Hajnal Balasz

DUMNEZEU MI-A VINDECAT SUFLETUL!
 
Provin dintr-o familie de reformaţi, dar necredincioşi. Mama nici până în ziua de azi nu crede în Isus Hristos. Tatăl meu a murit, al doilea este cu băutura. Deci familia nu mi-a îndreptat paşi spre Dumnezeu niciodată şi nimeni altcineva.
O dată cu dezastrul din viaţa mea a început şi cătarea de Dumnezeu. Acesta a început în urmă cu 2 ani când soţul meu a venit acasă şi mi-a spus că vrea să divorţăm. A fost un şoc. Nu mă aşteptam la aşa ceva , eu chiar credeam că suntem bine şi chiar credeam că sunt fericită. Am mai avut noi ceva probleme în urmă cu câţiva ani, dar le-am rezolvat singuri, ne-am cerut iertare unul de la celălalt. După patru ani credeam că suntem bine. Eu cel puţin mi-am dat silinţa să fie bine. Chiar când credeam că îmi e cel mai bine, atunci a venit el acasă întors pe dos, şi mi-a spus că timpul nostru a expirat, să înţeleg că nu mai este nici o şansă.
Atunci am încercat să fac tot posibilul să-l întorc înapoi. Era vorba de o altă persoană în momentul acela. Eu am simţit că pic într-o prăpastie de un milion de kilometri. Mă simţeam într-un adânc, într-un întuneric din care nu vedeam nici o ieşire, simţeam că mor în momentul acela şi chiar îmi doream, mă gândeam să fac ceva să mor. Nu mai aveam putere să mă gândesc la copil, ca măcar de dragul lui, să fiu tare pentru el. Nu aveam chef, şi chiar îmi ceream scuze de la copil că nu putem să stau de vorbă cu el, aşa ajunsesem într-o stare de disperată.
 Soţul meu nici nu se mai uita înspre mine. Pleca nopţile şi eu nu mai puteam să dorm, tot timpul mă sedam cu diazepam şi extraveral ca să pot dormi. În zbuciumul meu sufletesc am început să discut cu lumea dacă nu cunosc vreun pocăit, care să se roage pentru mine, pentru că eu nu mai pot. Şi cineva din anturajul meu mi-a spus: „Chiar fratele meu ţine acasă rugăciuni, se roagă cu fraţi din biserica baptistă şi acolo ei pot să se roage pentru tine. Am spus: „Aceasta este salvarea mea”.
 
Hajnal Balasz s-a dus în casa familiei Dan Ille unde se ţineau rugăciuni. A fost impresionată de înţelegerea şi dragostea cu care ei au primit-o, de disponibilitatea lor de a se ruga pentru problemele ei. În oamenii aceştia ea Îl vedea pe Dumnezeu. Acest lucru a convins-o spre pocăinţă. Ori de câte ori veneau suferinţele sufleteşti, anxietăţile sau depresiile, ea găsea în acea casă un loc de odihnă pentru sufletul ei. Împreună cu o grupă de tineri, Dan Ille s-a rugat şi a postit peste două luni pentru ea. A aflat acest lucru mai târziu şi a fost foarte mişcată.
 
Ea mărturiseşte mai departe:
 
