Marturie - Zac POONEN

UN TIMP AL ÎNCEPUTURILOR MICI

(Extras din The Zac Poonen Story)

 


Un ajutor în timp de nevoie

de  Zac Poonen

În Iulie 1959, trăiam în Baza Navală din Cochin. Tocmai fusesem înaintat în grad ca ofiţer naval. În aceeaşi lună am primit siguranţa salvării mele şi am decis să trăiesc total pentru Domnul.

Într-o seară doi dintre colegi care erau şi ei ofiţeri navali, au venit la mine şi mi-au spus că la cinematograful bazei navale rulează în seara aceea un film bun şi mi-au propus să mergem împreună să-l vedem. Înainte vizionasem deseori filme împreună cu ei, dar acum că am fost născut din nou, am decis să nu mă mai duc la acel fel de filme niciodată. Domnul luase afară din inima mea şi dorinţa de a mai merge la cinematograf, însă nu aveam curajul de a le spune colegilor mei că eram un creştin născut din nou, aşa că m-am dus cu ei. Dar pe tot drumul până la cinematograf un strigăt continuu ieşea din inima mea către Domnul, ca El să mă elibereze cumva din această situaţie. Când am ajuns la cinematograf am văzut un anunţ lipit pe peretele frontal, care ne informa că deoarece sulul filmului nu a ajuns încă, spectacolul programat pentru seara aceea nu va avea loc. Prietenii mei au fost complet dezamăgiţi când ne-am întors acasă, însă eu jubilam de bucurie că Dumnezeu a făcut o minune pentru mine.

Acest incident a întărit foarte mult credinţa mea şi am realizat că am într-adevăr un Tată în ceruri care va fi „adăpostul şi sprijinul meu, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi” (Psalmi 46:1). El a răspuns la un strigăt pe care nu l-am rostit cu gura, ci care a fost numai în inima mea. Aceasta a fost prima oară când am experimentat un răspuns miraculos la rugăciune. Dumnezeu este un Tată care face minuni pentru copii Lui. Biblia spune „Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” Psalmi 37:4. Am simţit în ziua aceea că numai Domnul este desfătarea mea şi nu mai doream nimic în afară de El. Dorinţa inimii mele a fost ca să fiu eliberat de vederea acelui film şi Domnul mi-a dat ce am cerut.

Însă după ce am venit înapoi în camera mea, Domnul mi-a spus că El nu o va face pentru mine a doua oară. El vroia ca data următoare eu însumi să spun „Nu” prietenilor mei, căci numai în acest fel voi putea creşte puternic în harul Său. Dacă Domnul făcea un miracol ca acela de fiecare dată pentru mine, eu n-aş fi devenit niciodată curajos sau puternic spiritual. Data următoare când prietenii m-au invitat la filme, le-am spus plin de curaj că eu eram acum un Creştin şi nu voi mai merge cu ei la filme. Am înţeles atunci, de ce Dumnezeu nu răspunde în modul aşteptat de noi la multe din cererile noastre: pentru că de fapt noi îi cerem lui Dumnezeu să facă minuni, care vor face viaţa uşoară pentru noi. Dacă Dumnezeu ne-ar da tot ce-I cerem, noi am deveni creştini graşi şi leneşi şi nu puternici, viguroşi şi curajoşi cum vrea El să fim. Dumnezeu vrea să ne încurajeze, dându-ne răspunsuri miraculoase la rugăciuni în mod ocazional. Însă de multe ori El nu satisface cererile noastre, pentru ca noi să nu rămânem slabi şi fricoşi. Înţelegerea acestui adevăr, a soluţionat multe mistere pentru mine, în privinţa rugăciunii.

În aceşti 46 de ani care au trecut, Dumnezeu a răspuns la TOATE rugăciunile mele, da, în proporţie de sută la sută. Sunteţi surprinşi să auziţi aceasta? Lăsaţi-mă să vă explic. Ca şi cele trei culori ale semaforului, răspunsul lui Dumnezeu pentru mine a fost câteodată „Da” (Verde), câteodată „Aşteaptă” (Galben) şi câteodată „Nu” (Roşu). Dar El a răspuns la fiecare rugăciune. Ascultarea de culorile semaforului ne dă o mare siguranţă atunci când suntem în trafic. Tot aşa eu am găsit o mare siguranţă în acceptarea răspunsurilor lui Dumnezeu, oricare ar fi fost acest răspuns.

