Cristian Lorincz

O MINUNE A LUI ISUS

 
Copilăria - ucenicie în „şcoala”fărădelegii    
 
Mă numesc Cristian Lorincz, am 20 ani şi provin dintr-o familie de ortodocşi. Nu obişnuiam să merg la biserică decât la Paşti, la insistenţa mamei.
Încă de la vârsta de vreo 8 ani am început să intru, într-un anturaj rău, cu copiii de la bloc. Am început să furăm, să bem, să ne batem. Dar cel mai mult furam. A început să ne caute poliţia acasă. Mama mea a început să-şi facă griji, s-a îmbolnăvit, a ajuns chiar în spital.
Dimineaţa se credea că mergem la şcoală, dar noi ne luam cărţile şi caietele şi plecam în oraş, unde furam, iar după masă ajungeam acasă cu ghiozdanele pline cu ceea ce furam . După un timp, lumea a început să ne dea liste cu ce să le aducem. Am început să furăm tot mai mult, tot mai mult. Lângă blocul meu era un bar. Acolo ne adunam zi de zi pentru a ne înţelegem ce să facem a doua zi, unde să furăm, cum să furăm. Primeam liste de la oameni din barurile vecine cu lucruri de care au nevoie. Şi au fost chiar poliţai care ne dădeau liste, spuneau cam ce le-ar trebui. Plăteau cam la jumate de preţ. Aveam bani tot timpul, am început să ne obişnuim să avem bani. Pe măsură ce aveam bani ne trebuiau tot mai multi.
 Cu bani ne cumpăram ţigări băutură, mergeam la biliard. Stăteam în bar până noaptea, şi la un moment dat pe toţi care intrau, indiferent dacă aveau sau nu aveau bani, îi băteam, luam banii la cei ce aveau şi lumea a început să nu mai vină acolo. Eram aproximativ       10 -15. Furam în grupe de câte 7-8. Ne alegeam magazinele din care să furăm. Când intram mai mulţi ne făceam că nu ne cunoaştem, stăteam unii în faţă alţii în spate. Eram şi prinşi. La început ni se dădea drumul, ne speriau. Altădată am fost duşi la Poliţie, am dat declaraţii, ne-au dat amendă, ne băteau, ne lăsau acasă, dar a doua zi o luam de la capăt. Când se trezea unul dimineaţa, venea pe la noi ceilalţi şi ne chema să mergem la şcoală. Aşa credeau părinţii că mergem la şcoală. Dar noi ne ascundeam cărţile şi caietele după bloc şi mergeam la bar. Mulţi au început să se drogheze în bar, veneau cu cuţite, bâte, se iscau adesea bătăi, scandaluri. Ne cunoşteau cei de la Poliţie şi eu cunoşteam locul ca la mine acasă, cunoşteam toate locurile. Mamei i se spunea pe nume, o întrebau. „Iar aţi venit pe la noi?” Şi astfel am început să fac tot mai multe probleme până la vârsta de 14 ani.
 
