Dumnezeu are nevoie de femei -Zac POONEN

Dumnezeu are nevoie de femei

Dumnezeu are nevoie astăzi de femei care să portretizeze cu credincioşie, prin viaţa lor, slava pe care încă de la început a intenţionat să o manifeste El printr-o femeie, atunci când a creat-o pe Eva.

 

Slava ei ca ajutor al bărbatului

Dumnezeu a creat-o pe Eva ca ea să poată fi un ajutor potrivit pentru bărbat (Geneza 2:18). Vedem slava acestei slujbe atunci când observăm că titlul de “ajutor” este cel folosit de Însuşi Domnul Isus când vorbeşte despre Duhul Sfânt (Ioan 14:16)!

Aşa cum Duhul Sfânt în mod invizibil şi tăcut – şi totuşi plin de putere – îl ajută pe credincios, tot aşa femeia a fost creată ca să-l ajute pe bărbat. Misiunea Duhului Sfânt este în spatele cortinei, iar misiunea femeii trebuie să fie la fel.

Viaţa Domnului Isus este de asemenea un exemplu pentru femeie, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu afirmă că bărbatul este capul femeii exact la fel cum Dumnezeu Tatăl este Capul lui Hristos (1 Cor. 11:3). Domnul Isus a acţionat întotdeauna în supunere faţă de Tatăl Său; şi o soră temătoare de Dumnezeu acţiona în acelaşi fel în raport cu soţul ei. Greşeala Evei în grădina Edenului a fost aceea că a omis să-l consulte pe soţul ei înainte de a lua o decizie. Astfel satan a înşelat-o (1 Tim. 2:14). În zona în care Eva a eşuat, Dumnezeu cheamă astăzi soţii creştine să manifeste slava supunerii faţă de soţii lor exact aşa cum Domnul Isus s-a supus Tatălui şi după cum Biserica este supusă lui Hristos (Ef. 5:24).

Păcatul a intrat în univers prin răzvrătirea lui Lucifer; mântuirea a venit prin supunerea lui Hristos. Duhul de supunere smerită faţă de autoritatea lui Dumnezeu este cea mai mare putere din univers pentru că este Duhul lui Hristos. Acest Duh a învins pe cruce toate duhurile de răzvrătire. Când o soţie se supune soţului ei, ea se supune de fapt autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu care îi porunceşte să se supună bărbatului; şi atunci ea este influenţată de cea mai mare putere din univers. Prin această putere chiar şi bărbaţii necredincioşi pot fi câştigaţi pentru Domnul (1 Petru 3:1-2) şi, dacă femeia trăieşte călăuzită de acest Duh de supunere în timpul vieţii ei pământeşti, ea va fi mai mult decât biruitoare şi se va califica pentru a împărăţi cu Hristos pe veci (Apoc. 3:21).

Aceasta e zona în care satan o înşeală din nou pe femeie. Aşa cum i-a dus pe îngeri în rătăcire, el le duce acum pe femei, prin acelaşi spirit de răzvrătire, pe calea pierzării. O soţie răzvrătită îşi transformă căminul într-un loc pustiu, mai rău ca orice deşert (aceasta e semnificaţia pasajului din Proverbe 21:19). În schimb, o femeie cinstită şi ascultătoare îşi încununează bărbatul ca rege şi îşi transformă astfel casa într-un palat (Prov. 12:4). Din punct de vedere spiritual, casa ta poate fi un palat sau un deşert; totul depinde de ce fel de soţie eşti. Nu este de mirare că ceea ce preţuieşte Dumnezeu cel mai mult este un duh blând şi liniştit” (1 Petru 3 :4).

Pasajul biblic din Proverbe 31 :10-31 descrie câteva din trăsăturile unei soţii pline de virtute. Starea inimii, lucrul mâinilor şi vorbirea ei sunt descrise ca fiind excelente.

Nu se menţionează nimic în legătură cu frumuseţea fizică sau farmecul feminin, fiindcă acestea sunt declarate de Scriptură a fi lipsite de valoare şi înşelătoare (v. 30). Ar fi ceva minunat ca toate femeile şi fetele să-şi dea seama de acest fapt, şi mai ales băieţii care se gândesc la căsătorie.

