Semnificatia cortului intalnirii - Zac POONEN

Semnificaţia cortului întâlnirii

(Un sumar al studiului biblic ţinut la conferinţa din Bangalore – India – 26-28 decembrie 2000)

Texte biblice:Exod 25-31; 35-40

Cortul întâlnirii din Vechiul Testament a fost locul în care a locuit Dumnezeu în mijlocul poporului Israel (Exod 2:5-8).

 

Era de asemenea o imagine a lui Isus care a venit în trup şi a locuit printre oameni (Ioan 1:14). Sunt multe lucruri despre cort care ne arată că Dumnezeu a locuit printre oameni şi în biserică – ultimul loc unde locuieşte Dumnezeu pe pământ.

Conform tiparului

Dumnezeu a dorit ca fiecare parte a cortului să fie conform tiparului pe care i l-a dat lui Moise (Exod 25:9). Dumnezeu i-a dat lui Moise instrucţiuni cu privire la mărimea diferitelor părţi ale cortului şi ce materiale trebuie folosite. Mulţi creştini nu realizează că trebuie să facă totul în biserică şi în viaţă exact cum a poruncit Domnul în Cuvântul Său. Ei permit înţelegerii umane să decidă cât să asculte de Dumnezeu şi unde să modifice poruncile Lui.

Moise a văzut construcţiile grandioase ale piramidelor din Egipt. Dar el nu a modificat tiparul simplu al cortului pentru a-l face mai atrăgător pentru ochiul uman. În fiecare detaliu, el a construit exact cum i-a poruncit Domnul (Exod 39:1-40:33). Din această cauză slava Domnului a umplut cortul. Dacă Moise ar fi primit acest tipar la 40 de ani, poate ar fi încercat să îmbunătăţească tiparul lui Dumnezeu cu înţelepciunea egipteană! Cortul ar fi arătat mai bine – dar gloria lui Dumnezeu ar fi lipsit. Aceasta s-a întâmplat în multe biserici.

Gândurile şi căile lui Dumnezeu sunt mult mai departe decât ale noastre (Isaia 55:8-9). Cei care nu realizează acest lucru adaugă ideile umane la poruncile lui Dumnezeu. Doar cei care sunt dornici după gloria lui Dumnezeu vor găsi tiparul şi voia Lui ca fiind perfecte pentru viaţa lor.

Domnul Şi-a trăit întreaga viaţă împlinind fiecare detaliu al profeţiilor Vechiului Testament cu privire la naşterea, viaţa şi moartea Sa. El a avut grijă să împlinească tot ce era scris în Carte” cu privire la El (Evrei 10 :7).

Sunt multe lucruri pe care le putem învăţa de la modul în care Isus – primul membru al Trupului – a trăit pe pământ. De exemplu, El S-a născut într-un staul şi a crescut în simplitate, neavând nimic atrăgător pentru ochiul uman (Isaia 53 :2). Al doilea Trup al lui Hristos (Biserica) trebuie să fie la fel. Cei care încearcă să atragă oamenii la biserică prin clădiri grandioase, muzică şi programe, nu au înţeles acest adevăr.

La finalul vieţii Domnului pe pământ, El a terminat lucrarea pe care i-a încredinţat-o Tatăl (Ioan 17 :4 ; 19 :30). Şi Pavel a trăit în aşa fel încât să completeze planul lui Dumnezeu pentru viaţa lui (2 Tim. 4 :7). Dacă creştinii nu doresc să afle ce vrea Domnul de la ei, ci îşi planifică singuri viaţa, conform înţelepciunii lor, atunci nu vor avea parte de gloria Domnului în viaţa şi lucrarea lor.

Dacă înţelepciunea umană ar fi început cu dimensiunile cortului şi apoi cu detaliile mărunte, Dumnezeu a început cu tiparul chivotului legământului. Chivotul era o cutie mică ce trebuia plasată în cea mai mică dintre camerele cortului – locul sfânt (Exod 25 :10). În camera aceea urma să fie prezentă gloria Domnului. Din această cauză trebuia să fie construită prima. De aici învăţăm că totul trebuie să înceapă cu Dumnezeu – aşa cum Biblia începe cu aceste cuvinte : “La început Dumnezeu …”. Noi trebuie să ne gândim mai întâi la Dumnezeu.

