vestească lauda Ta, pentru că Tu mă înveţi orânduirile Tale“.
62. Psalmul 134.2: „Ridicaţi-vă mâinile spre sfântul locaş şi binecuvântaţi pe Domnul!“
63. Psalmul 138.1: „Te laud din toată inima, cânt laudele Tale înaintea dumnezeilor“.
64. Psalmul 145.1-3: „Te voi înălţa, Dumnezeule, Împăratul meu, şi voi binecuvânta Numele Tău în veci de veci. În fiecare zi Te voi binecuvânta şi voi lăuda Numele Tău în veci de veci. Mare este Domnul şi foarte vrednic de laudă, şi mărimea Lui este nepătrunsă“.
65. Psalmul 145.21: „Gura mea să vestească lauda Domnului şi orice făptură să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt în veci de veci!“
66. Psalmul 147.1: „Lăudaţi pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, pentru că este plăcut şi se cuvine să-L lăudăm“.
67. Psalmul 147.7: „Cântaţi Domnului cu mulţumiri, lăudaţi pe Dumnezeul nostru cu harfa!“
68. Psalmul 149.1: „Lăudaţi pe Domnul! Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui în adunarea credincioşilor Lui!“
69. Psalmul 150.1,2: „Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Dumnezeu în locaşul Lui cel sfânt, lăudaţi-L în întinderea cerului, unde se arată puterea Lui! Lăudaţi-L pentru isprăvile Lui cele mari, lăudaţi-L după mărimea Lui nemărginită!“
70. Psalmul 150.6: „Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!“
71. Isaia 25.1: „Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, pentru că ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioşie“.
72. Iona 2.9: „Eu însă Îţi voi aduce jertfe cu un strigăt de mulţumire, voi împlini promisiunile pe care le-am făcut. Mântuirea vine de la Domnul“.
73. Luca 17.15,16: „Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu faţa la pământ la picioarele lui Isus şi I-a mulţumit. Era samaritean“.
74. Luca 18.43: „Numaidecât orbul şi-a căpătat vederea şi a mers după Isus, slăvind pe Dumnezeu. Tot poporul, când a văzut cele întâmplate, a dat laudă lui Dumnezeu“.
75. Luca 19.37,38: „Şi când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâşul muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. Ei ziceau: «Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer şi glorie în locurile preaînalte!“
76. Luca 24.53: „Şi tot timpul ei stăteau în templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu“.
77. Fapte 2.46,47: „Toţi împreună erau nelipsiţi de la templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului popor. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei care erau mântuiţi“.
78. Fapte 3.8: „Dintr-o săritură a fost în picioare şi a început să umble. A intrat cu ei în templu, umblând, sărind şi lăudând pe Dumnezeu“.
79. Fapte 16.25: „Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau“.
80. 1 Corinteni 14.15,16: „Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea. Altfel, dacă aduci mulţumiri cu duhul, cum va răspunde «Amin» la mulţumirile pe care le aduci tu cel lipsit de daruri, când el nu ştie ce spui?“
81. 1 Corinteni 15.57: „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!“
82. 2 Corinteni 2.14: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă întotdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui“.
83. 2 Corinteni 9.15: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!“
84. 2 Corinteni 10.17: „Oricine se laudă, să se laude în Domnul“.
85. Efeseni 5.4: „Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulţumire“.
86. Efeseni 5.19,20: „Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului. Mulţumiţi întotdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos“.
87. Filipeni 4.4: „Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!“
88. Filipeni 4.6: „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri“.
89. Coloseni 1.12: „Mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină“.
90. Coloseni 2.7: „Fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu“.
91. Coloseni 3.15: „Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre şi fiţi recunoscători“.
92. Coloseni 4.2: „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri“.
93. 1 Tesaloniceni 5.18: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi“.
94. 1 Timotei 4.4: „Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună: şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri“.
95. 2 Timotei 3.1,2: „În zilele din urmă vor fi vremuri grele. Pentru că oamenii vor fi … nemulţumitori …“
96. Evrei 13.15: „Prin El, să aducem întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui“.
97. 1 Petru 2.9: „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată“.
98. 1 Petru 4.11: „Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin“.
