Isus - exemplul nostru ca Predicator - Zac POONEN

Isus – exemplul nostru ca Predicator

Lumea nu a văzut niciodată un predicator mai bun ca Domnul Isus Hristos. Scopul fiecărui predicator ar trebui să fie să predice la fel ca El, pe cât posibil.

 

Este o carte veche despre stilul de predicare al lui Isus intitulată Învăţătorul predicator” – ce are peste 200 de pagini şi este tipărită de câţiva ani. O condensare a punctelor principale ale cărţii este prezentată mai jos.

La final, am ataşat un articol pe care l-am scris cu câţiva ani în urmă despre stilul meu de predicare – după ce am căutat să urmez modelul lui Isus.

Studiind stilul de predicare al lui Isus te va provoca să-ţi schimbi propriul stil. Nu ţine la stilul tău sau la cel care este practicat în creştinismul de astăzi, în timp ce vezi că stilul lui Isus este diferit. Fii curajos şi smerit încât să te schimbi. Fii hotărât să urmezi în mod radical exemplul lui Isus. Vei descoperi că Dumnezeu te sprijină şi-ţi binecuvântează lucrarea.

Avem nevoie de oameni care să predice aşa cum a făcut-o Isus.

Zac Poonen

Învăţătorul predicator

A.R.Bond

(publicat în 1910 – acum se găseşte în domeniul public)

(Versiune condensată)

 

Isus nu a avut ore fixe când să predice. El era la lucru în orice moment din an şi era activ în cadrul lucrării Sale publice. Toate categoriile de oameni erau auditoriul Său şi avea un mesaj potrivit pentru fiecare. El a predicat public în faţa multor mulţimi, dar în mod privat celor 12 ucenici. A călătorit prin Israel şi s-a adresat mulţimilor de la sate şi din oraşe în mod egal. În mod individual, oamenii primeau aceeaşi grijă din partea Lui asemenea celor din mulţimi. El nu a avut preferinţe pentru cei săraci doar datorită stării lor. De asemenea, cei bogaţi puteau veni la El dacă se smereau.

În primele 3 evanghelii, vedem 31 de conversaţii pe care Isus le-a avut cu 28 de persoane în 24 de ocazii. În evanghelia lui Ioan citim despre 24 de conversaţii pe care   le-a avut cu 17 oameni. Dintre acestea, sunt subliniate 8 conversaţii pe care le-a avut cu Petru.

Isus a văzut importanţa oportunităţilor şi nu a lăsat niciuna să-i scape. Ioan 3:10 şi 4:18 sunt ocazii de care S-a folosit pentru a vorbi despre adevărurile religioase şi în care a atins persoanele cu un mesaj potrivit (nu doar unul standard).

Isus era mereu abordabil şi a pus mare accent pe persoane. A avut un mare respect pentru femei şi copii, chiar dacă aceasta însemna să încalce normele sociale din vremea Lui (precum Ioan 4). El a fost prietenul păcătoşilor – până la sfârşit.

Isus a predicat în Templu, în sinagogi şi în aer liber. El a predicat în casele oamenilor – fără să privească la condiţia socială, statutul financiar sau sfinţenia personală.

El a atras atenţia oamenilor când a predicat. Stilul de predicare era serios şi plin de pasiune. El a evitat glumele şi uşurătatea în mesajele Lui şi nu a considerat adevărurile despre eternitate ca fiind un fleac. Era mereu demn. Predicarea Lui era conversaţională şi El încuraja oamenii să pună întrebări. Personalitatea Sa era autoritară şi pătrunderea în gândirea omului era de o acurateţe remarcabilă. Fiecare mesaj pe care L-a predicat era potrivit evenimentelor.

Metodele Lui

Casa din Nazaret L-a pus în contact cu clasa de mijloc a societăţii, şi inima Lui plină de compasiune L-a ajutat să descopere condiţiile de trai ale celor săraci şi nefericiţi. El a folosit ideilor religioase din vremea Sa ca punct de plecare şi apoi a prezentat greşelile.

Intelectual, Isus a făcut predicarea Lui inteligibilă pentru auditoriu şi a adaptat-o la nivelul ascultătorilor (Marcu 4 :33). El a fost simplu, adânc şi nu a folosit niciodată cuvinte pompoase. Deoarece mintea este uşa spre emoţii şi voinţă, El a ţintit în primul rând spre minte.

Emoţiile auditoriului erau stârnite de predicile lui Isus. Uimirea din partea auditoriului este reprodusă în 34 de ocazii. În 18 cazuri, este prezentată tristeţea ca fiind cauzată sau atenuată de El. Există de asemenea mânie, bucurie, gelozie, speranţă şi ură. Scopul Său în stârnirea acestor emoţii nu a fost să Se satisfacă pe Sine sau pentru a face senzaţie, ci pentru a conduce pe oameni spre un mod de viaţă corect.