Adolescenţa –şef al uneişti de bandiţi
 
Am fost internat într-un centru de reeducare din judeţul Prahova pentru două luni. Am venit acasă şi am început să nu mai fur, dar am început cu bătăile. Mergeam la o sală unde se făceau antrenamente, am început să ne batem. Ne băteam cu oricine. Dacă ni se părea că cineva nu se uită bine la noi, îl băteam. Odată eram acasă la un prieten, la un pahar de vin. El a fost sunat de cineva care îl ruga să meargă să îl ia de la discotecă pentru că a fost bătut acolo. Şi prietenul meu a spus: „Nu vrei să mergem să îl luăm de la discotecă?” Eu cum eram ameţit de la paharul acela de vin am spus că merg. Am întrebat atunci pe cel ce ne-a sunat câţi sunt la discotecă şi ni s-a spus că sunt vreo 30-40. Am mers atunci noaptea şi ne-am adunat până am fost 7. Am ajuns cu o dubă acolo, după miezul nopţii şi când am ajuns, am intrat în mijlocul discotecii şi ne-am apucat să lovim în dreapta şi în stânga cu bâtele de base-bal, în băieţi şi în fete. Am pus pe cineva la uşă să nu iasă nimeni. Au început să iasă fiecare pe unde au putut, unii pe geamuri . După ce s-a golit discoteca ne-am îndreptat spre Zalău.
Pe drum unul dintre noi a spus să mergem şi în Badon (sat vecin Zalăului) la unul dintre ei să luăm o damigeană de vin. Când am ajuns, am auzit că se face discotecă şi acolo. Discoteca era pe terminate, dar noi am intrat am spus să dea drumul la muzică. De frică au dat drumul şi lumea a început să se adune din nou. Şi acolo ne-am bătut, i-am bătut pe toţi.
A doua zi ne-au dat la ziar, la radio, bătăuşi în serie, cei 7 bătăuşi, au bătut şi au făcut ravagii în două discoteci. Noi ne bucuram că se vorbea de noi la radio, că s-a dat în ziar. Nu ne gândeam că este rău. Din cauza scandalurilor am ajuns la Cluj la tribunalul militar pentru că între noi erau doi care lucrau la armată. Patronul de la una din discoteci ne-a cerut 40.000 ( 400 milioane) pentru că suferise operaţii, la nas, în cap, pe spate. Dar nu voiam să-i dăm aceşti bani. Şi pentru că avea un copil la şcoală în Zalău am început să-l ameninţăm că dacă tatăl lui ne cere în continuare atâţia bani o să păţească ceva rău, am început să dăm telefoane de ameninţare. Până la urmă s-a rămas la 6.000 (60. milioane) pe care le-a dat cel pentru care am mers să ne batem acolo. I-am spus că dacă nu plăteşte el o să-i dăm foc la maşină, l-am ameninţat şi până la urmă el şi-a luat credit din bancă, şi-a vândut maşina şi a plătit. Şi aşa că noi am scăpat numai cu amendă şi cu avertisment.
Viaţa noastră a continuat cu bătăi, furturi şi alte prostii.
 
Viaţa lui a continuat în felul acesta. Întunecată, fără orizont. Visele lui se rezumau la ajunge un spărgător neîntrecut de Case de schimb valutar, de magazine de bijuterii, care să-i aducă mai mulţi bani, bani care să-l ajute să fie mai de temut, să-i ofere şi mai mult din lucrurile distructive ale minţii şi trupului, alcool, droguri, etc.
Au ieşit chiar în afara judeţului pentru a organiza jafuri.
Dar Dumnezeu l-a oprit aproape brusc din calea decăderii. În dragostea lui pentru păcătoşi, El l-a adus în compania oamenilor care trăiau o relaţie vie şi reală de credinţă, în care descoperirea dumnezeiască era întotdeauna prezentă. Dumnezeu făcuse o trezire spirituală în Zalău şi ea continua ca un bulgăre de zăpadă care se rostogoleşte, convingând oamenii că El există, convingându-i de păcat, făcându-i să se adune tot mai mulţi la altarul rugăciunii. Printr-o descoperire dumnezeiască a fost convins şi Cristi.
 
Aşa vorbeşte Domnul: „ Ştiu ce faci tu în ascuns, unde umbli noaptea, şi cum îţi distrugi viaţa”. Atunci inima mea a fost foarte copleşită de ce s-a întâmplat. S-a terminat seara aceea, mi-a plăcut foarte mult, am plecat acasă. Simţeam nevoia să-i povestesc la cineva să-i spun ce a fost. Cum m-am simţit acolo şi cum m-am întâlnit cu Dumnezeu. Şi prima la care i-am povestit a fost sora mea.
 
Sora lui, Camelia, care era uimită şi contrariată la început, i-a promis în final că o să meargă şi ea o dată la rugăciune. Deşi a încercat să tot amâne acest lucru în final s-a dus. Şi Cristi continuă povestirea.
 
