Dan Bercian

CREDINCIOSUL CARE CĂUTA MAI MULT
 
Eram în Biserica Baptistă Nr. 1 din Zalău din 1996 şi eram oarecum nemulţumit. Am venit în biserică cu toată bucuria şi ceea ce am găsit m-a satisfăcut pentru o vreme. După un anumit timp mi-am dat seama că ceva îmi lipseşte şi nu eram mulţumit. Era greu de definit, dar îmi dădeam seama că nu era bucuria, deşi era bucuria umblării cu Dumnezeu, bucuria mântuirii, bucuria că eşti iertat. Toate acestea le aveam, dar în trăirea vieţii de credinţă simţeam că îmi lipseşte ceva. Se convertise şi fiică-mea. Am avut o luptă cu ea şi cu soţia mea dar după post şi rugăciune se convertiseră. Era în iarna anului 2001 când am auzit în biserică mărturia fratelui Joldeş. Nu-l văzusem niciodată ca atunci. Era şi este un vorbitor bun, dăruit cu har dar cum l-am văzut atunci, era altfel decât îl ştiam până atunci. Starea aceea s-a transmis bisericii şi biserica era alta. În momentul acela mi-am dat seama că aşa ceva îmi doream: biserica trăia, se mişca, era o emoţie care străbătea toată biserica. Oamenii au început să plângă, se rugau altfel, şi m-am dus acasă împreună cu fiică-mea şi am zis în sfârşit se întâmplă ceva. Eram bucuros că se întâmpla ceva. Acesta a fost începutul. Lucrurile au continuat. De fapt, o vreme s-au oprit. De fapt, erau oameni care se rugau din umbră. Noi nu am ştiut de ei, undeva în spate. Totul a pornit ca o avalanşă când am început să mergem la rugăciune cu un om care avea darul de descoperiri din partea lui Dumnezeu. Atunci s-a aprins focul mai puternic. Noi eram un grup în căutare de mai mult. Nu eram mulţumiţi cu ceea ce era acolo, cu rugăciunea care era formală. Şi în căutarea noastră am ajuns la omul acesta. Nu ştiam că există aşa ceva, ca Dumnezeu să-i descopere lucrurile, să-i vorbească în mod direct. Atunci s-au întâmplat lucruri extraordinare care nu pot fi descrise. Oamenii au început să primească daruri spirituale, să vorbească în limbi, au primit daruri de prorocie şi focul acesta se întindea de la zi la zi, de la zi la zi, de la săptămână la săptămână şi în frământarea aceasta au fost cuprinse circa 100 de persoane. Au primit daruri, vorbeau în limbi, se rugau. Stăteam nopţi întregi, ne rugam, era o bucurie de nedescris. Atunci mi-am dat seama că asta îmi lipsea şi   mi-am dat seama atunci că noi indiferent din ce confesiune facem parte suntem în pericolul de a cădea în formalism. Condamnăm cultele istorice pentru un anumit tradiţionalism dar la fel se întâmplă cu oricare dintre noi.
Comunitatea este frământată şi este normal să fie aşa. Unii care au vrut şi s-au dus pe direcţia aceasta a căutării fără prejudecăţi au găsit ce căutau. Ei sunt bucuroşi şi mărturisesc în fiecare zi bucuria pe care o au. Ei au cunoscut o nouă dimensiune a credinţei şi a părtăşiei cu Dumnezeu. Ceilalţi se împotrivesc şi este normal, aşa s-a întâmplat de-a lungul timpului. O experienţă nu o poţi povesti, o poţi trăi şi nu poţi ajunge la ea dacă nu încerci, nu îndrăzneşti şi nu cauţi. Sunt unii care se mulţumesc cu atât: noi atât am primit, noi ştim, nu vrem mai mult, nici nu credem că este mai mult şi se mulţumesc cu atât. Alţii, care vor şi îndrăznesc, au parte de lucruri deosebite, extraordinare. Şi până la urmă cred că este vorba de căutare.
 