Voinţa a fost ultima pe care a căutat Isus să o mişte în timpul predicilor Sale. El a avut acest scop – să-i determine pe oameni să-şi supună întreaga voinţă lui Dumnezeu.

Logica Sa. El a stabilit punctele pas cu pas. Matei 19:17; 6:28; 10:25; 11:16; 12:24; 7:9; 12:11; Luca 11:5; 14:28; 15:4; 17:7; Ioan 3:2; 4:7; 8:3,17; 10:34.

Ilustraţii. El a folosit multe figuri de stil. În predica de pe munte sunt 62 – sare, lumină, pâine, etc. O mare parte din aspectele utile vieţii. Isus a intrat în profunzimea existenţei şi a intereselor oamenilor şi nu a fost un pustnic. El a folosit multe ilustraţii din agricultură şi din domeniul casnic. Lumea fizică i-a oferit multe teme pentru realităţile spirituale. Cuvintele Sale erau simple şi scurte. Ilustraţiile Lui nu prezentau mereu toată povestea. El lăsa multe la imaginaţia ascultătorilor pentru că vroia ca oamenii să gândească. Isus a folosit mereu cuvinte clare şi simple. Nu a folosit niciodată cuvinte abstracte şi dificile. El a folosit imagini doar pentru a face adevărul mai clar.

Interogaţia. Sunt 237 de întrebări diferite pe care Le-a adresat Isus. Aceasta este cea mai bună metodă de predicare. Dar trebuie să fii în contact cu Dumnezeu şi trebuie să cunoşti Cuvântul pe deplin pentru a putea răspunde în orice vreme. Isus a cunoscut procesul de gândire al oamenilor atât de bine încât chiar şi atunci când ei nu spuneau nimic, “Isus răspundea”.

Denunţări. Isus a denunţat viclenia fără să privească la statutul oamenilor. Nu a căutat niciodată acceptare în societate cu ajutorul numelui sau a statutului social. El a folosit ironia şi sarcasmul şi şi-a făcut astfel mulţi duşmani – care până la urmă L-au omorât. Dar denunţările Sale erau lipsite de venin sau ură.

Repetiţia. Isus a repetat mesajele în diferite locuri. Era mai interesat să împlinească nevoile oamenilor decât să câştige reputaţie, spunând lucruri noi de fiecare dată. El a repetat mesajele şi temele în faţa aceluiaşi auditoriu – despre Împărăţia lui Dumnezeu, Dumnezeu Tatăl, dragoste, veghere, lepădare de sine, cruce, etc.

Isus a spus multe folosind cuvinte puţine.

Isus nu a căutat să mişte oamenii prin puterea oratoriei. El a vrut ca oamenii să fie mişcaţi prin conţinutul mesajului Său.

Postura. Isus a predicat stând în picioare, dar şi şezând. De asemenea, în public S-a rugat stând în picioare, iar în particular în genunchi. El a atins pe cei pe care i-a vindecat şi de asemenea i-a atins pe copii. Aceste atingeri L-au apropiat de oameni în duh. Şi-a folosit mâinile în timp ce vorbea (Matei 12:49). A privit în sus (Marcu 6:41; 7:34; Ioan 11:41; 17:1) şi câteodată îi privea pe oameni în mod direct (Marcu 3 :5, 34 ; 8 :33 ; 10 :21 ; Luca 6 :20 ; 20 :17 ; 22 :61).

Umor şi ironie. Isus a fost un maestru al ironiei. El a folosit figuri pe care omul obişnuit le aprecia. Putea transforma o situaţie jenantă în una profitabilă (Matei 22 : 21 ; 7 :1-5 ; 11 :17 ; 23 :24 ; Luca 11 :37-41 ; 14 :12-23).

Cuvinte uimitoare. Câteodată, Isus a făcut afirmaţii uimitoare pentru a determina auditoriul să gândească (Matei 5:29,30; 6:24; 9:11; 11:11; 15:14; 16:28,7,21; 24:42,43; Marcu 9:10; 10:26,30; Luca 2:41; 12:51; Ioan 2:19; 6:60).

Câteodată Isus pleca după ce spunea anumite lucruri – Matei 13:53; 15:21; 16:4; 19:1,15; comparaţi Luca 12:51cu Ioan 14 :27 şi Ioan 9 :39 cu 12 :47 şi Ioan 6 :37 cu 44.

Temele Lui

Isus a folsit ocazii specifice pentru a accentua adevăruri specifice (Matei 12 :46-50 ; Marcu 12 :41-44 ; Luca 22 :24-30 ; Ioan 4 :35). El a prezentat adevărul care putea fi înţeles pe deplin numai în mod gradat – pentru a creşte în asemănarea cu El.

