Adevarul despre vorbirea in limbi

Adevărul despre vorbirea în limbi

Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17).

Dumnezeu nu greșește niciodată, nu se schimbă niciodată și ne oferă doar daruri perfecte. De aceea, când a dat Bisericii darul vorbirii în limbi necunoscute în ziua Cincizecimii, a știut cu exactitate ce face. Darul limbilor a fost un dar perfect. Dumnezeu nu Și-a schimbat părerea cu privire la acest dar, deoarece El nu se schimbă niciodată.

 

Dumnezeu a știut ce controverse vor apărea cu privire la acest dar în secolul al XX-lea, și totuși a simțit că Biserica are nevoie de acest dar pentru a-și îndeplini lucrarea.

Să nu uităm că și adevărul despre Trinitate, Dumnezeirea lui Hristos, Umanitatea Lui și Persoana Duhului Sfânt au avut parte de controverse și opoziție în istoria creștinismului. Așadar nu trebuie să ne surprindă faptul că darul limbilor este atât de controversat.

Este bine să rămânem la ce spune Scriptura despre doctrine. Să privim fără prejudecăți la fiecare verset din Biblie unde ne este prezentată vorbirea în limbi.

Adevărul numărul 1

Marcu 16:17-18: “(Isus a spus) Iată semnele care vor însoți pe cei care vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi ... își vor pune mâinile peste bolnavi și bolnavii se vor însănătoși”.

Isus a spus că unele din semnele care vor însoți pe cei care au crezut vor fi vorbirea în limbi, scoaterea demonilor și vindecarea bolnavilor. El nu a spus că toate aceste semne vor însoți pe fiecare credincios. Dar El a spus că aceste semne vor însoți pe cei care cred.

Așadar, nu este nevoie ca fiecare credincios să aibă toate aceste daruri. Nici fiecare Biserică nu trebuie să aibă toate aceste daruri. Dar vor fi găsite în Biserica Universală. Duhul Sfânt, în Suveranitatea Sa, decide cui să ofere aceste daruri.

Adevărul numărul 2

Fapte 2:4,7,11: “Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi după cum le da Duhul să vorbească ... toți se mirau, se minunau și ziceau unii către alții ... Îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu”.

Când creștinii au fost umpluți pentru prima dată cu Duhul Sfânt, toți au vorbit în limbi. Limbile” erau înțelese de toți. Așa că nu era nevoie de darul interpretării.

Observați în versetul 4 că persoanele au început să vorbească în limbi, nu Duhul Sfânt. Duhul nu le-a mișcat limbile. Duhul le-a dat doar puterea de a rosti. Ei au vorbit singuri.

În cazul nici unui dar, Duhul Sfânt nu le ia credincioșilor libertatea de alegere. De fapt, roada Dudului este printe altele și “auto-controlul” (Gal. 5:23). Doar oamenii posedați de demoni își pierd controlul asupra lor. Unul care este plin de Duh va avea mai mult control asupra sa decât oricare altul. Astfel înțelegem faptul că “duhurile proorocilor sunt supuse proorocilor” (1 Cor. 14:32).

Adevărul numărul 3

Fapte 10:46: “Căci îi auzeau vorbind în limbi și mărind pe Dumnezeu”.

Aici, în casa lui Corneliu, toți cei prezenți au fost botezați cu Duhul Sfânt, în momentul în care s-au predate lui Hristos. Au vorbit în limbi și au mărit pe Dumnezeu (L-au lăudat) – nu au vorbit oamenilor, cum s-a întâmplat în ziua Cincizecime.

Adevărul numărul 4

Fapte 19:6: “Când și-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei și vorbeau în alte limbi și prooroceau”.

Duhul Sfânt S-a pogorât peste credincioșii din Efes, când Pavel și-a pus mâinile peste ei. Vorbirea în limbi a fost însoțită de proorocire.

