Disciplinarea batranilor in biserica - Zac POONEN

Disciplinarea bătrânilor în biserică

Zac POONEN

Spre finalul primului secol, mulţi creştini fără capacitate de discernere au fost impresionaţi de zelul şi slujirea bătrânului bisericii din Efes. Acel bătrân era mândru şi lăudăros cu privire la munca pe care o făcea pentru Domnul. Totuşi, credincioşii şi bătrânul nu ştiau că Domnul avea o altă părere despre el. Domnul a văzut că era căzut şi biserica era pe punctul de a fi dată uitării. Domnul i-a spus: Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta şi că nu poţi suferi pe cei răi, că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt şi i-ai găsit mincinoşi. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi aminte de unde ai căzut, pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui dacă nu te pocăieşti” (Apoc. 2:1-5).

 

Bătrânul acela a fost foarte îngâmfat datorită binecuvântărilor pe care le-a oferit Domnul încât a căzut din har fără să realizeze aceasta. El a trăit bazat pe admiraţia membrilor bisericii şi era orb la propria mândrie. Aşadar Domnul l-a avertizat prin apostolul Ioan că biserica lui va fi dată uitării (“Îţi voi lua sfeşnicul”) dacă nu se pocăieşte. Ce se întâmplă dacă nu se pocăieşte? Atunci Domnul va da uitării biserica. Apoi biruitorii din biserică (Apoc. 2:7) vor pleca şi se vor întâlni singuri în altă parte.

Când un bătrân nu vrea să se smerească şi să se pocăiască, atunci trebuie urmate instrucţiunile din 1 Timotei 5:19-21:

Nu ascultaţi plângerile împotriva unui bătrân decât dacă sunt doi sau trei martori care să-l acuze. Dacă a păcătuit, atunci trebuie mustrat în faţa bisericii pentru ca nimeni să nu-i urmeze exemplul. Vă poruncesc să faceţi aceasta în prezenţa lui Dumnezeu, a Domnului Isus Hristos şi a sfinţilor îngeri indiferent dacă bătrânul este prietenul vostru sau nu. Toţi trebuie trataţi la fel” (Biblia Living).

Când un bătrân trebuie corectat sau disciplinat, Dumnezeu vrea ca întreaga biserică să fie informată despre acest lucru. Aceasta deoarece toţi credincioşii din biserică trebuie să ştie de ce un bătrân este disciplinat. Nu trebuie să creadă că se face aceasta doar din cauza unui prejudiciu făcut de bătrân sau datorită unei animozităţi personale.

Astfel, când Domnul i-a spus apostolului Ioan să scrie despre bătrânul efesean şi celor patru bătrâni decăzuţi şi despre greşelile lor (Apoc. 2 şi 3), El i-a cerut să trimită copii ale acelor scrisori tuturor celor şapte biserici din împrejurimi, pentru a fi citite public (Apoc. 1:11). O expunere publică a greşelilor bătrânilor va fi stânjenitoare pentru ei. Gândiţi-vă ce ruşinos a fost pentru bătrânul din Laodiceea (şi familia lui) să audă cum se citeşte cu voce tare în biserică că el “este ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol” în ochii Domnului (Apoc. 3:17).

Dumnezeu îi expune pe bătrâni în public pentru că nu vrea ca membrii bisericii să cadă împreună cu ei. Când Dumnezeu unge o persoană în slujba de bătrân în biserica Sa, El îi oferă o mare onoare. Dar dacă bătrânul se îngâmfă şi refuză să se smerească, atunci Domnul îl va expune în public şi îl va smeri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48).

Când Petru i-a sugerat lui Isus să evite crucea, Domnul l-a mustrat public şi l-a numit satan” în faţa tuturor (Marcu 16:23). Mulţi credem că ar fi fost mai spiritual dacă îl chema pe Petru la o parte şi l-ar fi corectat cu blândeţe în particular. Dar căile lui Dumnezeu nu sunt ale noastre. Isus l-a mustrat pe Petru în public, în auzul tuturor. Şi a fost cea mai puternică mustrare pe care El a făcut-o cuiva. Într-o manieră similară, vedem cum Domnul foloseşte un bici în public, când a văzut că săracii erau jecmăniţi în templu de cei bogaţi (Ioan 2 :15-16). Majoritatea preferăm să adoptăm o metodă mai puţin dramatică. Dar “râvna pentru Casa Domnului Îl mânca pe Isus” (Ioan 2 :17) – într-un mod pe care majoritatea credincioşilor de astăzi nu-l cunosc pentru că nu au aceeaşi râvnă.

Odată, când Petru s-a compromis într-o anumită problemă, vedem că Pavel a urmat exemplul lui Isus şi l-a mustrat pe Petru în public, în prezenţa tuturor credincioşilor. Mai târziu, Pavel a scris despre acest incident către toţi credincioşii în bisericile din Galatia pentru ca să ştie despre eşecul lui Petru (Gal. 2 :11-13). Majoritatea credem că Pavel a greşit când a scris astfel despre un om duhovnicesc ca Petru – şi mai ales credincioşilor imaturi din Galatia. Dar aceasta se datorează ignoranţei pe care o avem faţă de căile lui Dumnezeu. Pavel a fost inspirat de Duhul Sfânt să scrie acele lucruri – şi au fost incluse în învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu pentru a înţelege că modul Său de lucru este diferit de al nostru şi că este bine să ne smerim şi să recunoaştem aceasta.