99. Apocalipsa 19.1: „După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de mulţime multă, care zicea: «Aleluia! A Domnului Dumnezeului nostru este mântuirea, gloria, cinstea şi puterea!“
100. Apocalipsa 19.5: „Şi din scaunul de domnie a ieşit un glas care zicea: «Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi care vă temeţi de El, mici şi mari!“
Capitolul 9
Cum să trăim cu „Aleluia“
Acum câţiva ani am fost într-o campanie cu pastorul A. E. Wunder. Într-o zi fratele Wunder a fost condus de Dumnezeu să cumpere de mâncare pentru un pastor tânăr, care deschisese o lucrare de pionierat într-o zonă neevanghelizată.
Când a ajuns la casa pastorului, i-a auzit rugându-se. A ascultat un moment când a păşit pe poarta din faţă. Tânăra soţie se ruga pentru mâncare.
Cum fratele Wunder era încărcat cu cutii de mâncare, pur şi simplu a dat buzna pe uşa din faţă şi a exclamat: „Puteţi să vă ridicaţi, dragii mei, răspunsul a sosit; am adus mâncarea“.
Oamenii s-au ridicat şi s-au bucurat că Dumnezeu în adevăr a răspuns rugăciunilor lor.
În timp ce tânăra soţie pregătea mâncarea, fratele Wunder a observat că ea arăta foarte deprimată ori de câte ori se apropia de frigider.
„Soră“, a zis el, „pari deprimată ori de câte ori te apropii de frigiderul acela. De ce?“
Nu mi-am dat seama că arăt deprimată“, a replicat ea, „dar cred că este din cauză că frigiderul acesta a fost adesea gol atunci când aveam nevoie de mâncare pentru copiii mei“.
Fratele Wunder s-a simţit călăuzit de Dumnezeu să arunce o provocare credinţei ei. „Soră, eu cred că dacă vei striga «aleluia» la frigiderul acela ori de câte ori treci pe lângă el, Dumnezeu va răspunde şi va umple acel frigider şi-l va ţine plin pentru tine“.
Tânăra soţie l-a privit cu uimire. Părea ridicol.
Fratele Wunder a spus: „Părea o prostie ca israeliţii să înconjoare Ierihonul strigând, ca să vadă acele ziduri căzând. Dar ei au strigat totuşi, şi zidurile au căzut. Era ridicol ca Iosafat să pună cântăreţii să meargă înainte, cântând şi lăudând pe Dumnezeu, în faţa a trei armate mari. Dar lui Dumnezeu I-a plăcut şi le-a dat o mare victorie şi eliberare în ziua aceea. Era ciudat ca Pavel şi Sila să-L laude pe Dumnezeu la miezul nopţii în acea închisoare veche şi murdară, dar Dumnezeu a răspuns şi a trimis cutremurul şi eliberarea. Aşa că, soră, eu cred că Dumnezeu îţi va răspunde dacă vei zice «aleluia» ori de câte ori treci pe lângă frigider!“
Doamna îl respecta pe fratele Wunder ca pe un adevărat om al lui Dumnezeu, aşa că a început să spună încet «aleluia» ori de câte ori trecea pe lângă frigider. În scurt timp, binecuvântarea acestei experienţe a fost atât de mare, încât a început să strige tare: „Aleluia!“
Câteva zile mai târziu, fratele Wunder s-a întors să vadă ce mai fac. Tânărul cuplu l-a văzut venind şi l-a întâmpinat la poartă cu un sănătos «Aleluia».
Apoi soţia i-a povestit. „Am început să strig «aleluia» ori de câte ori treceam pe lângă frigider. Şi Domnul a mişcat pe un om nemântuit din oraşul acesta să ne aducă tot felul de alimente îngheţate care se ţin în frigider. E pur şi simplu plin până la refuz“.
Câteva luni mai târziu, l-am văzut pe fratele Wunder din nou şi l-am întrebat de tânărul pastor şi familia lui.
„I-am văzut de curând“, a spus pastorul Wunder. „Tânăra soţie încă Îl mai laudă pe Dumnezeu şi strigă «aleluia» la frigider, şi Dumnezeu îl menţine plin!“
Aceasta este îndrăzneala credinţei. Vreau să fiu îndrăzneţ, chiar şi în a-L lăuda pe Dumnezeu. Îndrăzneala de a-L lăuda dovedeşte îndrăzneala credinţei.
Am relatat aceasta cu diferite ocazii. A inspirat pe alţii să înceapă să strige «aleluia» la barierele şi obstacolele lor.