Observați următoarele aspecte din circumstanțele prezentate în Fapte:

a) În Fapte 2 ei au primit Duhul Sfânt după ce au fost botezați în apă. În Fapte 10 L-au primit înainte de botezul în apă.

b) În Fapte 2 și 10 au primit Duhul Sfânt fără ca cineva să-și pună mâinile peste ei, În Fapte 19 au primit Duhul după ce Pavel și-a pus mâinile peste ei. (Aceasta dovedește că nu este un tipar standard pentru primirea Duhului Sfânt. Poate fi înainte sau după botezul în apă, cu sau fără punerea mâinilor).

c) În Fapte 8:14-18, când ucenicii din Samaria au primit Duhul Sfânt, nu se menționează vorbirea în limbi. Dar Simon vrăjitorul a văzut ceva (nu ni se spune ce anume), dar și-a dorit să aibă aceiași abilitate ca și Petru.

Adevărul numărul 5

1 Cor. 12:7,8,10: Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. Unuia îi este dat prin Duhul să vorbească despre înțelepciune ... altuia felurite limbi și altuia tălmăcirea limbilor”.

Darul limbilor este “spre folosul altora” – folosul bisericii. Aceasta a fost scrisă după 25 de ani de la ziua Cincizecime. Și darul limbilor era încă oferit de Duhul Sfânt “spre folosul altora”.

Adevărul numărul 6

1 Cor. 12:11: “Dar toate aceste lucruri le face unul și același Duh care dă fiecăruia în parte cum dorește”.

Probabil acesta este cel mai clar verset care ne învață că Duhul Sfânt decide, în Suveranitatea Sa, cui să-I dea daruri (inclusive darul limbilor). Nu-I putem dicta cui să ofere daruri.

Adevărul numărul 7

1 Cor. 12:28: “Și Dumnezeu a râduit în Biserică întâi apostoli; al doilea prooroci; al treilea învățători ... apoi pe cei ce au darul vorbirii în felurite limbi”.

Dumnezeu a oferit darul limbilor în Biserică – pentru un anumit scop. Deci noi nu trebuie să ne opunem acestui dar, pentru că altfel ajungem să ne împotrivim lui Dumnezeu. Amintiți-vă că El are mai multă înțelepciune decât noi.

Adevărul numărul 8

1 Cor. 12:30: “Toți au darul tămăduirilor? Toți vorbesc în alte limbi? Toți tălmăcesc?

Nu toți credincioșii vorbesc în limbi, așa cum nu toți au darul vindecării. Este evident faptul că Dumnezeu nu consideră că “limbilesunt un dar esențial pentru toți credincioșii – pentru a deveni mai sfinți sau mai eficienți în slujire. Dacă adevărul ar fi fost altul, Duhul Sfânt ar fi dat acest dar tuturor.

Adevărul numărul 9

1 Cor. 13:1: “Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor”.

Vorbirea în limbi fără dragoste este inutilă. Mândria celor care vorbesc în limbi și “privitul în jos” la cei care nu vorbesc în limbi este datorat lipsei de dragoste. Astfel de creștini fără dragoste care vorbesc în limbi sunt zăngănitori înaintea lui Dumnezeu, așa cum este pentru noi clopot zgomotos.

Adevărul numărul 10

1 Cor. 13:8-10: Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfârși; limbile vor înceta; cunoștința va avea sfârșit. Căci cunoaștem în parte și proorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârșit, acest “în parte” se va sfârși“.

Când va reveni Hristos, desăvârșirea va veni și nu va mai fi nevoie să vorbim în limbi. În ceruri nu va mai fi nevoie de limbi – așa cum nu va mai fi nevoie de cunoștințe biblice sau proorocii.

Așadar, “limbile” sunt un dar temporar util doar pentru condițiile imperfecte de pe pământ.

Astfel se explică de ce Isus nu a avut nevoie niciodată de darul limbilor. Deoarece mintea Lui era perfectă, pură și a trăit mereu într-o comuniune perfectă cu Tatăl.

Adevărul numărul 11

1 Cor. 14:2: “În adevăr, cine vorbește în altă limbă, nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l înțelege, și cu duhul el spune taine”.

