Cu Isus vreau

Cu Isus vreau să-mi continu calea
Vreau să-mi fie-n veci nedespărtit.
Numai El îmi poate stinge jalea,
El mă poate face fericit.

Refren:
Lângă Tine Doamne, voi rămâne
Câtă vreme sunt aicea jos,
Ţine-mă cu braţul Tău, Stăpâne,
Neclintit şi-n toate credincios

Obosit când sunt mă odihneşte
Iar în lupta grea îmi este scut,
La răspântii El mă sfătuieşte
În nevoi mi-e singurul avut.

Vreau cu El să merg tot înainte
Şi prin El să fiu oricând voios,
Împlinind cereştile-I cuvinte,
Să mă afle-n toate credincios.