 Am plecat împreună cu ea. De când a început rugăciunea şi până s-a terminat ea a plâns continuu. A venit cineva la ea şi i-a spus: „uite ce mi-a descoperit Domnul pentru tine”. Şi i-a spus viaţa ei, cu tot ce s-a întâmplat (1 Cor. 14:24). Şi atunci a început să plângă. După ce am ieşit afară am început să povestim amândoi.
Am început să mergem des la rugăciune, să mergem la întâlnirile de la Casa de Cultură. Mulţi din cei cu care furam au început să vină şi ei cu mine. A început să ne placă rugăciunile.
 
Poliţia s-a speriat de rugăciunea lor
 
O dată chiar ne-am adunat la cineva acasă, nu am mai ieşit noaptea la rele. Ne-am adunat să ne rugăm şi, pentru că strigam prea tare a intrat Poliţia şi ne-a întrebat că ce facem, de ce strigăm. Noi am spus că ne rugăm. Era cineva cu noi care fusese luat de Poliţie cu puţin timp înainte, chiar de un poliţai care intrase. Şi i-a spus acestuia: „Cum te rogi tu şi spui că eşti pocăit dacă aseară te-am arestat?”.
 Până la urmă a spus că noi facem ceva vrăji. La urmă ne-au lăsat şi au plecat. Şi am continuat să ne rugăm. La început am spus că intrăm să ne rugăm un sfert de oră, sau o jumate de oră, până la urmă ne-am rugat de la 9 seara până la 4 dimineaţa.
 Eu începeam să fac deosebire între bine şi rău şi conştiinţa începea să mă mustre, când făceam ceva ce nu era în ordine, îmi aminteam ce s-a spus la biserică. Sora mea care la început mă sfătuia să nu mă botez încă, să mai aştept, a făcut botezul înaintea mea. Mie a început să îmi placă tot mai mult rugăciunea. Dacă înainte stăteam ore în şir să furăm acum stăteam ore în şi la rugăciune. Ne plăceau rugăciunea şi cântările.
 
S-a rugat şi a crezut, iar Domnul îi întorcea familia şi neamul la pocăinţă  
 
 Domnul mi-a vorbit că dacă o să mă întorc la El, El o să-mi întoarcă toată familia şi mai mult o să-mi întoarcă tot neamul. Nu am prea dat importanţă, dar nu după mult timp cu ajutorul Domnului, am făcut şi eu legământul cu El. Familia şi prietenii mă întrebau: „Cum te-ai schimbat aşa, cum vrei să renunţi la tot?” Eu mă gândeam: „La ce să renunţ?” Mare lucru nu era la ce să renunţ. La bătăi, la furturi? Eram conştient că ceea ce făceam nu era bun, făceam deosebire între bine şi rău şi ştiam că acuma fac lucrurile pe care le vrea Dumnezeu.
Apoi am zis către sora mea: „Dacă Dumnezeu mi-a vorbit că trebuie să întoarcă toată familia, înseamnă că trebuie să o întoarcă. Hai să începem să ne rugăm pentru ei! Şi am început să ne rugăm pentru aceasta, am început să ţinem post. Mama a spus că ea nu o să se boteze, dar nu a fost cum a spus ea, şi după câtva timp de rugăciune şi post, Domnul a hotărât ca şi ea să facă legământul prin botezul în apă. Şi am zis către sora mea hai să ne rugăm şi pentru mătuşa noastră şi pentru unchiul pentru că Domnul a spus, tot neamul. Am început să ne rugăm şi mătuşa a spus: „Vreau să vin şi eu la biserică”. Unchiul a spus că dacă ea se pocăieşte el o să divorţeze de ea. Ea a spus că nu o să se boteze, că merge doar să vadă unde erau nepoţii ei. Era mirată de schimbarea mea, vedea că nu mă mai bat. Unchiul meu o ducea totuşi cu maşina până la biserică şi o lăsa acolo. După un timp mătuşa a hotărât să se boteze. S-a botezat împreună cu mama . Am început să mă rog pentru unchiul şi Domnul l-a adus şi pe el.
 