În principal, El a vorbit despre 7 teme :

- Împărăţia lui Dumnezeu (78 de referinţe)

- Dumnezeu Tatăl

- Viaţa eternă

- Lepădarea de sine

- Păcat şi neprihănire

- Dragoste

- Moartea şi învierea Sa

S-a numit pe Sine Fiu al Omului de 52 de ori.

De asemenea a vorbit despre teme minore – precum evanghelizarea lumii, post, dărnicie., etc. Isus nu a pierdut niciodată relaţia dintre diverse adevăruri.

El a prezentat principii de călăuzire a oamenilor în fiecare relaţie şi responsabilităţi ale vieţii. În predicile Sale, El a îmbrăţişat toate clasele şi vârstele de oameni.

El a vorbit despre subiecte de importanţă majoră şi nu despre teme banale aşa cum făceau rabinii (Matei 23 :23). El nu a vorbit niciodată despre filozofie, reformă sau politică.

Isus a vorbit logic şi nu S-a abătut de la tema Lui. El a folosit îndemnuri, pilde, interogaţii, învăţături pentru a face reale prezenţa şi dragostea lui Dumnezeu pentru oameni şi pentru a accentua responsabilităţile lor cu privire la aceste domenii.

Mesajul Său a reflectat experienţa personală. El a practicat fiecare mesaj înainte de a-l predica (Fapte 1 :1).

Vechiul Testament. În înregistrările evangheliilor, sunt 34 de citări directe din Vechiul Testament şi 23 de aluzii la evenimentele din acesta în cadrul învăţăturii lui Isus. El a învăţat Vechiul Testament acasă, la şcoala din sat şi la sinagogă. Băieţii evrei trebuiau să memoreze părţi din Scriptură. Probabil şi mama Lui L-a învăţat. Isus a acceptat inspiraţia divină a Vechiului Testament fără nici un dubiu. Vechiul Testament a fost un act formativ în viaţa spirituală a lui Isus.

Isus a trăit într-o vreme în care toţi urmau orbeşte învăţăturile moarte ale oamenilor cu carte. Rabinii erau superiori Scripturii. Originalitatea şi prospeţimea nu erau cunoscute. În mijlocul acestora, Isus a fost original (Matei 7:29). El a interpretat Vechiul Testament în mod spiritual, înlocuind interpretarea obişnuită, şi i-a ridicat standardele (Matei 5).

Predicare lui Isus a fost întotdeauna tematică – în acelaşi mod au predicat şi apostolii, urmându-I exemplul. El a citat din Vechiul Testament, dar nu pasaje lungi. În 29 din cele 34 de cazuri, Isus a folosit câteva citate precum “Este scris”. Anumite versete din Vechiul Testament au fost ca o sabie. Cele 34 de citate au fost luate din 46 de texte din Vechiul Testament (28 din primele 5 cărţi ale lui Moise, 7 din Psalmi şi 11 din Profeţi). Cuvintele lui Isus erau pline de duhul şi frazeologia Vechiului Testament. El a folosit exemple din Vechiul Testament pentru a mustra tradiţiile oamenilor (Matei 12 :1-5).

Probleme controversate. Evreii erau îngrijoraţi de privilegiile lor ca oameni aleşi de Dumnezeu mai mult decât de responsabilităţile lor pentru neamuri. Isus a predicat nevoia vitală a unei relaţii personale cu Dumnezeu. Evreii dădeau o importanţă necuvenită opiniilor istorice ale rabinilor morţi. Isus a pus accent pe duhul Cuvântului şi a mustrat duhul de idolatrie faţă de Biblie. Speranţa evreilor mesianici includea onorul din partea lumii şi puterea. Isus a atacat aceste învăţături.

Duşmanii Lui Îl considerau mediocru datorită originii Sale umile. Dar popularitatea Lui le-a trezit invidia (Ioan 7:12; 11:48) şi faptul că le acorda atenţie vameşilor i-a iritat. Astfel L-au acuzat de blasfemie şi de colaborare cu satan.

De şase ori L-au acuzat pe Isus că desacralizează Sabatul. Isus a învăţat că tradiţiile bătrânilor erau un obstacol pentru credinţă şi pentru slujirea sinceră a lui Dumnezeu.

Citim de 22 de ori că Isus a discutat cu duşmanii în mod defensiv (Ioan 8 :7 ; Matei 22 :21). În 4 cazuri Isus nu a spus nimic împotriva acuzaţiilor care i se aduceau – şi aceasta i-a enervat pe duşmani. El a refuzat să facă semne, dar ocazional a făcut minuni pentru a-Şi apăra mesajul (Matei 9:6; Luca 14:1-6).

Minunile Lui

Înregistrările din evanghelii prezintă 28 de minuni de vindecare şi 8 legate de natură pe care Isus le-a făcut până în momentul morţii (12 minuni de vindecare au fost făcute prin contact fizic). Minunile lui Isus nu au fost demonstraţii spectaculoase. De 5 ori a refuzat să facă o minune când I s-a cerut (Matei 12 :38, 45 ; 16 :1-4 ; Luca 23 :8-12 ; Ioan 2 :13-22 ; 6 :22-59).

