Dan Ille

M-AŞ FI SUPĂRAT SĂ ŞTIU CĂ EI SE ROAGĂ
PENTRU MINE!
 
Dan Ille nu L-a căutat pe Dumnezeu dar Dumnezeu l-a găsit şi l-a salvat la rugăciunea fraţilor
 
Mă feream de orice căutare. Nu căutam nimic în domeniu spiritual. Totul era în plan material. Singura căutare a mea erau banii, distracţiile, televizorul, şi altele de felul acesta. Nu aveam nici o atracţie pentru biserică şi, deşi mergeam regulat, efectiv nu aveam atracţie. Îmi plăcea să mă duc la biserică ca să comentez, să găsesc greşelile predicatorilor, să aflu ultimele noutăţi din sport. Aceasta era căutarea mea . Mulţi se rugau pentru mine, ştiau că starea mea nu este bună, deşi nu puteau să spună nimic. Puteau să facă un singur lucru, să se roage pentru mine. Soţia mea se ruga, prietenii mei se rugau. Nu ştiam că se roagă pentru mine, că m-aş fi supărat că alţii se roagă pentru mine. Ce treabă au ei cu mine? Să mă lase în pace!
Dar pe fondul acesta Dumnezeu a intervenit în viaţa mea în diferite moduri şi în diferite rânduri făcându-mă să simt cercetarea Lui la un moment dat, şi în special în urma unei boli a tatălui meu. El s-a îmbolnăvit brusc fără să fi avut vreo problemă până atunci şi viaţa lui părea aproape de sfârşit. M-am văzut slab şi neputincios în această situaţie, şi după ce l-am internat la spital am plecat de acolo la Biserică. Atunci era acolo organizată o săptămână de rugăciune non-stop, de care nici n-am vrut să aud. Nu am crezut în puterea rugăciunii şi nici nu credeam că cineva poate să meargă acolo să se roage la 2 noaptea sau la 5 dimineaţa. Mi se părea ceva de domeniul imposibilului, să auzi aşa ceva. Dar am ştiut în momentul acela că singura mea speranţă este Dumnezeu. Am ajuns la biserică împreună cu fraţii şi surorile care erau acolo ne-am rugat împreună vreo 5 ore care au trecut ca 5 minute. Nu ştiu ce s-a întâmplat atunci era aşa o bucurie şi pentru prima dată simţeam că pot să am părtăşie cu fraţii. Asta a trecut, el s-a făcut bine, am văzut minunea lui Dumnezeu şi am început să-mi văd în continuare de viaţa mea, neştiind şi necăutând mai mult.
 
O periculoasă boala creştinilor zilelor de pe urmă
 
„Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa ca va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisii că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru” (1 Cor.14:25).
Dan suferea de o boală de care suferă mulţi creştini şi anume boala televizorului. Şi el era înrobit de patima aceasta care îi fura timpul şi energia, îi polua mintea, făcându-l insensibil la nevoile celor din jur. Este o realitate faptul că excesul de televizor este o practică în multe familii creştine. Părinţi şi copii îşi consumă preţiosul timp urmărind în mod pasiv întâmplări din bâlciul deşertăciunilor desfăşurate pe micul ecran. În familii se pierde comunicarea şi nu mai este timp pentru lucruri valoroase, ca lectura Bibliei şi a unor cărţi bune. Nu mai este timp pentru rugăciune. Părinţii nu mai au timp să transmită copiilor valorile lor şi principiile creştine. În schimb îi lasă cu televizorul ca şi cu o dădacă iar apoi, când copiii devin adolescenţi, se miră că ei nu mai împărtăşesc credinţa lor. Uneori chiar încep să se roage cu disperare pentru copii, ca Dumnezeu să-i schimbe, şi se miră că nu primesc întotdeauna ajutorul Domnului. „Învaţă-l pe copil calea şi când va creşte mare nu se va abate...” Dumnezeu ne promite că vom avea copiii pe calea Lui doar dacă ne facem datoria când ei sunt mici. Nu avem promisiuni în Scriptură că după ce vor fi mari mai putem să-i schimbăm. Domnul poate lucra, dar nu sunt promisiuni. Mulţi abdică de la îndatorirea sfântă de a ne călăuzi copiii pe calea Domnului din cauza televizorului. Uneori aceşti oameni fac efortul de a fi prezenţi la biserică pentru a salva aparenţele aşa cum o făcea şi Dan. Religiozitatea multora este măsurată de prezenţa la biserică sau de o activitate religioasă. Biserica lui Hristos înseamnă mai mult decât a „merge la biserică”. Iar religiozitatea lipsită de o viaţă schimbată, îi derutează şi mai mult pe copii. Dar într-un grup de rugăciune printr-un frate cu darul prorociei tainele inimii lui Dan au fost aduse la lumină:
 