Când Moise era singur cu Dumnezeu, pe munte, după 40 de zile în care a postit şi s-a rugat, a primit tiparul pentru cort (Exod 25 :40). Oamenii care nu au răbdare să-l aştepte pe Dumnezeu sau cărora le pasă mai mult de părerea oamenilor nu vor înţelege nicodată voia Domnului.

Dumnezeu i-a chemat pe Beţaleel şi Oholiab pentru a construi cortul şi le-a oferit abilităţi supranaturale prin Duhul Sfânt pentru a realiza această lucrare (Exod 31 :1-3). Astăzi şi noi avem nevoie de puterea Duhului Sfânt pentru a construi biserica.

Părţile cortului

Curtea exterioară a cortului avea 150 de picioare lungime şi 75 de picioare lăţime. O perdea albă – care semnifica neprihănirea lui Hristos – o închidea. Ce separă pe cei din interiorul bisericii de cei din exterior nu este neprihănirea omenească, ci cea a lui Hristos. Perdeau albă de asemenea simbolizează simplitatea care trebuie să caracterizeze biserica. Pe de altă parte, prostituata Babilon care este prezentată în Apocalipsa ca fiind mare şi pompoasă în multe căi – este în contrast cu simplitatea Miresei lui Hristos (Apoc. 17 :4 ; 19 :8).

Era o singură intrare în cort – printr-o perdea de 30 de picioare aşezată în partea de est a cortului. Aceasta indică faptul că este o singură cale spre Dumnezeu şi în biserică – prin Hristos. Nici un om nu poate veni la Tatăl decât prin El (Ioan 14 :6).

Intrarea în cort, având soarele în spate (la est) indica faptul că respingeai închinarea la soare (care era comună în Egipt şi în lume în vremurile acelea).

În curtea exterioară, primul obiect era altarul jertfelor – ce simboliza crucea pe care Isus a murit pentru păcatele noastre.

Dincolo de el era ligheanul de aramă – un vas mare plin cu apă pentru spălat – ce simboliza atât spălarea cu apa Cuvântului lui Dumnezeu (Ef. 5 :26), cât şi botezul cu apă.

În capătul curţii era cortul, care avea două camere – locul sfânt şi cel prea sfânt. În cort se intra printr-o perdea care era aşezată în locul sfânt. Cele două camere sfinte erau despărţite de o perdea subţire (un văl – Evrei 10:20).

Tuturor evreilor li se permitea să intre în curtea exterioară. Dar numai preoţii puteau intra în locul sfânt. Acesta conţinea altarul tămâierii, sfeşnicul şi masa cu pâinile pentru frângere.

În locul prea sfânt putea intra doar marele preot – o singură dată pe an, în ziua ispăşirii, cu sângele de jertfă. Acolo era chivotul legământului, acoperit de scaunul de milă şi gloria lui Dumnezeu era prezentă în mod vizibil în acel loc.

Cortul şi părţile lui

Cortul avea 45 de picioare lungime, 15 lăţime şi 15 înălţime. În interior, locul sfânt avea 30 de picioare lungime şi 15 lăţime. Locul prea sfânt avea o suprafaţă de 15 picioare.

Cortul era construit cu margini din lemn de salcâm împletite cu aur. Aceasta simbolizează faptul că Isus era atât Dumnezeu (aur), cât şi om (lemn). De asemenea simbolizează membrii Trupului lui Hrsistos care sunt pe de o parte umani, iar pe de alta sunt părtaşi naturii divine (2 Petru 1 :4).

Fiecare margine avea două picioare care stătea pe doi stâlpi de argint pentru a avea stabilitate când era aşezat pe nisip. Aceasta simbolizează credinţa şi ascultarea care trebuie să existe în fiecare individ pentru a avea stabilitate în deşertul acestei lumi. Cei care au credinţă fără ascultare vor fi în dezechilibru asemenea unei mese fără un picior. Cei care pun accentul pe ascultare legalistă fără credinţă vor fi tot dezechilibraţi.

