Mona Prodan

CĂUTÂNDU-L SINCER PE DUMNEZEU
AM AJUNS LA POCĂINŢĂ
 
Din copilărie L-am căutat pe Dumnezeu
 
Mă numesc Mona Prodan, m-am născut în Zalău. Am crescut într-o familie de ortodocşi. Încă de când eram mică frecventam biserica şi acolo am rămas activă până când l-am întâlnit pe Dumnezeu. Părinţii mei în vremea aceea nu frecventau biserica, dar cu toate acestea, eu Îl căutam pe Dumnezeu. Mergeam la biserică cu sora mea de când eram mică, cred că din clasa I-a. Eram nelipsită de la slujbe şi chiar eram o persoană activă în biserica ortodoxă, fapt pentru care atunci când m-am întâlnit cu Dumnezeu chiar preotul de acolo a avut o intervenţie, m-a sunat să-i confirm cele auzite, că viaţa mea s-a schimbat şi că vreau să mă botez.
M-am căsătorit la 19 ani. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o fetiţă. Soţul meu nu mergea la biserică. A mers doar în perioada când era copil. Eu am continuat să mă duc, nimeni şi nimic nu putea să mă oprească. Eram un căutător sincer după Dumnezeu, dar nu aveam încă o împlinire sufletească. Câteodată mă simţeam împovărată de unele păcate pe care le puteam identifica. Atunci simţeam un gol în mine. Când aveam astfel de probleme apelam la preot, plăteam şi făceam tot ce consideram că e potrivit, căutam să îndeplinesc tot ce trebuia împlinit după cunoştinţa pe care o aveam în momentul acela.
Imi amintesc că sora mea era grav bolnavă şi viaţa ei atârna de un fir de aţă. Ne-am dus cu cumnatul meu la un preot şi am plătit pe anumite femei să ţină post pentru sora mea. Am plătit pe preot ca să facă nenumărate slujbe. Nu ştiam atunci că, dacă „ în dar am primit, în dar trebuie să dăm”. Eu nu ştiam atunci lucrurile acestea. În credinţa în care eram atunci, eram sinceră. Golul despre care vorbeam a rămas până l-am întâlnit cu adevărat pe Dumnezeu, până am ajuns la o relaţie personală cu El. El mi-a luat povara şi mi-a umplu golul acela din inimă de care vorbeam.
Soţul meu lucra la nişte oameni care mergeau la o biserică evanghelică. A fost invitat de acei oameni să meargă şi el la biserică, şi cum nu avea nici o tradiţie ortodoxă, a acceptat. S-a dus cu bucurie. Eu m-am împotrivit pentru că nu-mi plăcea cuvântul de pocăit. Eu credeam că sunt o sectă ciudată care sunt în dezacord cu credinţa creştină. Soţul meu insista să mă duc şi eu, dar eu nici nu voiam să aud, chiar dacă oamenii aceia ne vizitau. Subiectele noastre nu erau comune. Eu credeam că sunt bine în starea în care eram şi că nimeni nu vă va clinti.
 
Apoi am început să citesc Biblia
 
 Soţul meu plecase în Italia şi nu mai era cine să îmi mai vorbească de Dumnezeu. Dar pentru că era o sămânţă în inima mea, am început ca din senin, să citesc Scriptura. După ce a venit din Italia eu aveam subliniat în Biblie o serie de lucruri pe care voiam să le discut cu cineva şi în special cu el.
O dată s-a întâmplat ceva extraordinar. După ce a venit din Italia mai păstra legătura cu oamenii la care a lucrat. Şi acel om experimentase recent botezul cu Duhul Sfânt, era plin de bucurie şi soţul meu era uimit de minunea şi de schimbarea pe care o vedea în viaţa lui. Şi el i-a spus că şi astăzi mai vorbeşte Dumnezeu, că lucrează cu semne şi minuni, că are şi astăzi mesagerii lui de care se foloseşte. Acest lucru l-a făcut curios. A acceptat să meargă şi el la rugăciune, unde un prooroc i-a vorbit că el, era în planul lui Dumnezeu de mântuire, încă înainte de a se naşte, şi că, orice ar face nu va putea împiedica lucrarea acesta. A vorbit şi despre mine chiar dacă nu eram prezentă, şi i-a descoperit că eu mă voi boteza chiar înaintea lui. Soţul meu a fost plin de credinţă. A venit acasă chiar cu bucurie, eu eram cu mâncarea pe masă şi nici nu am mâncat, am stat şi am vorbit chiar dacă eu nu credeam atunci că Dumnezeu se foloseşte de oameni pentru a vorbi.
 