Darul limbilor menționat aici este diferit de cel manifestat în ziua Cincizecime – deoarece acest dar nu este pentru “a vorbi oamenilor, ci lui Dumnezeu” și nimeni nu poate înțelege ce vorbește persoana respectivă.

Adevărul numărul 12

1 Cor. 14:4: “Cine vorbește în altă limbă se zidește pe sine însuși”.

Darul limbilor îl ajută pe credincios să se zidească spiritual.

Adevărul numărul 13

1 Cor. 14:5: “Aș dori ca toți să vorbiți în alte limbi, dar mai ales să proorociți. Cine proorocește, este mai mare decât cine vorbește în alte limbi , afară numai dacă tălmăcește aceste limbi, pentru ca să capete Biserica zidire sufletească”.

Pavel dorea ca toți să vorbească în limbi. Acesta este un alt verset care ne arată clar faptul că nu toți credincioșii vorbesc în limbi.

Dorința lui Pavel prezentată aici este identicică cu cea pe care o are cu privire la celibatul oamenilor (el dorea ca toți să fie singuri ca el așa cum spune în aceiași scrisoare  - 1 Cor. 7:7). Pavel a văzut câteva beneficii în a fi singur. El a văzut de asemenea unele beneficii în vorbirea în limbi. Dar el a recunoscut că așa cum Dumnezeu este suveran în oferirea “darului de a fi singur” doar unor credincioși, tot astfel este suveran în oferirea “darului limbilor” unora dintre credincioși.

Așadar este lipsit de înțelepciune să așteptăm ca toți credincioșii să vorbească în limbi precum este ca toți să fie singuri!

În întâlnirile bisericii, este mai de folos să se proorocească (adică să se vorbească din Cuvântul lui Dumnezeu pentru “zidire, sfătuire și mângâiere” – 1 Cor. 14:3). Dacă o “limbă” este interpretată atunci este egală cu proorocirea.

Adevărul numărul 14

1 Cor. 14:9,13: “Tot așa și voi dacă nu rostiți cu limba o vorbă înțeleasă, cum se va pricepe ce spuneți? ... De aceea, cine vorbește în altă limbă să se roage să aibă și darul s-o tălmăcească”.

Limbile” trebuie să fie interpretate când sunt folosite în întâlnirile bisericii.

Adevărul numărul 15

1 Cor. 14:14: “Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod”.

Când se roagă în limbi, persoana nu poate înțelege ce spune. Dar Pavel a simțit că trebuie să se roage și să cânte “cu duhul” (în limbi), tot la fel de mult precum o face cu mintea (într-o limbă cunoscută).

Adevărul numărul 16

1 Cor. 14:18: “Mulțumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toți”.

Pavel era mulțumitor lui Dumnezeu pentru acest dar. De aici reiese că îl ajuta.

Adevărul numărul 17

1 Cor. 14:19: “Dar în Biserică voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înțelese ca să învăț și pe alții, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă”.

Întotdeauna în Biserică este cel mai bine să se vorbească într-o limbă cunoscută.

Adevărul numărul 18

1 Cor. 14:22: “Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși”.

Limbile sunt un dar pentru cei necredincioși așa cum a fost în ziua Cincizecime.

Adevărul numărul 19

1 Cor. 14:23: “Deci, dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc, și toți ar vorbi în alte limbi și ar intra și de cei fără daruri sau necredincios, n-ar zice el că sunteți nebuni?

Este o nebunie ca toți să vorbească în limbi la întâlnirile bisericii – pentru că nimeni nu va înțelege ce spune celălalt. (Aceasta se referă la oamenii care vorbesc în limbi în mod individual, nu când ne rugăm în comun – pentru că în acest caz nu ascultăm rugăciunile celorlalți chiar dacă se roagă într-o limbă cunoscută).

Adevărul numărul 20

1 Cor. 14:26,27: “Ce este de făcut atunci, fraților? Când vă adunați laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învățătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească. Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând și altul să tălmăcească”.