 Într-o zi de vară un frate din biserică a venit la mine acasă. Auzise că am tot mai multe probleme în afaceri. El mi-a spus: „Uite am auzit de oameni deosebiţi care au diferite daruri din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu ar putea să-ţi vorbească prin ei!”. Când am auzit de daruri, de oameni cărora le vorbeşte Dumnezeu, am crezut că este cam dus de acasă. Nu am crezut că pot exista astfel de situaţii, în care Dumnezeu arată prin Duhul Sfânt taina inimii tale. Mă gândeam la aceste lucruri ca la ceva de domeniul vrăjitoriei. Deşi ştiam că sunt într-un fel pierdut, n-aş fi vrut să am de-a face cu aşa ceva. Ştiam din Scriptură că vrăjitoria este periculoasă. Eram aşa de supărat, că l-am repezit şi i-am spus să mă lase în pace cu aşa ceva. El a plecat vădit îngrijorat.
Apoi, am început să mă gândesc: „Dar dacă ar exista oameni speciali aleşi de Dumnezeu şi eu nu vreau să cred, să caut?” Şi în inima mea s-a născut atunci o dorinţă să mă duc să caut un astfel de om. Eram tare frământat, mă certam cu Dumnezeu, eram tare rău, plin de duhuri şi pe fondul acesta l-am sunt pe fratele şi i-am spus eu vreau să mă duc să văd un astfel de om. Lui îi era într-un fel frică de comportarea mea ştiindu-mă şi agresiv, făceam tot felul de prostii, nu mă trăgeam înapoi de la nimic, şi nu ar fi vrut să mă ducă . I-am spus că dacă el nu vine cu mine eu tot o să-l găsesc. El a acceptat să vină, dar pe drum l-am atenţionat să nu-i spună nimic despre mine, nici cum mă cheamă, de unde vin, ce fac.
Am ajuns la fratele respectiv, el a luat Biblia ne-am rugat şi după ce ne-am ridicat de pe genunchi el a spus că a avut o descoperire din partea Domnului referitor la viaţa mea. Că nu sunt pe o cale bună, că sunt pe o cale greşită şi îmi spunea că stau foarte mult la televizor. Acest lucru era o noutate pentru mine, să văd cum mi se descoperă taine doar de mine ştiute, până şi felul în care stăteam rezemat în pat şi priveam. Am rămas surprins să văd că Dumnezeu poate să-mi vorbească direct şi să-mi descopere detaliile din viaţa mea şi îmi spunea că trebuie să mă pocăiesc neapărat. Şi atunci, în loc să fiu supărat, am hotărât să renunţ la lucrul care mă stăpânea cel mau mult: televizorul. Era un idol de care eram nedespărţit . Eram toată ziua la afaceri iar când soseam la 10 seara la 12 noaptea, la 5 dimineaţa porneam televizorul şi stăteam să mă „răcoresc” la el. Era pasiunea mea cea mai mare, nu pierdeam nimic din ceea ce puteam să văd. Dar m-am hotărât atunci să renunţ.
 Când am ajuns acasă eram atât de pornit încât i-am spus soţiei că vreau să arunc televizorul pe geam afară. M-am gândit apoi că nu aceasta este calea, îl voi lăsa acolo să fie o mărturie că Dumnezeu îmi dă putere să nu mă mai uit. Când soţia a văzut că renunţ la TV a ştiut că am avut o întâlnire reală cu Dumnezeu. Eu n-am ştiut că ea pusese în faţa lui Dumnezeu ca un semn personal de recunoaştere a faptului că cel la care mă duc este un om al lui Dumnezeu tocmai faptul că se va referi la televizor. Apoi, au urmat multe lucruri de care m-am lepădat. Am renunţat la fumat. Da, deşi eram un membru care frecventam regulat biserica şi eram în general apreciat ca un băiat bun, cântam în cor, eu fumam foarte mult, cam două pachete de ţigări pe zi. Obişnuiam, ca ceva normal, şi să mă răcoresc cu bere. Apoi, mai erau afacerile. Cel mai grav era faptul că nu era nimic din rugăciune, nu era nimic din Cuvântul lui Dumnezeu în mine. Cântam în cor dar vedeam lucrul acesta ca un favor pe care îl fac bisericii. Obişnuiam să spun că ar trebui să ne plătească dacă ne aduc aici să cântăm, să le facem frumos programul. Dar o dată cu întâlnirea reală cu Dumnezeu, nu cu un om, totul s-a transformat în viaţa mea.
 