Femeia cinstită” descrisă în acest pasaj are o inimă care se teme de Dumnezeu (v. 30) Acesta e temeiul pentru întreaga ei viaţă. Ea lucrează cu mâinile ei: coase haine, pregăteşte mâncare, plantează pomi şi îi ajută pe săraci (v. 13-22). “Ea deschide gura cu înţelepciune şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă” (v. 26). Ea are frică de Dumnezeu, este harnică şi binevoitoare. Chiar dacă nu este frumoasă la faţă, slava lui Dumnezeu se manifestă prin inima ei curată, prin mâinile ei aspre şi prin vorbirea ei blândă. (În contrast femeile lumeşti au o inimă murdară, mâini fine şi o vorbire vulgară!). Dumnezeu caută astăzi femei prin care să se manifeste slava Sa tocmai în aceste domenii-cheie.

Ca soţie, această femeie cinstită este un ajutor adevărat pentru soţul ei. Ea îi face bine soţului ei nu numai din când în când, ci în mod sistematic şi până la sfârşitul vieţii ei (v. 12) ; cu alte cuvinte, ea nu îşi pierde niciodată dragostea dintâi pentru el. De asemenea ea se adaptează profesiei şi chemării lui în viaţă, suplimentând venitul lui prin munca ei de zi cu zi de-acasă ; este cumpătată şi foarte atentă la cumpărături, astfel încât să nu irosească banii familiei. Ea îl eliberează pe soţul ei de responsabilităţile casei, ca el să se poată implica într-o misiune, în teren, pentru Domnul (v. 23-27). Nu e de mirare că soţul ei o laudă (v. 29) spunând că ea le întrece pe toate femeile din lume (inclusiv pe femeile prim ministru şi pe femeile predicator). O asemenea femeie merită, desigur, să fie lăudată şi în public (v. 31), pentru că ea a înţeles slava chemării ei ca soţie.

Noul Testament pune un accent deosebit pe “slujirea sfinţilor” în casele noastre. “Puneţi cu bucurie la dispoziţie casele voastre celor care au nevoie de hrană sau de un loc unde să stea peste noapte (…) şi formaţi-vă obiceiul de a invita musafiri la masă” (1 Petru 4 :9 ; Rom. 12 :23).

Ospitalitatea în casă este în primul rând responsabilitatea soţiei. Ea poate primi răsplata unui prooroc, fără a fi ea însăşi o proorciţă, pur şi simplu prin găzduirea în căminul ei a unui prooroc (Matei 10 :41). Ea va fi răsplătită şi pentru ospitalitatea cu care i-a primit pe unii dintre cei “foarte neînsemnaţi fraţi” ai Domnului Isus (Matei 10 :41). A-l primi pe un apostol în casa noastră este echivalent cu a-L primi pe Însuşi Isus (Matei 18 :5). Ce posibilităţi excepţionale sunt deschise pentru surori în domeniul sopitalităţii ! Creştinii din primul veac (cărora le-au scris Pavel şi Petru cu privire la ospitalitate) erau, în general, foarte săraci ; totuşi erau îndemnaţi să ofere sfinţilor ceea ce puteau : o mâncare simplă şi un loc de dormit pe podea. Când creştinii caută lauda din partea oamenilor ei se simt incapabili de a primi oaspeţi până când nu vor putea oferi mâncăruri alese şi condiţii excelente de cazare. Încă din 1 Timotei 5 :10 reiese că în primul secol până şi văduvele sărace au slujit sfinţilor în casele lor !

Slava lui Dumnezeu străluceşte printr-o femeie care şi-a înţeles chemarea de a fi făuritoarea unui cămin cald şi primitor.

Chemarea ei ca mamă

Adam a numit-o pe soţia lui “Eva” pentru că ea a fost o mamă. În lumina curată a prezenţei lui Dumnezeu, în Eden, el ştia clar care va fi misiunea soţiei lui, iar Eva înţelegea clar slava ei ca mamă. Păcatul şi tradiţiile omeneşti însă (influenţate de satan) au ajuns să tulbure într-o asemenea măsură percepţia maternităţii în gândirea femeii, încât ea nu mai poate înţelege slava chemării ei de a fi mamă. În timp ce Dumnezeu numeşte copiii “daruri” (Psalm 127:3), ei sunt etichetaţi acum în mod satanic ca “accidente”. Tot despre aceşti micuţi se spune că sunt o bătaie de cap”, în timp ce Dumnezeu îi consideră o “binecuvântare” (Psalm 127 :5 ; 128 :4). Aceste fapte ne arată cât de departe s-au abătut chiar aşa-zişii creştini de Dumnezeu devenind satanici în gândirea lor !

