Pericolele spirituale

Pericolele spirituale

Când binecuvântarea Domnului vine peste viața noastră, ne vom confrunta cu multe pericole.

Mândria spirituală

Primul pericol este mândria spirituală. Când Dumnezeu ne binecuvântează, Satan ne va ispiti să ne comparăm creșterea spirituală și slujirea cu cea a altora.  Dumnezeu este împotriva celor mândri – creștini sau necreștini. Suntem în siguranță dacă ne smerim mereu înaintea Domnului.

Mândria ne va face să pierdem harul lui Dumnezeu,  chiar dacă nu ne pierdem darurile.  Putem sluji, dar ungerea și harul lui Dumnezeu vor lipsi din viața noastră. Când Lucifer a păcătuit, și-a pierdut ungerea, dar nu și darurile supranaturale. El are acele daruri chiar și astăzi. Acesta trebuie să fie un avertisment pentru cei care se laudă cu darurile și slujirea lor. Creștinii imaturi, (care nu pot face diferența între har și daruri) ne pot flata, spunându-ne că ungerea Domnului este peste noi, chiar când este scris “Icabod” (Nu mai e slavă) peste viața și slujirea noastră (1 Sam. 4:21).  Pericolul este că, în mod gradat, vocea celor care ne flatează poate înlocui vocea convingătoare a Duhului Sfânt în viețile noastre.

Este un singur semn de necontestat al faptului că binecuvântarea lui Dumnezeu este peste viața noastră – faptul că ne asemănăm cu Hristos. Pentru aceasta ne-a ales (Rom. 8:29). Dumnezeu nu ne-a ales să mergem în cer sau să avem o slujire de succes. El ne-a ales să fim ca Isus.

Nu trebuie să confundăm oratoria cu ungerea. O slujire cu ungere va atrage oamenii spre un devotament mai profund față de Isus, o zdrobire și un dezgust mai mare față de păcat. Oratoria, pe de altă parte, va face ca oamenii să ne admire și să se atașeze de noi. Mulți politicieni sunt mari oratori și pot ține mulțimi de oameni ca vrăjiți ore întregi. Ei pot să-i miște din punct de vedere emoțional. Dar ei îi atrag pe oameni la sine. Oratorii sunt mândri, în timp ce predicatorii cu ungere sunt smeriți.

Refuzul de a fi corectat

Un al doilea pericol este refuzul de a fi corectat. Când Dumnezeu ne binecuvântează slujirea, putem crede că nu vom greși niciodată. Atunci nu vom putea fi corectați nici de frații mai bătrâni. Ne vom justifica în fața oricărei corectări.

Când Iuda Iscarioteanul a fost corectat de Domnul, s-a simțit jignit și L-a trădat pe Isus imediat (compară Ioan 12:4-8 cu Matei 26:10,14). Spre deosebire de el, Petru s-a smerit chiar și atunci când Isus l-a numit “Satană”. Astfel a fost mântuit.

Duhul Sfânt ne arată mereu slava lui Isus. Când vedem aceasta, descoperim imediat nevoia și lipsa din viața noastră. Dacă suntem duhovnicești, ne vom cerceta. Promisiunea Scripturii este că: “dacă ne-am judeca singuri,n-am  fi judecați” (1 Cor. 11:31). Următorul verset spune că dacă nu ne judecăm singuri, atunci Dumnezeu este nevoit să ne judece prin disciplinare. Dar El ne disciplinează doar “ca să nu fim osândiți odată cu lumea” (1 Cor. 11:32).

Înălțarea personală

Când Dumnezeu ne binecuvântează, este ușor să ne înălțăm. Ne putem constitui un “fan-club” cu cei care ne admiră – în special cei tineri – asemenea vedetelor.

Fiul lui Solomon, regele Roboam, a căutat să fie popular printre tineri și a disprețuit sfatul bătrânilor. Aceasta a dus la divizarea Israelului.

Tot astfel au apărut și divizările în creștinism. Acestea sunt produse de oameni puternici, care nu și-au răstignit firea, în momentul în care Dumnezeu Își binecuvântează lucrarea.

Să privim la două exemple din cartea Faptele Apostolilor. Efesul a văzut una dintre cele mai mari treziri spirituale și unele dintre cele mai minunate minuni menționate în cartea Faptelor (F.A. 19:11-20). Dar cu 3 ani înainte Pavel i-a avertizat pe bătrâni că se conturează o ruptură (F.A. 20:30). Pavel i-a avertizat pe bătrâni că după ce va părăsi Efesul mulți își vor atrage ucenici de partea lor. Ei vor dezbina biserica încercând să-și facă un nume, fără a-i interesa că acțiunile lor vor dezonora Numele Domnului și vor face pe vrăjmașii Domnului să-L hulească” (2 Sam. 12:14).

Priviți un alt exemplu: După ce Pavel și Barnaba au avut o slujire minunată, s-au despărțit (F.A. 15:39). Motivul despărțirii a fost Ioan Marcu. Totuși, Dumnezeu a făcut să iasă ceva bun din această despărțire. S-au creat 2 echipe de slujitori (una condusă de Pavel, iar cealaltă de Barnaba) în loc de una și astfel lucrarea de evanghelizare s-a consolidat! Ioan Marcu a devenit un slujitor de nădejde, iar mai târziu a scris Evanghelia după Marcu.

