Constantin JOLDES - Slava ce trebuie cautata

Slava Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt
Matei 16.13-28, 17.1-13
„Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.
(Ioan 1:14”).
„Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.” (Matei 16:27).
Evangheliile încep cu minunea naşterii Fiului lui Dumnezeu din fecioara Maria. Pentru noi acest eveniment rămâne un paradox: infinitul s-a făcut finit şi Dumnezeu s-a făcut om. Evenimentele relatate de Evanghelii depăşesc puterea invenţiei umane. Atât vorbele cât şi faptele Domnului Isus au surprins cele mai profunde aspecte ale vieţii. Deşi, în simplitatea lor rămâneau adesea nepătrunse de martorii oculari, ele aveau menirea să arate că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Cuvintele şi minunile Sale erau o necontenită provocare de a concluziona că te afli în faţa lui Mesia, trimisul special, cu un mesaj şi un scop precis din partea lui Dumnezeu.
El a chemat 12 ucenici care l-au urmat în de aproape. Ei l-au auzit ce vorbeşte în public şi apoi l-au întrebat într-o intimitate liniştită despre neclarităţile a tot ce auzeau. Aşa au reuşit cumva să înlăture ceva din „nepriceperea” specific umană. Învăţătorul lor nu s-a limitat la a rămâne numai spectatorii vieţii publice sa intime a Sa, ci i-a trimis să facă ceea ce l-au văzut că face El. Dar El nu s-a oprit nici la atât. Pe Domnul Isus îl interesa ceea ce rămânea în ei, atât în ce priveşte înţelegerea corectă a lucrurilor, cât în ce priveşte nivelul deprinderilor de a se raporta la Dumnezeu şi a asculta de El în tot ce fac. Nu rareori ei erau mustraţi pentru necredinţă, gândirea la nivel uman a lucrurilor lui Dumnezeu, accente greşite puse pe autoritate şi eşecul în loialitate faţă de El. Examinarea Lui majoră a rămas în ce priveşte evoluţia înţelegerii faptului că El este Fiul lui Dumnezeu. Un astfel de caz, petrecut pe la jumătatea lucrării Sale publice, este cel din Cezareea lui Filip (Matei 16.13). Examenul a fost planificat într-un loc retras, în care nu mai fuseseră şi unde nu erau asaltaţi de mulţime. Ei nici nu bănuiau că urmează un bilanţ a activităţii lor de până atunci! El a pornit cu efectele publice ale misiunii Lui. Accentul nu a căzut pe partea uimitoare şi spectaculoasă a slujirii, nici pe cum erau de uimiţi sau impresionaţi oamenii, ci pe ce cred oamenii despre El. Apoi, a urmat testul concret: „Voi … cine ziceţi că Sunt?” (Matei 16.15). Toată „şcoala” lui Isus se concentra pe descoperirea fiinţei Sale. Aceasta este testul lui Dumnezeu pentru orice om venit în lume: „Cine zici tu că este Isus Hristos?sau, în sens mai general: Cine este Dumnezeu? Petru, liderul grupului, dă răspunsul corect: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Matei 16:16b).
După clarificarea identităţi Sale, au urmat câteva explicaţii ale Învăţătorului:
1. „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.” (Matei 16:17).
Adică, răspunsul lui Petru venea de la Dumnezeu Tatăl, în asociere cu Fiul:
„Nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, în afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, în afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” (Matei 11:27)
şi cu Duhul Sfânt:
„Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, în afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 2:10b-11).
Acţiune conjugată a Lor declanşează în om o formă de cunoaştere numită descoperire sau revelaţie. Remarca specială de mai sus este că adevărata cunoaştere umană are loc la nivelul duhului omului. Aici are loc sinteza tuturor simţirilor şi trăirilor. La nivelul duhul omului are loc comunicarea pe care Dumnezeu o face prin Duhul Sfânt. Aici, nu în altă parte, are loc conform Scripturii, atât cunoaşterea de sine cât şi cunoaşterea lui Dumnezeu. Acest loc central al omului obişnuim să-l numim conştiinţă. Aici are loc o combinaţie a puterii Duhului lui Dumnezeu cu capacităţile noastre senzoriale, intelectuale şi duhovniceşti.