Într-o întâlnire a bisericii nu trebuie să vorbească în alte limbi mai mult de doi sau trei, și fiecare limbă trebuie interpretată. “Interpretarea” nu este același lucru cu traducerea. Traducerea este “cuvânt cu cuvânt”. Interpretarea este “exprimarea gândurilor cu cuvinte proprii”.

Adevărul numărul 21

1 Cor. 14:39: “Astfel, deci fraților râvniți după proorocire, fără să împiedicați vorbirea în alte limbi”.

Aceasta este concluzia. Nu împiedica exercitarea darului limbilor. Dar dacă dorești un dar, caută darul proorociei mai mult decât darul limbilor.

Adevărat și fals

Este o cantitate de mister în ce privește darul limbilor, după cum vor recunoaște toți care au primti acest dar – dacă sunt sinceri. Nu știm totul despre el. Cunoaștem doar în parte (1 Cor. 13:12).

Ca unul care vorbesc în limbi din  ianuarie 1975 (de peste 37 de ani), aș vrea să adaug câteva lucruri cu privire la ce înțeleg acum despre acest dar din proprie experiență.

Când o persoană vorbește în limbi, duhul său rostește silabe (direct din inimă cu ajutorul gurii, ocolind mintea) și astfel el revarsă înaintea lui Dumnezeu tot ce se află în inima lui – fie o revărsare de bucurie sau o povară cauzată de tristețe sau descurajare. Astfel presiunea din inima lui este ușurată. În felul acesta el se “zidește”.

După cum am văzut în Fapte 2:4, când cineva vorbește în limbi, nu Duhul Sfânt vorbește, ci persoana în cauză. Credinciosul formează silabele, tot așa cum face când vorbește într-o limbă cunoscută. Singura diferență este că acum nu folosește o limbă cunoscută pentru a se ruga, ci se concentrează pe Domnul, rostește silabele cu gura, din inimă, ocolind mintea – fiind conștient de faptul că Dumnezeu înțelege tânguirile și presiunile din inima lui, chiar dacă el nu înțelege ce vorbește.

Despovărarea în momente de presiune ajută pe credincios, mai ales atunci când mintea îi este prea obosită să se roage într-o limbă cunoscută. Nu suntem capabili să explicăm aceasta, dar cert este că funcționează.

Să privim la darul interpretării. După cum am văzut deja, interpretarea unei limbi este echivalentul unei proorocii. Așadar acest dar va fi oferit de  Duhul unuia care are și darul proorociei.

Într-o întâlnire a bisericii, dacă cineva vorbește într-o limbă oarecare, unul din cei care au darul proorociei (de obicei unul dintre bătrâni), dacă umblă în lumina Domnului, va găsi un gând în mintea lui dacă “limba” respectivă este într-adevăr de la Dumnezeu. El rostește acel gând cu propriile cuvinte – deoarece nu este o traducere, ci o interpretare.

Dacă un alt bătrân (care de asemenea are darul interpretării) a interpretat “limba”, atunci trebuie ca cele două interpretări să coincidă (chiar dacă este formulată cu cuvinte proprii fiecărui bătrân). Acest lucru ar trebui să aibă loc doar dacă ambii bătrâni sunt în comuniune perfectă cu Domnul.

Deoarece nici o descoperire de la Domnul nu poate contrazice ce este scris în Biblie, interpretarea trebuie să fie în concordanță cu Scriptura – la fel cum profețiile adevărate trebuie să fie pe aceiași linie cu Scriptura.

Unii care sunt sceptici cu privire la darurile spirituale au pus următoarea întrebare: Dacă o “limbă” care a fost interpretată într-o adunare este copiată pe o casetă și un altul (cu darul interpretării) este rugat să interpreteze vorbirea respectivă, cele două vor fi identice? Răspunsul este: Ar trebui, dacă cei doi interpreți au o înțelegere perfectă a minții lui Dumnezeu. Dacă interpretarea este diferită în conținut (nu doar în cuvinte), atunci unul sau amândoi interpreții nu sunt în comuniune perfectă cu Domnul și nu înțeleg mintea Lui în mod perfect. Acest lucru nu este anormal, deoarece nici un credincios din lume nu este într-o comuniune perfectă cu Domnul pentru a-I înțelege mintea în mod perfect.