Este ceva magic legat de cuvântul „aleluia“? Bineînţeles că nu. Dar Dumnezeu răspunde credinţei. Strigând aleluia sau lăudându-L în alte feluri arată credinţa noastră autentică în resursele dragostei Lui.
Domnul locuieşte în mijlocul laudelor lui Israel (Psalmul 22.3). Dumnezeu trăieşte, locuieşte, Se manifestă ca răspuns la laudele noastre îndrăzneţe.
Pot să strig aleluia chiar şi în faţa împotrivirii, a bolii, a descurajării şi a nevoilor. Am încercat aceasta şi ştiu că merge!
Cinci motive pentru
RIDICAREA MÂINILOR ÎN LAUDĂ
O modalitate de a-L lăuda pe Dumnezeu cu îndrăzneală este prin ridicarea mâinilor noastre spre El. Deşi acest mod deosebit de închinare poate părea ciudat pentru unii, există destule argumente biblice pentru această practică. Iată cinci motive pentru care ar trebui să ne ridicăm mâinile în laudă:
1. Ridicarea mâinilor reprezintă un mod scripturistic de a exprima mulţumirea către Dumnezeu: „Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele cântă laudele Tale. Te voi binecuvânta dar toată viaţa mea şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile“ (Psalmul 63.3,4).
2. Ridicarea mâinilor este un mod potrivit de a ne închina lui Dumnezeu în biserică. Ştiu că în închinarea publică totul trebuie făcut „în chip cuviincios şi cu rânduială“ (1 Corinteni 14.40); dar nu este nimic necuviincios în a-L lăuda pe Domnul Isus în biserică prin ridicarea mâinilor mele! „Ridicaţi-vă mâinile în sfântul locaş şi binecuvântaţi pe Domnul!“ (Psalmul 134.2).
3. Este voia lui Dumnezeu să ne închinăm în acest fel. Rânduiala omului în religie este adesea ceremonială, cu ritualuri şi după tradiţia omenească. Dar rânduiala lui Dumnezeu în închinare este viaţă, libertate şi ridicare a mâinilor! „Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli“ (1 Timotei 2.8).
4. Ridicarea mâinilor este un mod simbolic de a exprima închinarea care se înalţă: „Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mâinilor mele!“ (Psalmul 141.2).
5. Ridicarea mâinilor este un mod de a exprima setea spirituală: „Îmi întind mâinile spre Tine; îmi suspină sufletul după Tine, ca un pământ uscat“ (Psalmul 143.6).
Capitolul 10
Aventuri în laudă
Iată câteva mărturii ale unor prieteni care au încercat să trăiască viaţa de laudă şi au văzut că este glorios de practică.
Doamna Jane Terry din Orlando, Florida, are o frumoasă mărturie despre un eveniment recent din viaţa ei:
„Azi dimineaţă am intrat în bucătărie să pregătesc micul dejun. Când am deschis frigiderul, totul era dezgheţat! Am pus mâinile pe frigider şi m-am rugat cu voce tare. Cei doi copii ai mei au venit şi m-au urmărit cu interes, curioşi să vadă ce reacţie voi avea în faţa acestei «catastrofe majore».
La micul dejun am mulţumit lui Dumnezeu şi L-am lăudat.
Mai târziu, tot felul de gânduri au început să-mi vină în minte, cum ar fi: «Îţi trebuie un frigider nou; vinde maşina şi cumpără un frigider nou; du-te la vecina şi roag-o să sune un depanator; du-te la magazin şi cumpără un frigider pe credit». Cu fiecare gând de acest fel, a început să mă doară capul. M-am rugat ca, dacă este voia lui Dumnezeu să vând maşina şi să cumpăr un frigider nou, să-mi spună El unde să mă duc. Aşa că m-am îmbrăcat şi am continuat să-I mulţumesc şi să-L laud pe Dumnezeu cu voce tare. Apoi am citit Psalmii de la 26 la 30 cu voce tare şi L-am lăudat pe Dumnezeu cu mâinile ridicate, adorându-L cu adevărat şi fiind recunoscătoare, ştiind că am biruinţa Domnului Isus Hristos, indiferent cum ar fi situaţia.
