Nevoia de descoperire si putere - Zac POONEN

Nevoia de descoperire şi putere

În Efeseni 1:17-18 Pavel s-a rugat pentru creştinii din Efes să primească descoperire de la Duhul Sfânt. La sfârşitul primei jumătăţi din epistola către Efeseni, în 3:16, Pavel se roagă ca ei să primească putere de la Duhul Sfânt. Acestea sunt cele două mari nevoi – descoperire şi putere. Numai Duhul Sfânt ni le poate da pe amândouă. Întreaga viaţă creştină este dependentă de Duhul Sfânt. În primul rând, Duhul ne dă descoperire cu privire la ce a făcut Dumnezeu pentru noi în Hristos. Apoi, El ne dă putere să umblăm într-un mod vrednic de chemarea pe care o avem, ascultând toate învăţăturile pe care Dumnezeu ni le-a dat.

 

În Efeseni 3:18-19 vedem că putem experimenta lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea dragostei lui Hristos (aceste patru dimensiuni trec peste cunoştinţa umană) - numai împreună cu toţi sfinţii. Nu putem prinde dragostea lui Hristos doar pentru noi. Avem nevoie de ceilalţi membrii ai Trupului lui Hristos. Mai mult, avem nevoie de toţi membrii Trupului lui Hristos, nu doar de cei din grupul nostru mic. Din această cauză inimile noastre trebuie să fie deschise pentru toţi credincioşii, chiar pentru cei care nu sunt de acord cu noi, sau cei pe care îi considerăm extremişti. Poate nu putem lucra cu toţi şi nu vom putea să ne întâlnim cu toţi pe pământ. Dar inimile noastre trebuie să fie deschise pentru toţi copiii lui Dumnezeu. Inimile noastre trebuie să aibă loc pentru cât mai mulţi fraţi şi surori care sunt copii ai lui Dumnezeu – atât pentru barbari, cât şi pentru cei educaţi.

Din această cauză trebuie să fim dornici să citim operele tuturor oamenilor duhovniceşti – nu doar acele scrieri ale autorilor noştri preferaţi. Vreau să vă avertizez că, de-a lungul vieţii mele am întâlnit puţini credincioşi cu o inimă atât de deschisă. Dar aceia sunt bogaţi spiritual. Ceilalţi continuă cu atitudinile de sărăcie sectantă, trăind şi murind ca fariseii şi neavând parte de bogăţia care ar fi putut-o primi dacă s-ar fi smerit atât de mult încât să-i accepte pe toţi aceia pe care i-a acceptat şi Dumnezeu.

Să medităm cu atenţie la primele 3 capitole din epistola către Efeseni şi să-L rugăm pe Duhul Sfânt să ne ofere descoperire cu privire la aceste adevăruri glorioase. După ce ai primit descoperirea, vei putea să cauţi puterea Duhului pentru a trăi o viaţă de biruinţă, puritate, smerenie şi dragoste. Apoi vom putea îndepărta toate cuvintele nefolositoare, toată iuţimea şi mânia din inimile noastre (Ef. 4:29,31).

Atunci soţiile vor putea fi supuse soţilor lor aşa cum Biserica este supusă lui Hristos şi soţii îşi vor iubi soţiile aşa cum Hristos a iubit Biserica (Ef. 5:22,25). Atunci îl vom putea birui pe satan (Ef. 6:11-13). Apoi vom avea puterea să fim “urmaşi ai lui Dumnezeu” (Ef. 5:1).

Dumnezeu poate face mai mult decât credem sau gândim noi.

A Lui să fie toată gloria (Ef. 3:20-21).

Vă doresc tuturor un an nou fericit!