În schimb, gândirea mamei lui Timotei, Eunice, a fost una total diferită. Ea şi-a înţeles chemarea în mod clar. Chiar dacă bărbatul ei era necredincios (Fapte 16:1), acest fapt nu i-a diminuat credinţa. Era o femeie cu o “credinţă neprefăcută” (2 Tim. 1:5), care cunoştea Cuvântul lui Dumnezeu. Ea a semănat acest Cuvânt în inima lui Timotei (2 Tim. 3:14-15) şi, mai mult decât atât, i-a transmis lui Timotei şi credinţa care era în inima ei. Căminul în care a crescut Timotei a fost o oază pregătită cu grijă de mama lui în care Eunice l-a ajutat să respire aerul curat al credinţei în mijlocul unei lumi pline de gazele otrăvitoare ale necredinţei. Din moment ce în viaţa Eunicei existau roadele unei “credinţe neprefăcute”, putem fi aproape siguri că Timotei a văzut-o adesea pe mama lui rugându-se, lăudându-L pe Dumnezeu, punându-şi toată încrederea în El în situaţii dificile şi evitând totdeauna cicălelile şi lamentările. Nu e de mirare că Timotei a devenit un apostol, un colaborator apropiat al apostolului Pavel. Munca depusă de mama lui a adus, în final, rodul mult dorit.

Aceasta e o provocare pozitivă care ar trebui să motiveze toate mamele secolului XXI. Prin faptul că pentru o scurtă perioadă, de 16-20 de ani, Eunice a fost o mamă de nota 10 pentru Timotei în căminul ei, ea a făcut mai mult pentru Domnul şi pentru biserică decât ar fi putut face în 100 de ani, dacă ar fi călătorit ca predicatoare prin lume! O altă femeie a lui Dumnezeu, care a trăit într-un trecut mai apropiat şi care a fost mamă a 15 copii a fost Susana Wesley. Sărăcia i-a decimat familia, unii din copiii ei decedând la vârste fragede. Ea însă i-a crescut pe cei rămaşi în viaţă cu frică de Dumnezeu, ocupându-se personal de instruirea fiecăruia în parte. Unul dintre fiii ei, John Wesley, crescând, a ajuns un instrument deosebit de puternic în mâinile lui Dumnezeu. Prin lucrarea şi scrierile lui au ajuns binecuvântaţi în ultimele două secole milioane de oameni din toate colţurile lumii. Susana Wesley n-ar fi putut face vreodată nici o mică parte din ceea ce a făcut fiul ei, dacă şi-ar fi neglijat casa şi s-ar fi dus să lucreze pentru a câştiga bani sau ar fi călătorit prin lume ca învăţătoare a Bibliei sau ca evanghelistă.

Conversând cu Timotei despre slujirile bărbaţilor şi ale femeilor, Pavel scrie că deşi femeia nu poate avea slujba de învăţător sau de cârmuitor, ea poate avea slujba de mamă (1 Tim. 2:12,15). Din contextul acestei scrisori este evident că Pavel recunoaşte calitatea de mamă ca pe o slujbă a Bisericii. Aceasta e a doua slujbă la care o cheamă Dumnezeu pe femeie: să fie o mamă temătoare de Dumnezeu pentru copiii ei. Timotei văzuse slava acestei slujbe în familia lui, în care a crescut, iar acum era rândul lui să îi înveţe pe efeseni despre această slavă.