A urmat o umplere cu Duhul Sfânt şi experienţa vorbirii în limbi
 
A urmat o seară specială pentru mine de care nu am ştiut nu am auzit, nu am studiat în Cuvântul lui Dumnezeu, nu cunoşteam amănunte din el. Dar într-o seară am participat al rugăciune. Era o rugăciune mai intensă, mai cu foc şi am văzut o soră din grupul de rugăciune vorbind în limbi. Mă miram de ea , o ştiam o femeie foarte seroasă cu lucrurile sfinte. Mă uitam la ea, o analizam, nu ştiam ce se întâmplă. După rugăciune fraţii erau bucuroşi că Domnul o botezase cu Duhul Sfânt. Nu auzisem niciodată până atunci, de botezul cu Duhul Sfânt, de vorbire în limbi şi nu cunoscusem nimic din domeniul acesta. Ne-am rugat din nou şi fratele care conducea grupul m-a întrebat: „Tu crezi că Domnul te poate umple şi pe tine cu Duhul Sfânt?” Am răspuns: „Eu nu am venit aici pregătit ca Dumnezeu să mă umple cu Duhul Sfânt. Presupun că trebuie să am o pregătire pentru asta”. El a insistat şi a spus: „Crezi că Dumnezeu te poate umple cu Duhul Sfânt?” Dumnezeu a mărit credinţa în mine şi am spus: „Dacă există un Duh Sfânt, cred că El poate”. Şi mi-a mărit atât de mult dorinţa şi credinţa încât am spus: „Uite, eu mă pun aici pe genunchi şi nu mă ridic până Dumnezeu nu mă umple cu Duhul Sfânt, să se întâmple ceva cu mine”. Dar eram aşa de parte de Dumnezeu încât nu ştiam nimic şi totuşi El mi-a mărit credinţa m-am pus pe genunchi hotărât să las pe Duhul Sfânt să lucreze, mi-am dat seama că a fost un act de smerenie totală, de umilinţă totală în care am spus: „Doamne sunt aici la dispoziţia Ta, fă Tu ce vrei dar dacă există un Duh Sfânt lasă-l să umple şi inima mea şi viaţa mea”. Credeam că dacă o să fiu plin de Duhul Sfânt o să fiu ceva de genul lui Superman, un om foarte puternic sau cine ştie ce o să se întâmple. Mi-am dat seama că după ce a venit momentul de vorbire în limbi ca ceva natural, mintea mea era normală, vorbirea era normală, mă auzeam, fraţii erau fericiţi. După momentul vorbirii în limbi, trebuia să mă ridic de pe genunchi, dar abia mă puteam ridica. M-am gândit: „Doamne aceasta nu o fi ceva normal? Dacă sunt plin cu Duhul Sfânt acuma nu ar trebui să fiu tare?”.
În timp, mi-am dat seama că momentul acela pentru mine a fost ca o naştere din nou. Eram ca un bebeluş care abia mă ridicam de pe genunchi şi începea să vină puterea peste el.
 