După ce am descoperit că Dumnezeu există, El m-a scăpat de povară
 
 Nu-l căutam din tot sufletul pe Dumnezeu, eu căutam să-mi rezolv problema pentru că simţeam că nu-mi mai pot duce povara. Şi aşa m-a adus Dumnezeu într-un alt loc unde se rugau fraţii. În ziua aceia am avut un scandal mai mare cu soţul meu. M-am pus pe genunchi şi l-am rugat că dacă există să-mi vorbească pentru că eu nu credeam că există. L-am provocat cumva pe Dumnezeu că dacă există să îmi vorbească. Şi că dacă el va vorbi la problema mea eu promit să mă schimb, că toată viaţa mea se va schimba că n-am să mai nesocotesc lucrul acesta. Şi m-am rugat că ori să mi-l scoată Dumnezeu din minte pe soţul meu ori să mi-l aducă înapoi.
 Marea mea uimire a fost că Dumnezeu mi-a vorbit printr-un proroc la grupul de rugăciune, exact la problema mea. Nu-mi venea să cred! Cel mai mult eram uimit faptul că Dumnezeu există şi-mi cunoaşte exact problemele cu care mă confrunt. Nu pot să redau exact, dar Dumnezeu spunea că am o problemă mult mai mare decât ceea ce ceream eu la acel moment, că am nevoie urgentă de El. Apoi, El îmi promitea că va lucra la toate celelalte probleme din viaţa mea şi că după cum mă voi întoarce eu cu faţa spre El aşa va lucra El în viaţa mea. Atunci am spus: „Doamne, iartă-mă! Eu nu am ştiut că Tu exişti!”. Am rămas mai la urmă trei persoane şi iarăşi ne-am rugat şi am avut din nou descoperire din partea Domnului. Dumnezeu îmi cerea şi îmi spunea să fac un legământ cu El. Eu am spus: „Doamne, fac! Numai dă-mi liniştea pe care nu o mai am”. Apoi, în proorocie, Dumnezeu îmi spunea că în noaptea aceea o să vină să stea la sfat cu mine.
 Mă aşteptam ca după ce am ajuns să văd o minune, să-l văd pe Dumnezeu, dar am dormit buştean. Dimineaţa când m-am trezit am spus: „Doamne, dar Tu ai spus că vei veni să stai la sfat cu mine dar nu am simţit nimic, am dormit buştean”. Apoi m-am întrebat: „Am dormit buştean?” „Cum aşa?” „Fără somnifere?” Nu reuşisem să mai dorm de nici nu ştiu când fără somnifere. Şi nu mă mai durea sufletul! Asta a făcut Dumnezeu!
El îmi luase povara de pe spate. Acest lucru însemna că o să vina la patul meu şi o să stea de vorbă cu mine. Dacă cu o zi înainte sufeream cumplit, acum mi-a revenit zâmbetul pe buze, am avut poftă de viaţă. Eu acest lucru cerusem de la Domnul, ori să-mi aducă soţul înapoi ori să-mi ia suferinţa. El mi-a luat suferinţa. Am putut să trăiesc mai departe, am putut să lucrez. Înainte nu mai puteam lucra, nu puteam dormi, eram blocată aşa în spaţiu şi timp.
Problema mea era rezolvată în felul acesta. Apoi am prins drag de fraţi, nu puteam să nu mai merg la rugăciune. De atuncea a trecut un an de zile, m-am botezat la primul botez, chiar am cerut să se facă botez. Atunci când mi-a vorbit Dumnezeu, după ce m-am ridicat de pe genunchi am întrebat când se face primul botez şi fraţilor nu le venea să creadă că m-am hotărât atât de repede. Era altceva să-ţi vorbească Domnul. Atunci nu mai stai pe gânduri, ştii ce trebuie să faci. Este altfel ca şi când îţi vorbeşte omul. Ce mai contează ce spun oamenii?
Fraţii mei spun că eu am fost primul rod, ca răspuns la rugăciunile lor că eram prima care am cerut să fie botezată. Şi la primul botez, a fost o zi foarte frumoasă, poate cea mai frumoasă din viaţa mea când ştiam că fac un legământ cu Dumnezeu. De atunci îi iubesc pe fraţii mei şi stau în părtăşie cu ei şi nu mai putem trăi unul fără ceilalţi.
În legătură cu soţul meu, pentru că doresc să stau tot timpul în legătură cu Dumnezeu, şi citesc foarte mult Biblia, încerc să mă port foarte frumos cu el şi chiar să-l binecuvintez. În rugăciunea mea spun: „Doamne, binecuvântează-l”. Chiar dacă el se poartă urât, nu bag de seamă, cer Domnului să-l binecuvânteze că dacă îl binecuvântează atunci îl şi schimbă. Îmi doresc să rămân în stare de pocăinţă, de părtăşie frăţească, aşa cum am fost de un an încoace.
 