Următorul exemplu va demonstra acest fapt: Să presupunem că trebuie să vorbești la o întâlnire și ai un mesaj în inima ta pe care-l simți ca o povară din partea Domnului pentru Adunarea respectivă. Dacă nu ești capabil să participi la întâlnirea respectivă și vorbește un altul în locul tău,  el ar trebui să redea același mesaj pe care l-ai avut tu pe inimă (chiar dacă o face cu cuvinte proprii). Dacă fratele respectiv nu oferă același mesaj ca cel pe care l-ai avut tu pe inimă, înseamnă că unul din voi nu a înțeles în mod perfect mintea lui Dumnezeu cu privire la acea Adunare. Creștinii pot pica la acest test chiar și atunci când trebuie să transmită un mesaj într-o limbă cunoscută.

Din această cauză Biblia ne spune să judecăm chiar și mesajul unui prooroc (1 Cor. 14:29). În mod similar putem judeca toate mesajele “în limbi” și chiar interpretările. Ce-ar trebui să judecăm în aceste cazuri? Dacă duhul mărturisește că rostirea (profeția, limbile sau interpretarea) a fost biblică (de la Domnul) sau nu.

Suntem avertizați (în 1 Ioan 4:1) să nu dăm crezare oricărui duh, ci să “cercetăm duhurile dacă sunt de la Dumnezeu”. De fiecare dată când auzim  în public o vorbire în limbi sau o interpretare, trebuie să o cercetăm cu duhul nostru. Multe  dintre “rostirile supranaturale” pe care le auzim nu sunt de la Dumnezeu. Trebuie să respingem mereu o profeție (sau orice parte din ea), o “limbă” sau o interpretare dacă ne incomodează în duhul nostru.

Acceptarea de netăgăduit a lucrurilor supranaturale și anormale a adus o mare confuzie în creștinismul secolului nostru - și o dezonorare imensă a Numelui Domnului.

Priviți la următoarele caracteristici ale vorbirii înlimbi după cum ne este prezentată în Fapte:

a) În fiecare caz, vorbirea în limbi era spontană;

b) În fiecare caz, toți au vorbit în limbi – fără nici o excepție;

c) În fiecare caz, nu era o pregătire, o urgentare sau instrucțiuni cu privire la modul în care să vorbești în limbi.

Astăzi, în majoritatea cazurilor, nu găsim nici una dintre aceste caracteristici. Doar în cazul în care vorbirea în limbi este spontană, primită fără pregătire anterioară, putem considera că ar fi adevărată.

Dintre toate vorbirile în limbi pe care le-am auzit, duhul meu a fost martor doar la câteva autentice. Multe am simțit că sunt o imitare a darului – fie pentru a fi acceptați de ceilalți, fie pentru a impresiona. Un procent mic poate fi chiar de origine demonică. Observațiile mele se bazează pe roadele și rezultatele pe care le-am văzut în viețile oamenilor. Vorbitul și cântatul în limbi apare deseori ca o formă de “exhibiționism” în multe biserici - și aceasta este o caracteristică a copiilor.

Este un fapt clar că, în prezent, pastorii și predicatorii care pretend că vorbesc în limbi, exploatează financiar pe credincioși. Majoritatea cultelor din secolul al XX-lea au luat ființă din grupurile care vorbesc în limbi.

Sfatul meu pentru credincioși este: Evitați bisericile care pun accentual pe darurile limbilor și al vindecării – deoarece mulți dintre ei merg în extreme periculoase și nu au lideri cu gândire spirituală. Căutați părtășia cu o Biserică ce pune accentual pe sfințenie și facere de ucenici, care acceptă darul autentic al limbilor, care nu poftește banii tăi și nu vrea să-ți controleze viața.