A cumpăra sau a nu cumpăra

La începutul anului 1961, când lucram la baza navală a oraşului Bombay, am văzut un acordeon în vitrina unui magazin de instrumente muzicale. M-am gândit să-l cumpăr pentru a învăţa să cânt la el. Ştiam totuşi că fiind copil al lui Dumnezeu, ar trebui să caut voia Lui atât în lucrurile mici, cât şi în lucrurile mari. Deci m-am rugat şi am căutat voia lui Dumnezeu, dar nu ştiam cum să aflu voia Lui în astfel de chestiuni. Deci am cerut lui Dumnezeu un semn. I-am spus Domnului că dacă preţul acordeonului va fi sub o anumită sumă, acesta să fie semnul că e voia Lui să-l cumpăr. Dacă costă mai mult decât acea sumă, aceasta va însemna că nu e voia Lui să-l cumpăr. Deoarece eram foarte dornic să-l cumpăr, speram cu nerăbdare ca preţul să fie mai mic decât suma, pe care am cotat-o Domnului. Dar cel mai mic preţ la care magazinul voia să-l vândă era puţin peste suma pe care eu am cotat-o lui Dumnezeu. Am început să mă gândesc la mai mulţi factori. În primul rând că aveam destui bani la mine pentru a cumpăra instrumentul, în al doilea rând că guvernul a oprit importul de acordeoane şi probabil ultimul acordeon disponibil în tot oraşul era acesta. În al treilea rând, voiam să învăţ la instrument pentru a cânta cu el numai la adunări creştine.

Însă toţi aceşti factori erau anulaţi de faptul că am cerut lui Dumnezeu un semn şi semnul nu a fost împlinit. Deci am decis să nu cumpăr acordeonul şi am ieşit din magazin dezamăgit că nu puteam să obţin acordeonul, dar fericit că am ascultat de Domnul.

Câteva zile mai târziu am mărturisit despre Hristos unuia din colegii mei necreştini. El mi-a pus o întrebare din Biblie pentru care eu nu ştiam răspunsul. Eram ruşinat că fiind creştin, totuşi nu cunoşteam răspunsul la ceva care era din Biblie. Am mers înapoi în camera mea şi am decis să studiez Cuvântul în tot amănuntul, astfel încât să cunosc răspunsul la toate întrebările pentru care există răspuns în Biblie. De când am primit siguranţa mântuirii mele în 1959, am găsit o dorinţă în mine de a citi zilnic cuvântul lui Dumnezeu. În primul rând am decis să parcurg cât mai repede toată Biblia şi am făcut asta în aproximativ 6 luni. Am înţeles foarte puţin din ceea ce am citit, dar totuşi credinţa mea se întărea prin tot ce citeam. Nu eram un cercetător minuţios al Cuvântului, dar acum studierea Cuvântului a devenit pasiunea mea. Am început să petrec în timpul liber ore întregi cu Biblia, zi şi noapte. Am economisit nişte bani şi am cumpărat o concordanţă Young’s Concordance, pe care am folosit-o pentru a studia apariţia diferitelor cuvinte în Biblie. Foarte curând eu, care nu cunoşteam mai nimic din Biblie, începeam să înţeleg adevăruri adânci din Scripturi.