Minunile lui Isus nu au avut rolul de a atrage auditoriu. O singură dată (Luca 8:39) Isus i-a cerut persoanei vindecate să spună altora; şi atunci a cerut aceasta pentru că Isus urma să plece din locul acela imediat. De 4 ori El a interzis aceasta cu desăvârşire (Matei 8:2-4; 9:27-31; Marcu 7 :32-37 ; 8 :22-26). Ispita de a atrage mulţimile prin intermediul minunilor ar fi fost foarte mare pentru unul care nu ar fi avut încredere în puterea adevărului, care nu ar fi fost dornic să se sacrifice pentru lucrare şi nu ar fi cunoscut atât de bine natura ezitantă a oamenilor.

Minunile lui Isus au fost un răspuns la neovile umane. El a răspuns mereu la nevoile reale. El a acţionat mereu pentru binele celorlalţi. Nu a profitat niciodată de minunile Sale, excepţie făcând Matei 14 :13-23 ; 15 :32-38 (înmulţirea pâinilor şi a peştilor) şi 17 :24-27 (găsirea monedei în gura peştelui – în toate aceste cazuri a fost pentru binele celorlalţi). Minunile au fost manifestări ale milei divine.

De asemenea, minunile au avut valoare pentru că evidenţiau Persoana lui Isus (Ioan 2 :11,23 ; Marcu 2 :10,11 ; comparat cu Ioan 12 :37). Cele mai multe minuni au fost făcute în timpul lucrării Lui – când opoziţia era la maxim.

Adevărul spiritual a fost menit să fie accesibil (ordinea crescătoare în Matei 11:5; Ioan 10:37,38). Isus a învăţat că unele boli provin din păcat (Ioan 5:14), dar nu toate (Ioan 9:3).

Deseori, Isus a folosit minunile ca oportunitate de a prezenta un adevăr.

Blândeţea Lui

Blândeţea este semnul unui suflet mare (Matei 12:20). Isus nu a putut rămâne nemişcat la vederea mulţimilor suferinde. Interesul Său pentru oameni a fost datorat pasiunii pentru ei. Inima Lui era plină de compasiune (Matei 9 :36 ; 14 :14 ; 18 :27 ; Marcu 1 :41 ; 6 :34 ; Ioan 11 :35). Fiind ispitit ca ceilalţi oameni, a avut o mai mare compasiune (Evrei 2 :18 ; 4 :15).

Isus a avut mereu o atitudine plină de dragoste în ciuda presiunilor. Nu a fost niciodată într-o dispoziţie rea. Nu a respins niciodată o cerere de vindecare. El a fost blând şi prietenos cu păcătoşii respinşi (Luca 7:34; Matei 11:28). El a avut milă de cei modeşti – leproşi, nebuni, orbi şi demonizaţi. El a ridicat femeia la acelaşi nivel cu bărbatul. A fost un adevărat cavaler.

Blândeţea Lui nu L-a împiedicat să fie ferm cu privire la voia lui Dumnezeu (Ioan 6 :15 ; Matei 16 : »3 ; Ioan 7 :3-8 ; Luca 9 :51). El a ştiut cum, unde şi pe cine să mustre şi să aline. El a avut un cuvânt potrivit pentru fiecare persoană şi eveniment (Matei 8 :26 cu Ioan 14 :1 şi Luca 7 :44-46 cu 48,50 ; Ioan 12 :3-8).

Blândeţea Lui se reflecta în tonul vocii Sale. El nu a vorbit niciodată cu asprime, cu răutate sau cu repulsie – chiar dacă ştia să mustre cu asprime. Copiii erau atraşi de El, nu speriaţi de vocea sau înfăţişarea Lui. Isus a risipit umbrele şi a alungat jalea şi disperarea oriunde mergea.

Simplitatea Lui

Înfăţişarea personală a lui Isus era simplă. El a urmat modul de îmbrăcare al oamenilor din vremea Lui. Familia Lui era din clasa de mijloc şi purta haine normale albe (asemenea oamenilor din satele din India).

Stilul de predicare al lui Isus nu era plin de podoabe, nici de construcţii complexe sau gânduri obscure. Nu a încercat să obţină reputaţie de pe urma învăţăturii mesajelor mistice şi neinteligibile sau a citării din scrierile marilor istorici. Singura carte din care a citat a fost Vechiul Testament.