Radio Unison m-a ajutat în cătarea mea de Dumnezeu
 
Timpul a trecut, lucrurile au rămas la fel. Soţului meu i se termina concediul şi trebuia să plece înapoi în Italia. În acest timp soacra mea, care este acum de 8 ani întoarsă la Domnul, stăruia în rugăciuni pentru noi şi spunea că nu se va lăsa până nu îi vor fi ascultate rugăciunile. Cred că Dumnezeu vedea căutarea mea sinceră şi, împreună cu rugăciunile soacrei mele, toate au creat o conjunctură deosebită. O influenţă mare în viaţa mea a avut-o şi radioul UNISON. Pe cei care lucrează la radio Unison îi pot considera părinţii mei în credinţă. Am chiar schiţe de la ceea ce auzeam acolo, cu cântările de acolo. Soacra mea mă îndemna să ascult radio Unison. Ea, fiind imobilizată la pat, chiar dacă nu putea participa cu fraţii, avea în felul acesta părtăşie cu ei, şi, era încurajată prin acest radio, şi era foarte întărită.
Fiica mea avea 11 ani şi jumătate şi toate aceste experienţe le trăiam împreună cu ea. O prietenă cu care mă întâlneam adeseori la serviciu mi-a dat o carte cu meditaţii zilnice pe care am refuzat să o citesc, gândindu-mă că este păcat, că ar putea să fie ceva erezii. Dar într-o săptămână de evanghelizare la Biserica Baptistă nr. 1, ca să nu o supăr pe această prietenă prin refuzurile mele repetate, i-am promis că o să mă duc la o slujbă cu remarca: ”Uite, eu vin, dar să fii sigură că nu mă pocăiesc”.
 
Pentru că Duhul Domnului a fost prezent, El m-a cercetat încă de la intrarea în biserică
 
Am mers cu fiica mea. Şi de cum am intrat acolo şi cât am stat acolo, timp de două ore eu numai am plâns. Eram cercetată de Duhul Domnului încă de la început. Mi-am dat seama că este altceva decât în biserica cu care eram obişnuită. Cred că din a doua seară m-am predat Domnului, am arătat-o cu o mână ridicată sus. Nici nu ştiam că a-L urma pe Dumnezeu înseamnă şi botezul. Credeam că ridic mâna pentru a-L sluji, lucru pe care îl făceam şi până atunci. Şi am mers apoi în fiecare din cele 6 seri. În toate serile mă bucuram şi îmi spuneam că locul meu trebuie să fie acolo. Apoi, prietena mea m-a chemat şi la un grup de rugăciune pe care biserica le făcea în case.
 Aşa am ajuns şi acolo într-o seară. Şi, deşi se rugau cu voce tare, nu era un lucru care să mă sperie, am simţit prezenţa lui Dumnezeu acolo, şi mi-am dorit să mai revin aici, sau în alt loc, în care se rugau copiii lui Dumnezeu. Chiar din prima seară am început şi eu să mă rog cu cuvintele mele simple şi sărace, Dumnezeu a văzut inima mea şi m-a binecuvântat. Vreau să mărturisesc că chiar din seara aceea Dumnezeu a deschis noi orizonturi pentru mine şi lumina cunoştinţei a venit în viaţa mea .
Eram nelipsită de la serile de rugăciune şi cu toate acestea încă mai mergeam în biserica ortodoxă. Eram oarecum legată şi nu puteam să mă rup de toate lucrurile care erau acolo. Şi chiar dacă mai mergeam în biserica ortodoxă, felul în care percepeam acum lucrurile era diferit. Începusem să citesc Scriptura, cunoşteam versete din Scriptură, cunoşteam ceea ce se citea din Scriptură, cunoşteam capitolele şi ştiam de unde se citeşte. Chiar dacă participam duminicile în biserica ortodoxă vedeam lucrurile altfel, vedeam lucrurile duhovniceşte. Dumnezeu îmi luase privirea firească şi îmi dăduse o privire duhovnicească, mintea mea era schimbată, gândurile erau schimbate şi înţelegeam altfel Scriptura, o înţelegere pe care nu am avut-o şi nu am dobândit-o până atunci.
 