Se vorbeşte adesea despre superioritatea, pe plan profesional, a bărbaţilor faţă de femei, însă există în mod sigur un domeniu în care femeile sunt neîntrecute, şi anume – domeniul maternal. Însuşi acest fapt arată că Dumnezeu a creat-o pe femeie să fie mamă. Mamele care şi-au neglijat copiii, fie mergând să lucreze pentru câştigarea mai multor bani (pentru dobândirea unui trai şi mai luxos), fie chiar ca să devină predicatoare, au avut întotdeauna, după trecerea anilor, trista experienţă de a-şi vedea copiii suferind într-un fel sau altul din cauza faptului că au fost neglijaţi. La momentul constatării acestei stări de fapt, ele, cu tot regretul, nu mai puteau întoarce timpul înapoi. Aceasta ar trebui să fie o atenţionare pentru generaţia mamelor tinere. Dacă o mamă este nevoită să lucreze pentru asigurarea supravieţuirii familiei ei, în cazul acesta Dumnezeu va da în mod sigur un har suplimentar familiei respective; dar dacă motivul este sporirea confortului şi dobândirea unui nivel de trai ridicat, atunci se poate aştepta la faptul că “va secera din firea pământească putrezirea” pentru că Dumnezeu nu va fi obiectul batjocurii nimănui (Gal. 6:7-8).

Fie ca ochii tuturor mamelor să fie deschişi ca să vadă slava la care sunt chemate.

Slava ei ca o martoră pentru Hristos

Aşa cum am văzut, prima mărturie a femeii în favoarea lui Hristos este să fie un ajutor potrivit pentru soţul ei şi o mamă pentru copiii ei. Însă Dumnezeu o cheamă, de asemenea, să fie o martoră prin vorbirea ei. În vremea Noului Testament, Dumnezeu nu a rânduit niciodată o femeie în slujba de apostol, proroc, evanghelist, păstor sau învăţător. În vechiul legământ au fost proorociţe, ultima dintre ele fiind Ana. Dar singura proorociţă din Noul Testament (după ziua Cincizecimii) este Izabela, proorociţa mincinoasă (Apoc. 2:20). Fiecare femeie care pretinde că este proorociţă sau predicatoare, este o urmaşă a Izabelei. Să nu vă înşelaţi în privinţa acestui fapt. Toţi cei ce sunt un “Ilie” al lui Dumnezeu trebuie să se împotrivească şi să dea în vileag pe aceste “Izabele” (1 Regi 21 :20-33). În Noul Testament, femeile pot prooroci ocazional aşa cum au făcut fetele liu Filip (este clar că aceste surori nu erau proorociţe; când Dumnezeu a vrut să-i transmită un mesaj apostolului Pavel, pe când era în casa lui Filip, El nu s-a folosit de nici una dintre cele 4 fiice ale lui Filip, ci a folosit un proroc, Agab, care a venit de la o depărtare de 50 de mile – Fapte 21:8-11). Isus nu a chemat niciodată o femeie să fie apostol, pentru că nu a intenţionat niciodată ca o femeie să aibă autoritate asupra bărbatului (1 Tim. 2:12). Cu toate că nici una dintre aceste slujbe nu sunt accesibile femeilor, ele pot, totuşi, să fie martore pentru Domnul în multe alte feluri.

Maria Magdalena a fost primul martor ocular al învierii lui Hristos. Ea nu avea slujba de evanghelist, dar a fost o martoră credincioasă care a certificat lucrurile văzute şi experimentate de ea. Pentru a putea fi martore eficiente, aşa cum au fost ucenicele lui Isus, fiecare femeie ar trebui să fie botezată cu Duhul Sfânt şi cu foc (aş cum au fost botezate Maria şi celelalte femei în ziua Cincizecimii – Fapte 1:8,14). Restricţiile culturale le împiedică pe multe femei din India să audă vreodată Evanghelia de la vreun bărbat, aşa că la ele pot ajunge numai femeile pline de Duhul Sfânt. De aceea, fiecare soră temătoare de Dumnezeu în Hristos trebuie să-şi asume responsabilitatea de a împărtăşi Evanghelia femeilor cu care vine în contact: rudenii, prietene, vecine, slujnice.