Şi o nouă putere pentru o altfel de viaţă
 
 Din acel moment toată viaţa mea a început să fie schimbată. Mai întâi a fost televizorul. Înainte de aceasta, eram bolnav să urmăresc emisiunea în curs şi apoi altele care urmau. Am hotărât să renunţ definitiv la TV şi când am ajuns acasă, l-am urcat în podul casei şi am cerut soţiei ca a doua zi să anuleze cablu. Apoi am scăpat de ţigări. Când vedeam un om fumând eram bolnav, voiam să mă ascund undeva să fumez o ţigară. Dar din momentul acela din viaţa mea au dispărut toate dorinţele păcătoase şi a apărut altceva. O dorinţă după rugăciune, o bucurie în rugăciune, multă pace, pur şi simplunu mai era important succesul afacerii. Vindeam băutură şi ţigări în magazinele mele şi am luat hotărârea să nu mai vând nimic din ceea ce poate să fie dăunător altora. Într-o dimineaţă am luat hotărârea să trăiesc şi să fac numai ce ar face Domnul Isus. Şi am zis cu siguranţă Domnul Isus nu ar vinde ţigări şi băutură oamenilor. Toată viaţa mea s-a schimbat. Afacerile mele mergeau bine cu acest gen de produse. Dar renunţând la ele afacerile mele au început să scadă. Discutam cu soţia dacă dăm faliment ce facem ea mă încuraja şi spunea că ori ce ar fi mergem înainte. Vedea transformarea din viaţa mea, pacea şi liniştea pe care o am, începeam să-mi redescopăr copiii, soţia, totul era altfel, ne rugam împreună, ceea ce nu se întâmpla până atunci.
În biserică era o mare bucurie. Am început să slujesc cu bucurie. Nu mai pusesem mâna pe chitară de ani de zile. Am luat din nou chitara şi am simţit o bucurie aşa de mare să pot să cânt cu tinerii din biserică, să pot cânta la Casa de Cultură a oraşului. Înainte evitam să merg cu ei la Casa de Cultură unde se propovăduia lunar evanghelia pentru a nu fi considerat de cunoştinţele mele necreştine pocăit, dar nu îmi era ruşine să merg cu fel de fel de oameni prin baruri şi restaurante. Era experienţa pe care am trăit-o şi modul în care Dumnezeu mi s-a revelat mie.
Nu am vrut să contrariez pe fraţii mei din biserică, am fost sincer întotdeauna şi după ce am trăit experienţa de care am vorbit am spus şi în biserică. După experienţa umplerii cu Duhul Sfânt nu am ştiut că ar fi un pericol sau o problemă să descriu această experienţă şi fraţilor din biserică. Aşa că am spus ce s-a întâmplat, şi cum am vorbit în limbi la stăruinţă. Am văzut atunci pe feţele fraţilor că unii erau bucuroşi, emoţionaţi şi cu ochii în lacrimi, alţii râdeau, iar unii pur şi simplu au ieşit afară din biserică. Am fost sincer le-am mărturisit, fără rezerve, ceea ce s-a întâmplat cu mine. După mărturia pe care am avut-o în faţa bisericii, în faţa păstorului, mulţi veneau şi încercau să stăteau de vorbă cu mine, unii chiar mă pipăiau, să vadă sunt normal. Eu le spuneam acelaşi lucru. Aşa s-a născut în mulţi dintre ei dorinţa să caute mai mult decât ceea ce cunoscuseră până atunci
Sunt uimit că din lumea asta plină de păcat m-a ales pe mine să fiu copilul Lui. Nu am avut nici un merit, e minunea lui Dumnezeu că m-a ales şi a schimbat inima mea. Acum, văd lucrurile altfel şi inima mea bate cu totul altfel.