O despărţire plină de mâhnire
 
Sigur că preotul, văzând lipsa mea din biserică, a încercat să mă contacteze. La început m-a sunat la telefon. Nu eram acasă şi m-a sunat la o vecină. Acolo, la vecină, a insistat şi mi-a spus că trebuie să mă întâlnească. Eu ştiam despre ce este vorba şi m-am rugat Domnului să-mi dea lumină şi călăuzire în sensul acesta. În cealaltă zi ne-am întâlnit şi am stat de vorbă despre felul în care Dumnezeu a schimbat viaţa mea. Oarecum era mâhnit în inima lui şi nu putea să creadă că se întâmplă toate acestea. La întâlnirea aceea ţin minte că preotul era foarte supărat şi mâhnit pentru că eu luasem această decizie. Chiar îmi spunea că, dacă vreau să mă pocăiesc, pot să mă pocăiesc în biserica ortodoxă. Eu i-am spus că nu pot să fac lucrul acesta pentru că erau multe lucruri pe care eu le înţelegeam altfel şi nu puteam să trăiesc acolo şi să am legătura aceea personală cu Dumnezeu aşa cum mi-o cerea El. Discuţia noastră a fost destul de lungă, am avut şi divergenţe şi schimburi de opinie legate de credinţă.
 La un moment dat, el a părăsit biroul şi am rămas doar cu soţia lui în birou şi ea mi-a spus că dacă am început pe drumul acesta, să merg înainte. Pe mine m-a încurajat lucrul acesta şi chiar am spus că nu voiam să plec de la ei din casă până nu-i întind o mână. Pentru că nu am vrut să fie supărat, chiar dacă a rămas cu o mâhnire în suflet şi i-am spus că eu îl iubeam. Familia noastră chiar avea o legătură de prietenie cu el şi cu familia lui. A ieşit din cameră, i-am întins mâna şi oarecum stânjenit mi-a întins-o şi el. Apoi multă vreme, când vecini   de-ai mei şi cunoştinţe mergeau la ei acasă, el aducea vorba de mine şi spunea că nu-i venea să creadă că eu am putut să fac lucrul acesta.
 