Tocmai vroiam să ies pe uşă, când Domnul mi-a sugerat să mă mai uit o dată la frigider. Aşa am făcut. Şi ce să vezi, mergea foarte bine! Lăudat să fie Domnul!“
Adesea este necesar să stăm tari împotriva adversarului în Numele Domnului Isus, după care să intrăm în laudă pentru biruinţa Domnului nostru.
Doamna Pat Cruse din Renton, Washington, a avut experienţa unei duble victorii spirituale. Ea a simţit că sursa împotrivirii era satanică şi l-a mustrat pe Satan şi L-a lăudat pe Dumnezeu. Înţelept este creştinul care discerne că problema lui este de origine satanică şi apoi face apel la puterea laudei împotriva diavolului. Iată mărturia ei:
„Într-o zi partea din spate a capului a început să-mi pulseze aproape de gât. Mai aveam de lucru câteva ore şi apoi trebuia să aştept nişte rude de-ale mele la aeroport. Când am ajuns la aeroport, simţeam că-mi plesneşte capul de durere. În mai multe rânduri l-am mustrat pe Satan şi L-am lăudat pe Dumnezeu. În tot acest timp durerea a continuat să crească în intensitate, cu perioade de ameţeală. Aproape că nu mai eram în stare să conduc spre casă, dar Domnul era Însoţitorul meu. Când am ajuns acasă am sunat la biserică, şi un frate drag împreună cu pastorul s-au învoit să se roage pentru vindecarea mea. Durerea nemiloasă a revenit cu şi mai mare furie. Ajunsesem la exasperare din cauza atacului neruşinat al lui Satan după ce cerusem vindecarea mea. Am găsit remediile bazate pe laudă ale fratelui Gossett şi am început să le citesc. Nu le-am citit încet; le-am citit aşa de tare că răsunau pereţii. A fost foarte dureros – cu tot zgomotul şi efortul acela! Mi-am ridicat mâinile şi am cântat tare «Eliberează-mi duhul ca să mă închin Ţie», «Aleluia» şi «Voi lăuda pe Domnul în orice vreme». Durerea ascuţită a trecut. Aleluia! Durerea a continuat să scadă până a dispărut complet şi laudele mele s-au transformat în «Mulţumesc, mulţumesc, Doamne Isuse!» Dumnezeu a locuit în mijlocul laudelor mele şi mi-a adus vindecarea. Lăudat să fie Dumnezeu, îndurarea Lui ţine în veac!“
Domnişoara Ruth Weber din Red Deer, Alberta, mărturiseşte:
„Eram în vacanţa de vară şi vroiam să-i vizitez pe fraţii şi surorile mele din Ontario. Când m-am dus la gara din Toronto, am aflat că mai aveam două ore şi jumătate până la plecarea trenului. Eram singură şi aşteptam, când mi-am deschis geanta şi am văzut că nu mai am portofelul. Ştiam unde îl lăsasem: la hotel, într-o cabină telefonică, unde dădusem un telefon. Mintea mea a intrat în panică, dar inima mea Îl lăuda pe Dumnezeu – ceva complet nou pentru mine. Învăţam să laud în orice împrejurare.
Mă gândeam la faptul că nu mai aveam nici un ban, nici cărţi de credit, nici acte, totul era în portofel. Totuşi lauda aceea a continuat. M-am întors la hotel şi mi-am găsit portofelul în siguranţă împreună cu cei de la serviciul de pază al hotelului. Când le-am mulţumit, au spus: «Nu ne mulţumi nouă. Un oaspete al hotelului l-a adus şi apoi a plecat».
I-am mulţumit mult lui Dumnezeu pentru o experienţă ca aceasta. Când L-am întrebat pe Dumnezeu ce a încercat să mă înveţe, mi-a venit îndată gândul: «Ai încredere în Mine; Eu voi avea grijă de tine». Cât L-am lăudat pentru această experienţă! Mi-a întărit mult credinţa şi m-a făcut să mă încred şi mai mult în El.
«Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi» (1 Tesaloniceni 5.18)“.
Doamna Linda J. Dunford, care locuia cu soţul ei în Germania, ne povesteşte cum a pus în practică principiul laudei:
„În timpul iernii, într-o sâmbătă, soţul meu se pregătea să plece într-un oraş din Bavaria pentru o săptămână de şcoală. Cum îi plăcea foarte mult să schieze, dar nu prea avea ocazii să facă aceasta, am hotărât să plece sâmbăta devreme şi să schieze în week-end. Şi-a planificat de asemenea să folosească acel timp pentru o mini-părtăşie intimă cu Domnul.