Aceste margini de lemn erau aşezate una lângă alta fără spaţiu între ele – simbolizând părtăşia strânsă pe care Dumnezeu doreşte să o vadă între membrii Trupului lui Hristos. Fiecare margine avea 4 bucle prin care erau introduse bare pentru a ţine totul împreună. O a cincea bară era introdusă din interior (de la un capăt la altul) prin mijlocul celorlalte margini. Aceste 5 bare ţineau marginile împreună şi-i ofereau stabilitate. Aceasta simbolizează pe lângă credinţă şi ascultare, şi părtăşia strânsă dintre membrii Trupului lui Hristos care ne ajută să fim creştini stabili.

Acoperămintele cortului

Cortul avea 4 acoperăminte. Cea mai importantă era o perdea fină cu desene complicate ţesute pe ea ce simboliza frumuseţea neprihănirii lui Hristos. Al doilea acoperământ era făcut din piei de capră  ce simboliza pe Hristos ca ţap ispăşitor care a luat păcatele noastre. Al treilea era făcut din piei de berbec vopsite cu roşu ce simboliza pe Hristos ca Substitut pentru noi şi care Şi-a vărsat sângele. Ultimul acoperământ era făcut din piei de viezure – care avea o culoare maro murdar – ce era mereu acoperită cu nisipul deşertului. Cel mai frumos acoperământ era vizibil doar în interiorul cortului. Adevărata frumuseţe a creştinului şi a bisericii trebuie să fie în interior, nu la exterior.

Pieile de viezure simbolizează “respingerea lui Hristos”. La exterior, biserica va fi înţeleasă greşit, dezonorată şi respinsă. În lume lucrurile sunt diferite – să fii frumos la exterior şi murdar în interior.

Isus nu a venit pe pământ cu o înfăţişare exterioară atractivă (Isaia 53 :2). El a fost respins şi dispreţuit de lume. Doar cei care au dorit să fie evlavioşi au venit la El. Oamenii trebuie să fie atraşi la biserică nu cu ajutorul lucrurilor exterioare, ci cu calitatea vieţii şi a părtăşiei din interiorul ei.

Cei care îi aparţin lui Isus merg la El şi ies “în afara taberei lumii acesteia” şi “intră prin perdeau din lăuntru în părtăşie cu Dumnezeu” (Evrei 13 :13 ; 10 :19-20). Marea majoritate a creştinilor trăiesc în interiorul taberei şi în afara perdelei din interior.

Să mergi în afara taberei înseamnă să fi respins de lume. Dacă Isus a fost înţeles greşit şi numit prinţul demonilor de oamenii din vremea Lui, atunci noi, membrii ai familiei Sale, vom primi denumiri şi mai rele (Matei 10 :24). Motivul pentru care majoritatea creştinilor sunt populari în lume (spre deosebire de Hristos) este pentru că ei caută să placă oamenilor, sunt diplomaţi şi se compromit. Nu romanii şi grecii neduhovniceşti S-au opus lui Isus, ci evreii religioşi. Evreii L-au urât pe Isus pentru că El împărtăşea adevărul lui Dumnezeu fără să se compromită. Pentru creştinii de astăzi va veni opoziţie tot din partea oamenilor religioşi – creştinii şi alţi oameni care se consideră religioşi.

Altarul din bronz pentru jertfe

Primul obiect din curtea exterioară a cortului era altarul pentru jertfe, din bronz şi amplasat pe pământ. Jertfele trebuiau aşezate pe pământ în interiorul altarului pentru că Dumnezeu a spus că altarul trebuie să fie de pământ (creat de Dumnezeu, nu construit de oameni – simbolizând crucea de la Calvar, un altar făcut de Dumnezeu – Exod 20 :24-25).

Altarul nu trebuia să aibă trepte, ci doar o rampă – ce simboliza faptul că nu sunt trepte ale mântuirii (Exod 20 :26).

Altarul era din lemn acoperit cu bronz – acesta semnificând judecata. Când bronzul devenea fierbinte din cauza focului de pe altar, carbonizarea lemnului nu mai era vizibilă în exterior. Aceasta simboliza suferinţele interioare ale lui Hristos pe care nu le putea vedea nimeni (1 Petru 4 :1).