Credinţa mea a căpătat noi dimensiuni
 
Frecventând cercul de rugăciune de care spusesem mai devreme auzisem de Duhul Sfânt, auzisem de stăruinţă după Duhul Sfânt. Nu-mi puteam imagina, auzisem şi vedeam oameni umpluţi de puterea Duhului Sfânt dar eu încă nu trăisem experienţa aceea minunată cu Dumnezeu. La sfârşitul unei seri de rugăciune cineva mă întrebase dacă nu vreau să particip la o rugăciune de stăruinţă. Nu ştiam atunci cine este potrivit pentru a participa la o seară de stăruinţă, nu ştiam dacă toţi oameni pot primi botezul cu Duhul Sfânt. Din respect pentru acea persoană şi pentru că eram în relaţii apropiate de părtăşie cu fraţii şi surorile, am acceptat să mă duc. Asta era în luna mai, a anului 2003. Ţin minte că ne-am pus pe genunchi şi ne-a rugat ore în şir. Simţeam o prezenţă în locul acela aşa cum nu am mai simţit până atunci. Eram adunaţi în jur de 10 -15 persoane şi mă gândeam că dacă există un botez cu Duhul Sfânt trebuie să îl primesc şi eu, că trebuie să experimentez lucrarea aceea minunată şi să am bucuria pe care o aveau şi ceilalţi pe feţele lor.
S-a început rugăciunea şi eu îmi doream cu ardoare să primesc Duhul Sfânt. Era o rugăciune stăruitoare şi m-am rugat cum nu m-am mai rugat niciodată până atunci. Cuvintele curgeau prin gura mea şi mă bucuram, era pacea şi bucuria pe care o revărsa Duhul Sfânt peste noi. La seara aceea de stăruinţă am fost umpluţi mai mulţi cu Duhul Sfânt şi ne bucuram toţi împreună. O dată cu botezul cu Duhul Sfânt şi cu revărsarea Duhului Sfânt între noi s-a creat o extraordinară unitate în duh, pe care nimeni nu putea să o lege, decât Duhul Sfânt a lui Dumnezeu.
M-am întors bucuroasă de la seara aceea de stăruinţă, am vorbit mult cu fiica mea, soţul meu fiind plecat. Şi chiar dacă era la o vârstă destul de fragedă ea înţelesese multe lucruri pentru că ea cunoştea şi ştia multe lucruri despre Duhul Sfânt. Ea nu experimentase încă lucrarea aceasta dar o credea şi credea că Dumnezeu poate revărsa.
 A mai trecut o perioadă, eu frecventam grupul de rugăciune şi eram nelipsită, bucuria mea era deplină în Domnul. Acum şi urma să închei un legământ cu Dumnezeu pe care ştiam că trebuia să îl fac şi doream să îl fac. Diavolul însă venea şi aducea parcă o teamă şi o îndoială şi parcă aveam şi rezerve pentru părinţi, colegi. Oarecum mă poticneam în lucrurile acestea, cu toate că experimentasem lucrarea aceasta mai voiam să amân, spuneam la următorul botez. Pentru că eram în planul lui Dumnezeu de mântuire El nu m-a lăsat aşa. Aveam vise prin care Dumnezeu îmi vorbea. Chiar visasem la un moment dat că eram îmbrăcată cu haine mai închise la culoare, nu foarte închise, dar mai închise. Şi îmi spuneam că eu trebuie să îmbrac haine albe, pentru că eu le am hainele astea şi nu trebuia să fac altceva decât să le îmbrac. Şi au mai fost multe altele înştiinţări de felul acesta. Simţeam cum mă ajuta mâna Lui Dumnezeu când era să cad. Eu şi fiica mea eram într-un pod şi trebuia să cădem din podul acela şi o mână puternică ne-a prins şi ne-a scos de acolo. Mai erau multe alte experienţe minunate pe care le-am trăit cu Dumnezeu: mă trezeam cu cântări dimineaţa, cu versete din Scriptură, trăiam intens cu Dumnezeu.
Dumnezeu a văzut şi nesiguranţa din inima mea şi a îngăduit o încercare peste mine. În această încercare nu puteam eu şi mână omenească nu putea să intervină, decât braţul Domnului. Atunci m-am pus pe genunchi şi am strigat cum niciodată nu am făcut-o pentru vreo cauză anume, şi am spus Doamne, dacă tu îmi rezolvi problema acesta, eu la primul botez mă botez. În mai puţin de o săptămână mi s-a rezolvat problema şi la primul botez m-am botezat. Pentru că aşa promisesem Domnului şi voiam să mă ţin de promisiune pentru că ştiam că nu-i de joacă cu Dumnezeu. Sigur că acum pot să spun că îmi pare rău de fiecare clipă pe care am trăit-o fără Dumnezeu. Cel mai frumos nume pe care poţi să îl ai în viaţa aceasta este cel de Copil a lui Dumnezeu, nume pe care El ni l-a dat, şi cetăţenia nouă şi Casa Cerească pe care a pregătit-o pentru fiecare dintre noi
 