Atunci am realizat de ce Dumnezeu nu voia ca eu să cumpăr acordeonul. Dacă-l cumpăram, aş fi petrecut ore întregi să învăţ să-l mânuiesc din ce în ce mai bine, tinzând să ating perfecţiunea şi nu aş fi ajuns la capătul învăţării, ci era pentru mine o preocupare fără sfârşit. Aş fi ajuns un sclav al acordeonului. Destul de interesant, cu şase ani mai târziu am putut cumpăra un acordeon de la cineva care îşi vindea instrumentul. Dar între timp eu am devenit atât de devotat Cuvântului că acordeonul n-a putut să mă mai stăpânească, ci a fost sclavul meu. Eu niciodată n-am devenit un muzician expert, pentru că Dumnezeu avea ceva mai bun pentru mine, ceva ce eu încă nu ştiam în 1961. Cât sunt de mulţumitor azi, că sunt un învăţător al Bibliei, şi nu un muzician, şi că îmi trăiesc viaţa studiind Biblia, şi nu muzica. Sunt mulţi muzicieni creştini buni, dar nu mulţi învăţători unşi ai Bibliei.

Porţile mari se rotesc în jurul unor balamale mici.

Călăuzit de Dumnezeu

În luna mai a anului 1966 am lăsat Marina Indiană pentru a-L servi pe Domnul cu tot timpul. Eram necăsătorit şi am decis să trăiesc în Vellore (Tamilandu), ca o reşedinţă de bază de unde să călătoresc în jur, servindu-L pe Domnul. În luna octombrie a anului 1967 am fost invitat să vorbesc la o tabără, organizată de Evangelical Graduates Fellowship din Ahmedabad pentru studenţi şi licenţiaţi. Am luat deci trenul şi am ajuns la Ahmedabad dimineaţa devreme, după o călătorie de două zile. De îndată ce am ajuns acolo, chiar în prima zi a taberei am primit o telegramă urgentă de la tatăl meu (care şi el trăia în Vellore), că doctorii de la spitalul CMC Hospital Vellore l-au diagnosticat ca având cancer şi că este nevoie să-l opereze de urgenţă. Fiind cel mai în vârstă fiu al lui (şi singurul din cei trei copii ai lui în India), îmi cerea să vin imediat acasă pentru a fi cu el în timpul operaţiei.

Eram surprins, neştiind ce să fac. Întrucât mai erau şi alţi vorbitori în tabără, organizatorii taberei ar fi înţeles situaţia mea şi m-ar fi lăsat să plec, dacă le-aş fi cerut să mă elibereze de responsabilitatea mea ca vorbitor, cu toate că atunci sarcina preluată de alt vorbitor ar fi fost foarte mare. Dar voiam să ştiu dacă aceasta a fost un plan al lui Satan, pentru a mă opri de la predicarea în tabără. Deci am căutat pe Domnul în legătură cu aceasta. Aveam obiceiul de a citi în fiecare dimineaţă prin Scripturi mai multe capitole una după alta. Citirea mea în ziua aceea a fost Deuteronom capitolul 1. Am citit acolo în versetele 3 şi 7: „ÎN LUNA UNSPREZECEA, ÎN ZIUA ÎNTÂI A LUNII, ... poruncise Domnul să le spună...Întoarceţi-vă, şi plecaţi; duceţi-vă...” Am fost surprins de călăuzirea care Domnul mi-o arăta, referitor la data când trebuie să mă întorc. Nu aveam obiceiul de a căuta călăuzire din versete din Scriptură luate afară din context, deoarece ştiam că e o practică periculoasă. Dar mai ştiam că Dumnezeu călăuzeşte prin astfel de mijloace, pe slujitorii Lui în anumite situaţii rare. Deci m-am rugat şi am căutat voia Domnului. Pe măsură ce mă rugam, am simţit o siguranţă crescândă şi pace în inima mea că aceasta a fost într-adevăr călăuzirea autentică a Domnului. Deci m-am dus la gară şi am rezervat loc pentru data de întâi a lunii a unsprezecea (noiembrie), care era penultima zi din tabără. Aceasta însemna, că puteam rămâne în Ahmedabad întreaga perioadă a taberei şi pierdeam numai o singură întâlnire din dimineaţa ultimei zile a taberei. Am trimis o telegramă tatălui meu, să amâne operaţia lui până pe prima săptămână a lunii noiembrie, deoarece mă pot întoarce numai atunci. [Permiteţi-mi aici să vă previn: Nu forţaţi înţelesul versetelor pentru a obţine călăuzire spectaculoasă din fiecare verset citit în Biblie. Dumnezeu mi-a dat asemenea călăuziri spectaculoase prin versete, numai de două sau de trei ori în toţi cei 46 de ani ai mei de credincios.]