Aparent, omului i se pare a fi numai un „produs” cognitiv realizat la nivelul capacităţii conştiinţei, aşa încât este gata să se felicite, ca Petru. De aceea Domnul Isus a intervenit: „şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.” (Matei 16:17).
Pe de altă parte, pe care să o numim „fericită”, după cuvintele Domnului Isus, la contextul pregătit de Dumnezeu în suveranitatea Lui şi în care tocmai te afli, se adaugă modul de funcţionare a organismului cu toate procesele fizice sau chimice, informaţiile senzoriale şi intelectuale la care este supusă fiinţa dinafară, se combină o sensibilizare specială a minţii, a sentimentelor şi a voinţei dând o înţelegere nouă şi surprinzătoare. Aşa de multe lucruri se petrec, de care suntem cel mai adesea inconştienţi, încât „fericita” descoperire nu putea avea loc fără intervenţia specială a lui Dumnezeu. De aceea, normal este să-i fie atribuită Lui în totalitate. Orice încercare înfumurată de a o însuţi este un furt a slavei lui Dumnezeu care i se cuvine cu desăvârşire!
Pe de altă parte, pe care să o numim „nefericită”, lucrurile pot rămâne în conştiinţă neclare şi confuze. Putem să le tratăm cu superficialitate, ca întâmplare în lumea în care tot ce se întâmplă este controlat de Dumnezeu, aşa încât: „până şi perii din cap, toţi ne sunt număraţi” (Matei 10.30)! Efectul este o inimă insensibilă, sau, dacă apare o împotrivire la adevăr, rezultă o scindare a personalităţi, o inimă împărţită între adevărul înţeles ca idee şi fapta motivată de interese arbitrare. Totul va conduce în final la ratarea destinului etern.
2. „Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.” (Matei 16.18-19).
3. „De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze.” (Matei 16:21).
4. „Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.” (Matei 16:27).
Ce înseamnă să „vină în slavă”?
Ce au înţeles ei când le-a vorbit despre aceasta?
Nu ştim exact. Dar, Isus care „ştia ce este în om” le-a citit nedumerirea. De aceea:
„După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i-a dus la o parte pe un munte înalt. El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut albe ca lumina. Şi iată că li s-a arătat Moise şi Ilie, stând de vorbă cu El.” (Matei 17:1-3).
Astfel, El le-a arătat slava, o anticipare a slavei, a slavei care va să vină!
Ioan ne prezintă din nou în Apocalipsa slava care va veni:
„Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice pe cineva, care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare, şi încins la piept cu un brâu din aur. Capul şi părul Lui erau albe ca lîna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului; picioarele Lui erau ca arama aprinsă, şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în toată puterea lui. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu Sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că Sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.” (Apocalipsa 1:13-18).
„Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea Sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.” (Apocalipsa 21:2).
„În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, Sunt Templul ei. Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul.” (Apocalipsa 21:22-23).
„Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu Sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul. Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate! … Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici. Eu Sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.” Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude, să zică: „Vino!” Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!” (Apocalipsa 22:12-17).
· Există ceva care opreşte slava Lui în noi?
„Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23).
„Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.” (Ioan 12:43).
„Cum puteţi crede voi, care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora, şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu?” (Ioan 5:44).
„N-am căutat slavă de la oameni: nici de la voi, nici de la alţii, deşi, ca apostoli ai lui Hristos, am fi putut să cerem cinste.” (1 Tesaloniceni 2:6).
· Dumnezeu este: Tatăl slavei, Duhul Slavei şi Fiul – nădejdea slavei!
„Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui.” (Efeseni 1:17).
„Dacă Sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.” (1 Petru 4:14).
„Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.” (Coloseni 1:27).
· În vechime Slava Domnului a umplut Templul.
Dar acum?
„Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? ” (1 Corinteni 3:16).
Slava coboară la noi prin Duhul Sfânt.
„Fiţi plini de Duh.” (Efeseni 5:18).
Schimbarea la faţă şi Apocalipsa sunt anticipări ale adevăratei slave ca va să vină!
Zalău, Noiembrie 2006
Constantin JOLDEŞ

continuare