Tulburare, semne de întrebare şi un preot care nu cunoştea Biblia
 
 Atunci, când trebuia să mă decid să închei legământul cu Dumnezeu, şi s-o rup de tot cu lumea aceasta, eram tare tulburată. Erau perioade de nopţi întregi în care nu dormeam şi mă gândeam cum e mai bine. Mă întrebam dacă nu fac un lucru rău, dacă nu îl supăr pe Dumnezeu cu asta, pentru că eu ştiusem atâta vreme că a te pocăi nu este un lucru bun.
 O sunasem pe sora mea. Şi ea era supărată, şi ea suferea pentru mine, pentru zbaterile mele, şi atât cât înţelegea ea, a discutat cu un preot. Şi într-o duminică după masă a venit cu un preot la noi acasă. Aveam anumite subiecte cu care mă confruntam şi voiam să-i pun anumite întrebări. La discuţie a participat mama mea, sora mea şi cumnatul meu.
L-am întrebat multe. L-am întrebat foarte multe din Scriptură. La un moment dat mi-a spus că el nu citeşte Biblia şi că el spune ce a învăţat la şcoală. Mi-a recomandat să nu mai citesc deocamdată Scriptura, să las lucrurile acestea de o parte, iar el mă va pomeni în rugăciuni.
Sora mea, cumnatul şi mama mea erau miraţi de modul cum preotul acela a pus problema, de faptul că nu mi-a dat o anumită soluţie şi nu mi-a răspuns la anumite întrebări cu care mă confruntam. El a plecat şi eu am rămas mult mai tulburată, dar toate acestea au fost spre binele meu, spre folosul meu.
Pentru mine era mai mare tulburare. M-am dus la o vecină şi am cerut sfatul ei. Ea era într-un fel confesoarea mea pentru că nu aveam cui să spun. Soţul meu nu era acasă, părinţii mei nu mă înţelegeau, şi mergeam să vorbesc cu ea. Dumnezeu să o binecuvânteze cu viaţă veşnică pentru că mult m-a încurajat şi mi-a spus să merg pe calea aceasta, pentru că este o cale de la Dumnezeu.
Dumnezeu a adus înapoi lumină şi nu m-a lăsat în starea aceea şi mi-a dat putere să merg mai departe. Frica de oameni era o cursă pentru mine, îmi era frică de ce o să spună ăla, de ce o să spună celălalt. Lumea ştia deja că frecventez un grup de rugăciune şi că merg la o biserică evanghelică şi aş fi preferat într-un fel, de teama altora, să rămân cu atât. Chiar cei din localitatea mea, ştiindu-mă o bună creştină ortodoxă, se întrebau oare ce mi-a mai trebuit mie să mă pocăiesc.
 
Cuvântul profetic s-a împlinit
 
Cuvântul profetic care a fost spus de fratele nostru atunci când soţul meu a fost la rugăciune s-a împlinit şi eu m-am botezat înaintea lui. Apoi, s-a botezat el şi fiica noastră. Amândoi deodată. Acum când L-am cunoscut pe Dumnezeu şi El s-a lăsat descoperit în viaţa mea şi a lăsat lumina cunoştinţei voi Sale în viaţa mea am înţeles lucrurile aşa cum le vrea El. Vreau să-i mulţumesc din toată inima, şi înainte de toate, să-i mulţumesc că El a dezbrăcat gloria şi slava cerească şi pentru mine, mi-a luat povara păcatelor şi m-a eliberat de tot ce mă împovăra, mi-a dat eliberarea de care aveam nevoie şi trăiesc o părtăşie minunată cu el. Pentru nimic în lume nu aş vrea să mă despart de el orice mi-ar cere. Dumnezeu să-mi dea putere să pot face toate aceste lucruri până la sfârşit.
 
Nu vă mulţumiţi cu mesaje intermediate. Citiţi singuri Scriptura!
 
Acum Îl cunosc pe Dumnezeu cu adevărat, pe Dumnezeul Scripturii, dincolo de o formă şi o religie. Ca un îndemn din partea mea ar fi ca nimeni să nu se mulţumească cu cea ce spun alţii despre El. Dumnezeu să dea înţelepciune şi să dea lumină pentru fiecare Cuvânt citit din Scriptură! Vă îndemn să citiţi Cuvântul lui Dumnezeu pentru că acolo găsiţi adevărata Viaţă, şi astfel ajungeţi să îl cunoaşteţi pe Dumnezeu, şi pe Isus Hristos care este adevărata Uşă prin care intrăm la Dumnezeu.