Majoritatea creştinilor văd doar suferinţele exterioare ale lui Hristos de pe cruce. Ei nu ştiu nimic despre suferinţele pe care le-a îndurat pe pământ, când S-a confruntat cu situaţii şi ispite în fiecare zi (Evrei 4 :15). Isus nu a plâns pentru problemele Sale. El a plâns doar pentru noi. Oamenii duhovniceşti trebuie să fie ca El. Când Pavel face o listă a suferinţelor pentru a-i convinge pe corinteni de autoritatea sa ca apostol, el nu menţionează suferinţele interioare. Întreaga slujire a lui Pavel a izvorât din suferinţe interioare.

Altarul avea 4 coarne în colţuri de care erau legate animalele de jertfă înainte să fie înjunghiate. Aceasta vorbeşte despre statornicia lui Isus în dorinţa de a merge la cruce (Luca 9 :51). Această statornicie trebuie să ne caracterizeze şi pe noi în a lua crucea zilnic (Psalm 118 :27).

Ligheanul de bronz

Ligheanul cu apă din curtea exterioară simbolizează spălarea pe care o primim prin Cuvântul lui Dumnezeu – dacă-L auzim şi-L împlinim (Ef. 5 :26). De asemenea simbolizează botezul în apă.

Dumnezeu ne spală cu apă şi apoi cu focul Duhului Sfânt – aşa cum aurul se spală cu apă şi foc (Numeri 31 :21-23).

Dacă citim şi ascultăm vechiul legământ, viaţa noastră devine pură de multe păcate exterioare. În acest mod curăţă Legea. Dar Isus a vorbit despre păcat ca fiind mai profund decât o simplă acţiune exterioară. El a  spus că cine se uită la o femeie şi o doreşte a şi comis adulter în inima lui (Matei 5 :27-28). Aici ne spală focul Duhului Sfânt – de păcatele interioare.

Dacă-I permitem Duhului să ne conducă, El ne va arăta că sunt nivele mai profunde ale adulterului. El ne va arăta că dacă admirăm modul în care găteşte o altă femeie este adulter ! Adulterul (asemenea iubirii de bani şi multe alte păcate) este ca o ceapă cu multe foi care îşi are centrul ascuns !

Curăţarea de păcatele exterioare în curtea din afară ne asigură o mărturie bună în faţa oamenilor. Dar dacă nu intrăm în locul prea sfânt şi nu lăsăm focul lui Dumnezeu să ne cureţe, nu vom deveni niciodată spirituali. Vom rămâne doar oameni religioşi.

Masa de aur pentru pâini

În interiorul locului sfânt era o masă pe care erau 12 pâini care reprezentau cele 12 seminţii ale lui Israel. Aici doar preoţii aveau voie să mănânce. Ei mâncau pâinea în numele tuturor seminţiilor lui Israel.

Aceasta Îl simbolizează pe Isus ca Pâine a vieţii şi Cuvântul lui Dumnezeu ca pâinea prin care trăim (Matei 4 :4).

Erau 12 pâini în vechiul legământ deoarece Israel nu putea deveni un singur trup. Fiecare seminţie era distinctă. Dar în noul legământ avem o singură pâine care reprezintă trupul lui Hristos, pentru că suntem un singur trup chiar dacă facem parte din mii de seminţii din întreaga lume.

Toţi trebuie să luăm dintr-o singură pâine pentru că fiecare suntem sub autoritatea Capului, Hristos, având contact direct cu El, nu prin liderii care erau sub vechiul legământ.

Sfeşnicul de aur

Sfeşnicul din interiorul locului sfânt simbolizează mărturia vieţii noastre şi a bisericii locale.

Preoţii trebuiau să se asigure că sfeşnicul lumina întotdeauna, acest fapt indicând că mărturia noastră publică trebuie să radieze lumină în orice vreme.

În vechiul legământ, sfeşnicul avea 7 braţe. Aceasta simboliza faptul că Israel era o singură denominaţie cu mai multe ramuri.

Dar în noul legământ vedem (în cartea Apocalipsa) că fiecare biserică este reprezentată printr-un sfeşnic şi că Domnul umblă în mijlocul lor ca fiind Capul fiecărui sfeşnic (Apoc. 1 :20).

Aceasta ne învaţă faptul că bisericile noului legământ trebuie să fie unităţi independente dar sub autoritatea lui Hristos (spre deosebire de seminţiile lui Israel). Multe biserici din zilele noastre încă urmează tiparul Vechiului Testament şi sunt ramuri ale unei denominaţii  mari (un sfeşnic mare).