Mesajul Său a fost clar şi simplu şi era încrezător în învăţătura Sa. Nu a fost nicodată o revizuire a învăţăturii sau o corectare a vreunei greşeli. Oamenii din toate clasele sociale puteau să-L înţeleagă – dacă vroiau să facă voia lui Dumnezeu (Ioan 7:17). El a vorbit întotdeauna în limbajul oamenilor simpli. Ilustraţiile Lui erau mereu din viaţa oamenilor obişnuiţi cu care era familiar.

Stilul de viaţă personal, asemenea mesajului Său, era simplu. Nevoile personale erau puţine. I-a luat pe ucenicii Săi, perscari neciopliţi, la întâlniri sociale fără să-I fie ruşine. El a fost smerit şi a acceptat invitaţiile la masă chiar dacă ştia că nu poate întoarce ospitalitatea. Nu a vrut să fie citat de ceilalţi sau de generaţiile viitoare ca fiind un mare învăţat. Singura Sa ambiţie a fost să facă voia Tatălui. Motivaţiile Lui au fost clare şi astfel, faţa şi în mod special ochii Săi erau transparenţi (pentru că faţa şi ochii omului reflectă ceea ce se află în suflet).

Trăirea interioară

Isus a observat foarte bine oamenii – un veghetor atent al vieţii din jurul Său. Acest lucru este evident din pildele şi cuvintele Sale.

Era echilibrat din punct de vedere intelectual şi emoţional. Era foarte emotiv, dar nu a permis ca aceasta să-I perturbe scopurile. Era idealist, dar nu uita condiţiile în care trăiau oamenii. Cuvintele Sale adresate fariseilor şi păcătoşilor pocăiţi arată echilibrul Său perfect. Nu a fost iritat sau supărat pe cineva, nici nu Şi-a permis să-Şi manifeste emoţiile la vederea nevoilor umane.

El a trăit în frică de Dumnezeu şi fără să comită păcat, astfel mintea, emoţiile şi voinţa Sa au funcţionat perfect. Viaţa Sa interioară a fost liberă de lucruri accidentale. Mintea Lui judeca nu conform informaţiilor pe care le primea de la simţuri, ci conform vocii lui Dumnezeu (Isaia 11 :3-4). Astfel orice critică făcută de El a fost corectă şi constructivă.

Isus Şi-a folosit imaginaţia (Matei 9 :36 ; Luca ), care mereu a fost văzută în slujire. El a gândit în termenii realităţii concrete mai degrabă decât în termenii adevărurilor abstracte. El Şi-a supus mintea să gândească concret, logic şi pozitiv. Totuşi, ca Om, mintea Lui avea limitările pe care le are o minte umană normală (Marcu 11:13; 13:32).

Viaţa emoţională a lui Isus era implicată în interesele oamenilor – nu a fost niciodată centrat pe Sine. Iubitor de oameni, El a împărtăşit tristeţile şi bucuriile celor din jurul Său. El a spus adevărul – dar mereu în dragoste. El a fost părtaş suferinţei umane şi a fost numit “om al durerii” (Marcu 7:34; 8:12). Predicarea Lui a fost plină de optimism emoţional. El nu a fost niciodată descurajat. El S-a bucurat (Luca 10:21; Ioan 15:11; 17:13); El a fost mânios (Marcu 3:5; 10:14; Matei 9:30; 16:21,23; Ioan 2:13-22) şi S-a mirat de două ori (Matei 8:10 – de credinţa unei persoane şi Marcu 6:6 de necredinţa unora).

Voia Lui a fost setată să caute doar gloria lui Dumnezeu. El S-a controlat pe Sine în situaţiile emotive. Ura duşmanilor şi sfaturile prietenilor nu i-au afectat deciziile. Deşi a avut o voinţă puternică, nu a impus-o niciodată altora. Nu a forţat niciodată pe nimeni să facă ceva. Nu a atras niciodată oamenii la Sine prin puterea spiritului.

Isus a fost un om al rugăciunii. În evanghelii sunt înregistrate 16 situaţii care susţin aceasta. Acestea includ rugăciuni de mulţumire (Matei 11:25,26; Ioan 11:41), mijlocire (Luca 22:32; 23:34; Ioan 17), rugăciuni pentru a primi putere spirituală (Luca 3:21; 5:15-26; Matei 14:15-23; Ioan 12:27; Luca 22:42), pentru înţelepciune (Marcu 1:35; Luca 6:12-13), pentru ca ceilalţi să primească descoperire (Luca 9:18-27,28,29; 11:1).

Isus a spus că rugăciunea trebuie făcută cu smerenie (Luca 18:10-14), cu sinceritate (Matei 6:5-15), cu supunere (Ioan 15:7), cu credinţă (Marcu 11:24) şi cu post (Matei 17:21).

Puterea şi autoritatea Lui

Isus a vorbit ca un Rege şi cu seriozitate plină de pasiune. El nu a vorbit niciodată cu ton ezitant asemenea unui căutător al adevărului. Eliberările Sale erau pline de încredere şi autoritare şi erau susţinute de tonul vocii.