Ne-am sculat devreme şi-am pregătit maşina. Apoi au început problemele. Întâi o problemă cu carburatorul, apoi o problemă cu radiatorul. Apoi motorul a pornit, dar când a apăsat pe accelerator s-a oprit. Pe la ora două după-amiază, carburatorul mergea, radiatorul era reparat, dar maşina tot nu mergea. Soţul meu avea de făcut un drum de şapte ore şi era deja târziu, aşa că a spus că va duce maşina în garaj. Eu am intrat în casă şi am început să fac curat în bucătărie. Eram supărată la gândul că cel rău încerca să-l oprească pe soţul meu să plece în week-end. Atunci am strigat: «Voi, duhuri rele, în Numele Domnului Isus Hristos vă poruncesc să vă luaţi mâinile de pe maşină şi să-l lăsaţi pe soţul meu să plece!» Am auzit o voce mică spunând: «Hi, hi, n-o să meargă». Atunci am zis: «Ba o să meargă, pentru că este în Numele Domnului Isus şi tu trebuie să te supui!» În mai puţin de 5 minute soţul meu a intrat şi a spus:
Plec.
Unde? La garaj?
Nu, în Bavaria. Maşina merge foarte bine acum.
Există o putere minunată în Numele Lui. De multe ori Domnul mă uimeşte cu ceea ce face atunci când mă îndrept spre El cu credinţă“.
Ce aţi face dacă aţi primi un telefon după miezul nopţii care v-ar informa că fiul dumneavoastră şi-a pierdut viaţa într-un accident?
Această experienţă reală a trăit-o doamna Jean King din South Edmonton, Alberta, în vara anului 1971. Reacţia normală a unei mame în această situaţie ar fi să intre în panică. Dar iată ce a făcut doamna King:
„Am căzut în genunchi şi am spus acest verset: «Voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic» (Isaia 12.2). N-am putut să spun mai mult. Duhul Sfânt m-a ajutat totuşi să-L laud pe Dumnezeu timp de aproape o oră.
Ce se întâmplase? Fiul meu fusese în acel accident îngrozitor pe motocicleta lui, mergând pe autostradă la ora 11 noaptea. Ploua aşa de tare că el şi prietenii lui a trebuit să se oprească într-un garaj şi să aştepte să mai treacă ploaia; apoi au pornit din nou, neştiind că la mică distanţă înaintea lor era o maşină oprită în mijlocul autostrăzii, fără nici un fel de lumini sau semnale de avertizare. Fiul meu mergea pe mijlocul autostrăzii, iar prietenii lui în stânga şi în dreapta lui. Prietenii lui au avut loc să ocolească maşina, dar el a lovit-o la şaizeci de mile pe oră. A avut maxilarul fracturat în trei locuri, câţiva dinţi scoşi, glezna fracturată şi o fractură craniană.
Cu puţin timp înainte de accident, Duhul Domnului mă înştiinţase că Larry avea nevoie de rugăciunile mele pentru protecţie. Apoi am aflat de accident. La spital, inima lui Larry a încetat să mai bată, dar doctorii şi asistentele s-au ocupat de el şi i-au dat adrenalină, şi inima a pornit din nou. În timpul acela eu Îl lăudam pe Dumnezeu. Vă puteţi imagina bucuria mea când am aflat că Larry trăieşte! Era în spitalul din Edson, dar Dumnezeu ştia că nu pot ajunge acolo, aşa că din nou a făcut o minune şi Larry a fost mutat la spitalul din Edmonton. În fiecare zi, pe când mergeam cu soţul meu la spital ca să-l vedem, Domnul îmi păstra credinţa tare prin lauda Lui, şi de fiecare dată vedeam o îmbunătăţire în starea lui Larry. Într-o săptămână a fost acasă şi s-a refăcut foarte bine.
Mă bucur nespus de mult că Domnul a preluat controlul şi m-a ajutat să-L laud fără încetare până a terminat tot ce a avut de făcut. Nu-i aşa că Domnul nostru este minunat?
Sunt adânc recunoscătoare că El a locuit în mijlocul laudelor mele în favoarea fiului meu Larry şi l-a adus din nou la viaţă prin puterea Lui nemaipomenită.