Fiecare lumânare din sfeşnic (ce simbolizează fiecare membru al unei biserici locale) trebuia să lumineze cu putere. Fiecare membru din biserică care păcătuieşte (a cărui lumină s-a stins) trebuie să refacă lucrurile şi să-şi reaprindă lumînarea cât mai repede cu putinţă. Altfel, el va fi retras din biserica locală pentru ca mărturia Domnului să nu fie dezonorată în nici un fel din cauza lui.

Doar dacă urmăm tiparul lui Dumnezeu, biserica locală se va umple de gloria Sa.

Altarul de aur pentru tămâie

Altarul pentru tămâie din interiorul locului sfânt reprezintă rugăciunea în Numele lui Isus (Apoc. 5 :8). Rugăciunea este o expresie a dependenţei de Dumnezeu şi rugăciunea în Numele lui Isus (asemenea tămâiei) trebuie să se înalţe din inimile noastre la Dumnezeu în orice vreme (Exod 30 :8 ; Luca 18 :1). Rugăciunile noastre sunt o mireasmă plăcută înaintea Domnului.

Lui Moise i s-a poruncit în mod concret ca tămâia să fie preparată numai pentru Domnul şi niciodată pentru oameni (Exod 30 :37). Aceasta simbolizează două lucruri.

În primul rând simbolizează faptul că nu putem să ne rugăm lui Dumnezeu prin merite personale. Numele lui Isus nu este un cuvânt magic (sau o mantra) pe care să-l folosim înaintea lui Dumnezeu. Implică faptul că trebuie să venim înaintea lui Dumnezeu doar prin meritele lui Isus. Dacă ne rugăm ca cei care cred că merită să primească răspuns datorită meritelor închipuite, atunci acele rugăciuni nu vor fi niciodată în Numele lui Isus. Rugăciunea în Numele lui Isus implică faptul că singurul merit pe care-l avem înaintea lui Dumnezeu este în Hristos. Cei care se cred mai buni decât alţii sau superiori celorlalţi credincioşi vor descoperi faptul că Dumnezeu răspunde rugăciunilor celorlalţi pentru că ceilalţi vin înaintea Lui fără nici un merit personal.

În al doilea rând, aceasta simbolizează faptul că nu trebuie să ne rugăm niciodată pentru beneficiul personal. Orice facem, trebuie să facem pentru gloria lui Dumnezeu (1 Cor. 10 :31). Isus ne-a învăţat să ne rugăm ca Numele Tatălui să fie sfinţit, ca Împărăţia Lui să vină şi ca voia Lui să se facă pe pământ ca şi în cer. Orice rugăciune care o înălţăm pentru noi trebuie să fie tot spre gloria lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care rugăciunea unui om neprihănit are putere – pentru că el caută doar gloria lui Dumnezeu în toate lucrurile (Iacov 5 :16).

Calea de intrare în locul prea sfânt

Cortul (curtea exterioară, locul sfânt şi cel prea sfânt) sunt o imagine a omului – trup, suflet şi duh (1 Tes. 5 :23).

Aşa cum curtea exterioară era o parte a cortului, deschisă şi vizibilă, tot astfel trupul nostru este partea noastră vizibilă. Locul sfânt şi cel prea sfânt erau acoperite şi invizibile din exterior, asemenea sufletului şi duhului nostru.

Locul sfânt, după cum am văzut, avea forma unui cub. Noul Ierusalim este tot la fel (Apoc. 21 :16). Un cub are înălţimea, lăţimea şi lungimea egale (dacă este văzut din faţă).

Aceasta simbolizează faptul că cei a căror adâncime (viaţă interioară) nu este identică cu cea exterioară – modul în care se prezintă înaintea celorlalţi – nu pot sta în prezenţa lui Dumnezeu. El îi respinge pe ipocriţii care oferă o spiritualitate falsă, dar care nu are nici un corespondent interior (adâncime).