În acea săptămână, am vorbit la diverse sesiuni ale taberei şi binecuvântarea Domnului a venit în mijlocul nostru. După treizeci de ani m-am întâlnit cu oameni, care mi-au spus cum fuseseră binecuvântaţi şi provocaţi prin slujirea mea în acea tabără. Am plecat din Ahmedabad pe data de întâi noiembrie şi am ajuns înapoi la Vellore după două zile.

Când tatăl meu a primit telegrama şi a realizat că eu nu mă voi întoarce decât după o săptămână, a decis să folosească acest timp pentru a fi consultat şi de un alt doctor. Deci a trimis rezultatele radiologice la un alt radiolog (la unul mai bun), pentru o a doua opinie. Acest doctor s-a uitat la filmele radiologice şi a spus tatălui meu că e sigur de faptul că nu era cancer şi că nu era nevoie de vreo intervenţie chirurgicală. În felul acesta tatăl meu a fost salvat de la a merge pe masa de operaţie. El a mai trăit alţi 15 ani după aceea şi niciodată nu a avut cancer.

Dacă mă întorceam la Vellore de îndată ce am primit telegrama tatălui meu, bătrânul meu tată ar fi fost supus la o operaţie, care nu era necesară şi care cine ştie la ce complicaţii ar mai fi putut duce, având în vedere vârsta lui. Iar tinerii din tabără nu ar fi auzit, ceea ce Domnul a vrut să le spună prin mine.

Este bine să căutăm voia lui Dumnezeu chiar şi în cele mai mici lucruri ale vieţii, pentru că pot fi porţi mari care se rotesc pe acele balamale mici.

Salvat de la moarte

El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte, şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.” (2 Cor.1:10)

În viaţa fiecăruia dintre noi, trebuie să fi existat ocazii în care noi am fost salvaţi prin intervenţia lui Dumnezeu, de la moarte aproape sigură. Pot să mă gândesc la câteva exemple din viaţa mea. Dumnezeu are un scop cu aceste salvări ale noastre de la moarte.

Primul incident la care mă pot gândi, a fost când aveam 12 ani în 1951. Părinţii mei şi cu mine şedeam noaptea în afara casei, la lumina unei lămpi de birou. Deodată lampa s-a stins, în timp ce în casă continua să existe electricitate. Aveam impresia că undeva de-a lungul cablului electric a lămpii s-a întrerupt conductorul. Deodată, pe când degetele mele atingeau partea ruptă a cablului, curentul a trecut prin corpul meu şi m-a aruncat la pământ, cablul rămânând strâns între degetele mele. Am strigat. Mama mea văzând ce s-a întâmplat, a avut prezenţa de spirit necesară, întrerupând imediat alimentarea curentului electric. Astfel viaţa mea a fost salvată. Nu eram născut din nou la acea vârstă. Dacă aş fi murit, în mod cert aş fi ajuns în iad.

Al doilea incident pe care pot să mi-l amintesc, a fost când eram la Marină. Am fost pus în postul de ofiţer executiv, a unei nave de îndepărtare a minelor în Bombay, în timpul războiului cu Pakistan, în anul 1965. Flota noastră navală trebuia să bombardeze portul Karachi. Misiunea vaporului nostru în cadrul flotei, era să avanseze înaintea navelor cu lăţime mare şi să îndepărteze minele, pe care inamicul le-a plasat pentru a-şi proteja portul. Numai în aceste condiţii putea flota noastră să înainteze. Îndepărtarea minelor se putea face uşor, deoarece noi aveam atât echipamentul cât şi expertiza necesare, pentru efectuarea operaţiunii. Dar vaporul nostru, era o ţintă uşoară pentru obuzele trase cu bătaie lungă din Karachi, asupra flotei noastre. Era aproape sigur, că vaporul nostru va fi scufundat. Acesta era preţul pe care trebuia să-l plătim, pentru a curăţa drumul înaintea restului flotei, pentru a bombarda portul. Războiul începuse de vreo două săptămâni şi noi toţi eram în ofensivă împotriva portului Karachi, când dintr-o dată s-a declarat o încetare a focului şi războiul s-a terminat. Astfel viaţa mea a fost salvată. Dacă războiul ar fi continuat pentru încă câteva zile, eu aproape sigur că aş fi murit, la intrarea în portul Karachi. Dar Dumnezeu a făcut un plan pentru viaţa mea, înainte ca lumea să fie creată şi în acest plan eu nu trebuia să mor atunci. Aşa că a oprit războiul pentru mine. Nu este nimic, pe care Dumnezeu să nu-l facă pentru copii Săi.