Unchiul său, Bela Lorincz, a fost destul de greu convins să vină la botezul soţiei lui. Dar de la prima intrare în biserică pe data de 6 februarie 2005 a rămas cu inima lipită de biserică, a fost prezent şi marţea următoare şi mereu de atunci încolo. Cristi era primul lor învăţător pe calea credinţei, îl sunau să meargă la ei acasă, iar acesta le spunea din Biblie atât cât ştia el. Într-o zi la unchiul său îl aştepta o surpriză. Chiar neamuri cu care nu ţinuse legătura se întorceau la Domnul:
 
După câtva timp mă sună şi mă cheamă la ei acasă. Zice: „Hai pe la noi”. Acolo era un unchi pe care nu îl cunoşteam. Zice: „uite el este unchiul tău”. M-am prezentat, s-a prezentat şi el. Şi mi-a spus că în urmă cu câteva săptămâni a făcut şi el botezul în apă. Eu m-am bucurat foarte tare pentru că ştiam că Domnul a vorbit. Nu le-am spus lor că m-am rugat şi că uite ce s-a întâmplat. Am spus „Slavă Domnului că   v-aţi botezat!” L-am întrebat cum a fost. A început să povestească.
Mai urmau bunicii mei. Am început să ne rugăm pentru bunicii mei să se pocăiască. Ei ziceau tot timpul că de ce v-aţi pocăit, erau supăraţi, tot îşi băteau joc într-un fel de noi şi de mama mea. Dar după un timp sănătatea bunicului nu era bună şi a început să meargă la o biserică în Şimleu, acolo unde locuiau ei. Au început să cunoască mai mult Scriptura. Dumnezeu a îngăduit peste el o boală, încât a crezut că o să moară. Şi timp de o săptămână cât a stat în spital spunea că vrea să se boteze, că el o să moară. Şi a fost nevoit să vorbească cu cineva. Aşa a făcut Domnul, că s-a botezat într-o vană în spital. A făcut botezul, acuma este sănătos. Aici la spital i-au găsit cancer şi au spus că nu-i mai dau nici o şansă, nu mânca nimic. După ce s-a botezat a început să mănânce, am mers la Cluj cu el, şi acolo au spus că are cancer. Am început să ne rugăm în continuare, după o săptămână au spus că nu are cancer, că nu mai are nimic. Şi acum el este acasă , Îl slujeşte pe Domnul, abia aşteaptă să mergem acolo, să-i povestim, să povestim din Biblie, şi cum este la noi la biserică.
Acum sunt în Biserica Harul de doi ani. Îl slujesc pe Domnul acolo, eu şi familia mea, mai am fraţi care nu sunt întorşi la Domnul, dar Domnul a spus că toată familia va fi cercetată. Eu mă încred în El că o să le cerceteze inima. Noi îl slujim pe Domnul acolo cu fraţii, ne unim în rugăciune, ne place foarte mult rugăciunea.
Dacă înainte îl slujeam pe Satan, acum vreau din toată inima să-L slujesc pe Dumnezeu. Când se întâmplă să mă întâlnesc cu foştii mei prieteni tot timpul mă cheamă să mă duc cu ei. „Hai cu noi la discotecă, hai că nu o să bei, numai să stai că nu e un păcat”. Dar eu le spun: „Haideţi voi la biserică, haideţi voi să vedeţi cum e”. Şi unii vin alţii nu. Dar Domnul să le cerceteze inima şi să vină fiecare.
Şi acuma mă lupt. Uneori e greu, dar când e greu mă lupt împreună cu fraţii şi Domnul îmi dă biruinţă să trec peste toate.
Au încercat să mă schimbe cei din familia mea şi nu au reuşit. Au încercat să mă schimbe cei de la Poliţie spunându-mi că nu merg bine, că nu-i bine ce fac, că nu-i bine ce se întâmplă cu mine şi nu au reuşit. Au încercat cei din Centrul de reeducare să mă schimbe şi nu au reuşit. Dar în momentul când m-am întâlnit cu Domnul, El mi-a schimbat viaţa. Am început să înţeleg că viaţa mea trebuie să se schimbe. Am început să înţeleg ce este bine şi ce este rău. Am primit bucurie şi pace în inimă şi de atunci trăiesc o viaţă nouă cu Domnul Isus Hristos.