 
BINECUVÂNTAŢI CU UN POST
DE RADIO CREŞTIN
 
UN VIS A LUI DAN BERCIAN
de Maria GORON
 
Când locuiam încă în Zalău, stăteam în vecinătatea familiei Dan Bercian. L-am cunoscut mai bine cu puţin timp înainte de a ne muta la Bistriţa. Frecventa biserica noastră doar de o vreme. Soţia lui, Rodica, era încă în biserica ortodoxă. El venea adesea, la biserică, cu fiica lui, de vârstă aproximativă cu a fetelor noastre. Erau o familie frumoasă, şi Rodica, deşi nu împărtăşea aceleaşi convingeri religioase ca noi, era o femeie plăcută şi deschisă şi chiar începuserăm să ne vizităm. Ne gândeam împreună cu soţul meu, ce minunat ar fi să vină şi Rodica la aceeaşi biserică cu noi. Ar fi putut fi o altfel de prietenie între noi. După cât de mişcător era să vezi tată, mamă şi copii mergând împreună la închinare, pe atât de trist era să vezi familia incompletă. Ne părea rău de Dan că era singur, de Rodica că încă nu înţelegea chemarea lui Isus, şi am simţit o mare bucurie când o dată cu mişcarea de trezire din Zalău, ea a venit la Domnul.
Mergeam pe jos la biserică deoarece stăteam aproape. La întoarcere veneam uneori împreună cu Dan. Povesteam pe aleea ce urca spre blocurile unde locuiam. Ne opream în faţa blocului nostru şi mai vorbeam. Dan îşi dorea să fie un membru activ în biserică şi avea un vis (pe lângă acela de a se boteza Rodica). Era visul de a lucra la un post de radio, visul de a realiza emisiuni creştine la un post de radio. Ar fi vorbit oricât despre acest vis. Îl las şi acuma să vorbească el mai departe:
Aş vrea să vă povestesc despre o minune pe care a făcut-o Dumnezeu printre multele pe care le-a făcut în biserica aceasta, Harul. În urmă cu 7 ani de zile la 3 ani după ce m-am întors la Domnul aveam o mare dorinţă să fac mai multe decât făceam în momentul acela şi gândul meu era înspre radio. Am discutat cu fratele păstor din acea vreme şi i-am spus dorinţa mea de a avea un post de radio creştin în localitate. Dânsul a fost de acord dar aşa s-a întâmplat lucrurile în timp că nu a fost nimic. După trei ani când am văzut că nu se întâmplă nimic, mi-am luat inima în dinţi într-o zi şi am spus mă duc la un post de radio comercial din oraş, şi le cer spaţiu, să fac o emisiune creştină. Nu-i cunoşteam, am aflat doar cine erau proprietarii şi m-am dus la ei. Am intrat în birou. Nu ştiau cine sunt şi le-am spus vreau să fac o emisiune creştină la acel radio. S-au uitat la mine surprinşi, nu se aşteptau la aşa ceva, apoi am rămas eu surprins când mi-au răspuns: „Bine, vino şi fă”.
Şi aşa a început povestea cu radioul creştin în Zalău. Aceasta era în urmă cu 7 ani. O dată pe săptămână, o oră aveam un spaţiu în care puteam să facem ce vrem noi. M-am ocupat de lucrul acesta şi m-am bucurat să pot face această lucrare în oraş. De când a început lucrarea aceasta ne-am rugat cu unii dintre fraţi pentru lucrarea cu radioul, ne-am rugat ca Domnul să dea binecuvântare.
 
Dumnezeu a dat binecuvântare. Una din firmele unde este acţionar şi Costel Joldeş a reuşit să devină proprietara acestui post de radio. Cu rugăciune, cu mult post şi rugăciune în special din partea lui Dan Bercian, autorităţile de la Bucureşti au dat aviz favorabil, pentru transformarea acestui post de radio comercial, într-un post creştin.
 
Noi am pus puţinul nostru, rugăciunile noastre, am crezut, nici nu ne putem lăuda că am avut o credinţă aşa de mare. Astăzi pe lângă celelalte minuni pe care le-a făcut, şi de celelalte bucurii de care ne-a făcut parte Dumnezeu de când avem părtăşia ceasta, El ne-a dăruit şi un post de radio. Dumnezeu ne-a vorbit de mai multe ori că are un plan special pentru oraşul nostru, un plan de binecuvântare, Dumnezeu ne-a spus că va mântui multe suflete şi credem că radioul acesta va avea un rol însemnat în planul Lui. Nu vrem să stăm cu mâinile în sân şi să aşteptăm să facă Dumnezeu ceva. Am hotărât că trebuie să facem şi noi ceva. În urmă cu câteva săptămâni am decis să facem o schimbare în programele noastre de la radio, şi astfel în fiecare miercurea seara începând cu 21.30 şi până 11 există o emisiune în direct, în care ne rugăm cu cei ce ne ascultă. Ne sună ei, îi sunăm noi, îşi spun problemele, ne rugăm pentru oraş, ne rugăm pentru oficialităţile oraşului, ne rugăm pentru preoţi, pentru pastori, pentru biserici, în direct, şi credem că Dumnezeu va binecuvânta oraşul nostru.
 
În urmă cu o săptămână am fost la Zalău. Cartea pe care o scriu era aproape conturată dar i-am cerut lui Dan Bercian nişte CD –uri în plus, de la emisiunea lui „CU ISUS SPRE VEŞNICIE ” în care el prezintă mărturiile unor oameni cu viaţa transformată. De fapt mai aveam nevoie de mărturia lui Cristian Lorincz. Dar am ascultat mai multe mărturii, sunt toate extraordinare şi într-adevăr Zalăul este binecuvâtat în această privinţă, primind asemenea încurajări prin radio. Fiecare experienţă de viaţă este unică, în fiecare Dumnezeu a lucrat într-un alt mod, unele din experienţe stârnesc lacrimi, altele uimirea, dar în toate vezi lucrarea tainică a lui Dumnezeu. Am vrut să mă opresc cu mărturiile prezentate, dar ascultându-le spuneam mai trebuie să fie scrisă şi asta şi asta. Şi astfel am cules două mărturii în plus printre care cea a lui Daniel Briciu, un om minunat, membru în biserica penticostală din Zalău şi redactor la acest radio creştin. Este o mărturie pe care am ascultat-o cu încântare şi bucurie, şi sper să vă aducă aceeaşi bucurie şi dumneavoastră.