Comportamentul şi conduita Sa erau autoritare. El nu a căutat niciodată bunăvoinţa celor ce aveau putere religioasă sau socială. El S-a comportat ca şi cum resursele nu s-ar epuiza niciodată chiar şi în cele mai critice şi severe situaţii. Seninătatea Lui era de nezguduit. Manierele Sale au uimit pe ceilalţi (Luca 4:30; Marcu 1:22; Ioan 18:6).

Nu L-au interesat pericolele personale (Luca 13:32) şi a atacat păcatul cu curaj. A scos la iveală greşelile prietenilor şi ucenicilor Săi. El a vorbit mereu inimii în mod direct.

Era hotărât cu privire la mesajul pe care L-a predicat şi a ştiut cum să-l adapteze fiecărei oportunităţi. El citea semnele vremurilor,  a căutat momentul potrivit pentru mesaj şi a ştiut când şi ce să spună. El nu a avut mânie fără sens. El a ştiut să facă totul fără să caute merite personale. El Şi-a adaptat lucrarea la problemele reale ale vieţii (Matei 6:33). El nu a irosit niciodată timpul vorbind despre politică, ştiinţă sau poezie.

Puterea Lui se afla în faptul că era accesibil tuturor oamenilor şi nevoilor lor variate. Oamenii simţeau că astfel împărţeau din viaţa Lui şi poverile lor puteau fi purtate de El. Delicateţea Lui atrăgea pe oameni la El şi atingerea fizică Îl aducea mai aproape de bolnavi.

Totuşi, în ciuda autorităţii şi puterii Sale, El a respectat demnitatea oamenilor ca având liber arbitru din partea lui Dumnezeu de a alege. Isus nu Şi-a folosit niciodată puterea sau autoritatea pentru a trece peste această libertate.

Astfel, autoritatea lui Isus venea din:

1. Ungerea Duhului Sfânt pe care a primit-o la botez.

2. Relaţia cu Tatăl, în care era o sărăcie a duhului, o scurgere a vieţii interioare, o moarte şi o viaţă plină de puritate absolută şi ascultare deplină.

3. Mila Sa faţă de nevoile umane.

Rezultatele

Viaţa pământească a lui Isus s-a situat între naşterea într-un staul de vite şi moartea ca un criminal. Nici una din aceste situaţii nu sugerează o carieră de succes în ochii lumii. El nu a vrut niciodată să fie apreciat sau recunoscut de nici un om.

Isus nu a făcut nici un efort pentru a determina mulţimile să-L asculte. Când mulţimile veneau (Luca 4:37; Ioan 12:19) în mod spontan, nu erau înşelate. Erau cei   care Îl urmau cu toată inima şi cei care Îl urau. Erau convertiri, ucenicizări, închinare, slujiri pline de dragoste şi apreciere, precum şi defecte, abuz şi neînţelegeri.

Dar El S-a reîncarnat pe Sine şi mesajul Său în vieţile urmaşilor Săi şi i-a adus pe calea crucii. Acesta a fost succesul Său.

Eşti pregătit să-ţi schimbi stilul de predicare?

Stilul meu de predicare

Zac Poonen

Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, a hotărât să mântuiască oamenii de “nebunia predicării” (1 Cor. 1:21). Predicarea Cuvântului lui Dumnezeu este cea mai mare lucrare pe care o poate face o fiinţă umană. Mă simt onorat că Dumnezeu m-a chemat la această lucrare. Dar predicarea este singura lucrare de care mulţi au abuzat, datorită iubirii de bani şi a dorinţei de înşelare.

Ni se porunceşte să căutăm cu sinceritate darul proorociei (care este darul predicării pentru că încurajează, motivează şi zideşte pe oameni – 1 Cor. 14 :1,3). Astfel am început să caut acest dar de la Dumnezeu imediat după ce am primit botezul (la 21 de ani). Când Dumnezeu m-a uns cu Duhul Sfânt (la 23 de ani), mi-a dat şi acest dar. La început, am fost ispitit să încerc să impresionez oamenii cu predicarea mea şi doream să-i mişc din punct de vedere emoţional. Dar într-o zi Domnul m-a întrebat : “Vrei să-i ajuţi pe oameni sau vrei să-i impresionezi?Am spus că vreau să-i ajut. Şi Domnul mi-a spus : “Atunci nu mai încerca să-i impresionezi”. Nu a fost uşor să birui ispita de a-i impresiona pe oameni, dar am luptat împotriva ei şi în mod gradat am biruit.

Fiecare predicator are stilul său personal de predicare. Majoritatea predicatorilor indieni imită predicatorii americani carismatici. Eu am decis că cel mai bun lucru pentru mine era să-mi fac un model din exemplul de predicare al lui Isus. Aşadar am studiat modul în care a predicat Isus.