Cuvântul lui Dumnezeu este ca o sabie care desparte sufletul de duh (Evrei 4 :12). Când citim Cuvântul, mai întâi pătrunde în trup (ochi şi urechi). Apoi trebuie să ajungă la suflet (minte, emoţii şi voinţă). Trebuie să coordoneze mintea şi să ne agite emoţiile. Dar dacă se opreşte acolo şi nu ne îndeamnă să ne supunem voinţa prin ascultare, atunci Cuvântul nu intră în duh – şi nu vom creşte spiritual.

De exemplu : Dacă citim Cuvântul lui Dumnezeu, Tatăl ceresc ne primeşte rugăciunile numai după ce am cerut iertare de la cei pe care i-am rănit (Matei 5 :23-24). Atunci vom înţelege Cuvântul şi vom fi schimbaţi. Dar dacă nu mergem să ne cerem iertare de la persoanele respective, duhul nostru este mort. Aceasta se aplică fiecărui cuvânt pe care-l înţelegem şi care ne provoacă. Doar dacă ne predăm voinţa Cuvântului atunci acesta va pătrunde prin perdeau care separă trupul de locul sfânt (suflet) şi cel prea sfânt (duh).

Isus nu a venit din cer să facă voia Sa, ci voia Tatălui care L-a trimis (Ioan 6:38) Putem spune că El a rupt perdeaua dintre sufletul şi duhul Său – spunând Tatălui pe tot parcursul vieţii Sale pământeşti: Nu voia Mea, ci a Ta”.

Şi aici suntem chemaţi să-L urmăm pe Isus. Mulţi nu devin spirituali pentru că, deşi înţeleg voia lui Dumnezeu şi sunt agitaţi de ea, nu renunţă la propria voinţă pentru a o împlini pe cea a Domnului.

Când Isus era în cer, voia Lui era ca cea a Tatălui. Dar când a venit pe pământ şi a luat trup de om, El a primit o voinţă proprie, pe care trebuia s-o respingă pentru a împlini voia Tatălui.

Nu a fost uşor ca Isus să fie supus lui Iosif şi Mariei când a fost copil pentru că El era perfect şi ei nu. Dar Isus Şi-a lepădat propria voinţă şi a fost supus deoarece aceea era voia Tatălui pentru El pe parcursul acelor ani.

Aceasta este problema cu care se confruntă multe soţii când trebuie să se supună soţilor antipatici şi neascultători de Dumnezeu. De asemenea este o problemă pentru fraţi când trebuie să se supună bătrânilor bisericii cu care nu sunt de acord.

În Gheţimani, Isus nu a vrut să bea paharul pe care I-l dădea Tatăl, dar El a renunţat la voia Sa şi a băut.

Lepădarea de propria voinţă şi împlinirea voii lui Dumnezeu este secretul adevăratei spiritualităţi.

Viaţa noastră spirituală nu depinde de emoţiile noastre. Putem fi ispitiţi să ne simţim descurajaţi când lucrurile nu merg aşa cum ne aşteptăm. Dar putem să-L lăudăm pe Dumnezeu – 1) pentru că El este Binecuvântatul Supraveghetor al tutror lucrurilor din lume (1 Tim. 6 :15) ; 2) pentru că satan a fost învins pe cruce şi 3) pentru că Dumnezeu a promis că va face toate lucrurile să lucreze împreună spre binele nostru.

Chiar când rugăciunile noastre nu primesc răspuns, Îl putem lăuda pe Dumnezeu, refuzând să trăim o viaţă bazată pe sentimente. Doar dacă mergem pe această cale, vom deveni spirituali.

Dacă Isus nu S-ar fi lepădat de propria voinţă, în fiecare zi, El nu ar mai fi fost un miel fără cusur. Dacă ar fi făcut o singură dată voia proprie, nu ar mai fi fost o jertfă fără cusur pentru noi ; atunci perdeaua din locul sfânt nu ar mai fi fost ruptă.

Isus a inaugurat această cale nouă şi vie pentru noi – pentru a merge pe ea în fiecare zi (Evrei 10 :19-20).

Aceasta nu este o uşă prin care intră, odată pentru totdeauna. Este o cale pe care trebuie să mergem toată viaţa. Doar atunci putem locui, în orice vreme, în locul prea sfânt.

Chivotul mărturiei din aur

Locul prea sfânt avea chivotul de aur şi scaunul de milă deasupra ca un capac. Chivotul şi scaunul de milă erau o imagine a lui Hristos ca Mediator al noului legământ între Dumnezeu şi om.