Din învăţătura Noului Testament reiese că, în biserică, o femeie se poate ruga cu voce tare şi poate prooroci, cu condiţia însă ca ea să aibă capul acoperit (1 Cor. 11:5). Una dintre principalele slujbe, în care se pot angaja toate surorile, este slujirea de mijlocire în rugăciune pentru zidirea bisericii. În aceste zile din urmă, Dumnezeu caută în mod sigur femei care vor intra în mijlocire tainică pentru împlinirea scopurilor Lui De asemenea, femeile pot să şi proorocească. Pasajul din Fapte 2;17-18 afirmă în mod clar că, atunci când Se va revărsa Duhul Sfânt, vor prooroci atât bărbaţii, cât şi femeile. Acesta e unul dintre privilegiile acordate femeii în Noul Legământ. Într-un spirit al supunerii, ea poate împărtăşi Cuvântul lui Dumnezeu în adunările bisericii, cu condiţia să nu încerce “să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat” (1 Tim. 2:12). Totuşi, femeile mai în vârstă sunt îndemnate să le înveţe pe surorile mai tinere lucruri practice legate de gospodărirea căminelor lor (Tit 2:4-5). Darul ajutorăriloreste unul dintre darurile pe care Dumnezeu le-a rânduit în biserică (1 Cor. 12:28). Toate surorile, tinere sau în vârstă, ar trebui să caute acest dar, astfel încât să poată ajuta în biserică pe diferite căi practice. Citind Romani 12 vedem că în Biserica Primară erau multe astfel de surori evlavioase; una dintre ele era Fivi care “s-a arătat de ajutor multora” (Rom. 16:1-3,6,12). Dumnezeu doreşte să fie multe astfel de surori şi în biserica de astăzi.

Învelirea capului femeii (învăţătură descrisă în 1 Corinteni 11:1-16) simbolizează următoarele:

a) Că slava bărbatului trebuie să fie acoperită în biserică (v. 7)

b) Că şi slava femeii trebuie să fie acoperită în biserică (v. 15), deoarece părul lung este podoaba (slava) femeii. (Femeile sunt conştiente de aceasta şi de aceea multe dintre ele nu îşi acoperă capul decât parţial!)

c) Că ea este supusă autorităţii bărbatului (v. 10) fie că este vorba de soţ, tată sau prezbiterii bisericii.

Potrivit v. 16 fiecare dintre bisericile care sunt ale lui Dumnezeu vor insista asupra acestei acoperiri a capului femeii.

O femeie trebuie să fie o martoră credincioasă pentru Hristos şi prin îmbrăcămintea ei.

Duhul Sfânt interzice cu desăvârşire tuturor femeilor creştine 3 lucruri: coafurile extravagante, hainele scumpe şi bijuteriile (menţionate de două ori: 1 Tim. 2:9 şi 1 Petru 3:3). Fiecare soră temătoare de Dumnezeu care tremură în faţa Cuvântului, va împlini cu scumpătate chiar şi “cea mai mică din aceste” 3 porunci (Matei 5:19). Femeile trebuie să fie, de asemenea, modeste şi discrete în modul lor de a se îmbrăca (1 Tim. 2:9). Scopul îmbrăcămintei este de a acoperi trupul femeii, nu de a-l expune. Nici o femeie temătoare de Dumnezeu nu va permite hainelor ei să li se dea o croială şi o formă după moda femeilor din lume. Fustele scurte, bluzele decoltate, buzele rujate şi unghiile vopsite sunt semne ale urmaşelor Izabelei (2 Regi 9:30), nu ale unor martore ale Domnului Isus Hristos. (Citiţi Isaia 3:16-24 şi veţi vedea cum denunţă Dumnezeu vinovăţia purtării îmbrăcămintei moderne şi a bijuteriilor la fiicele lumeşti ale Sionului).

Din moment ce satan luptă cu înverşunare să distrugă, printre altele, şi deosebirile pe care le-a pus Dumnezeu între sexe, nu este de mirare că a convins-o pe femeia din secolul XXI să îşi taie părul scurt ca bărbaţii şi să poarte haine bărbăteşti (fapte despre care Dumnezeu a spus că sunt o urâciune înaintea Lui – Deuteronom 22:5). Toate soţiile dominante şi femeile predicator fac parte din grupul femeilor creştinătăţii rătăcite care se depărtează tot mai mult de Dumnezeu şi de Cuvântul Său.

Dumnezeu are nevoie de femei, care în mijlocul tuturor acestor comportamente dezonorante ale femeilor din lume, vor avea atitudini care se încadrează în limitele stabilite de Cuvântul Lui şi vor manifesta în toate domeniile vieţii adevărata slavă a feminităţii. Hotărăşte deci din toată inima ta că în aceste zile din urmă vei fi o femeie după inima lui Dumnezeu în mijlocul acestui neam păcătos şi preacurvar şi în mijlocul unei creştinătăţi pline de compromisuri.

Pentru aceasta Dumnezeu îţi va da har, dacă tu Îl doreşti din toată inima.