Cum a putut Dumnezeu să creeze ceva bun din această despărțire? A fost un motiv. Spre deosebire de bătrânii din Efes, Barnaba a avut un comportament spiritual. El nu a divizat nici o biserică și nu a atras nici un credincios după el. El nu s-a amestecat în lucrarea lui Pavel, ci a mers într-o zonă nouă împreună cu Ioan Marcu (F.A. 15:39b). Barnaba a fost un om duhovnicesc, interesat mai mult de Numele Domnului decât de lucrarea sa. El s-a comportat ca un adevărat ucenic al lui Hristos.  Astfel, Dumnezeu a putut binecuvânta această despărțire mai târziu. Oamenii ca Barnaba sunt rari în creștinism.

1 Corinteni 11:19 ne spune: “căci trebuie să fie și partide între voi ca să iasă la lumină cei găsiți buni”. Dumnezeu folosește despărțirile pentru a scoate la iveală pe cei neduhovnicești și a elimina buruienile (cei mândri și aroganți) din grădina Lui, biserica.

Cu mii de ani în urmă a avut loc o despărțire în cer. În modul acesta Dumnezeu a curățit cerul. A permis lui Lucifer, șeful îngerilor, să atragă la sine îngerii care erau mândri și rebeli (Apoc. 12:4; Isaia 14:12-15). Astfel cerul a fost curățit. Lucrarea de curățire are loc și astăzi în biserici atunci când Dumnezeu lucrează.

Domnul spune: “Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit și mic care se va încrede în Numele Domnului” (Țefania 3:12). Rămășița din biserică va avea o singură caracteristică: “nu va mai săvârși nelegiuire și nu va mai spune minciuni” (v. 13). Doar atunci Domnul Își va găsi plăcerea în biserică și “nu va mai putea de veselie pentru tine” (v. 17).

Priviți o caracteristică a celor care ies din prezența Domnului:  încep să mintă. Încep cu minciuni mărunte, dar mai apoi devin “însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor” (1 Tim. 4:2). În contrast, semnul celor care urmează pe Domnul este: ei sunt curățiți de minciună (Apoc. 14:4,5).

Exemple bune și rele

Dumnezeu ne-a dat multe exemple bune și rele în Scriptură pentru aceasta. Un om înțelept va învăța din ambele.

Avraam nu a ales terenul mai bogat atunci când a existat un conflict între slujitorii lui și cei ai lui Lot. L-a lăsat pe Lot să aleagă primul. El a ales pământul mai bogat (Gen. 13:10), dar a avut de suferit mai târziu. Avraam a renunțat la drepturile sale. Astfel, Dumnezeu i-a dat lui Avraam toată țara. “Cei blânzi vor moșteni pământul”.

Iacov, din nefericire, nu a urmat exemplul bunicului său. El a furat lucruri – dreptul de întâi născut al fratelui său, Esau; binecuvântarea tatălui său, Isaac; fiicele și turmele unchiului său, Laban, etc. În momentul în care a renunțat la lucrurile pământești și L-a apucat pe Dumnezeu a ajuns să poarte numele Israel (Gen. 32:26).

David a urmat exemplul lui Avraam și nu a furat împărăția de la Saul, deși fusese uns de Domnul ca împărat. Dumnezeu l-a testat pe David ani de zile cu privire la acest aspect.  Dar David nu a luat împărăția. A așteptat ca Domnul să i-o ofere la timpul potrivit.

Absalom a fost diferit. Era gelos pe popularitatea tatălui său David și cu viclenie a lucrat pe la spatele lui și a câștigat inima oamenilor lui Israel” (2 Sam. 15:6). Astfel, a ajuns să fure împărăția tatălui său. L-a alungat pe tatăl său și a devenit împărat. Dar Dumnezeu i-a scurtat timpul de domnie.

Slujirea noastră trebuie să fie predată Domnului – nu ceva ce ne-am însușit singuri. “Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer” (Ioan 3:27). Ce prindem singuri nu este de la Domnul.

Este foarte ușor să înțelegem acestea. Este ușor să predicăm altora. Dar dacă nu trăim după aceste principii, vom fi descalificați chiar dacă le înțelegem și le predicăm (1 Cor. 9:27). Isus a zis: “Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceți” (Ioan 13:17).

Isus nu a plănuit și nu a prins nimic. Nu i-a flatat pe oameni pentru a-I câștiga. Nu i-a constrâns pe oameni să facă parte din grupul Lui. Atitudinea Lui a fost: “Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine” (Ioan 6:37).  El nu a avut dorința să păstorească mulțimi mari sau să aibă mulți oameni în biserică. El a fost mulțumit cu puținul pe care i-L oferea Tatăl. Toți ar trebui să fim mulțumiți cu ce ne dă Tatăl.

Isus a atras oamenii. Nu i-a târât și nu i-a prins. El a spus: “Și după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii ” (Ioan 12:32). Și noi trebuie să-L înălțăm pe Isus cel răstignit și să atragem oameni la El. Dar numai un om răstignit poate să înalțe pe Hristos răstignit. Un om ale cărui mâini sunt pironite pe cruce nu poate să tragă sau să prindă. El poate doar să atragă! Problema creștinismului de astăzi este că oameni nerăstigniți încearcă să-L înalțe pe Hristos cel răstignit.

Domnul să ne ajute să fim smeriți și să învățăm căile Lui.

Cine are urechi de auzit, să audă!