Medicina a afirmat recent că un corp omenesc nu poate supravieţui cu arsuri mai mari de patruzeci la sută din suprafaţa lui. Dar avem aici mărturia domnului George Godkin din Turner Valley, Alberta, care a avut arsuri adânci şi extinse pe o suprafaţă de peste şaizeci şi cinci la sută din corpul său.
„Pe data de 7 ianuarie 1948, s-a produs o fisură în conducta de gaz care intra în casa noastră şi gazul a pătruns în bucătărie şi s-a aprins de la cuptor. Eram la subsol când s-a produs explozia şi am fost nevoit să alerg prin focul din bucătărie ca să ies din casă. Când am ajuns afară, soţia mea mi-a spus că fetiţa noastră în vârstă de şase săptămâni era în casă. Am alergat imediat înapoi în infern şi am scos-o de acolo.
În urma acestor treceri repetate prin foc, am suferit arsuri grave, extinse pe o suprafaţă de peste şaizeci şi cinci la sută din corpul meu. Până şi urechile mele mi-au fost arse complet. La vremea aceea medicina susţinea că un corp omenesc nu poate supravieţui cu arsuri mai mari de patruzeci la sută din suprafaţa lui. Dar Domnul nostru cel îndurător a găsit cu cale să-mi salveze viaţa, să-mi ofere o călătorie fantastică în lumea spirituală şi să mă înveţe să îndur durerea fizică lăudându-L pe El.
Dacă creştinii ar pune în practică acest remediu de a-L lăuda pe Domnul când trec prin dureri fizice, ar vedea că durerea intensă le-ar fi uşurată în timp ce-L laudă pe Dumnezeu.
Acum pot să înţeleg cum au reuşit Petru, Pavel şi alţii să-L laude pe Domnul când erau în închisoare cu spatele brăzdat de bice şi nuiele.
Mi-am format obiceiul de a-L lăuda pe Domnul în orice împrejurare şi atunci când moartea va veni peste acest trup pământesc al meu, voi părăsi această lume lăudându-L pe Domnul nostru“.
Necazul vine şi ne vizitează pe toţi. Este lauda o reacţie a creştinului când pierde pe cineva drag?
Doamna Mary Flower din Chilliwack, British Columbia, ne relatează experienţa pe care a trăit-o la pierderea celor dragi ei şi cum lauda către Dumnezeu a fost un izvor de mare mângâiere pentru ea:
„Mă bucur să împărtăşesc mărturia biruinţei mele prin laudă. Uneori când Îl laud pe Domnul timp de jumătate de oră, experimentez curăţire, înviorare şi vindecare. Cuvântul lui Dumnezeu este demn de încredere şi adevărat, asigurându-ne că Domnul locuieşte într-adevăr în mijlocul laudelor noastre.
Dacă Îi construiesc o casă a laudei, aceasta Îi va atrage atenţia şi El va onora Cuvântul Său şi va intra în ea. Aleluia!
Am fost deplin convinsă de lucrul acesta când iubita mea mamă a plecat acasă la Domnul în glorie. În mod natural ar fi trebuit să fiu foarte îndurerată şi plină de tristeţe; dar auzisem mesajul despre laudă şi cum poate aduce ea eliberarea, aşa că am început să-L laud pe Dumnezeu şi am continuat până am trecut dincolo de adânca vale a durerii. Cât timp L-am lăudat pe Domnul, am fost îmbrăcată cu haina de laudă în locul duhului de apăsare.
La fel, când singura mea fiică a plecat la Domnul, ar fi trebuit să fie o durere foarte adâncă pentru mine; dar în timp ce stăteam în capelă, ploaia prezenţei Lui a coborât peste mine şi m-a umplut de bucurie.
Domnul este atât de minunat şi Îi place să-Şi reverse gloria peste cei care sunt cu adevărat copiii Săi născuţi din nou, plini de Duhul Sfânt, închinători adevăraţi.
Ştiu de asemenea că Satan nu poate suporta să ne audă lăudându-L pe Domnul Isus. Dar puterile întunericului sunt alungate când Îl lăudăm şi Îl înălţăm pe Domnul Isus. A Lui fie toată gloria! Amin!“
Deci vedeţi, este putere în laudă! Lauda către Dumnezeu pentru orice este cheia unei vieţi creştine fericite şi biruitoare. William Law a scris această formulă pentru fericire:
„Cea mai scurtă şi mai sigură cale către fericire este aceasta:
Faceţi-vă o regulă din a-I mulţumi şi a-L lăuda pe Dumnezeu pentru tot ce vi se întâmplă, pentru că este cert că, orice aparentă calamitate ar veni asupra voastră, dacă Îi mulţumiţi şi Îl lăudaţi pe Dumnezeu pentru ea, o veţi transforma într-o binecuvântare“.
Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru lucrurile neplăcute la fel ca şi pentru cele plăcute care vin pe calea ta? Plângerea te trage în jos în întunericul disperării. Lauda te ridică în lumina glorioasă a prezenţei lui Dumnezeu. Lauda te poate ridica deasupra împrejurărilor.
Când psalmistul David nu vedea un prezent prea plăcut, Îi mulţumea lui Dumnezeu pentru binecuvântările din trecut. L-ai lăudat pe Dumnezeu de curând pentru toate binefacerile Lui trecute?
Este putere în laudă! Deci, ascultaţi de porunca biblică: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile“ (1 Tesaloniceni 5.18).
Aveţi puterea de a decide fie să fiţi un creştin nemulţumit, învins, fie să fiţi un creştin mulţumitor şi triumfător. Trebuie să luaţi o decizie! O, prietene, decide-te să-L lauzi pe Dumnezeu pentru toate – plăcute sau neplăcute. Începe o viaţă de laudă, şi începe-o chiar ACUM!
Laudă-L pe Domnul orice ar fi!
„Lauda Lui va fi întotdeauna în gura mea“ (Psalmul 34.1).
1. Simţi bucuria Domnului în inima ta? Laudă-L pe Domnul! Sau simţi un gol înăuntru, sau chiar mai rău, eşti deprimat? Laudă-L pe Domnul orice ar fi! Ni s-a poruncit „să aducem întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă“ (Evrei 13.15). „Jertfa de laudă“ înseamnă să-L lauzi pe Domnul orice ar fi, mai ales când nu eşti dispus!
2. Sunt toţi copiii tăi mântuiţi? Laudă-L pe Domnul! Sau unii mai umblă încă în păcat? Laudă-L pe Domnul orice ar fi! Dumnezeu îţi promite că, prin credinţă, TOŢI cei din casa ta vor fi mântuiţi (Fapte 16.31). Lăudându-L pe Domnul pentru mântuirea lor mai înainte să-i vezi mântuiţi este dovada că tu crezi cu adevărat.
3. Sunt toate datoriile tale plătite la zi? Laudă-L pe Domnul! Sau eşti confruntat cu probleme financiare? Laudă-L pe Domnul orice ar fi! Lauda face activă promisiunea lui Dumnezeu cu privire la împlinirea tuturor nevoilor tale. Laudă-L în timp ce spui: „Dumnezeul meu să îngrijească acum de toate trebuinţele mele“ (Filipeni 4.19). Repetă aceasta de şapte ori. Apoi spune: „Mulţumesc, Tată, acum, pentru bogăţiile Tale“.
4. Te bucuri de sănătate? Laudă-L pe Domnul! Sau ai probleme de sănătate? Laudă-L pe Domnul orice ar fi! Vindecarea se primeşte prin credinţă, iar lauda este limbajul credinţei. „Facă-ţi-se după credinţa ta“ (Matei 8.13).
5. Este vremea bună şi pe placul tău? Laudă-L pe Domnul! Sau este vreme rea? Laudă-L pe Domnul orice ar fi! „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!“ (Psalmul 118.24).
6. Ai prieteni adevăraţi care te încurajează când treci prin încercări? Atunci fii ca Pavel; când i-a văzut pe prietenii lui în timp ce era dus la închisoarea din Roma, „a mulţumit lui Dumnezeu şi s-a îmbărbătat“ (Fapte 28.15). Dar poate că ai probleme cu oamenii, cu cei care ţi se opun, te dispreţuiesc sau te dezamăgesc. Laudă-L pe Domnul orice ar fi!
7. Laudă-L pe Domnul orice ar fi! De ce? „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său“ (Romani 8.28). Nu pierde planul lui Dumnezeu, lăudându-L pe Domnul numai pentru lucrurile pe care le etichetezi ca fiind „binecuvântări“. Porunca Lui este: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi“ (1 Tesaloniceni 5.18).