Resurse


 

1. Cerul şi pământul ne spune Cuvântul vor pieri
Un lucru rămâne peste timp şi vreme pe vecii
Ea a fost zidită cu sânge stropită la Calvar
N-are asemănare sub întregul soare sau hotar.

(:Evanghelia:) are putere, are!
(:Evanghelia:) nicicând nu piere

2. Vremuri de prigoană să strecoare teamă vor venii 
Datoria sfântă nu a fost zidită pe nisip
Unde a fost vestită ea a fost primită ca un har
În inimi păstrată şi la alţii dată ca un dar

3. Cine-o împlineşte fericit trăieşte tot mereu
Şi-n clipele grele tu-mi dai mângâiere Dumnezeu
Ea ne este harul, si ne alungă amarul şi ne dă
Prin credinţă-n Domnul o viaţă-nceruri veşnică.

4. Ea mereu ne-arată şi ne dă povaţă cum trăim
Calea ne arată jertfa Domnului Isus s-o preţuim
Nu-i o carte în lume care să ne-ndrume spre Isus
Ea te luminează şi îţi dă viaţă-n ceruri sus.