Domnul ne-a învăţat să ne rugăm “Sfinţească-Se Numele Tăuca primă cerinţă în rugăciune. Numele lui Dumnezeu este dezonorat de fiecare dată când predicatorii creştini cer oamenilor bani pentru slujirea lor. Astfel ei Îl descriu pe Domnul ca fiind un iubitor de bani şi un lacom.

Numele lui Dumnezeu este dezonorat când liderii creştini domină pe alţi credincioşi, făcându-i dependenţi de ei. Isus a fost un Rob şi le-a spus ucenicilor să fie robii celorlalţi, nu binefăcătorii” lor (Luca 22 :25-26). Când suntem binefăcătorii oamenilor, îi facem să se ataşeze de noi, nu de Hristos. Această dominare a celorlalţi îi împiedică să crească în maturitate şi să devină lideri puternici pentru generaţia următoare.

Când bătrânii şi predicatorii dezonorează Numele lui Hristos în modul acesta, cei care au autoritate peste ei trebuie să-i mustre cu răbdare – şi apoi să-i expună, dacă nu se schimbă. Cei cu autoritate trebuie să reacţioneze cu aceeaşi râvnă pentru Casa Domnului pe care au avut-o Isus şi Pavel.

Cine are autoritate să disciplineze un bătrân? Răspunsul este foarte simplu: Cel care are autoritatea să numească un bătrân are autoritatea să îl şi disciplineze. În Fapte 14:23 vedem că apostolii i-au numit pe bătrâni. Şi ei puteau să-i disciplineze pe acei bătrâni. Nu încerca să faci aceasta dacă Dumnezeu nu ţi-a dat această autoritate.

Apostolul Ioan scrie despre un bătrân care a refuzat mustrarea: “Am scris ceva bisericii despre Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţumeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi şi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească şi-i dă afară din biserică” (3 Ioan 9,10). Probabil Ioan l-a numit pe Diotref ca bătrân – şi probabil acesta a acceptat cu bucurie autoritatea lui Ioan de peste el atunci când l-a numit ca bătrân. Dar el nu dorea să accepte disciplina şi mustrarea din partea aceluiaşi apostol după o anumită perioadă. În mândria lui, Diotref a transformat scaunul de slujitor (adevăratul scaun al unui bătrân) într-un tron pe care stătea ca un rege!

În vreme ce lucrarea de plantare de biserici se extindea în primul secol, Pavel nu putea să meargă în vizită la toate pentru a numi pe bătrâni. Atunci folosea oameni duhovniceşti şi de încredere – precum Timotei şi Tit – care numeau bătrânii în locul său (Tit 1:5). Acesta este tiparul noului legământ.

Majoritatea bisericii lui Isus Hristos a devenit o instituţie religioasă moartă în loc să fie o casă spirituală plină de puterea lui Dumnezeu deoarece această autoritate apostolică este aproape inexistentă. Din această cauză credincioşii au devenit maleabili faţă de păcat şi compromis. Ei au ajuns să considere predicile puternice împotriva compromisului ca fiind mesaje dure”. Mulţi din ucenicii lui Isus au numit predicarea Lui ca fiind “dură şi grea”, s-au simţit ofensaţi şi L-au părăsit (Ioan 6 :60-66).

Spre sfârşitul vieţii lui Pavel, mulţi dintre co-lucrătorii săi l-au părăsit pentru că au considerat că mesajele lui şi mustrările apostolice erau dure şi grele”. Dar puţini i-au rămas alături până la sfârşitul vieţii şi i-au fost credincioşi (2 Tim. 1 :15-16). Alături de ei, Pavel şi-a terminat cursa cu succes – şi astfel planurile lui Dumnezeu au fost împlinite în timpul vieţii lui (2 Tim. 4 :7).

Duhul Sfânt spune : “Căci trebuie să fie şi partide între voi ca să iasă la lumină cei găsiţi buni” (1 Cor. 11 :19). Prin aceste diviziuni din cadrul poporului, Dumnezeu separă lumina de întuneric în zilele noastre – aşa cum a făcut la început (Gen. 1:4). Astfel, biserica îşi păstrează în fiecare generaţie o mărturie bună pentru Numele Domnului – prin intermediul oamenilor credincioşi.

Dacă proclami ţelul lui Dumnezeu cu tărie şi putere, vei descoperi că oamenii se simt jigniţi şi te părăsesc, spunând că mesajul tău este “prea greu” – aşa cum oamenii i-au părăsit pe Isus şi Pavel. Dar câţiva mai credincioşi vor accepta adevărul lui Dumnezeu şi vor rămâne – şi prin ei adevărata biserică a lui Dumnezeu va fi construită.

Dumnezeu caută lideri duhovniceşti şi smeriţi care să-I fie credincioşi, care vor fi împotriva fiecărui păcat şi compromis şi care nu vor căuta niciodată să fie plăcuţi oamenilor. Trupul lui Hristos va fi zidit prin aceşti oameni – după calea dorită de Dumnezeu.

Fie ca Domnul să ne păstreze în smerenie şi să ne ajute să-I fim credincioşi în aceste zile de decădere spirituală.

Cine are urechi de auzit, să audă.