Al treilea incident îmi mai vine în minte: acesta era în august 1993. Eram în Bangalore şi mă întorceam acasă cu motoreta de la piaţă, trecând pe lângă linia ferată (cam la 700 de metri de casă). Am traversat o parte a trecerii la nivel a căii ferate şi am trecut peste liniile ferate. Chiar înainte de a trece de partea cealaltă a liniei, cantonierul a coborât bariera (fără să mă vadă), care a lovit direct în pieptul şi pe mâinile mele şi m-a trântit împreună cu motoreta, pe poteca de lângă calea ferată, unde capul meu s-a izbit de pământ. Mi-am pierdut cunoştinţa. (Mai târziu am aflat că cel care a coborât bariera nu era cantonierul, ci un înlocuitor al acestuia, care nu era familiarizat cu mânuirea barierei). Nu ştiu cât timp am stat întins fără cunoştinţă. Cineva m-a ridicat, iar eu mi-am recăpătat cunoştinţa. Când am fost dus la spital, am aflat că pe ţeasta capului aveam o crăpătură şi umărul îmi era dislocat. În rest eram în regulă. În aceea situaţie am spus Domnului „Doamne încă nu am terminat de spus “Mulţumesc” pentru faptul că ai murit pentru mine la Calvar. Dă-mi încă câţiva ani, pentru a-mi exprima gratitudinea pentru aceasta, prin slujirea mea.” Braţul meu a fost prins în chingi pentru câteva săptămâni, dar în curând am ajuns înapoi la sănătatea pe care o aveam înainte. Domnul mi-a dat încă 12 ani de sănătate perfectă de atunci până în prezent, pentru a-L servi pe El şi pentru a-mi exprima mulţumirea faţă de El pentru că m-a salvat.

În afară de aceste incidente îmi pot aminti numeroase ocazii, când mergeam cu scooter-ul în Bangalore şi Dumnezeu mă păzea de accidente. Odată când s-a rupt cablul de frână al scooter-ului, alteori când neatenţia mea, sau a altor participanţi la trafic m-au aruncat jos de pe scooter. Am condus maşini şi scooter-e timp de 43 de ani, dar prin mila imensă a lui Dumnezeu, n-am fost niciodată grav rănit şi de asemenea n-am rănit pe alţii.

Aceste incidente îmi aduc în minte faptul, că azi nu mai trăiam pe pământ dacă lucruri mici ar fi fost altfel, în oricare dintre momentele de mai sus. Deseori îmi reaminteam de aceste incidente şi mă întrebam de ce Domnul mi-a salvat viaţa. Eram sigur că nu pentru a trăi pentru mine însumi, ci pentru a trăi numai pentru El.

Re-colectarea acestor exemple, m-a ajutat din timp în timp să mă re-dedic pentru a trăi numai pentru Domnul.

Noi toţi ne aducem aminte de astfel de exemple, când Dumnezeu ne-a salvat de la o moarte sigură şi ne întrebăm, de ce Dumnezeu a cruţat viaţa noastră. Astfel de amintiri ne vor ajuta pe fiecare dintre noi, pentru a ne re-dedica viaţa Domnului din nou şi din nou.

O nouă locaţie şi o casă

Ne-am mutat la Bangalore în aprilie 1972. La acel moment nu aveam nici o economie, iar posesiuni materiale aveam puţine. Tot ce aveam pe lume încăpea într-o autodubă mică, cu care ne-am mutat la Bangalore.