 
Împotrivirea mamei şi ignoranţa tatei
 
Mama mea a fost foarte împotrivă şi foarte supărată când a auzit că merg la acest grup de rugăciune şi încerca prin toate metodele să mă ţină acasă. M-a ameninţat că se mută înapoi în oraşul din care provenim, m-a ameninţat că nu mă mai ajută să îmi cresc copilul. La un moment dat când a văzut că nu mă poate ţine acasă a spus că se sinucide, că nu mai mănâncă până moare, a spus că două zile nu mâncase şi nici nu va mai mânca până moare. Acest lucru era cu o săptămână înainte de a mă boteza. Era plânsă şi slăbise câteva kilograme. Eu i-am explicat că nu mă duc să mă prostituez, eu mă duc să mă apropiu de Dumnezeu, de ce suferă? Ea a răspuns „Mai bine te-ai duce să te prostituezi”. Nu pot să descriu în ce hal de suferinţă cumplită era. I-am spus: „Mami, acum eu am nevoie să mă ajuţi. Am probleme cu bărbatul, am un copil de crescut. Ajută-mă, nu mă încurca şi dacă tu vezi că mi-am găsit liniştea acolo, de ce mă împiedici? „Sufăr că tu vrei să te pocăieşti când ai toată viaţa înainte. Eu vreau să te văd distrându-te, nu în biserică”. M-am rugat şi am cerut ajutor în rugăciune şi fraţilor, convinsă fiind că nu-mi doresc decât să merg înainte. Şi i-am spus mamei: „Tu o să mori degeaba, că de pocăit eu tot o să mă pocăiesc”. Dacă a văzut că nu are nici o şansă, s-a mai liniştit.
Tatăl meu căruia îi citeam din Biblie şi îi spuneam că Dumnezeu cere asta şi asta, că cere să mă pocăiesc, că de fapt ne cere la toţi să facem acest lucru, m-a întrebat: „Dar de unde citeşti?” „Din Noul Testament” i-am răspuns. La care el m-a întrebat din nou: „Dar când s-a scris Noul Testament? Acum după revoluţie?” Am povestit şi la fraţi, câtă lipsă de cunoştinţă despre Dumnezeu avea, că de credinţă nici nu se mai punea problema. Acum s-au consolat cu gândul acesta. Ştie că merg la biserică. Eu cer la Dumnezeu să-l binecuvânteze şi să-l schimbe şi pe el.
În timpul care s-a scurs, veneam la întâlnirile de rugăciune în case. Dar duminica ei m-au chemat la biserica la care mergeau. Şocul meu a fost că acolo nu am mai găsit atmosfera din case. Aici se rugau pe rând, într-o formă lipsită de viaţă. Cântările nu se mai cântau de către toţi cu pasiune şi n-am mai rezistat la ceea ce ei numeau predică. Totul simţeam că este un fel de teorie lipsită de convingerea şi patosul cu care mă obişnuisem la grupele de rugăciune. N-am mai vrut să merg acolo. Simţeam că într-o astfel de închinare nu m-aş fi pocăit şi că nu mă regăsesc pe mine în acea formă. Vroiam să dau mai mult lui Dumnezeu în închinare. N-am vrut să mă botez într-o astfel de biserică. Când le-am spus lucrul acesta la grupul de rugăciune mi s-a spus că este un botez în aer liber, la Criş, făcut de către o altă biserică unde vor participa şi ei. A fost o mare bucurie pentru mine să mă botez acolo. Părinţii n-au venit, dar eram însoţită de fraţii mei. A fost o zi în care am fost cu adevărat fericită.
Ca să rămân pe calea Domnului am înţeles apoi că fiecare trebuie să avem pe Dumnezeu în noi şi că trebuie să avem Duhul Sfânt ca să putem face voia Lui. Aşa am participat la rugăciune unde Dumnezeu mi-a dat bucuria umplerii cu Duhul Său.