Scaunul de milă era locul în care se stropea sângele în ziua ispăşirii. Avea doi heruvimi de aur pe el. Heruvimii erau cei care păzeau pomul vieţii în grădina Eden cu o sabie de foc (Gen. 3 :24). Prima oară sabia a căzut pe Isus când a murit pe cruce. Dar a căzut şi pe noi, pentru că şi noi am fost răstigniţi împreună cu El (Gal. 2 :20). Singura cale prin care putem veni la pomul vieţii (Hristos) este dacă acceptăm această sabie şi permitem ca voinţa să ne fie înjunghiată.

În interiorul chivotului erau cele două table de piatră (cu cele 10 porunci), un vas de aur (cu mană) şi toiagul lui Aaron (care înflorise).

Chiar dacă mana venea din cer, când câţiva israeliţi au încercat să o păstreze peste noapte, a făcut viermi şi a putrezit. Dar când aceiaşi mană a fost păstrată în prezenţa Domnului, nu a putrezit timp de 40 de ani în pustie. Din acest lucru învăţăm că dacă ţinem adevărul lui Dumnezeu numai în mintea noastră, va aduce moarte. Dar dacă-l păstrăm în umilinţă în prezenţa Domnului, va fi mereu proaspăt. Aici este o ungere şi o prospeţime a omului care trăieşte şi predică în prezenţa Domnului. Dar dacă un altul care nu trăieşte în prezenţa Domnului, copiază şi transmite acelaşi mesaj, va fi la fel de uscat ca nişte oase moarte.

A fost o vreme în care oamenii au contestat autoritatea lui Moise şi Aaron (Numeri 16). Atunci Dumnezeu a cerut fiecărei seminţii să aducă o ramură de copac. Aceste nuiele au fost ţinute peste noapte în prezenţa Domnului. Nuiaua lui Aaron a înflorit peste noapte şi a produs flori (Numeri 17). Această nuia a fost ţinută în chivot ca semn de aducere aminte pentru popor. Astfel Dumnezeu a mărturisit că poate aduce la viaţă ceva mort. Această nuia a rămas proaspătă timp de 40 de ani, învăţându-ne că autoritatea rămâne validă doar dacă este exercitată în prezenţa lui Dumnezeu.

În zilele lui Samuel, câţiva israeliţi curioşi au ridicat scaunul milei pentru a vedea ce e înăuntrul chivotului şi au fost nimiciţi imediat de Domnul (1 Sam. 6 :19). Aceasta ne arată cât este de periculos şi de nebunesc să încerci să analizezi sufletul lui Isus – să încerci să explici cum a fost şi Dumnezeu şi Om, sau cum a fost ispitit la fel ca noi. Nu trebuie să înţelegem aceste lucruri. Tot ce trebuie să facem este să credem ce ne-a spus Dumnezeu în Cuvântul Său.

Îmbrăcămintea Marelui Preot

Marele Preot Aaron simbolizează pe Marele Preot Isus. Îmbrăcămintea lui era compusă din 3 obiecte.

În primul rând, o tunică făcută din material alb ce simboliza neprihănirea lui Hristos.

Deasupra ei trebuia să poarte o robă albastră, cu clopoţei şi rodii care atârnau pe marginea robei. Albastru este culoarea cerului şi vorbeşte despre lucrurile cereşti. Rodiile simbolizează roada Duhului şi clopoţeii sunt darurile Duhului – şi de care avem nevoie pentru a-L sluji pe Dumnezeu.

Pe deasupra robei trebuia să poarte un efod, care era un şorţ multicolor. Efodul avea 3 obiecte :

1) Două plăci pe umeri pe care erau scrise numele celor 12 seminţii ale lui Israel

2) Un pieptar care avea 12 pietre ce simboliza pe cele 12 seminţii

3) Urim şi Tumim ce erau aşezaţi într-un buzunar al efodului.

Aceste 3 obiecte reprezintă puterea lui Hristos care ne sprijineşte, dragostea Lui pentru noi şi înţelepciunea Sa cu care ne călăuzeşte. Acestea 3 sunt în 2 Timotei 1 :7 ca virtuţi prin care Duhul lui Dumnezeu ne vorbeşte astăzi, darurile Sale – de care avem nevoie dacă vrem să-L slujim pe El.