Aș vrea să accentuez faptul că trebuie să ne folosim mintea (reînnoită de Duhul Sfânt) dacă vrem să înțelegem voia și Cuvântul lui Dumnezeu (Rom. 12:2). Mulți creștini tind să-și disprețuiască mintea. Mintea noastră trebuie să fie ca o soție. Ea nu trebuie să fie capul familiei. Dar nici nu trebuie ucisă! Isus este soțul și capul nostru. Mintea noastră trebuie să fie supusă Lui prin intermediul inimii noastre.

Pe scurt, câteva sfaturi sănătoase cu privire la vorbirea în limbi

Dacă Dumnezeu îți oferă darul limbilor, exersează-l. Rostește silabele din inima ta înaintea Domnului când ești singur cu El – oriunde – mai ales când inima ta este sub presiune (datorită descurajării) sau când este plină de bucurie. Dacă nu ai darul, nu te îngrijora. Dar fii deschis oricând pentru ca să-l primești de la Domnul. Nu fii împotrivitor și nu intra într-o frenezie pentru a-l primi. Dumnezeu ți-l va da, dacă vrea, fără agitația ta. În același timp, nu crede că tot ce vezi și auzi în creștinism este inspirit de Duhul Sfânt. Cercetează totul. Folosește-ți discernământul oferit de Dumnezeu. Dacă nu ai darul limbilor, nu te considera inferior celor care-l au. Și dacă ai darul, nu crede că ești mai spiritual sau superior celor care nu-l au. (Pavel și creștinii din Corint vorbeau în limbi. Dar Pavel a fost un gigant spiritual, pe când corintenii erau firești!)

Ce este esențial

Fiecare trebuie să fim înzestrați cu puterea Duhului Sfânt. Puterea, nu vorbirea în limbi, este dovada botezului cu Duhul Sfânt (Fapte 1:8).

Duhul Sfânt trebuie primit prin credință (Ioan 7:37-39), tot așa cum am primit iertarea păcatelor – pe baza meritelor lui Hristos, nu pe baza meritelor noastre. Nu primim darul Duhului prin post, rugăciune sau altă lucrare. El este un dar (Fapte 2:38).

Cerem și primim – imediat prin credință - și continuăm să credem promisiunea lui Dumnezeu că oferă Duhul Sfânt celor care-L cer, așa cum un tată oferă pâine fiului său flămând (Luca 11:13). Dacă nu suntem siguri că am primit Duhul, putem să-I cerem lui Dumnezeu să ne ofere o asigurare. El nu ne va respinge această cerere.

Dar trebuie să fim umpluți continuu cu Duhul (pentru că suntem vase slabe – Ef. 5:18), tot așa cum trebuie să fim iertați continuu (pentru că păcătuim – deseori fără să știm – Matei 6:12).

Devotamentul din inimă pentru Hristos este cu mult mai important decât vorbirea în limbi. Înainte de a-l trimite în lucrare pe Petru, Domnul l-a întrebat: “Mă iubești tu mai mult decât alții?” Controversele despre vorbirea în limbi sunt o diversiune aranjată de satan pentru a devia creștinii de la un devotement total față de Hristos.

Cei mai importanți creștini din lume au fost cei care L-au iubit pe Domnul Isus în mod suprem – indiferent dacă au vorbit în limbi sau nu. Unii precum Petru, Iacov, Ioan și Pavel au vorbit în limbi. Alții precum John Wesley, Charles Finney, D.L. Moody, A.B. Simpson, William Booth, C.T. Studd și Warchman Nee nu au vorbit niciodată în limbi (după câte știm). Dar toți au primit botezul cu Duhul Sfânt, toți L-au iubit pe Domnul cu toată inima și toți au umblat pe calea crucii. Aceste adevăruri au fost centrale în viața lor. Celelalte lucruri au fost secundare.

Să le urmăm exemplul și nu vom greși.

Cine are urechi de auzit, să audă.