Primul lucru pe care L-am văzut la Isus a fost că a predicat numai ce a practicat. Mai întâi a făcut, apoi a învăţat pe alţii (Fapte 1:1). Aşadar, predicarea Lui a avut întotdeauna o aplicaţie practică. Ştiam că Biblia porunceşte să “prooroceşti numai în măsura credinţei” (Rom. 12 :6 – cu alte cuvinte, numai până la nivelul experienţei spirituale). Dar aici am eşuat deoarece am căzut pradă ispitei de a-i impresiona pe oameni. Şi astfel am sfârşit prin a cădea cîţiva ani. Dar Dumnezeu a avut milă şi m-a umplut din nou cu Duhul Sfânt în ianuarie 1975 şi m-a restaurat. Am decis că voi predica numai ce am experimentat sau cel puţin ceea ce căutam cu sinceritate. Dumnezeu m-a trecut prin diferite încercări pentru a mă învăţa căile Sale şi cum pot să mă încred în El în situaţiile respective. Astfel am crescut în credinţă şi înţelepciune – şi am putut prezenta această credinţă şi înţelepciune şi altora prin predicarea mea.

În al doilea rând, Isus a predicat întotdeauna în puterea Duhului Sfânt. Când a mers alături de cei doi ucenici spre Emaus, El a predicat 2 ore şi inimile lor ardeau în ei. Am păstrat acest exemplu şi am dorit să predic astfel în orice vreme. O pulpă de pui scoasă din congelator nu este apetisantă. Dar aceeaşi pulpă când este gătită face ca “să plouă în gură”. Aceasta este diferenţa dintre adevărul “la rece” şi acelaşi adevăr predicat cu focul Duhului Sfânt. Dependenţa de ungerea Duhului Sfânt a devenit prioritară în predicarea mea. De fiecare dată când vorbesc mă rog ca Dumnezeu să mă ungă într-un mod în care cuvintele mele să pună inimile oamenilor pe foc.

În al treilea rând, Isus a vorbit mai întâi minţilor oamenilor, nu emoţiilor lor. Predicarea Lui a provocat oamenii şi i-a convins şi i-a stârnit să creadă şi să se supună. Nu le-a provocat emoţiile aşa cum fac mulţi predicatori astăzi. Ni se spune să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima şi cu toată mintea. Am simţit că toate mesajele mele trebuie să fie mese bine gătite – hrănitoare şi gustoase ! Trebuia să sufăr mai mult în predicarea unei predici asemenea unei soţii care pregăteşte mâncare. O gospodină îşi aşează bucatele pe masă într-un mod atrăgător. Şi eu trebuia să-mi aranjez gândurile înainte de a predica. Mulţi predicatori nu fac aşa – şi sfârşesc prin a hoinări în predicarea lor. Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii (1 Cor. 14:33,40) – şi El este glorificat când un mesaj este prezentat într-un mod ordonat şi inteligibil.

În al patrulea rând, Isus a avut un cuvânt potrivit pentru fiecare ocazie din două motive : El a ascultat de Tatăl în mod constant (Isaia 50 :4) şi a avut dragoste pentru oameni (Ioan 15 :13). Am studiat Cuvântul lui Dumnezeu pentru a cunoaşte mintea Sa cu acurateţe. Pentru a înţelege Scriptura, mulţi predicatori studiază ebraica şi greaca. Dar am observat că nu am nevoie să cunosc aceste limbi, ci am nevoie de descoperirea Duhului Sfânt, deoarece El era autorul Cuvântului. Duhul Sfânt m-a învăţat multe adevăruri glorioase din Cuvântul Său pe care nu le-am auzit niciodată la un om în zilele noastre. Atunci Duhul mi-a dat putere să prezint altora aceste adevăruri. Duhul Sfânt mi-a inundat inima cu dragoste şi milă pentru oameni (Rom. 5 :5). Astfel slujirea mea a devenit una de încurajare şi convingere, nu de legalism şi condamnare.

În al cincilea rând, Isus a menţinut interesul oamenilor când a predicat. Predicarea Lui era interesantă – niciodată plictisitoare. Este un păcat să iroseşti timpul oamenilor. Majoritatea predicatorilor nu realizează că fură din timpul oamenilor aşa cum alţii fură bani. Dacă 200 de oameni pierd 15 minute datorită predicării noastre şi dacă salariul minim ar fi de 50 rupii pe oră, atunci le-am furat 2500 de rupii în 15 minute. Atunci      m-am rugat Domnului să mă ajute să predic într-un mod interesant şi să nu plictisesc niciodată pe nimeni. În zilele de la început, făceam aceasta doar pentru o perioadă scurtă de timp. Aşa că vorbeam scurt. Dar cu cât am crescut în cunoaşterea Domnului, puteam să vorbesc perioade mai îndelungate de timp.