Marele preot trebuia să poarte o placă de aur pe frunte (ataşată de turban) pe care erau inscripţionate următoarele cuvinte : “Sfinţenie Domnului”. Astfel Aaron trebuia să poarte vina găsită “în darurile sfinte” ale lui Israel (Exod 20 :36-38). Este păcat chiar şi în jertfele noastre sfinte !

În ziua ispăşirii (care era o dată pe an), marele preot lua aceste haine colorate şi mergea în locul prea sfânt şi era îmbrăcat doar cu o haină albă. Când ieşea din locul prea sfânt, trebuia să-şi pună din nou hainele colorate când se prezenta în faţa poporului.

Aceasta semnifică faptul că atunci când mergem înaintea Domnului trebuie să fim simpli, umili şi zdrobiţi. Dar când venim în faţa oamenilor, trebuie să ne ungem faţa, să ne ascundem jertfele, rugăciunile şi postul.

Trei nivele ale trăirii creştine

Cele 3 părţi ale cortului – curtea exterioară, locul sfânt şi cel prea sfânt – simbolizează următoarele :

Trei etape ale creşterii :

1) iertat de Dumnezeu ; 2) slujirea lui Dumnezeu ; 3) părtăşia cu Dumnezeu.

Trei tipuri de creştini :

1) carnal ; 2) duhovnicesc; 3) spiritual.

Trei lucrări ale Duhului Sfânt :

1) naşterea din Duhul Sfânt ; 2) botezul în Duhul Sfânt ; 3) călăuzirea zilnică a Duhului.

Trei atitudini faţă de Dumnezeu :

1) mulţumire ; 2) laudă ; 3) închinare.

În mulţumire ne gândim la darurile lui Dumnezeu pe care le-am primit şi cu care am fost binecuvîntaţi. În laudă ne gândim la măreţia lui Dumnezeu şi atotputernicia pe care o exercită peste noi. Dar în închinare, ne schimbăm concentrarea pe Dumnezeu şi-L adorăm pentru ce este El.

Trei nivele ale luminii :

1) raţiunea umană ; 2) învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu ; 3) natura lui Dumnezeu.

Fiecare trăim în funcţie de lumina şi înţelegerea pe care o primim din una din aceste surse. Lumina din curtea exterioară şi locul sfânt era produsă – soarele şi sfeşnicul. Dar lumina din locul prea sfânt era datorată prezenţei lui Dumnezeu.

Trei nivele ale rodirii :

1) 30 ; 2) 60 ; 3) 100.

Pământul roditor din pilda semănătorului era de trei feluri, asemenea celui rău (Marcu 4 :1-8). Măsura rodirii din pământul bun a depins de măsura sincerităţii din inimă.

Trei nivele ale maturităţii creştine :

1) bebeluşi ; 2) tineri ; 3) părinţi.

Bebeluşii sunt dependenţi de ceilalţi. Tinerii sunt zeloşi. Părinţii sunt plini de înţelepciune (1 Ioan 2:12-14).

Calea de intrare în locul prea sfânt este prin ruperea perdelei pe care Domnul a inaugurat-o pentru noi (Evrei 10 :20). Perdeaua nu trebuie să fie ruptă astăzi, deoarece a fost deja ruptă. În fiecare zi avem multe opţiuni de a merge pe această cale şi de a trăi în locul prea sfânt.

Voia perfectă a lui Dumnezeu este să trăim în fiecare zi în prezenţa Lui. Mulţi nu au o ungere proaspătă deoarece fie trăiesc în curtea exterioară, fie în locul sfânt. Trebuie să luăm crucea în fiecare zi dacă vrem să intrăm prin perdea şi să locuim în locul prea sfânt (Evrei 10 :20).

Calea crucii este un drum, nu un scop. Scopul nostru este să avem părtăşie cu Tatăl în locul prea sfânt. Aşadar nu trebuie să punem accent pe mesajul crucii, ci pe mesajul părtăşiei cu Tatăl.

Fie ca să trăim în această părtăşie binecuvântată în fiecare zi.

Amin.

Cine are urechi de auzit, să audă.