Dacă noi căutăm mai întâi împărăţia Lui şi adevărul Lui, El ne dă şi toate lucrurile pământeşti de care avem nevoie pentru a trăi pe acest pământ. În acestă chestiune creştinii tind să alunece spre două extreme. Unii îşi imaginează că Dumnezeu este interesat în primul rând, în binecuvântarea noastră pământească. Alţii îşi imaginează că Dumnezeu nu este interesat de loc în binecuvântarea noastră materială. Ambele sunt greşite. Dumnezeu se îngrijeşte de noi, mai mult decât un tată pământesc se îngrijeşte de copii lui şi vrea să ne împlinească toate nevoile: în primul rând cele spirituale, apoi cele materiale.

Dumnezeu cunoştea că locuinţele din Bangalore vor deveni foarte scumpe în anii viitori. Eu nu ştiam asta. Aşa că Dumnezeu a făcut o provizie, pentru a împlini această nevoie pentru mine. Tatăl meu era un pensionar retras, cu bani puţini. Dar avea o casă mică, moştenită în Kerala în care nu a mai stat de 40 de ani. El a dat-o în chirie unui locatar. Când tatăl meu a încercat să vândă acea casă, chiriaşul a cauzat dificultăţi. Partidul Comunist, care a condus Kerala timp de mulţi ani, mereu îi sprijinea pe chiriaşi. Astfel că tatăl meu a renunţat la speranţa, că vreodată va fi în stare să-şi vândă casa. Însă Dumnezeu avea un plan. Cu puţin timp după aceea partidul Comunist a pierdut alegerile şi un nou guvern a venit la putere. Totuşi, într-un timp scurt şi acest nou guvern a căzut şi comuniştii au revenit la putere. Dar în acest scurt interval, când comuniştii nu erau la putere, Dumnezeu a făcut posibil ca tatăl meu să-şi vândă casa! El nu a primit mulţi bani pentru ea, dar el mi-a dat partea mea din sumă.

Cu aceşti bani am cumpărat o casă veche în Bangalore în 1972. Când am negociat preţul pentru această casă, am spus proprietarei (o doamnă respectabilă), că nu aveam „bani negri” de dat dânsei, dar că întreaga sumă a casei vor fi plătiţi cu cec, ca „bani albi”. În India aproape fiecare casă, cumpărată sau vândută cu un procent mare de preţ, se plăteşte în „bani negri” (bani păstraţi ca numerar, fiindcă nu pot fi justificaţi). Această doamnă a primit oferte mai atractive decât a mea, de la rudeniile ei. Dar ea le-a spus: „Domnul Poonen este un om cinstit şi voi vinde numai lui!” Nu aveam mobilă, dar am fost plăcut surprinşi, când am văzut că ea a lăsat în casă tot mobilierul ei! Şi preţul pe care l-am plătit a fost foarte convenabil pentru noi. Noi şi azi folosim aceeaşi mobilă. Purtarea de grijă a Domnului pentru noi a fost atât de exactă! Mai presus de toate: această casă a devenit locul de naştere a bisericii, trei ani mai târziu în 1975.

Când mi-am dat tot câştigul pentru lucrarea lui Dumnezeu şi am lăsat Marina pentru a sluji pe Domnul, niciodată n-am gândit că voi avea o casă a mea vreodată în viaţa mea. Dar Dumnezeu a avut planuri despre care eu nu ştiam. El chiar a îndepărtat un guvern în Kerala, pentru a-mi da mie posibilitatea să cumpăr această casă în Bengalore. Este minunat să vezi temporizarea perfectă a lui Dumnezeu, în orice face El. În timp ce noi căutăm să-L onorăm pe El, El ne onorează pe noi. Aleluia!

Informaţii suplimentare despre biserică:

Christian Fellowship Centre
#40 Da Costa Square
Bangalore - 560 084. Karnataka. India
Tele: +91-80-25477103 Fax: +91-80-41251291

Web: www.cfcindia.com