În al şaselea rând, Isus a folosit multe ilustraţii simple pentru a face mesajul  mai clar. El a vorbit despre pâine, peşti, păsări, pomi, flori, perle, fermieri, clădiri, etc. Ilustraţiile Sale simple au făcut ca adevărurile adânci pe care le-a spus să fie mai uşor de înţeles. El nu a căutat să-Şi facă un nume folosind ilustraţii complicate pe care numai oamenii inteligenţi le-ar fi înţeles. Eu am încercat să urmez exemplul lui Isus şi în aceste lucruri. Câteodată, am privit la oamenii mai puţin educaţi din biserica mea şi am vorbit la nivelul lor. Atunci am văzut că mesajele mele pot fi înţelese de toţi. Întrebam copiii mici după ce terminam predica dacă au înţeles ce am vrut să spun. Dacă nu înţelegeau, atunci ştiam că predicarea mea trebuia să fie mai simplă.

În al şaptelea rând, Isus a folosit umor şi exagerări câteodată. El a vorbit despre o cămilă care trece printr-un ac, de oameni care fac ţânţarii să înghită cămile, care au bârne în ochi şi caută paie în ochii altora – şi astfel a expus ipocrizia şi mândria spirituală. Umorul poate şlefui un mesaj şi îl poate face interesant, asemenea condimentelor care dau gust mâncării. Totuşi, unii predicatori merg la extremă şi încearcă să îi facă pe oameni să râdă mereu (doar pentru a avea o reputaţie în acest sens). Asemenea predicatori sunt ca şi clovnii de la circ! Eu nu folosesc niciodată umorul în mesajele mele pentru a-i distra pe oameni – ci doar pentru a-i ţine atenţi în timpul unui mesaj mai lung, sau pentru a evidenţia ceva anume.

În al optulea rând, Isus a repetat mesajele de mai multe ori. El nu a căutat onoare şi nu a predicat nimic nou sau la modă de fiecare dată. Oamenii aveau nevoie să audă acelaşi adevăr de mai multe ori înainte să fie prinşi de el. Aşa că am decis să nu impresionez oamenii prin predicarea unor lucruri noi de fiecare dată. Vroiam să repet un mesaj de mai multe ori până ce oamenii erau prinşi de adevărul respectiv. Dar de fiecare dată când repetam un mesaj, căutam să-l prezint într-un mod proaspăt, după cum mă călăuzea Duhul.

În al nouălea rând, Isus a predicat fără să folosească notiţe. Deoarece umblarea Lui cu Tatăl era apropiată şi intimă, Duhul Îi oferea cuvintele în momentul în care predica. 99% dintre predicatori nu pot vorbi aşa deoarece nu umblă atât de intim cu Dumnezeu. Astfel îşi pregătesc mesajele cu atenţie şi folosesc notiţe, dacă vor să predice eficient. Aşa am început eu. Dar astăzi, vorbesc de cele mai multe ori fără să folosesc notiţe. Dar când fac un studiu biblic, folosesc notiţe şi notez versetele pentru a nu uita ideile. Nu sunt un sclav al notiţelor deoarece dacă folosesc sau nu această metodă nu mă face să fiu mai spiritual ca alţii. Dacă cineva doreşte să vorbească eficient fără notiţe:

- trebuie să umble cu Dumnezeu de mulţi ani pentru a vorbi din experienţa de viaţă

- trebuie să trăiască sub ungerea Duhului Sfânt şi să aibă darul supranatural al proorociei

- trebuie să cunoască Biblia bine pentru a ştii învăţătura despre fiecare subiect

- trebuie să aibă o memorie bună pentru a ştii unde se găsesc versetele cu privire la orice subiect

- trebuie să aibă capacităţi bune de comunicare pentru a menţine atenţia oamenilor destul de mult timp de-a lungul mesajului său.

Dacă cineva nu are aceste 5 abilităţi, atunci este mai bine să folosească notiţe atunci când predică.

În final, Isus nu a strigat niciodată când a predicat (Matei 12:19). Nici nu a spus Aleluia” în mod repetat în mesajele Lui. Am urmat exemplul lui Isus şi în acest caz. Când predicatorii strigă în timpul predicii, nu este datorită focului Duhului Sfânt, ci, de multe ori, este urmarea pornirii fireşti de a manipula oamenii. Şi “Aleluia” lor este un obicei sau e folosit pentru “mplerea timpului”, în timp ce se gândesc ce să mai spună !

În predicarea mea, am căutat să îi determin pe oameni să se supună Cuvântului lui Dumnezeu şi să-şi ia crucea în fiecare zi, urmându-L astfel pe Isus. Nu am vrut să-i mişc emoţional pentru o scurtă perioadă de timp. Scopul predicării mele a fost “să prezint pe orice om desăvârşit în Hristos” (Col. 1:28,29; 1 Tim. 1:5).